Sunteți pe pagina 1din 37

PIAŢA BUNURILOR DE CONSUM

VARIABILE:

 CEREREA
 OFERTA
 CONCURENŢA
 PREŢUL

1
3.4.CEREREA ŞI COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

 Alfred Marshall in "Principles of Economics" (1890) a acordat


o atenţie deosebită rolului jucat de cerere în cadrul sistemului
economic. El a subliniat mobilitatea crescută a cererii în raport cu
oferta (producţia) printr-un exemplu semnificativ:
"cumpărătorul se poate decide pe loc dacă doreşte să
înlocuiască berea cu vinul, în timp ce trecerea de la
producţia de bere la cea de vin presupune câţiva ani"

CEREREA- DEFINIRE
-Cererea reprezintă o cantitate de produse economice pe care
cumpărătorii sunt dispuşi să o cumpere, la un anumit nivel de preţ
cunoscut, într-o anumită perioadă limitată de timp.
-Cererea este cantitatea dintr-o anumită marfă, bun economic sau
serviciu ce se poate cumpăra într-o perioadă de timp dată, la preţul
pieţei .

2
Capacitatea de cumpărare a consumatorului (de satisfactori ca şi de
prodfactori) depinde, în primul rând, de resursele băneşti disponibile, numai
acestea generând cererea solvabilă.
Voinţa de cumpărare reprezintă latura subiectivă a deciziei de repartizare
efectivă a unor disponibilităţi băneşti, pentru cumpărarea de bunuri. La rândul
ei, aceasta depinde de structura şi intensitatea nevoilor, anticipări privitoare la
evoluţia veniturilor şi a preţurilor etc.
Deci, cererea rezultă din interacţiunea a trei factori:
-nevoile de consum,
-venitul disponibil,
-preţul bunurilor.

Nevoile fac ca cererea să fie un act raţional (rezultat al unui calcul) dar şi unul
condiţionat. Cererea se află în raport direct proporţional cu nevoile existente în
societate şi este influenţată de mediul în care se manifestă (imită nevoile altor
consumatori, este stimulată de producător prin publicitate).

Pe baza mai sus amintitei analize a „cererii în funcţie de venituri”, apar efecte de
importanţă teoretică, dar mai ales cu consecinţe practice:

3
EFECTE:
 efectul de venit – se manifestă atunci când preţul unui bun
scade, antrenând sporirea indirectă a venitului, întrucât
aceeaşi sumă de bani permite consumatorului să îşi
mărească cantităţile achiziţionate, ceea ce echivalează cu o
creştere a venitului.
Prima consecinţă a reducerii unui preţ este creşterea cererii
pentru produsul în cauză, iar cea de a doua este
reprezentată de formarea unui spor de venit pentru
consumatorul ce beneficiază de reducerea preţului. Venitul
suplimentar nu este absorbit în întregime de creşterea
cererii pentru bunul a cărui produs s-a redus, ci sporeşte
cererea pentru alt produs cu preţ neschimbat, sau
generează economii;
 efectul de substituţie apare în cazul în care preţul unui bun
sporeşte, ceea ce diminuează puterea de cumpărare a
consumatorului şi determină orientarea acestuia spre un
bun al cărui preţ s-a redus sau a rămas constant.

4
EFECTE:
 Efectul de substituţie datorat efectului de venit, se manifestă
atunci când are loc creşterea preţului pentru un bun considerat
esenţial (exemplu: produse alimentare de bază), ceea ce
antrenează deprecierea venitului şi impune orientarea
cumpărătorului pentru achiziţionarea acestui bun, în detrimentul
altor bunuri.
Deşi, în general evoluţia cererii în funcţie de modificarea preţului este
în raport invers, există şi posibilitatea unei influenţe pozitive a
preţului asupra cererii, ceea ce aparent contrazice legea cererii.
Atunci când preţul unui bun creşte, iar aceasta antrenează o
sporire a achiziţionării bunului respectiv, înseamnă că
cumpărătorul anticipează viitoare creşteri de preţuri pentru bunul
respectiv. Consumatorii cumpără mai mult în prezent, pentru a
putea cumpăra mai puţin în viitor. Nu preţul mai mare, ci
schimbarea aşteptărilor este cea care determină consumatorii să
cumpere mai mult în prezent. În cazul produselor alimentare sunt
vizate doar cele neperisabile, care pot fi păstrate o perioadă mai
îndelungată.

5
a. După gradul de agregare deosebim:
1. Cerere individuală (cererea la nivelul individului) – este influenţată de:
- preţul produsului;
- preţul produselor de substituţie;
- mărimea venitului; cerere individuală

-gustul cumpărătorului; P i
C i

-reclama comercială;
-marca fabricii şi marca comercială.
0 Qi Q

2. Cererea agregată – ca sumă a cererilor individuale.


Deoarece cererea unui individ pentru un bun depinde de preţuri şi de
venitul său nominal, cererea agregată depinde în general de preţuri şi de distribuţia
venitului.În afară de factorii menţionaţi mai sus, cererea agregată este influenţată
şi de:
- evoluţia demografică;
- politica financiară şi comercială;
- politica de creditare;
- politica în domeniul repartiţiei veniturilor.

b. După nivelul la care se ia decizia, se cunosc:


- cererea pieţei sau cererea primară;
- cererea firmei sau cerere selectivă, care reprezintă fracţiunea de
piaţă căreia i se adresează unul dintre participanţii de pe piaţă. 6
Elasticitatea cererii este o măsură a sensibilităţii cererii la preţ sau venit şi
desemnează modificările relative ale cantităţii cerute şi raportate, la modificarea
relativă a preţului sau a venitului.
A. Elasticitatea cererii la preţ (Ep) – reprezintă raportul dintre
modificarea relativă (în procente) a cantităţii cerute dintr-un bun şi modificarea
relativă (în procente) a preţului.

Elasticitatea cererii la preţ are o serie de proprietăţi:


- este o mărime punctuală şi poate fi determinată cu precizie;
- nu depinde de unităţile de măsură folosite;
- permite măsurarea impactului modificării preţului asupra încasărilor totale
ale producătorilor;
- coeficienţii elasticităţii diferitelor bunuri sunt comparabili, ceea ce permite
clasificarea bunurilor în funcţie de sensibilitatea lor la modificarea preţurilor.
%Q x
p 
% Px unde: Δ%Qx – variaţia procentuală a cantităţii cerute;
Δ%Px– variaţia procentuală a preţului unitar a bunului x;

7
În funcţie de elasticitatea cererii la preţ, bunurile se clasifică astfel.

 bunuri a căror cerere este perfect inelastică la preţ (coeficientul


elasticităţii cererii la preţ este egal cu zero) |ε| = 0, cantităţile
cerute nu reacţionează în nici un fel la modificarea preţului.
Aceasta este cererea pentru un produs de strictă necesitate (ex.:
un medicament care condiţionează sănătatea sau chiar existenţa),
care va fi achiziţionat indiferent de preţ.
•bunuri cu cerere inelastică la preţ – coeficientul elasticităţii cererii la preţ este, în
valoare absolută, mai mic decât 1; cererea se modifică în sens contrar modificărilor
preţului, dar mai lent. Volumul valoric al tranzacţiilor se modifică în acelaşi sens cu
modificarea preţului unitar:
• bunuri cu cerere elastică la preţ – unde coeficientul cererii este în valoare
absolută, superior lui 1; cererea se modifică în sens contrar preţului, dar mai
intens
•bunuri cu elasticitate unitară (linia de demarcaţie între un bun elastic şi unul
inelastic); cererea se modifică în sens contrar preţului, dar cu aceeaşi
intensitate
•bunuri a căror cerere este perfect elastică la preţ |ε| = infinit|ε| = infinit

8
P
P
|ε| =
0
Cererea inelastică la preţ
Cererea perfect
inelastică la preţ
|ε| < 1

0 Q
0 Q

P
P
|ε| = 1
|ε| >
0
Cererea cu elasticitate
unitară la preţ Cererea elastică la preţ

pq = ct

0 Q 0 Q
P

|ε| =
infinit
Cererea perfect elastică la preţ

0 Q
9
Elasticitatea cererii la preţ este influenţată de o serie de factori,
între care:

 - gradul de substituire – elasticitatea va fi cu atât mai


ridicată, cu cât numărul de bunuri substituibile este mai mare,
deci cu cât gradul de substituibilitate este mai puternic;

 - bunurile de lux şi bunurile de primă necesitate –


elasticitatea este cu atât mai mare cu cât bunul este unul de lux şi
mai slabă dacă este un bun de primă necesitate. Cumpărătorul
cumpără mai multe bunuri de lux atunci când venitul său creşte,
dar o scădere a preţului are acelaşi efect ca o creştere a venitului;

 - importanţa bunului în bugetul consumatorului – în principiu,


cu cât un bun are un preţ mai mare, cu atât importanţa bunului în
buget scade. Dacă efectul de venit va fi din ce în ce mai puternic,
atunci consumul bunului respectiv va creşte când venitul creşte.
Nu se poate afirma însă că în toate cazurile această creştere va fi
mai mult decât proporţională, deoarece consumatorul se poate
orienta spre cumpărarea altor bunuri mai sensibile la scăderea
preţului.

10
Elasticitatea cererii la venit – măsoară impactul creşterii venitului consumat
asupra cantităţilor cerute dintr-un bun:
εv= Δ%Q/Δ%V
unde: Δ%Q – variaţia absolută a cantităţii cerute;
Δ%V – variaţia absolută a venitului.

Se pot întâlni trei situaţii tipice:

a. cerere la venit elastică – se modifică în acelaşi sens cu venitul dar mai intens şi are
valoare supraunitară. Este caracteristică pentru bunurile de lux, cele de folosinţă
îndelungată, servicii etc.;
b. cerere la venit inelastică – se modifică în acelaşi sens cu venitul dar mai lent,
având valoare subunitară. Se întâlneşte la bunurile alimentare de bază (consum
curent);
c. cerere la venit unitară – se modifică în acelaşi sens cu venitul şi cu aceeaşi
intensitate, având valoare unitară. Este caracteristică pentru bunurile nealimentare
de uz personal şi folosinţă curentă.

OBSERVAŢIE!!!
Cu cât un bun va fi mai inelastic la venit, cu atât el va fi un bun de primă necesitate
(ex.: alimentele), iar cu cât va fi mai elastic la venit cu atât va fi un bun de lux.

11
Factorii care influenţează cererea definesc o multitudine de situaţii posibile,
de modificare a condiţiilor cererii.
Următorii factori (alţii decât preţul) influenţează cererea:

 schimbarea în gusturile şi preferinţele consumatorilor – gusturile şi


preferinţele se modifică datorită apariţiei altor bunuri. Un rol esenţial în
această direcţie îl are moda vestimentară, alimentară, moda în domeniul
timpului liber;
 existenţa altor bunuri şi interdependenţa dintre cererea lor. Cererea pentru
un bun este influenţată de cererea pentru alte bunuri şi reciproc. Această
influenţă comportă următoarele aspecte:
- variaţiile la preţul unui bun vor avea repercusiuni asupra cererii
produselor care îi sunt substituibile (ex.: creşterea preţului la unt
determină creşterea cererii pentru margarină, dacă preţul acesteia rămâne
neschimbat sau scade);
- creşterea gradului de complementaritate determină creşterea
simultană în cererea pentru produsele complementare (ex.: creşterea
numărului de autoturisme determină creşterea cererii pentru pneuri sau
combustibil);
- apariţia unor produse noi care transformă obişnuinţele
consumatorului şi care înseamnă de fapt modificarea cererii pentru un alt
produs;
-posibilitatea substituirii bugetare – astfel, creşterea cererii pentru un
bun determină diminuarea posibilităţilor bugetare pentru toate celelalte
bunuri;

12
Factorii care influenţează cererea

 influenţa venitului – creşterea venitului antrenează, de


regulă, o creştere a cererii;
 repartiţia venitului – cererea pentru diferite bunuri, pentru
ele, repartiţia veniturilor nu este aceeaşi. La acest factor,
cea mai mare sensibilitate o are cererea pentru bunurile de
lux şi cererea pentru bunuri publice (sănătate, transport,
învăţământ);
 numărul consumatorilor şi structura acestora;
 anticipările consumatorilor – acestea se referă la preţ,
raritate, schimbări socio-economice, schimbări de venit,
schimbări în tehnologie.
 Asupra cererii mai acţionează şi alţi factori cum ar fi:
-schimbările demografice,
-conjunctura economică,
-publicitatea, reclama etc.

13
CEREREA SI COMPORTAMENTUL
CONSUMATORULUI
John Maynard Keynes a demonstrat pe fondul crizei de
supraproducţie din anii 1929-1933 rolul consumului
individual şi a celui neproductiv în funcţionarea economiei
de piaţă.
Elemente specifice:
 înclinaţia marginală spre consum
 multiplicatorul investiţiilor şi legătura acestuia cu gradul de
ocupare a forţei de muncă
 relaţia dintre venit, consum şi investiţii.
Concluzie:efectele unei crize de supraproducţie pot fi
diminuate nu prin reducerea ofertei, ci prin stimularea
cererii.
Solutia:intervenţia statului în creşterea cheltuielilor publice şi
stimularea investiţiilor.

14
CEREREA SI COMPORTAMENTUL
CONSUMATORULUI

FUNCŢIA MATEMATICĂ A CERERII

unde:
Qc= cererea
Pc= preţul cererii
Kc= constantă ce defineşte cererea maximă de produse de un anumit
tip manifestată într-un anumit moment pe o piaţă;
x= factor de elasticitate a cererii în raport cu preţul

15
CEREREA SI COMPORTAMENTUL
CONSUMATORULUI
CONCLUZIE!!!-FACTORI DE MODIFICARE A CERERII:

 modificarea veniturilor consumatorilor


 relaţie de cauzalitate directă
 modificarea preţurilor altor produse
 dacă produsele sunt substituibile, cauzalitate directă
 daca produsele sunt complementare, cauzalitate inversă
 modificarea numărului de cumpărători
 creşterea numărului de cumpărători conduce la creşterea
cererii
 modificarea preferinţelor consumatorilor;
 Intensificarea promovării produselor conduce la creşterea
cererii
 informatiile si previziunile

16
CEREREA ŞICOMPORTAMENTUL
CONSUMATORULUI
Factori care influenteaza mărimea cererii :
 dimensiunea pieţei;
 puterea de cumpărare a celor ce formează cererea pentru un
anumit produs;
 preferinţa consumatorilor, moda, standardul de viaţă.;
 anticipările consumatorilor privind evoluţia preţurilor, a veniturilor,
a conjuncturii economice de ansamblu sau a situaţiei politico-
economice.
 existenţa sau inexistenţa bunurilor substituibile ;
 modificările în nivelul preţurilor bunurilor substituibile.
 factorii de mediu

17
3.4. OFERTA ŞI COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORULUI

Oferta reprezintă o relaţie dintre cantitatea unui bun material sau


dintr-un serviciu, dintr-o grupă de bunuri pe care un vânzător este dispus
să o cedeze, să o ofere contra plata, într-o perioadă determinată de timp,
la nivelul preţului existent.
SAU
Oferta reprezintă o relaţie dintre cantitatea unui bun material sau dintr-un
serviciu, dintr-o grupă de bunuri pe care un vânzător este dispus să o
cedeze, să o ofere contra plata, într-o perioadă determinată de timp, la
nivelul preţului existent.

18
OFERTA

FUNCŢIA MATEMATICĂ A OFERTEI

unde:
Qo= oferta
Po= preţul ofertei
Ko= constantă ce defineşte oferta minimă de produse de un anumit tip
manifestată într-un anumit moment pe o piaţă;
y= factor de elasticitate a ofertei în raport cu preţul

19
Studiul ofertei este necesar din mai multe motive:

 oferta nu este neutră la cerere, ea se găseşte în relaţii complexe


de cauzalitate reciprocă; în general, oferta se adaptează cererii,
dar există şi cazul invers.
 oferta cuprinde imense valori materiale, a căror integrabilitate
trebuie asigurată cu un minim de cheltuială;
Oferta este dependentă de mai mulţi factori, cum sunt:
-preţul produsului,
-preţul produselor substituibile,
-costul produsului,
-politica comercială,
-politica tehnologică,
-comportamentul sindicatelor, patronatul şi managerilor,
-numărul firmelor care aduc acelaşi produs pe piaţă şi raportul dintre
ele,
-taxele şi subvenţiile,
-evenimente social-politice etc.

20
Pe baza unor criterii complexe, oferta poate fi:

 de mărfuri corporale şi de servicii,


 fermă sau facultativă,
 angajament sau cu termen fix,
 cu grad mediu de complexitate şi de complexitate
superioară,
 internă sau externă etc.

În funcţie de conţinutul bunurilor, oferta poate fi:


-de bunuri independente (confecţii),
-bunuri complementare (ex.: miere şi propolis),
-mixtă.
21
Sensibilitatea ofertei de marfă la variaţia diferiţilor factori, îndeosebi la variaţiile de preţ, poartă
denumirea de elasticitatea ofertei, măsurată prin coeficientul elasticităţii ofertei (ε0). În funcţie de
mărimea modificării preţului şi de cea a modificării ofertei, a raportului de mărime dintre ele, elasticitatea

ofertei este de mai multe tipuri:


 - ofertă cu elasticitate unitară – se defineşte prin aceea că oferta
se modifică (creşte) în aceeaşi măsură cu modificarea (creşterea)
preţului şi cu aceeaşi intensitate;
 - ofertă cu elasticitate net rigidă (elastică) – se manifestă
atunci când sporirea ofertei se realizează în acelaşi sens cu preţul,
dar depăşeşte pe cea a preţului; ea este supraunitară;
 - ofertă cu elasticitate fluidă sau ofertă inelastică – oferta
bunurilor creşte într-o măsură mai mică decât cea a sporirii
preţului, dar mai lent;
 - ofertă cu elasticitate nulă – semnifică menţinerea cantităţii
oferite, cu toate că preţul bunului creşte.
Ştiinţa economică a creat şi două modele teoretice de ofertă:
- ofertă perfect elastică – modificarea preţului determină modificarea în
acelaşi sens a ofertei (până la infinit):

- ofertă perfect inelastică – modificarea preţului lasă neschimbată oferta:

22
OFERTA
Gradul de elasticitate al ofertei În condiţiile în care preţul unitar este dat şi
depinde de : considerat constant, factorii care
 costul producţiei; influenţează oferta sunt:
 posibilităţile stocare şi costul  costul unitar şi marginal al bunurilor
acestora; produse – diminuarea costului atrage
 specificul produselor; după sine creşterea cantităţii oferite, la
 caracteristica proceselor acelaşi preţ unitar. Situaţia este inversă,
tehnologice; atunci când costul mediu şi cel marginal
 timpul scurs de la modificarea
cresc;
 condiţiile de stocare şi costul stocării;
preţurilor etc.
 preţul altor bunuri;
 condiţiile de intrare/ieşire din ramură;
 subvenţiile – influenţează în sens pozitiv
oferta; ea creşte când subvenţiile se
măresc şi se micşorează când subvenţiile
se reduc sau sunt eliminate;
 perspectivele de modificare a preţurilor;
 împrejurări extra - economice (ex.:
pondere importantă, condiţiile naturale)
pentru unele domenii (agricultură, turism,
transporturi).
23
OFERTA
ÎN CONCLUZIE
FACTORI DE MODIFICARE A OFERTEI:

 costul producţiei
 reducerea costului de producţie determină creşterea ofertei
 o tehnologie superioară permite mărirea ofertei
 preţul altor produse
 creşterea preţului la un produs duce la sporirea ofertei de produse
substituibile
 cresterea pretului la produsul de bază duce la sporirea preţului
produselor secundare şi implicit a ofertei acestora
 concurenţa duce la scăderea preţurilor şi implicit a ofertei
 taxele aferente bunului respectiv
 majorarea taxelor duce la scăderea ofertei
 informatii, previziuni
 evenimente politice, sociale, naturale
 modificări legislative,juridice
 modificări naturale, in agricultura

24
LEGEA CERERII
 pentru toate bunurile normale şi majoritatea bunurilor inferioare,
cererea se află în relaţie negativă cu evoluţia preţului unitar. Pentru
aceste bunuri, cererea se extinde când preţul scade şi se contractă
când acesta creşte.
Noţiunea de bunuri „normale” şi „inferioare” au fost introduse de către
Robert Giffen, la sfârşitul secolului XIX.
PARADOXURI-Robert Giffen a relevat faptul că, atunci când are loc creşterea
generalizată a preţurilor, menajele sărace îşi reduc drastic consumul alimentar de
bunuri cu valoare nutritivă şi valoare superioară şi medie, sporind în acest timp
achiziţiile pentru bunurile cu valoare nutritivă redusă şi de calitate inferioară, pentru a-şi
putea asigura existenţa pe termen scurt.
Paradoxul Vebler – surprinde comportamentul indivizilor îmbogăţiţi „peste noapte”,
persoane recent pătrunse într-un grup social „superior”, care practică atitudinea de
„snob effect”. Ei cumpără mai ales acele bunuri ale căror preţuri cresc (sau cresc cel
mai rapid) şi renunţă la achiziţionarea şi consumul acelor bunuri al căror preţ s-a redus
şi care sunt astfel accesibile unui cerc mai larg de cumpărători.
Paradoxul Rugină-De la un anumit nivel de creştere al preţurilor, mărirea generalizată a
acestora este însoţită de o creştere a cererii, ca măsură parţială de apărare a
cumpărătorului în faţa unor viitoare creşteri de preţuri.

25
LEGEA OFERTEI
LEGEA OFERTEI
“între oferta de produse şi preţul acestora există o legatură de
cauzalitate directă, în sensul că majorarea preţului unui produs, la
un anumit nivel al cererii, atrage după sine creşterea într-o măsura
mai mare sau mai mică a ofertei pentru acel produs “ sau
“atunci când preţul unitar al unui bun creşte, are loc extinderea ofertei,
iar atunci când preţul unitar scade, are loc contracţia ofertei”.
PARADOXURI
 Paradoxul King – exprimă comportamentul atipic al producătorilor agricoli
mici şi mijlocii, care apelează pe scară largă la credite pentru susţinerea
producţiei agricole. Dacă preţurile produselor agricole scad, oferta se
extinde, pentru că doar astfel producătorii debitori pot să îşi asigure
procurarea resurselor băneşti pentru achitarea creditelor scadente şi
continuarea activităţii.
 Paradoxul Rugină -de la un anumit nivel al creşterii preţurilor, majorarea în
continuare a acestora este însoţită (pe termen scurt) de contracţia cantităţii
oferite, pentru că întreprinzătorii aşteaptă condiţii şi mai favorabile (preţuri
mai mari), procedând la stocarea unei părţi din producţie.

26
3.6. Concurenţa
DEF: Concurenţa este forma pe care o ia confruntarea între cerere şi
ofertă pe piaţă prin manifestarea liberei voinţe, dar direct
interesate, a operatorilor, sau
Concurenţa reprezintă libertatea economică în forma ei activă, un
mijloc de coordonare şi ghidare a eforturilor oamenilor, o metodă
de adaptare a activităţii indivizilor unele altora, fără intervenţia
autorităţilor.
Concurenţa presupune îndeplinirea unor condiţii şi anume:
 oferta să fie mai mare sau cel puţin egală cu cererea;
 cumpărătorul să poată alege între mai multe alternative;
 posibilitatea de a pătrunde pe orice piaţă dorită;
 să fie protejată, inclusiv prin lege.

Scopurile concurenţei sunt:


 satisfacerea cererii;
 promovarea inovaţiei;
 alocarea eficientă a resurselor;
 limitarea puterii economice şi politice;
 distribuţia justă a veniturilor

27
Concurenţa reprezintă confruntarea, rivalitate economică între
industriaşi, bancheri, prestatori de servicii pentru a-şi atrage de
partea lor clientela consumatoare prin preţuri mai convenabile,
preţuri mai bune, în vederea obţinerii unor profituri cât mai mari şi
cât mai sigure.
Libertate
Libera
a de a
initiativa
alege
Bazele
concurent
ei

Concurenţa şi mecanismele ei diferă în funcţie de factori concreţi şi de condiţii concrete şi


variate, cum ar fi: gradul de transparenţă a pieţei;
numărul şi talia vânzătorilor şi cumpărătorilor mobilitatea sau rigiditatea preţurilor;
în economia naţională, ramură, zonă şi localitate; nivelul dezvoltării economice;
gradul de diferenţiere a produsului; conjunctura politică internă şi internaţională;
facilităţile sau limitările marilor producători de a intra cultura economică a populaţiei etc. 28
într-una sau alta dintre ramuri;
CONCURENŢA

INFLUENŢA ASUPRA PIEŢELOR

29
În economia de piaţă, concurenţa îndeplineşte o serie de funcţii:

 facilitează ajustarea autonomă a cererii şi ofertei, în toate domeniile


activităţii economice, prin diversificarea calităţii ofertei, specializarea pe
clienţi etc.;
 stimularea promovării progresului tehnic şi economic, prin generarea de
idei noi şi aplicarea acestora în producţie, posibilitatea obţinerii unui profit
diferenţiat în funcţie de performanţe, obţinerea produsului la un cost mai
scăzut et.;
 împiedicarea realizării preţului de monopol de către agenţii economici;
 plasarea preţului la nivele reale şi menţinerea lui în limite rezonabile;
 exercitarea unui rol direct asupra psihologiei agenţilor economici prin:
alimentarea optimismului, stimularea creativităţii, maximizarea profitului;
 igienizator al producţiei şi circulaţiei prin eliminarea celor slabi şi
promovarea celor puternici
SAU
 catalizator al inovaţiei şi creativităţii tehnice ca urmare a înclinaţiei spre
eficientizarea producţiei şi economisirea resurselor;
 diversificarea producţiei de bunuri prin oferirea de produse de substituţie,
cu costuri reduse;
 stimulează lărgirea pieţei prin efortul creatorilor de piaţă;

30
Formele concurenţei
Tipurile de concurenţă pot fi identificate după o serie de factori de influenţă:
 numărul şi talia (puterea economică) a participanţilor la schimb (mulţi,
puţini sau unul);
 gradul de transparenţă al pieţei (accesul la informaţie);
 complementaritatea şi funcţionalitatea reţelei de pieţe dintr-o ţară, sau pe
o piaţă unică;
 gradul de diferenţiere al produselor care satisfac aceeaşi nevoie socială;
 facilităţile de a intra în ramură;
 mobilitatea sau rigiditatea preţurilor;
 nivelul dezvoltării economice;
 conjunctura politică internă şi internaţională;
 cultura economică a populaţiei;
 gradul de diferenţiere al ofertei şi al preferinţelor;
 complementaritatea anumitor bunuri;
 mărimea veniturilor şi mecanismele prin care acestea se obţin.

31
FORMELE CONCURENŢEI
 Concurenţa perfectă (pură) – purificată de orice intervenţie cu tentă
monopolistă, presupune existenţa unor raporturi pe piaţă astfel încât, toţi
producătorii sunt capabili să îşi vândă producţia la preţul pieţei, fără a-l
putea determina în mod hotărâtor, iar cumpărătorii, la rândul lor, pot
cumpăra tot ceea ce au nevoie, la acelaşi preţ al pieţei, preţ pe care nu îl
pot influenţa după bunul lor plac. Acest tip de concurenţă se caracterizează
prin:
 atomicitatea cererii şi a ofertei – un număr mare de firme identice participă
pe piaţă în calitate de ofertanţi şi cumpărători de bunuri şi servicii, fiecare
dintre ele având dimensiuni neglijabile în raport cu dimensiunile pieţei;
 omogenitatea produsului – toate firmele produc acelaşi produs, fără a
exista diferenţe de calitate sau de alte caracteristici;
 libertatea intrării în ramură (fluiditatea deplasării)- nu există nici un fel de
barieră la intrarea sau ieşirea din ramură a noilor firme;
 transparenţa perfectă a pieţei – toţi agenţii economici de pe piaţă sunt
perfect informaţi în legătură cu natura, calitatea, preţul produsului etc.;
 mobilitatea perfectă a forţei de producţie (mai ales muncă şi capital) –
forţa de producţie se îndreaptă spre acele utilizări în care se obţine o
rentabilitate ridicată.

În realitatea economică nu se întâlneşte (nici măcar în linii generale) o


asemenea confruntare între ofertanţi şi cumpărători, acest tip de
concurenţă fiind un model ştiinţific care a servit drept model pentru
înţelegerea concurenţei reale. 32
b. Concurenţa imperfectă – desemnează acea situaţie de piaţă, în care
vânzătorii (sau cumpărătorii) pot influenţa prin acţiuni unilaterale raportul

cerere /ofertă, precum şi dinamica şi nivelul preţurilor

Concurenţa imperfectă se caracterizează prin:


 gigantism – existenţa unor firme (sau a unui
număr redus de firme mari) care ocupă în
exclusivitate (sau în mare parte) producţia şi
vânzarea unui produs, fapt care face posibilă
controlarea sau influenţarea pieţei şi impunerea
unor condiţii de vânzare;
 insuficiente informaţii despre preţ;
 prezenţa fenomenului de inerţia în domeniul
forţei de producţie.

33
Condiţiile concurenţei imperfecte
 există fie puţini vânzători relativi puternici şi mulţi
cumpărători mici şi dispersaţi (oligopolul);
 există fie puţini cumpărători şi mulţi cumpărători
(oligopsonul);
 produsele sunt diferenţiate real sau doar
imaginar;
 există condiţii pentru ca diferiţii agenţi economici
să exercite un control efectiv asupra preţurilor;
 apariţia de dificultăţi în ceea ce priveşte intrarea
producătorilor în ramuri şi sectoare;
 rivalităţi în relaţia cu publicul.
34
Formele concurenţei imperfecte
 Concurenţa monopolistă – este o variantă a concurenţei
perfecte, păstrând caracteristicile acesteia, cu excepţia
celei referitoare la omogenitatea produselor.
Diferenţierea produsului constă în faptul că, fiecare producător
caută să imprime produsului său anumite particularităţi
care pot să îi confere o anumită superioritate în competiţia
cu alte produse.
Orice producător care a reuşit să îşi particularizeze produsul,
poate obţine o urcare a preţului acestuia.
Piaţa cu concurenţă monopolistă asigură o bună satisfacere a
cererii, cumpărătorii au posibilitatea să aleagă acele
produse care corespund cerinţelor şi veniturilor de care
dispun.
Preţul de echilibru al concurenţei monopoliste este mai ridicat
decât cel al concurenţei perfecte şi depăşeşte costul
marginal.

35
Formele concurenţei imperfecte
 Concurenţa de monopol – se caracterizează prin aceea că, oferta
unui produs este concentrată la un singur producător, care are
posibilitatea controlării pieţei.
Monopolul determină nivelul preţurilor, dar cantitatea de produse
vândute este dependentă capacitatea de cumpărare la un moment
dat.
 Concurenţa oligopolistă – păstrează caracterul de atomicitate al
cererii (există numeroşi cumpărători de talie aproximativ egală),
dar oferta unui produs este asigurată de un număr mic de
producători.
Situaţia de oligopol nu dă posibilitatea unui producător de a controla
preţul, dar aceştia pot influenţa totuşi piaţa, prin deciziile luate în
domeniul producţiei şi al preţurilor.
 Concurenţa monopsonică – cumpărătorul poate exercita
individual, o influenţă hotărâtoare asupra preţului produsului,
pentru că există un singur cumpărător (monopson) sau un număr
restrâns de cumpărători (oligopson).

36
Concurenţa poate fi:
- directă şi indirectă;
- loială şi neloială (dumpingul – vânzarea produselor pa un preţ sub
nivelul celui de achiziţie).

CONCLUZIE!!!

Ceea ce rămâne caracteristic pentru piaţă este existenţa concurenţei


practicabile, aceasta menţionând condiţiile de rivalitate dintre firmele
de talii diferite, cu costuri, orizonturi şi strategii diferite, constituie
totuşi (în ciuda imperfecţiunii ei) condiţia prealabilă care asigură
funcţionarea sistemului economic.

37