Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ


PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAREA AFACERILOR

Profesioniştii persoane fizice aşa cum


reiese din noul Cod civil şi în ordonanţa
44/2008

Coordonator:

Prof. univ. dr. Ungureanu Ciprian

Student:

Precub Irina

1
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAREA AFACERILOR

Comercianţii persoane fizice

Reglementarea legală a desfăşurării activitpăţii economice de către persoanele fizice.


Realizarea unor activităţi economice de către persoanele fizice este reglementată prin O.U.G nr.
44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale1.

Potrivit ordonanţei, orice persoana fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui stat mwmbru al
Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European2 poate desfăşura activităţi economice pe
teritoriul României, ăîn condiţiile prevăzute de lege (art. 3 din ardonanţă)3.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile
sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă4.

Prin activitate economică se înţelege activitatea agricolă, industrială, coercială, desfăşurată


pentru abţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fiexprimată în bani şi care sunt
destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori
determinabili, în scopul obţinerii unui profit5.

Reglementarea ordonanţei se aplica pentru activităţile prevăzute în codul CAEN desfăşurate


in condiţiile stabilite de ordonanţă.

1
M. Of. Nr. 328 din 25 aprilie 2008. Ordonanţa a fost modificată prin O.U.G. nr. 38/2009 (M.Of.nr. 269 din 24
aprilie 2009) şi prin O.U.G. nr. 46/2011 (M.Of. nr.350 din 19 mai 2011).
Anteriorm persoanele fizice puteau desfăşura activităţi economice în condiţiile Legii nr.300/2004 (în prezent
abrogată). A se vedea St.D. Cărpenaru, Drept comercial român, ed. a VI-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p.
88-90.
2
Aparţin Spaţiului Economic European Norvegia, Liechtenstein şi Islanda.
3
Ase vedea OUG nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza
servicii în România (M. Of. Nr.366 din 01 iunie 2009). Odonanţa a fost aprobată prin Legea nr. 68/2010 (M.Of. nr.
256 din 20 aprilie 2010).
4
Reglementarea ordonanţei nu se aplică profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi economice a căror
desfăşurare este reglementată prin egi speciale (art.1 alin. (1)-(5) din ordonanţă).
5
A se vedea M. Coltuc, Activităţile economice pe care le desfăşoarămpersoana fizică. Aspecte jurudice, în RDC nr.7-
8/2010, p.86 si urm.

2
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAREA AFACERILOR

Formele în care persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice în următoarele forme: individual şi


inependent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzător titular al unei întreprinderi
individuale; ca membru al unei întreprinderi familiale6.

a) Persoană fizică autorizată. Persoana fizică poate desfăşura o activitate economică,


individual şi independent, folsin, în principiu, forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea
nu poate angaja cu contrac de muncp terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a
fost autorizată7.
Potrivit ordonanţei, persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant, dacă îndeplineşte
condişţiile art. 7 C. com. În prezent această dispoziţie trebuie interpretată ca făcând trimitere la
art. 3 C. civ.8
Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant, prein acţiune în
constatare, dacă justifică un interes legitim (art. 20 din ordonanţă).
Pentru desfăşurarea activităţii, persoana fizică autorizată îşi poate constitui un patrimoniu de
afectaţiune destinat realizării activităţii autorizate. Acest patrimoniu este distinct de patrimoniul
personal al persoane fizice.9
Patrimoniul de afecţiune cuprinde totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoane
fizice autorizate afectate scopului exercitării unei activităţi economice. El constituie o frecţiune
distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate,care este separată de gajul general al
creditorilor personali ai persoanei fizice autorizate (art. 2 lit. j. din ordonanţă).10
Pentru obligaţiile asumate, persoana fizică autorizată răspunde cu patrimoniul de afecţiune,
dacă acesta a fost constituit, şi, în completare cu întreg patrimoniul său; în absenţa patrimoniului
de afecţiune, persoana fizică autorizată răspunde cu întegul patrimoniu.În caz de insolvenţă,
persoana fizică autorizată va fi supusă procedurii insolvenţei dacă are calitatea de comerciant.
b) Persoana fizică, în calitate de întreprinzător, titular al unei întreprinderi individuale.
Persoana fizică poate desfăşura o activitate economică, în calitate de întreprinzător, titular al unei
întreprinderi individuale.

6
A se vedea Andreea-Teodora Stănescu, Desfăşurarea de activităţi economice, în mod independent. Comparaţie
între formele reglementate de O.U.G. nr.44/2008, în Curierul juduciar nr.1/2011, p.15 si urm.
7
Persoana fizică autorizată poate colabora cu alte persoane fizice sau juridice în condiţiile art. 16 din ordonanţă.
8
A se vedea infra nr. 68. A se vedea şi Andreea-Teodora Stănescu, Consideraţii privind dobândirea calităţii de
comerciant de către persoana fizică autorizată, în RRDA nr. 4/2010, p. 13 şi urm.
9
ÎCCJ, S. com., decizia nr. 1072/2009, în PR nr. 8/2009, p. 146.
10
A se vedea, E. Lipcanu, Actul de constituire a patrimoniului de afecţiune al comerciantului şi de ocrotire a
creditorilor comerciantului, freudaţi prin constituirea unui atare patrimoniu, în Dreptul nr.1/2009, p.69 şi urm.

3
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAREA AFACERILOR

Prin întreprinzător, ordonanţa înţelege persoana fizică care organizează o întreprindere


economică.

Întreprinderea economică, în sensul ordonanţei, este activitatea economică desfăşurată în mod


organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, faţă de mucă atrasă, materii
prime, mijloace logistice şi informaţie, pe risculmîntreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege.

Întreprinderea individuală este întreprinderea organizată de un întreprinzător persoană fizică.

Potrivit ordonanţei, întreprinderea individuală este lipsită de personalitate juridică, iar


întreprinzătorul, titular al întreprinderii individuale, are calitatea de comerciant persoană fizică
(art.22 şi 23 din ordonanţă).Pentru orgnizarea şi expoatarea întreprinderii, întreprinzătorul, în
calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contrect individual de
muncă11.

Persoana fizică titulară întreprinderii individuale, răspunde pentru obligaţiile sale cu


patrimoniul de afecţiune, dacă acesta a fost constituit şi, în completare, cu întreg patrimoniul său;
în absenţa patrimoniului de afectaţiune, ea răspunde cu intregul său patrimoniu.

În caz de insolventă, persoana fizică, titulara întreprinderii indiviuale, va fis upusă procedurii
insolvenţei. Întreprinzătorul persoană fizică, titular al întreprinderii individuale îşi încetează
activitatea, prin propria sa voinţă, deces şi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990.

În cazul decesului, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa în acest
sens, printr-o declaraţie în formă autentică, în termen de 6 luni de la data dezbateri succesiunii.

c) Persoana fizică, în calitate de membru al unei întreprinderi familiale. Persoana fizică


poate desfăşura o activitate economică în cadrul unei întreprinderi familiale, în condiţiile
ordonanţei.
Întreprinderea familială este o întreprindere economică constituită din 2 sau mai mulţi membri
ai unei familii.
Prin familie, în sensul ordonanţei, se înţelege soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit
vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al
patrulea inclusiv.

11
Pentru efectuarea unor activităţi economice, întreprinzătorul poate colabora cu alte persoane fizice sau juridice,
în condiţiile art. 24 şi 25 din ordinanţă.

4
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAREA AFACERILOR

Întreprinderea familială este o întreprindere economică organizată de un întreprinzător


persoană fizică împreună cu familia sa.
Potrivit ordonanţei, întreprinderea familială se costituie printr-un acord de constituire, încheiat
între membrii familiei, în forma scrisă. Condiţia formei scrise este cerută pentru validitatea
acordului de constituire.
Acordul de constituire cuprinde: numele şi prenumele membrilor, reprezentantul întreprinderii
familiale, data întocmirii acordului, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile
participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile
dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere din întreprinderea familială.
Lipsa elementelor menţionate atrage nulitatea absolută a acordului de constituire.
Potrivit ordonanţei, întreprinderea familială nu beneficiază de personalitate juridică, iar
membrii întreprinderii familiale au calitatea de comerciant persoană fizică.
Fiind lipsită de personalitate juridică, întreprinderea familială nu are un patrimoniu propriu.
Prin acordul de constituire, membrii întreprinderii familiale pot prevedea constituirea unui
patrimoniu de afecţiune. Într-un atare caz, prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional,
trebuie precizate cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afecţiune.
Interesele întreprinderii familiale sunt gestionate de reprezentantul desemnat prin acordul de
constituire. Acesta acţioneză în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub
semnătură privată, semnat de toţi membrii întreprinderii, în condiţiile legii.
În prezenţa actelor juridice încheiate de reprezentantul întreprinderii familiale, ordonanţa face
o distincţie (art.32 din ordonanţă).
Acrele juridice privind gestiunea curentă se încheie de către reprezentant, fără a fi necesară
vreo autorizare a membrilor.
Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activiţăţii întreprinderii familiale se iîncheie cu
acordul majorităţii membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi
acordul proprietarului bunului care face obiectul actului juridic.
Actele juridice prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se
încheie de către reprezentant. Fără autorizarea prealalbilă a membrilor, dacă valoarea bunului
dobândit nu depăşeşte 50% din valoare bunurilor care au fost afectate întreprinderii familiale şi
sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunul dobândit aparţine
membrilor în coproprietate potrivit cotelor stabilite îna cordul de constituire.
Ordonanţa interzice întreprinderii familiale angajarea unor terţe persoane cu contrect de
muncă.
Pentru obligaţiile asumate, prin actele juridice încheiate de reprezentant, în exploatarea
întreprinderii, răspunderea aparţine membrilor întreprinderii familiale. Aceştia răspund solidar şi
indivizibil cu patrimoniul de afecţiune, dacă acesta a fost costituit, şi, în completare, cu intreg

5
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAREA AFACERILOR

patrimoniul, corespunzător cotelor de participare la împărţirea veniturilor stabilite în acordul de


constituire. În absenţa patrimoniului de afecţiune, membrii întreprinderii familiale răspund cu
întregul lor patrimoniu.
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea în condiţiile art. 33 şi 34 din ordonanţă.
Aşadar, în cadrul acestui context legislativ, din categoria profesioniştilor-comercianţi fac
parte: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală şi întreprinderea familială.

Cuvinte cheie: profesionist, comerciant, întreprindere, noul Cod civil, patrimoniu.

6
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAREA AFACERILOR

Bibliografie

 Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Conform noului Cod civil, Ediţia
a III-a revizuită conform noului Cod civil, Universul Juridic, Bucureşti 2012.
 http://www.inm-lex.ro/NCC/doc/BrosuraNoulCodCivil.pdf

S-ar putea să vă placă și