 Concurenţa este factorul determinant în

succesul sau eşecul întreprinderii.

 Strategia la nivel de întreprindere
urmăreşte:
- În ce domeniu ar trebui să concurăm?
- Cu ce produse ar trebui să concurăm?
- Cum vom obţine un avantaj concurenţial pe
pieţele alese?
Concurenţa şi mecanismele concurenţiale diferă în funcţie
de numeroşi factori şi de variate condiţii:

- numărul şi talia atât a vânzătorilor cât și a cumpărătorilor,

 - gradul de diferenţiere a produsului;
-facilităţile sau limitările marilor producători de a intra în unele
ramurile de activitate economică;
- gradul de transparenţă a pieţei;
- mobilitatea sau rigiditatea preţurilor;
- nivelul dezvoltării economice;
- conjunctura politică internă şi internaţională;
- cultura economică a populaţiei, a diferiţilor factori economici etc
 Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace
economice între industriaşi, comercianţi,
monopoluri, ţări etc. pentru acapararea
pieţei, desfacerea unor produse, pentru
clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri
cât mai mari.
 rivalitate
 întrecere
 competiţie
 concurs
 joc
 luptă
 conflict
 război
 Satisfacerea cererii consumatorilor;
 Promovarea şi introducerea progresului
tehnic;
 Reducerea costului de producţie şi implicit a
preţului de vânzare;
 Îmbunătăţirea calităţii produselor şi
serviciilor prestate;
 Diferenţierea agenţilor economici.
 loială şi neloială
 legală şi ilegală
 cu mijloace economice şi cu mijloace
extraeconomice
 activă (ofensivă) și pasivă (defensivă)
 Concurenţa perfectă

 Concurenţa imperfectă
- concurenţa monopolistă
- concurenţa oligopolistă

 Concurenţă de monopol
 Constă în capacitatea tuturor firmelor de a-și vinde toată producția la
nivelul pieței, fără a-l influența într-un fel sau altul, iar toți
cumpărătorii să cumpere, la prețul pieței atât cât doresc și cât pot.

 Atomicitate existenţa unui mare număr de participanţi de putere

economică mică, egală sau apropiată, care acţionează independent
încât nici unul dintre ei nu poate influenţa hotărâtor în favoarea sa,
volumul producţiei şi nivelul preţului;

 Omogenitatea produsului ce face obiectul tranzacţiei, motiv pentru

care agenţilor cumpărători le este aproape indiferent de la care dintre
vânzători vor cumpăra bunurile de care au nevoie;

 Accesibilitatea în ramură - libera intrare pe piaţă, fără confruntarea

cu nici o barieră de orice natură (tehnică, financiară, juridică, etc.);
 transparenţa deplină a informaţiilor, în ceea ce priveşte preţurile
şi dinamica lor, ca şi în legătură cu cantităţile cerute şi oferite
dintr-un bun; cunoaşterea perfectă a pieţei, informaţii complete
şi reale privind piaţa prezentă şi viitoare a unui produs;

 - mobilitatea liberă a resurselor şi factorilor de producţie,

existenţa unor astfel de condiţii încât factorul muncă şi factorul
capital să se poată deplasa liber dintr-o ramură în alta, dintr-o
zonă în alta, astfel ca orice întreprinzător să găsească pentru
activitatea sa, factorii de producţie necesari oricând şi în
cantitatea dorită;

 - fluiditatea - adaptarea ofertei la cerere, fără piedici de natură

mono­polistă sau puternic dirijistă şi invers, libera alegere a
consumatorilor (“consumatorul” suveran).
 Numărul de cumpărători şi vânzători variază
 Există diferenţiere reală între bunuri
 Există un anume grad de control asupra
preţurilor
 Există dificultăţi la intrarea în ramură
 Rivalităţi între firme
 Dominaţia prin costurile totale
 Strategii bazate pe diferenţiere
 Strategii bazate pe focalizare
 Strategia de cantitate
 Strategia de preţ
- de penetrare;
- de dominare;
- umbrelă;
 Strategia de produs
 cumpărătorii au posibilitatea să aleagă produsul pe care şi-l
doresc, iar vânzătorii pot să-şi impună preţul şi chiar cantitatea
prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele
vechi

Conditii:
 Diferenţierea produselor - producătorul, din dorinţa de a înlătura
concurenţii săi, va încerca să doteze produsele sale cu anumite
particularităţi individuale

 Un număr mare de vânzători aflaţi în faţa a numeroşi

cumpărători. Deciziile unui producător nu au consecinţe asupra
celorlalţi, chiar dacă acţiunile tuturor agenţilor economici de pe
piaţă afectează poziţia şi profitul fiecăruia.
 dimensiunile mici ale firmelor;
 capitalul necesar unor noi firme este redus, dar se
confruntă cu restricţii determinate de mărcile de fabrică;
 costul firmelor este mai mare (decât în condiţiile
concurenţei perfecte) datorită cheltuielilor suplimentare
impuse de diferenţierea produselor;
 preţul este mai mare (decât în condiţiile concurenţei
perfecte) datorită costului mai mare;
 Oligopolul - formă a concurenţei în cadrul căreia există un
număr limitat de producători, ce oferă produse
diferenţiate sau nu, deţin o parte importantă din piaţă,
unde sunt dificultăţi la intrarea în ramură şi de control
general asupra preţurilor.

Firma oligopolistă poate adopta unul din cele două

comportamente posibile pe o asemenea piaţă:
 cooperant(cartelul, trustul, concernul, conglomeratul)

 necooperant (fiecare firmă încearcă pe cont propriu să-şi

maximizeze profitul)
 Cartelul - un acord între mai mulţi producători, care îşi
păstrează individualitatea lor, dar se înţeleg între ei
referitor la nivelul preţurilor şi împărţirea pieţelor.

 Trustul este o grupare de capitaluri o conducere unică,

unităţile participante pierzându-şi independenţa lor
productivă şi comercială. Proprietarii unităţilor devin
acţionari, iar sarcina conducerii revine unui consiliu de
administraţie.
 Concernul desemnează o înţelegere oligopolistă care
include firme din diferite ramuri, pe bază de cooperare,
fie pe verticală, fie pe orizontală.

 Conglomeratul - cea mai complexă formă de înţelegere

oligopolistă, cuprinzând unităţi foarte diverse ca
activitate, putându-se obţine profituri mari simultan pe
mai multe pieţe, eventualele conjuncturi nefavorabile
pentru unele bunuri compensându-se cu altele favorabile
pentru alte bunuri şi reducându-se riscul care apare când
se oferă doar un bun.
 O piaţă de monopol este definită, în genere,
prin acel raport de forţe, în care oferta unui
bun este asigurată de către un singur
vânzător (producător), respectiv cererea
pentru un anume bun este exprimată de un
cumpărător (consumator).
 Monopolul

 O piaţă de monopol este definită, în genere, prin

acel raport de forţe, în care oferta unui bun este
asigurată de către un singur vânzător
(producător), respectiv cererea pentru un anume
bun este exprimată de un cumpărător
(consumator).

 În cazul dominaţiei vânzătorului, este vorba de

monopol, în cel al dominaţiei cumpărătorului, se
spune că există piaţă de monopson
 Formele cele mai importante în care se poate
prezenta monopolul
 oferta personală a unui specialist sau individ talentat
(creaţii de modă, picturi, etc.)
 oferta protejată prin dreptul de licenţă sau de autor
 monopolul de inovaţie, pe care un producător îl deţine
temporar
 monopolul natural, prin controlul exploatării resurselor
naturale sau folosirii unor căi de comunicaţie foarte
costisitoare
 controlul unor factori de producţie esenţiali
 o firmă mare sau mică poate să monopolizeze o inovaţie
tehnologică sau comercială, şi să impună condiţiile sale pe
piaţa noului produs
 reglementările şi dispoziţiile instituţionale ale unei ţări cu
privire la mecanismele unor pieţe pot genera situaţii
neconcurenţiale
 Factori ce limitează tendinţa spre monopol
 a) Existenţa monopolului absolut nu poate fi susţinută deoarece, în
primul rând, exercitarea dictatului, prin fixarea preţului de monopol,
determinând modificarea dimensiunilor cererii pieţei pentru bunul
oferit de firmă într-un sens contrar celui aşteptat de producător, în
cel al scăderii acesteia.

 b) Firmele care produc bunuri înlocuitoare sunt concurente ale

monopolului; nici un monopol nu poate opri înlocuirea în consum a
bunului său cu alte bunuri.

 c) Oricât de consolidată ar fi poziţia unui monopolist pe piaţa

naţională, o asemenea poziţie poate fi şi zdruncinată de schimbările
ce survin pe pieţele regionale şi internaţionale.
 d) Tendinţa spre monopol absolut, din partea unei firme se loveşte,
adesea, foarte puternic, de reacţiile consumatorilor organizaţi, ca şi
de măsurile antimonopoliste întreprinse de guverne.
 e) Patronii unor mari firme, întreprinzătorii şi managerii acestora au
adesea unele reţineri etice în ceea ce priveşte dictatul de piaţă,
impunerea unui monopol absolut.
 Monopolul poate fi, deci, caracterizat ca
acea situaţie de piaţă pe care se oferă, se
vinde un bun care nu poate fi substituit rapid
şi în măsură mare.

 Mulţi specialişti susţin că monopolul este o

simplă abstracţie ştiinţifică, un model
teoretic de analiză
 Formarea preţului de monopol pe
termen scurt
 Pe această piaţă, oferta monopolistului este de fapt
oferta pieţei (sau a ramurii), care se confruntă cu
cererea totală a pieţei pentru bunul respectiv.

 Controlând atât oferta, cât şi cererea, monopolul

acţionează în interesul său egoist şi în detrimentul
consumatorului.

 Totuşi, în condiţiile în care cererea nu se schimbă,

orice creştere a ofertei monopolistului va conduce la
o scădere a preţului de vânzare.
 Formarea preţului de monopol pe
termen lung
 Pe termen lung, când actorul pieţei de monopol poate
mări capacitatea sa de producţie, deci implicit a ofertei,
va trebui să considere şi reacţia cumpărătorilor, care
poate influenţa preţul de vânzare.

 Monopolistul va face în aşa fel ca, prin oferta sa, să nu

determine o scădere a preţului sub costul mediu al
producţiei sale.

 El poate spori oferta prin creşterea producţiei sau

diminuarea stocurilor, fie poate reduce oferta prin
scăderea producţiei sau creşterea stocurilor.
 in acest caz-de monopol- s-a urmărit
maximizarea profiturilor

 această maximizare nu poate fi atinsă pe deplin,

fie datorită faptului că nu anticipează corect
reacţiile pieţei sau fie pentru că monopolurile
trebuie să ţină totuşi seama de interesele
consumatorilor, opinia publică, etc.
 Monopolurile publice pot urmări şi alte
obiective în afara celui de maximizare a
profitului:

 - limitarea consumului unor bunuri (de

exemplu alcoolul, existând ţări unde este
impus monopolul statului), prin fixarea unor
preţuri foarte mari.
 Consecinţele negative ale monopolului

 un nivel al preţului mai ridicat şi o ofertă mai redusă decât în cazul

altor forme de concurenţă.

 Lipsa concurenţei şi fixarea unui preţ mai mare decât costul

marginal şi cel mediu, nu vor determina firma să caute
posibilităţile organizatorice şi tehnologice pentru o minimizare a
costurilor.

 ele vor recurge la inovaţii, lansând produse noi cu costuri mai

reduse.

 Reducerea costurilor se poate face şi prin economii de scară, adică

obţinerea unei producţii mai mari la costuri mai scăzute
 inegalitatea distribuirii veniturilor.
Pe de o parte, intrarea unor concurenţi în ramură ar exclude
posibilitatea obţinerii unor profituri considerate anormale,
însă pe de altă parte acest profit participă la
redistribuirea veniturilor prin politica fiscală şi bugetară,
constituind şi un impuls pentru inovare, în încercarea de a
păstra pieţele existente şi cuceri altele noi.

 Puterea financiară poate permite finanţarea diferitelor

activităţi licite, dar şi ilicite, putând să exercite o anumită
influenţă politică, în încercarea de a obţine un tratament
preferenţial din partea statului.
 Intervenţia directă
 Intervenţia indirectă

- reglementări de utilizare
- poziţii dominante
- acorduri
Consiliul Concurentei
http://www.consiliulconcurentei.ro
www.competition.ro
 Rolul politicii de concurenţă este protejarea
concurenţei şi nu protecţia concurenţilor,
deoarece protejarea concurenţei conduce la
avantaje pentru consumatori şi pentru firmele
eficiente.
 Acţiuni ofensive pentru întărirea atractivităţii
teritoriului;
 Acţiuni defensive împotriva concureneţei neloiale;
 Acţiuni de negociere la nivel supranaţional.
 Bazele politicii concurenţei în România
- Principii de bază ale politicii concurenţei;
- Crearea autorităţii autonome de concurenţă.
 Evoluţii în domeniu antitrust
 Evoluţii în domeniul ajutorului de stat