Tema 8.

COMPORTAMENTUL FIRMELOR PE PIAŢA CU CONCURENŢĂ

PERFECTĂ

1. Concurenţa – componentă definitorie a pieţei

◼ Concurenţa: conţinut şi funcţii

◼ Tipuri de piaţă în funcţie de gradul de competiţie (concurenţă)

◼ Particularităţile pieţei cu concurenţă perfectă

2. Comportamentul firmei pe piaţa cu concurenţă perfectă în perioada scurtă

3. Comportamentul firmei pe piaţa cu concurenţă perfectă în perioada lungă

1. Concurenţa – componentă definitorie a pieţei

◼ Concurenţa - reprezintă comportament specific interesat al unor subiecţi de proprietate

care pentru a-şi atinge obiectivele intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu ceilalţi.
Ea este o manifestare a liberei iniţiative.

◼ Concurenţa – reprezintă relaţiile de rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace

economice şi/sau neeconomice, loiale şi neloiale între producători, comercianţi, ţări etc.
pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea
unor câştiguri cât mai mari.

Elementele definitorii ale concurenţei:

◼ Este o întrecere, adică o confruntare dar şi cooperare dintre diferiţi agenţi economici în
vederea obţinerii unor condiţii mai bune de producţie, de vânzare, de achiziţie a bunurilor
de consum, de efectuare a operaţiunilor băneşti, valutare, financiare etc. Este o întrecere
pentru a obţine avantaje.

◼ În această competiţie fiecare acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul “aleargă”

pentru a găsi vânzătorii cu preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună, condiţiile de livrare
a bunurilor de consum şi factorilor de producţie cele mai favorabile etc. Iar vânzătorii se
întrec între ei pentru “banul clientului” pentru a atrage cumpărători cât mai mulţi, cu
putere economică ridicată, stabili în achiziţii şi alte favorabilităţi. Din această competiţie,
ca regulă, ies cei mai buni.

◼ Premisa extinderii concurenţei este libertatea preţului.

Funcţiile concurenţei

◼ stimulează progresul general: ea incită la inovaţie şi creativitate, care favorizează

creşterea eficienţei, economisirea resurselor, satisfacerea mai bună a nevoilor;

◼ diferenţiază agenţii economici: îi favorizează pe cei creativi, întreprinzători; şi îi elimină

sau îi reorientează spre alte domenii pe agenţii imobili, conservatori;

◼ uneori duce la diferenţierea ofertei, la reducerea costurilor şi chiar a preţurilor de

vânzare;

◼ permite cumpărătorului să găsească furnizorul cu marfa cea mai bună şi mai ieftină;

1
 ◼ când este necorespunzător reglementată şi supravegheată, concurenţa se poate
transforma în contrariul său: generează risipa de resurse, poate deprecia calitatea
bunurilor marfare, îl defavorizează pe consumator.

Instrumentele luptei de concurenţă

◼ Instrumente economice folosite în cadrul concurenţei se remarcă: reducerea costurilor,

creşterea calităţii, diversificarea şi reînoirea sortimentului, publicitatea, acordarea unor
avantaje cumpărătorilor, iar în unele cazuri chiar reducerea preţurilor sub cele ale
concurenţilor.

◼ Instrumentele extraeconomice cele mai frecvent folosite în cadrul concurenţei sunt:

obţinerea de informaţii privind activitatea concurenţilor, sponsorizarea unor activităţi
social-culturale, spionajul economic, iar în cazuri limită, corupţia, şantajul, boicotul sau
chiar violenţa deschisă.

Forme de manifestare a concurenţei

Din punctul de vedere al respectării prevederilor dreptului comercial, concurenţa cunoaşte

următoarele tipuri:

 concurenţa loială, considerată licită, deoarece este admisă prin lege;

 concurenţa neloială, considerată ilicită, deoarece este interzisă prin lege.

Conform Legii cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din 30.06.2000, instrumente

ale concurenţei neloiale sunt considerate:

◼ răspândirea de informaţii false ce pot cauza daune unui alt agent economic;

◼ inducerea în eroare a cumpărătorilor privitor la caracterul, modul şi locul fabricării,

proprietăţile de consum, utilitatea consumului, cantitatea şi calitatea produselor;

◼ compararea neloială în scopuri publicitare a bunurilor produse sau comercializate de el cu

produsele altor agenţi economici;

◼ folosirea neautorizată, integral sau parţial, a mărcii comerciale, emblemei altui agent
economic, precum şi copierea formei, ambalajului şi aspectului exterior al mărfii unui alt
agent economic;

◼ obţinerea nelegitimă de informaţii ce constituie secretul comercial al unui alt agent

economic, pentru a le folosi sau a le divulga.

În funcţie de gradul de competiţie (concurenţă) (numărul purtătorilor cererii, respectiv,

ofertei, accesul pe piaţă al acestora (liber sau îngrădit) şi natura produselor) teoria economică
evidenţiază următoarele tipuri de pieţe:

◼ piaţa concurenţei perfecte;

◼ piaţa concurenţei imperfecte, principalele forme ale acesteia fiind:

- concurenţă monopolistică;

- oligopol;

- monopol.

2
 Tipuri de piaţă în funcţie de gradul de competiţie (concurenţă)

Tipul de piaţă Numărul participanţilor Accesul pe piaţă Natura produselor

(Libertatea de
La cererea de La oferta de pe intrare)
pe piaţă piaţă (Nr.
firmelor pe
piaţă)
Concurenţa Foarte mulţi Foarte mare Nelimitată Omogene
perfectă (nediferenţiabile)
Concurenţa Mulţi sau Mare Bariere neînsemnate Diferenţiate
monopolistă câţiva
Oligopolul Foarte mulţi Câteva Deficilă Nediferenţiate sau
Diferenţiate
Monopolul Foarte mulţi Una singură Restrânsă sau Unic
complet blocată
pentru ofertanţi

Particularităţile pieţei cu concurenţă perfectă

Concurenţa perfectă este o formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau consumator
nu are puterea de a influenţa preţurile de pe piaţă.

 atomicitatea pieţei – adică existenţa unui număr foarte mare de agenţi economici de talie
identică, ce participă pe piaţă în calitate de ofertanţi şi cumpărători. Fiecare are o
dimensiune neglijabilă în raport cu dimensiunea pieţei şi nu pot influenţa formarea
preţului. Aceştia negociază cantităţi mici de bunuri, astfel încât o modificare a cererii şi
ofertei individuale nu poate să determine o schimbare a cererii şi a ofertei de piaţă;

 omogenitatea perfectă a bunurilor – toate firmele sunt producătoare ale aceluiaşi produs
sau pe piaţă există numai produse echivalente şi perfect substituibile. Practic, indiferent de
producător, produsele nu sunt diferenţiabile, nu există publicitate şi preţul este singurul
instrument economic de concurentă;

 fluiditatea pieţei – cumpărătorii pot în mod liber să-şi aleagă furnizorii, iar producătorii pot
în mod liber să intre sau să părăsească piaţa. În acest caz, nu există bariere juridice sau
instituţionale la intrarea unor noi producători concurenţi pe piaţa unui anumit produs;

 transparenţa perfectă a pieţei – toţi agenţii economici sunt perfect informaţi, cunosc
complet toate elementele pieţei şi schimbările care pot interveni pe ea. Aceştia au
informaţiile necesare despre natura şi calitatea produsului, cantitatea cerută şi oferită,
preţul practicat pe piaţă;

 mobilitatea perfectă a factorilor de producţie – agenţii economici pot găsi şi folosi fără
restricţii deosebite factorii de care au nevoie la un moment dat. Factorii de producţie se
îndreaptă liber spre acele domenii în care se obţine o rentabilitate ridicată.

2. Comportamentul firmei pe piaţa cu concurenţă perfectă în perioada scurtă

Cererea pentru producţia firmei concurente

◼ Piaţa perfectă e piaţa care satisface condiţiile concurenţei perfecte. Firmele care îşi duc
activitatea pe o asemenea piaţă sunt numite firme concurente.

Firmele concurente sunt numite primitoare de preţ.

3
 ◼ Un agent economic este “primitor de preţ” când are o forţă economică aşa de redusă în
raport cu oferta totală, încât el nu are nici o posibilitate de a-l influenţa, pentru el preţul
este dat, se formează prin tatonări permanente dintre cerere şi ofertă.

◼ Pe o asemenea piaţă, fiecare firmă este preocupată doar de cantitatea de bunuri pe care să
o producă, iar această cantitate poate fi vândută la un singur preţ – preţul pieţei.

◼ Cererea la producţia firmei concurente este perfect elactică, iar curba cererii este o
dreaptă orizontală şi corespunde cu dreapta preţului
a) Piaţa b) Firma concurenţială

P D S P

P* P* d

O Q O q
O

Figura 3. Cererea la produsele unei firmei concurente

Veniturile firmei concurente

Corelaţiile dintre cantitate, preţ şi veniturile firmei concurente

Volumul vânzărilor Preţul Venitul total Venitul mediu Venitul marginal
Q (unităţi) P (u.m.) TR (u.m.) AR (u.m.) MR (u.m.)
10 10 100 10 10
11 10 110 10 10
12 10 120 10 10
13 10 130 10 10
14 10 140 10 10

P* AR=MR=P

O Q

Curba cererii pentru produsele firmei coincide cu curba venitului mediu şi curba venitului
marginal. Astfel, pentru firma ce activează pe o piaţă cu concurenţă perfectă venitul mediu şi
venitul marginal sunt egale cu preţul de echilibru:

AR = MR = P*

Luând în consideraţie condiţia generală de maximizare a profitului MR = MC şi faptul că pentru

firmele concurente MR = P, atunci condiţia de maximizare a profitului firmelor concurente este
următoarea:

P = MC.
4
Deci, în condiţiile concurenţei perfecte firma îşi maximizează profitul sau îşi minimizează
pierderile atunci când se îndeplineşte condiţia:

P = MC = MR.

În baza acestei condiţii firmele concurente vor determina volumul de producţie ce va maximiza
profitul firmei.

Echilibrul firmei concurente pe termen lung

Rezultatul activităţii firmei ( a profitului sau pierderi) depinde de raportul dintre preţul stabilit pe
piaţă şi costul mediu total al volumului ce maximizează profitul sau minimizează pierderile.
Există 3 situaţii:

1) P > ATC → TП > 0.

Acest nivel al preţului de echilibru îi va permite firmei să obţină profit economic.

Suma totală a profitului pe care îl obţine firma concurentă corespunde suprafeţei dreptunghiului
haşurat şi poate fi exprimat prin formula:

TП = q* (P* - ATC)

a) Piaţa b) Firma concurentă

P S P MC

ATC
Profit
MC=P* A
P1
ATC
D

O Q* Q O q* q

Figura 8.6. Echilibrul firmei concurente (P > ATC)

2) P = ATC → TП = 0.

Acest nivel al preţului îi va permite firmei doar să acopere integral costurile medii totale, însă în
acest caz firma nu obţine profit.

Deoarece preţul de piaţă permite acoperirea integrală a costurilor medii, firma îşi permite
înlocuirea capitalului fix pe măsura uzurii acestuia.
a) Piaţa b) Firma concurentă

P P
S MC ATC

ATC=MC=P* A
P2

O Q* Q O q* q
Figura 8.7. Echilibrul firmei concurente (P = ATC)
5
 3) P < ATC → TП < 0.

Firma înregistrează pierderi reprezentate de aria dreptunghiului colorat. În continuare, firma

urmează să ia decizia dacă va continua să activeze sau îşi va suspenda activitatea.

Dacă preţul de echilibru depăşeşte costurile variabile medii minime pe termen scurt, firma va
continua să producă.

Dat fiind faptul că preţul de piaţă este mai mic decât costurile medii, firma nu va înlocui
capitalul fix pe măsura uzurii acestuia.
a) Piaţa b) Firma concurentă

P P MC
S
ATC
Pierderi
ATC

P3 MC=P* A
D

O Q* Q O q* q

Figura 8.8. Echilibrul firmei concurente (P < ATC)

Minimizarea pierderilor sau suspendarea activităţii firmei pe termen scurt

Decizia firmei privind continuarea sau întreruperea activităţii pe termen scurt depinde de
corelaţia dintre preţul de echilibru şi AVC. Există 3 situaţii:

1) Preţul este mai mic decât costurile medii totale, dar mai mare decât costurile medii
variabile:

АVС < Р < АTС

◼ În acest caz, decizia firmei de a-şi suspenda activitatea va genera pierderi estimate la
nivelul costurilor totale fixe (pierderi = FC), menţinându-şi însă activitatea, firma va
suporta pierderi sub nivelul costurilor totale fixe, o parte din acestea fiind acoperite de
preţul pieţei (pierderi < TFC).

ATC
MC
AVC

A B

P=MR
AFC1
D
C

0 Q0 Q1 Q

Figura 9. Minimizarea pierderilor firmei concurente în perioada scurtă

6
De exemplu, presupunând că salariile sunt singurele costuri variabile ale firmei, iar chiria este
singurul cost fix, firma obţine un venit suficient pentru a achita salariile (costurile variabile) şi o
parte din chirie (costurile fixe), ţinând cont de preţul de echilibru stabilit la un nivel АVС < Р <
АTС. În acest caz, firma îşi va menţine producţia, fiind în căutarea volumului optim de
producţie, aşa cum a fost arătat în figura 8.9. Dacă firma s-ar închide temporar, nu ar obţine
niciun venit şi, în plus, ar trebui să acopere integral chiria. Astfel, pierderile ar fi mai mari decât
în cazul în care firma optează pentru un nivel al producţiei la care veniturile marginale se
egalează cu costurile marginale.

2) Preţul este la nivelul costurilor medii totale, dar mai mare decât costurile medii
variabile: АVСmin = Р < АTС.

În acest caz, atât decizia firmei de a-şi suspenda, cât şi cea de a-şi menţine activitatea va genera
pierderi estimate la nivelul costurilor totale fixe (pierderi = FC).

Punctul în care P = AVC min este numit punct de oprire a producţiei.

P MC
ATC

AVC

P*

0 Q* Q

3) Preţul este mai mic decât costurile medii variabile:

Р < АVСmin

În acest caz, decizia firmei de a-şi menţine activitatea va genera pierderi ce vor depăşi nivelul
costurilor totale fixe (pierderi > FC).

Întreruperea activităţii firmei pe termen scurt

AVC MC
ATC ATC
MC
MR

AVC

P* MR

O Q

7
Curba ofertei firmei concurente pe termen scurt

◼ Descriind comportamentul firmei la diferite niveluri ale preţului, astfel am descris curba
ofertei firmei concurente. Curba ofertei descrie ce volum al producţiei va oferi pe piaţă la
diferite niveluri ale preţului.

◼ Astfel, curba ofertei pe termen scurt, pentru o firmă ce urmăreşte maximizarea profitului
şi care operează pe o piaţă cu concurenţă perfectă, coincide cu porţiunea crescătoare a
curbei costurilor marginale situată deasupra minimului costurilor variabile medii.

P
MC,
ATC, MC
S
AVC,
P

E1 ATC
P1
P1 E2
P2
P2
E3
AVC P3
P3 P4
P4 E4

O Q4 Q 3 Q2 Q 1 Q O Q4 Q 3 Q 2 Q1 Q

Figura 8.11. Curba ofertei pe termen scurt a firmei concurente

Concluzie: pentru o firmă ce activează pe o piaţă cu concurenţă perfectă,

QS = MC, dacă P > AVCmin , şi QS = 0, dacă P ≤ AVCmin