Delimitări conceptuale

privind concurența

Prețuri si concurență an II CIG

Universitatea din Oradea
Facultatea de Științe Economice
Conf Univ dr Carmen Scorte

http://www.free-powerpoint-templates-design.com
 Conceptul de concurență

Concurenţa reprezintă confruntarea, rivalitatea economică între industriaşi, bancheri, comercianţi,

prestatori de servicii pentru a atrage de partea lor clientela consumatoare prin preţuri mai convenabile, prin
calitatea mai bună a mărfurilor, în vederea obţinerii unor profituri cât mai mari şi mai sigure.

 Concurenţa - o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreia unităţile economice, în calitatea lor de vânzători, învaţă
printr-un proces de “tatonări şi erori”

 Concurenţa - considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică

 Făcând posibil ca în societate să se producă numai ce şi cât este necesar, cerut şi dorit de consumatori, la cele mai
scăzute costuri posibile, concurenţa asigură profiturile scontate de firme şi satisfacerea în cât mai mare măsură a
nevoilor consumatorilor.
•
 Factori de influență a concurenței și a
mecanismului concurenital

Concurenţa şi mecanismele concurenţiale diferă de la o etapă la alta, de la o ţară la alta, în funcţie de numeroşi
factori şi de variate condiţii:
- numărul şi talia vânzătorilor, pe de o parte, a cumpărătorilor, pe de alta, în economia naţională, în ramură, în zonă
sau în localitate;
- gradul de diferenţiere a produsului;
- facilităţile sau limitările marilor producători de a intra în una sau alta dintre ramuri;
- gradul de transparenţă a pieţei;
- mobilitatea sau rigiditatea preţurilor;
- nivelul dezvoltării economice;
- conjunctura politică internă şi internaţională;
- cultura economică a populaţiei, a diferiţilor factori economici etc.
 Tipuri de piețe concurențiale

A. Piaţa cu concurenţă perfectă sau pură - raporturi de piaţă încât toţi vânzătorii (producătorii) sunt capabili să-şi
vândă toată producţia, toate mărfurile oferite la preţul pieţei, fără a-l putea determina hotărâtor, iar cumpărătorii
(consumatorii) pot să cumpere tot ceea ce au nevoie şi cât doresc la acelaşi preţ al pieţei, de asemenea, fără a-l influenţa
după bunul lor plac.

Premisele, respectiv, trăsăturile unei asemenea pieţe sunt următoarele:

 atomicitate perfectă, adică existenţa unui mare număr de participanţi sau putere economică mică, egală sau apropiată

 omogenitatea produsului : îndiferența cumpărătorilor de la care dintre vânzători va cumpăra

 accesibilitatea în ramură: libera intrare pe piaţă a noilor vânzători şi cumpărători

 fluiditatea - adaptarea ofertei la cerere, fără piedici de natură monopolistă sau puternic dirijistă şi invers, libera alegere a
consumatorilor

 transparenţa deplină a informaţiilor în ceea ce priveşte produsele, preţurile, cantitățile cerute, etc

 mobilitatea liberă a resurselor şi factorilor de producţie - deplasarea liberă a factorului muncă, factorului capital dintr-o
ramură în alta dintr-o zonă în alta
 Tipuri de piețe concurențiale

B. Piaţa cu concurenţă imperfectă - situaţie de piaţă când agenţii economici, în calitatea lor de vânzători sau de
cumpărători, pot să influenţeze prin acţiuni unilaterale raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri şi nivelurile şi dinamicile
preţurilor.
În cazul pieţei cu concurenţă imperfectă, una sau mai multe dintre premisele concurenţei pure sunt încălcate, înlocuite
cu alte relaţii şi stări.

Unele din condiţiile concurenţei imperfecte sunt următoarele:

- există fie puţini vânzători relativ puternici şi mulţi cumpărători mici şi dispersaţi (oligopolul);
- fie puţini cumpărători şi mulţi vânzători (oligopsonul);
- produsele sunt diferenţiate real sau doar imaginar, chiar şi prin falsificări;
- există condiţii pentru ca diferiţii agenţi economici să exercite un control efectiv asupra preţurilor;
- apariţia de noi dificultăţi în ceea ce priveşte intrarea noilor producători în ramuri şi sectoare;
- rivalităţi vizibile în relaţia cu publicul privind calitatea produselor, frustrarea pe diferite căi a consumatorilor etc.
 Tipuri de piețe concurențiale

Concurenţa imperfectă se realizează în mai multe variante :

 monopolistică ;
 oligopolistă
 concurenţă de monopol

B.1. Piaţa cu concurenţă monopolistică păstrează toate trăsăturile concurenţei perfecte, cu excepţia omogenităţii
produselor, care este înlocuită cu diferenţierea acestora.
Deci cumpărătorii pot să își aleagă produsul
vânzătorii pot să iși impună prețul și cantitatea vândută

Piața cu concurență monopolistică presupune coexistenţa a două condiţii :

 un număr mare de vânzători aflaţi în faţa a numeroşi cumpărători
 diferenţierea produselor
 Tipuri de piețe concurențiale

Concurenţa monopolistică are şi alte particularităţi:

a) dimensiunile mici ale firmelor;

b) capitalul necesar unor noi firme este redus, dar ele se confruntă cu restricţii determinate de mărcile de fabrică;

c) costul firmelor este mai mare(decât în condiţiile concurenţei perfecte)datorită cheltuielilor suplimentare impusă de
diferenţierea produselor;

d) preţul este mai mare (decât în condiţiile concurenţei perfecte)datorită costului mai mare;

e) numărul firmelor atrase de existenţa profitului face ca fiecare firmă să nu poată utiliza optim toată capacitatea de
producţie(şi să aibă o anumită capacitate excedentară).
 Tipuri de piețe concurențiale
B.2. Piaţa cu concurenţă oligopol
Oligopolul - acea formă a concurenţei în cadrul căreia există un număr limitat de producători, ce oferă produse
diferenţiate sau nu, deţin o parte importantă din piaţă, unde sunt dificultăţi la intrarea în ramură şi de control general
asupra preţurilor.

Categorii de bunuri care formează obiectul vânzării-cumpărării pe pieţele oligopoliste sunt următoarele: oţelul,
automobilele, aluminiul, aparatele electrice, maşinile-unelte universale, săpunurile, băuturile alcoolice şi nealcoolice,
ţigările etc.
Indiferent dacă bunurile oferite sunt standardizate, omogene sau diferenţiate, o firmă oligopolistă poate adopta unul
din cele două comportamente posibile pe o asemenea piaţă: cooperant şi necooperant.
Comportamentul cooperant generează acorduri cu caracter de cartel, firmele cooperând în avantaj reciproc. Ele îşi
calculează costurile ca şi cum ar fi o singură entitate economică mare, realizează cantitatea totală care maximizează
profitul oligopolului şi împart câştigurile după modul convenit.
Comportamentul necooperant se defineşte prin faptul că fiecare firmă oligopolistă este tentată să acţioneze în
vederea maximizării profitului pe cont propriu. În special în cazul firmelor ce deţin un potenţional competitiv superior va
 Tipuri de piețe concurențiale
Se cunosc mai multe tipuri de oligopol:

a) în funcţie de diferenţierea produselor:

• oligopoluri omogene care nu oferă produse diferenţiate(ex. industria automobilului);
• oligopoluri diferenţiate care oferă bunuri diferenţiate(industria automobilului)
b) după numărul de producători ce se află în concurenţă:
• duopol (2 producători);
• oligopol propriu zis (cu mai mulţi producători);
Oligopolurile propriu-zise se prezintă ca:
 oligopoluri cooperante (cartelul, trustul, concernul, conglomeratul)
 oligopoluri antagoniste (necooperante)- fiecare firmă încearcă pe cont propriu să-şi maximizeze profitul.
 Tipuri de piețe concurențiale
B.3. Piaţa cu concurenţă de monopol - acel raport de forţe, în care oferta unui bun este asigurată de către un singur
vânzător (producător), respectiv cererea pentru un anume bun este exprimată de un cumpărător (consumator)
 Supremația producătorului : monopol
 Supremația consumatorului: monopson
Factori ce limitează tendinţa spre monopol absolut:
a) Existenţa monopolului absolut nu poate fi susţinută şi, mai ales, nu poate fi menţinută deoarece, în primul rând,
exercitarea dictatului, prin fixarea preţului de monopol, determinând modificarea dimensiunilor cererii pieţei pentru bunul
oferit de firmă într-un sens contrar celui aşteptat de producător, în cel al scăderii acesteia.
b) Firmele care produc bunuri înlocuitoare sunt, în al doilea rând, virtuale concurente ale monopolului; nici un
monopol nu poate opri înlocuirea în consum a bunului său cu alte bunuri.
c) Oricât de consolidată ar fi poziţia unui monopolist pe piaţa naţională, o asemenea poziţie poate fi şi este
zdruncinată de schimbările ce survin pe pieţele regionale şi internaţionale.
d) Tendinţa spre monopol absolut, din partea unei firme se loveşte, adesea, foarte puternic, de reacţiile consumatorilor
organizaţi, ca şi de măsurile antimonopoliste întreprinse de guverne.
e) Patronii unor mari firme, întreprinzătorii şi managerii acestora au adesea unele reţineri etice, religioase în ceea ce
 Protectia concurenței în România
În Constituţia României se prevede că „nimeni nu este mai presus de lege” şi se stabilesc nişte necesităţi şi corelaţii:
libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie,
protejarea intereselor naţionaleProtectia concurenței în România.
Principiul libertăţii de concurenţă, consacrat cu peste 200 ani în urmă în Franţa, a beneficiat constant de noi impulsuri;
evoluţia economico-socială generând o diversificare a conţinutului noţiunii de concurenţă.

1 feb. 1997 - Legea concurenţei nr. 21/1996 - are scopul de a proteja , menţine si stimula concurenţa si de a crea un mediu
concurenţial normal pentru promovarea intereselor consumatorilor.
Acesta a constituit principalul act normativ care a contribiut la îmbunătăţirea legislaţiei României în domeniu,
armonizându-se cu cea a Uniunii Europene, cu legislaţia ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată.

Conform legii au fost înfiinţate cele două autorităţi de concurență: Consiliul Concurenţei şi Oficiul
Concurenţei.
Ambele, de la înfiinţare au avut în vedere ideea fundamentală în teoria concurenţei potrivit căruia aplicarea efectiva ă legii
este substanţial facilitată atunci când publicul si subiecţii economici sprijină efectiv atât ideea cât si autorităţile
concurenţei.
Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară pe două componente: una preventivă, de monitorizare și
supraveghere a piețelor, și una corectivă, de sancționare a abaterilor de la un comportament concurențial
normal.
 Protectia concurenței în România
Cadru legislativ în domeniul concurenței în România:
 LEGEA nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale

 LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 Legea concurrenței

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 31 mai 2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a
dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.
21/1996

 Regulamente și instrucțiuni

Legislatia europeană:
 Art 101,102 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene

 REGULAMENTUL (CE) NR. 1/2003 AL CONSILIULUIdin 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor
de concurență

 REGULAMENTUL (CE) NR. 139/2004 AL CONSILIULUIdin 20 ianuarie 2004privind controlul concentrărilor

economice între întreprinderi

 Alte reglementări în materie de concurentă