Filtrarea

Consideraţii teoretice
Filtrarea este operaţia de separare a unei faze lichide de o faza solida dintr-
un amestec eterogen solid – lichid prin reținerea particulelor solide pe suprafața
unui material filtrant, care permite numai trecerea fazei lichide. Lichidul care a
trecut prin filtru se numește filtrat.
O particularitate a oricărui material filtrant este existența unor pori care
străbat întreaga lui grosime și care permit trecerea lichidului, dar rețin
particulele în suspensie care au dimensiuni mai mari decât secțiunea transversală
a porilor în părțile lor cele mai înguste. În tot timpul filtrării, filtrul trebuie să
rămână nemodificat.
Forţa motrica (de mişcare) o constituie diferenţa de presiune care apare pe
cele două feţe ale filtrului.
După modul în care se realizează diferenţa de presiune la efectuarea
filtrării, filtrele se grupează în:
 filtre care funcţionează la presiune hidrostatică – curgerea are loc sub
influenţa presiunii coloanei de lichid;
 filtre care funcţionează sub presiune şi care folosesc pompe, filtrarea
numindu-se şi filtrare la presiune ridicată;
 filtre care funcţionează sub depresiune care folosesc pompe cu vid.
După modul de realizare al filtrării întâlnim filtre cu funcţionare continuă şi
filtre cu funcţionare discontinuă sau periodică.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească filtrarea sunt:
- puritate cât mai mare a filtratului;
- umiditatea precipitatului să fie scăzută;
- productivitatea cât mai mare a filtrului;
- regenerarea cât mai uşoară şi rapidă a materialului filtrant.

Schema simplificată a filtrării

Fazele operaţiei de filtrare sunt:
1) Iniţierea filtrării în care materialul filtrant reţine particulele solide iar
filtratul fluid se supune unei noi filtrări.
2) Filtrarea propriu zisă prin care se reţin toate particulele solide, chiar şi
cele mici.

1
 3) Spălarea precipitatului.
4) Zvântarea (uscarea) precipitatului.
5) regenerarea suprafeţei filtrante.

Factorii referitori la condiţiile de realizare a filtrării

 Diferenţa de presiune realizată între cele două feţe ale stratului poros să
fie cât mai uniformă, iar la începutul filtrării să fie mică şi să crească
odată cu înaintarea filtrării. Este necesară şi o repartizare uniforma a
presiunii pe întreaga suprafaţă a filtrului;
 Viteza de filtrare este exprimată prin raportul dintre volumul de filtrat,
dV f
dw f =
aria de filtrare şi durata operaţiei: A⋅dτ f . Viteza de filtrare este
influenţată şi de vâscozitate;
 Temperatura amestecului poate avea influenţe favorabile atunci când
produce coagularea unor substanţe care ar îngreuna filtrarea, sau
influenţe nefavorabile când duce la umflarea materialului filtrant sau la
solubilizarea unor particule solide din amestec pe care vrem să le
eliminăm.

Materialul folosit ca strat filtrant trebuie să îndeplinească următoarele

cerinţe:
- să reţină cât mai complet faza solidă a suspensiei şi eventualele
impurităţi;
- să aibă rezistenţă hidraulică redusă;
- să aibă rezistenţă mecanică şi chimică
corespunzătoare;
- să permită viteze de filtrare mari;
- să se regenereze uşor.
Funcţie de materialul filtrant, există două limitări ale operaţiei de filtrare:
- o filtrare superficială: materialul filtrant opreşte pe suprafaţa sa
particulele solide ale suspensiei datorită diferenţei dintre mărimea particulelor şi
mărimea porilor; grosimea materialului filtrant se neglijează; suspensia este
săracă în fază solidă pentru a nu forma un strat de precipitat;
- o filtrare în adâncime: particulele solide ale suspensiei se depun şi sunt
adsorbite pe suprafaţa mare a particulelor stratului filtrant pe toată adâncimea
lui.
Funcţie de natura lor, materialele filtrante se utilizează sub formă de table,
site, ţesături şi împletituri, plăci poroase, straturi fibroase şi pulverulente, straturi
granulare, membrane.

2
 Tablele perforate sunt grătare cu ochiuri dreptunghiulare (cu lăţimea
minimă 1,5 mm) sau circulare (cu diametrul minim 3 mm), utilizate mai ales ca
suport pentru pânze sau alte materiale filtrante (celuloză, azbest, kieselgur).

Împletiturile metalice au rezistenţă mecanică mai mică decât tablele

perforate dacă se utilizează ca suport pentru materiale poroase, dar prezintă
avantajul unei suprafeţe libere mari.

Pânzele filtrante se caracterizează prin elasticitate, supleţe, porozitate

fină. Ele reţin particulele suspensiei prin efect de cernere şi adsorbţie. Au
rezistenţă mecanică redusă şi se colmatează uşor. Ele se utilizează ca suprafeţe
filtrante dispuse pe rame verticale, pe suport orizontal sau sub formă de saci.
Datorită felului ţesăturii, porozităţii, grosimii ţesăturii, naturii materialului,
pânzele filtrante prezintă o mare varietate şi adaptabilitate la condiţiile de
filtrare.
Materiale filtrante textile sunt: fibre vegetale (bumbac, iută), fibre animale
(lână, păr de cămilă, mătase naturală), fibre sintetice (mătase artificială), fibre
minerale (azbest, sticlă).

Membranele sunt de origine animală, vegetală sau sintetică (gelatină,

esteri de celuloză depuse pe ţesături sau hârtie) şi se utilizează ca suprafeţe
filtrante pentru filtrări fine, pentru reţinerea substanţelor coloidale, bacteriilor,
viruşilor.

Straturile fibroase se obţin din fire de celuloză, azbest, lână, in prin

presare (carton, fetru, pâslă) sau prin sedimentarea fibrelor pe o suprafaţă suport.
Acestea din urmă se utilizează la filtrarea suspensiilor care colmatează uşor
stratul filtrant (sirop de zahăr, gelatină, ulei vegetal, vinuri).

Straturile pulverulente se depun prin sedimentare (pulbere de kieselgur,

cărbune) şi se utilizează mai ales pentru filtrări prin adsorbţie. Aceste materiale
filtrante se regenerează prin spălare.

Plăcile poroase filtrante se realizează din granule reunite prin presare cu

sau fără lianţi şi ardere prin vitrificare: din azbest, kieselgur, argilă, porţelan,
cuarţ, sticlă, grafit, carborundum, materiale plastice. Aceste materiale filtrante se
caracterizează prin porozitate uniformă, rezistenţă mecanică şi chimică şi se
utilizează pentru filtrări foarte fine.

Straturile granulare susţinute pe un suport sunt materiale filtrante care

lasă să treacă filtratul dar opresc particulele stratului. Cele mai răspândite sunt
filtrele de nisip.

3
 Astfel de filtre cu straturi granulare se utilizează şi ca filtre active, de
exemplu:
- filtru cu cărbune activ pentru reţinerea prin adsorbţie a unor
componente;
- filtru cu cărbune activ, pământ decolorant, bentonită, pentru decolorarea
şi dezodorizarea lichidelor.

A) Filtre cu funcţionare la presiune hidrostatică

Filtrele cu funcţionare la presiunea hidrostatică sunt acele tipuri de filtre,

la care curgerea are loc sub influenţa coloanei de lichid care se află deasupra
stratului filtrant. Cel mai reprezentativ filtru cu funcţionare la presiunea
hidrostatică este cazanul de filtrare utilizat în industria berii.

B) Filtre cu funcţionare sub presiune

1. Filtre – presă
Filtrele – presă se caracterizează prin concentrarea unei mari suprafeţe de
filtrare într-un utilaj de dimensiuni relativ mici.
Denumirea acestor filtre provine de la modul de etanşare a elementelor
filtrante – prin presare mecanică, hidraulică sau mecano – hidraulică.
Alte avantaje ale filtrelor – presă sunt:
- grosime mare a stratului de precipitat;
- deservire relativ uşoară;
- posibilitatea realizării de presiuni de lucru relativ mari
(3 – 12 bar).

Dezavantajele acestor tipuri de filtre sunt:

- funcţionare periodică;

4
 - necesitatea demontării şi remontării elementelor filtrante după fiecare
ciclu de filtrare, ceea ce înseamnă manoperă ridicată;
- consum mare de pânze filtrante.
Se deosebesc următoarele tipuri de filtre presă:

A. Filtre presă cu plăci:

La aceste filtre elementele filtrante sunt identice, doar primul are construcţie
diferită pentru a rezista presiunii mecanice a sistemului de strângere.
Plăcile sunt canelate sau perforate.
Plăcile canelate au prevăzute pe ambele feţe nervuri şi caneluri, pentru a
asigura distribuirea şi trecerea uniformă a filtratului de-a lungul plăcii.
Plăcile canelate pentru filtrele cu pânze filtrante au un orificiu central de
alimentare şi unul sau două canale de colectare a filtratului. Fiecare placă se
îmbracă pe ambele părţi cu pânză filtrantă. Între pânzele de pe feţele a două
plăci vecine se formează un spaţiu ce reprezintă camera pentru precipitat. De
aceea, aceste filtre se mai numesc şi filtre cu camere. Ele se utilizează la filtrarea
siropului de glucoză, extragerea vinului din drojdie, recuperarea berii din drojdia
excedentară.
B. Filtre presă cu plăci şi rame:
La aceste filtre elementele filtrante sunt de două feluri: plăci şi rame.
Plăcile sunt asemănătoare celor de la filtrele presă cu plăci.
Ramele sunt cadre goale prevăzute cu canal de alimentare, care comunică
prin găuri cu spaţiul interior al ramei, şi canal de evacuare, care nu comunică cu
interiorul ramei. Forma ramelor este dreptunghiulară sau pătrată.
Plăcile şi ramele se dispun alternativ, iar între ele se întind pânze (din
bumbac sau masă plastică) sau cartoane filtrante. O ramă de filtrare este
alcătuită din: ramă pentru elementul filtrant, element filtrant, ramă pentru grătar,
grătar pentru filtrare, grătar de protecţie, garnitură de etanşare.
Numărul camerelor de filtrare în construcţia unui filtru poate varia între
10 şi 80, alegerea făcându-se astfel încât întreaga cantitate de plămadă dintr-o
şarjă să se filtreze într-o singură operaţie.
Etapele principale de funcţionare ale filtrului cu rame sunt următoarele:
umplere, eliminarea primului must, spălarea cu apă, eliminarea cu aer a restului
de must, eliminarea borhotului.
Astfel de filtre se utilizează în industria berii (pentru filtrarea mustului de
bere; pentru limpezirea berii înainte de îmbuteliere), în industria vinului (pentru
limpezirea vinului; pentru extragerea vinului din drojdie), în industria zahărului
(pentru separarea suspensiei de precipitat din zemuri), în industria uleiului şi a
margarinei (pentru filtrarea uleiului brut şi a uleiului hidrogenat), în industria
sucurilor de fructe (pentru limpezirea sucurilor), în tehnologia fabricării glucozei
(pentru filtrarea siropului de glucoză)

2. Filtre cu cuvă

5
 Din punct de vedere constructiv – funcţional, filtrele cu cuvă se compun
dintr-un recipient metalic cilindric, orizontal sau vertical. Filtrarea se realizează
prin elemente filtrante fixe sau mobile montate în aceste recipiente. Elementele
filtrante au formă de discuri fixate pe un ax gol în interior, sau formă de panouri
pătrate sau dreptunghiulare, sau formă de lumânări suspendate.

3. Filtre cu funcţionare sub depresiune

Filtrele cu funcţionare sub depresiune realizează filtrarea datorită
diferenţei de presiune dintre cele două feţe ale elementului filtrant, prin aspiraţia
fazei lichide prin intermediul unei instalaţii de vid. Astfel de instalaţii sunt cu
tambur rotativ sau cu discuri rotative.
În industria alimentară cel mai des se utilizează filtrele cu tambur rotativ.
Ele se caracterizează printr-o suprafaţă filtrantă montată pe suprafaţa laterală a
unui tambur cilindric orizontal, amplasat într-o cuvă de filtrare în care se găseşte
suspensia de filtrat. De obicei cuva are în partea inferioară un agitator pentru a
împiedica depunerea suspensiei.