Universitatea “SPIRU HARET”

Facultatea de Stiinte Economice

Programul de studii Management IFR
Disciplina “Economie”

Tema de control 1: “ Concurența. Monopolul si prețul de monopol.

Oligopolul și prețul de oligopol. Piața cu concurență monopolistică și
formarea prețului de echilibru pe această piață. Agregatele monetare si
rolul lor in stabilirea politicii monetare. Instituțiile pieței capitalului în
România. Instituțiile pieței capitalului în România . Paritatea puterii de
cumpărare și variațiile cursului de schimb.„

Student:
Munteanu Cosmin Ion
Forma de invatamant IFR, an 1, grupa 101.

Profesor coordonator:
Conf.univ. dr. Eugen Ghiorghita

1
 Cuprins:
I.Concurența____________________________________________________________pag 3

I.1.Tipuri de piețe________________________________________________________pag 3

I.2. Tipuri de concurență__________________________________________________pag 4

I.3. Concurența monopolistică. Piața cu concurență monopolistică și formarea prețului

de echilibru pe această piață________________________________________________pag 4

II.Monopolul și prețul de monopol___________________________________________pag 5

II.1. Introducere_________________________________________________________pag 5
II.2. Formele monopolului_________________________________________________pag 5
II.3. Mecanismul de funcționare al monopolului________________________________pag 6
II.4. Prețul de monopol____________________________________________________pag 7

III.Oligopolul și prețul de oligopol ____________________________________pag 7

III.1. Caracteristici______________________________________________________pag 7

III.2. Oligopoluri concentrate______________________________________________pag 8

III.3. Oligopoluri necooperante sau antagoniste_______________________________pag 9

IV.Agregatele monetare si rolul lor in stabilirea politicii monetare_________________pag 9

IV.1. Clasificare______________________________________________________ _pag 9

V.Instituțiile pieței capitalului în România___________________________________pag 11

V.1. Tipuri de servicii de investiții________________________________________pag 11
V.2. Principalele tipuri de instrumente financiare_____________________________pag 12
V.3. Tipuri de instituții ale pieței de capital în România________________________pag 12
VI.Tipuri fundamentale de operațiuni bursiere________________________________pag 12
VI.1. Categorii de tranzacții______________________________________________pag 13
VII.Paritatea puterii de cumpărare și variațiile cursului de schimb________________pag 14
Bibliografie________________________________________________________ __pag 15

2
 I.Concurența
În economie, concurența se definește prin rivalitatea dintre diferiți ofertanți pentru a câștiga
clienți.
Libera concurență este un element cheie al unei economii de piață deschise, stimulând
performanțele economice și totodată oferă consumatorilor o gamă largă de produse și servicii
la prețuri competitive.
Prin alicarea unor norme aplicate tuturor societaților care activeaza in spațiul Uniunii
Europene, se asigură că nu există distorsiuni ale concurenței de piața internă.
Structura concurențială a pieței se caracterizează prin următoarele elemente :
- numărul si talia agenților economici,
- gradul de difernțiere al produselor ,
- posibilitațile de intrare intr-o ramură der activitate,
- gradul de libertate in formarea prețurilor,
- gradul de transparența al pieței ce include cunoașterea pieței ,a informației asupra
prețurilor,cererii si ofertei s.a.ș.m.d.
- gradul de utilizare a factorilor de producție
Cunoașterea concurenței de catre producători a dezvoltat conturarea unor tipuri de strategii
de atingere al interesurilor pieței, cele mai relevante sunt urmatoarele :
a) strategia efortului concentrat – destinat clientelei particulare pentru un produs
particular pentru care se ofera cele mai bune servicii
b) strategia diferențierii bunurilor intr-o gama superioara pentru cucerirea interesului
clienților pentru un produs particular
c) strategia dominației globale prin costuri prin care se asigură, concurența prețurilor
imbatabile, fara a se exclude calitatea produsului sau a serviciilor oferite .

I.1.Tipuri de piețe:

OFERTA -> Numar mare Numar mic Unu

Cerere :
Număr mare Concurența perfectă Oligopol Monopol
Număr mic Oligopson Oligopol bilateral Monopol contrariat
Unu Monopson Monpson contrariat Monopol bilateral

- Concurența perfecta este caracteristică unui număr mare de ofertanți alături unui
număr mare de cumpărători .
- Monopolul se caracterizează printr-un singur ofertant si un numar mare de
cumpărători.
- Monopson – un singur cumpărător.
- Oligopson reorezintă un număr restrîns de cumpărători.
- Monopol bilateral -unicitatea cererii si ofertei .
3
 - Oligopol bilateral – un cumpărător și un număr mic de ofertanți.
- Monopol contrariat - un singur ofertant si un număr mic de cumpărători.1
- Monopson contrariat – un singur cumpărător și un număr mic de ofertanți.2

Un bun este definit prin caracteristici:

- caracteristici intrinsece (culoare,gust),

- caracteristici extrinsece (localizare )

I.2. Concurența este de 3 tipuri :

A. Concurența pură
B. Concurența perfectă
C. Concurența monopolistică

A. Concurența pură se definește prin :

- atomocitate – un număr mare de agenți economici participa la cererea si oferta unui bun ,

- omogenitate – toate iterprinderile produc același bun cu caracteristici identice

- libera intrare in ramura , nu exista bariera juridica sau instituțională de a intra noi
producători, concurenți îm producția bunului considerat.

B. Concurența perfectă , aceasta presupune :

 Perfecta transparență a pieței unde toți(agenți , vînzători ,cumpărători) sunt informați

cu privire la calitatea si natura produsului dar nu prevăd prețul. Pe o piață perfectă, nu
poate fi decît un singur preț.
a) bunul fiind omogen calitațile sunt identice

b) având aceeași utilitate cumpărătorul nu este interesat să-l cumpere la un preț

mai mare
 Perfecta mobilitate a factorilor de producție unde munca si capitalul sunt dirijați
catre dezvoltare:

a) pe perioadă scurta unde producția se poate modifica dar capacitatea de producție și

echipamentele sunt fixe;

b)pe perioadă lungă unde capacitatea de producție a firmei se poate modifica .

I.3. C.Concurența monopolistică – atunci când există diferențieri de produse și un

număr mare de vânzători.(1. pag.860)

1
Paul Samuelson, Economics, vol. 2, Librairie Armand Colin, Paris,1969
2

4
 - Diferențierea produselor - fiecare producător dispune de o anumită clientelă, care este
relativ fidelă acestuia. Se ține cont de calitatea produsului , preferința cumpărătorului,
facilitatea de desfacere.
- Multiplicitatea vânzărilor - deciziile luate de o întreprindere izolata nu influențează
ceilalți întreprinzători. 3

Caracteristici :
A) prețul,
B) cantitățile produselor,
C) strategia producatorului .

II. Monopolul și prețul de monopol

II.1. Monopolul - Introducere

Pe o piață unde se află dominația vânzătorului putem vorbi despre monopol, iar unde s -ar
putea situa dominația unui singur cumpărător este vorba despre monopson.

O piață de monopol este un raport de forțe unde oferta unui bun este asigurată de un singur
vanzător, iar cererea unui anume bun este exprimată de un cumpărator.

II.2. Formele monopolului

Într-o economie de piață monopolul are următoarele forme :

- Monopolul Legal . În cadrul acestuia există anumite produse si sectoare de interes

strategic si de interes public . Un sector de interes public de maxima importanța îl
constituie Apararea Naționala.
Produsele de interes public includ printre altele produse aparținând sectorului sanatații
cum ar fi medicamente sau substanțe farmaceutice.
Aceste sectoare de activitate si produse trebuie sa intre sub incidența controlului
public, printre produse se mai pot enumera : producția si chiar utilizarea uraniului,a
produselor radioactive, tipărirea banilor, producția si utilizarea tutunului si alcoolului
ș.a.ș.m.d.

- Monopolul Natural . În acest caz se includ domeniile economice si tehnologice in care

nu ar fi posibilă existența mai multor îtreprinderi concurente, deoarece ar exista
cheltuieli prea mari de investiții. Economia realizată in anumite domenii contribuie la
scăderea costurilor de producție in așa fel incât firme cu volum mai redus de activitate
nu ar ajunge la o atare performanță.
Exemplu : rețele de distribuție a energiei electrice ,a gazelor, a apei, rețele de
termoficare, cai ferate, sisteme de irigații e.t.c. (2. pag. 111)
3
2. Constantin Enache, Constantin Mecu -  Economie politică - volumul 1, Editura Fundatiei România de Mâine,
Bucureşti, 2003

5
- Monopolul tehnologic . Este generat asupra dreptului de autor si a patentului de
invenție, conferă autorului sau inventatorului controlul exclusiv asupra noului produs
sau a noii tehnologii pe perioada prevăzută de lege (15-17 ani pentru patent )
Orice producător de produs nou vândut pe piață, dispune o perioadă de poziția de
monopol , pana când alte firme vor veni pe piață cu produse similare .
- Monopolul asupra Mărcii Comerciale. Imaginea, originalitatea, calitatea, garanția
produsului sunt legate de marca comercială care este unică, recunoscută prin investiția
făcută prin reclamă insistentă prin seriozitatea si promptitudinea cu care sunt serviți
clienții.
- Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri, acestea sunt energia si unele
minerale cum ar fi, bauxita, cuprul, staniul. Datorită rarității acestora si proprietații
asupra unor zăcăminte importante.
- Înțelegerile secrete între marile firme. Concentrarea producției si capitalului prin
acumulări si prin cumpărări si prin fuziuni de întreprinderi si firme pe linie orizontală
si pe linie verticală, are ca rezultat reducerea numărului de firme concurente.(2. Pag.
115)

II.3. Mecanismul de funcționare al monopolului.

Situația de monopol apare atunci când există o singură firmă ofertantă în prezența unei
multitudini de cumpărători, a unui produs ce nu poate fi substituit cu alte produse . Pentru
a realiza un profit maxim firma monopolistă este pusă in situația de a alege si fixa prețul si
cantitatea produsului, alegere compatibilă cu condițiile cererii pentru produsul respectiv si
cu curbele costului .

Atunci când firma monopolista este atât producător cât si furnizor al produsului,
analiza nu se mai face pe cele două planuri : firmă si ramură, ci numai la nivelul ramurii.
Firma controlează in acest caz atât cererea cât si oferta în interesul său.

La nivelul firmei studiul cererii necesită introducerea noțiunilor de venit marginal,

venit mediu si venit total .

Firma monopolistă trebuie sa opteze pentru una din următoarele alternative :

A. sa fixeze un preț , neștiind sa determine cantitatea aceasta din urma fiind determinată
de cerere. O creștere a prețului îndepărtează o anumita parte a cererii, ceea ce necesită
o restrângere a producției.
B. sa fixeze cantitățile ce urmează a fi produse și vândute ,ținând cont strict de limita
cererii si de preț. În cazul in care exista o limită a cererii, firma monopolista va trebui
sa scadă prețul pentru a vinde mai mult.

6
 1. Prețul de monopol

Chiar dacă există avantaje ale monopolului, concurența între agenții economici, între firme
este considerată drept condiție a funcționarii normale a unei economii de piață.

Mecanismul de formare al prețurilor are o serie de particularități de la un tip de piața la

altul , factorii pieței neacționând liniar .Forța vânzătorilor respectiv a cumpărătorilor și
puterea economică a acestora difera de la o piață la alta sau in cadrul aceleiași piețe de la o
etapă la alta.

În condițiile de monopol firma vine direct pe piața cu prețul produsului. Producătorul fiind
unic fixează prețul la un nivel ridicat , urmărind un profit maxim. Prețul va crește până la
nivelul acceptat de piață respectiv de cerere . Dacă acest nivel este depășit vânzările încep sa
scadă, si va determina scăderea prețului respectiv, reducerea prețului va trebui sa țină cont de
maximizare a profitului firmei.

În condițiile gestiunii de echilibru prețurile pot scădea semnificativ, firma monopolistă

crescând volumul producției si scazând prețul produsului pentru a se proteja de apariția unor
eventuali rivali .Această gestiune poate fi o opțiune pentru o firma in poziție de monopol, dar
administrată de autorități publice .

III.Oligopolul și prețul de oligopol

Oligopolul este o forma a concurenței imperfecte cu o structură de piață cu un număr
limitat de vânzători mari care asigură cea mai mare parte a ofertei a unui bun sau serviciu
solicitat de numeroși cumpărători sau consumatori .

III.1. Caracteristici: Un oligopol se caracterizează prin:

- numar redus de producători dar care au o putere economică mare . Se consideră

oligopol daca pe piața sunt cel puțin trei producători . Dacă pe piața exista doi sau un
singur producător se consideră că există duopol si respectiv monopol.
- există bariere la intrarea pe piață in calitate de producător
- este o formă mult mai caracteristică țărilor dezvoltate
- este foarte clar evidențiată diferențierea mărfurilor
- producătorii dețin un oarecare grad de control al prețurilor

Odată stabilite prețurile , acestea devin rigide ,fiecare producător sau vânzător cunoscând
foarte bine procentul pe care-l deține din piața produsului sau al serviciului pe care-l deține .

Exemple de piețe oligopolistice sunt : piața producției de automobile, ale mașinilor și

echipamentelor destinate industriei chimice si energetice; deoarece complexitatea utilajelor și
tehnologiei nu permit apariția mai multor firme mici .

7
 La problemele întreprinzătorilor oligopoliști, s-au gasit două tipuri de soluții: cu acordul
părților și fără acordul părților . Se numește acord orice contract care restrânge lupta
concurențială între companii. Forma maximă de înțelegere, cea care maximizează beneficiile
oligopoliștilor este cartelul, un acord între toți producătorii industriei, ce poate avea
următoarele forme :

- concurența fără prețuri; fiecare companie încearcă sa îmbunătățească prezentarea,

calitatea sau orice alt factor, dar respectând prețul stabilit de comun acord ;
- împărțirea piețelor sau a cotelor-părți; fiecărei întreprinderi i se distribuie o zonă unde
poate sa vândă , i se fixează o producție maximă care nu poate fi depășită.

Firmele aflate in concurență pe piața de oligopol recurg la concurența prin produse

care este mai puțin periculoasă decât un război al prețurilor , acesta având loc numai in
cazuri speciale . Se evită confruntarea directă si se poate recurge la o concurența prin
cantități de produse .
În cazul concurenței prin cantitate ,concurenții mențin neschimbat prețul, variabila
strategică devenind cantitatea . Soluția de împărțire a pieței va depinde de
comportamentul fiecăruia dintre concurenții de dominație sau de dependență:
a) Atunci când doi concurenți adoptă un comportament bilateral ,printr-o ajustare
progresivă a cantităților, se va ajunge la o împărțire stabilă a pieței si la o poziție de
echilibru stabilă.
b) Atunci când cei doi concurenți vor sa domine , nu va fi posibil un echilibru si va avea
loc o confruntare continuă ,pornind de la acest comportament de dubla dominație .
c) Daca unul dintre concurenți accepta dependența față de celălalt se va ajunge la o
situație de echilibru stabil.

În cazul in care sunt mai mulți producători sub denumirea de oligopol propriu-zis ,se
poate generaliza teoria duopolului mai ales când se încheie alianțe între anumiți
producători ,si se pot distinge Oligopoluri Concentrate si Oligopoluri Antagoniste
(necooperante).

III.2. Oligopoluri concentrate

Cele mai cunoscute sunt: Cartelul, Trustul, Concernul, Conglomeratul.

a. Cartelul - înțelegerea , acordul între mai mulți producători in ceea ce privește nivelul
prețurilor si împărțirea piețelor de desfacere

b. Trustul - este o însumare a unor capitaluri grupate sub aceeași conducere prin faptul ca
unitățile participante își pierd independența atât productivă cât și comercială .Proprietarii
devin acționari cu drept de a incasa dividență, iar conducerea este administrată de un consiliu
de administrație

c. Concernul – este o înțelegere ce cuprinde firme de diferite ramuri grupate pe criteriul

colaborării fie după fluxul tehnologic sau după ramuri complementare .

d. Conglomeratul forma de înțelegere cea mai complexă ce concretizează tendința de

diversificare a activității.

8
III.3. Oligopoluri necooperante sau antagoniste4

Firmele din acesta categorie se afla într-o continuă concurență, atât prin jocul prețurilor cât si
prin diferențierea produsului , acestea acționând pe cont propriu pentru maximizarea
profitului fără a ține cont de existența celorlalte firme . Echilibrul pieței se realizeze fie
dinspre cantitatea de bunuri oferite fie dinspre prețuri propriu-zise, firma stabilind volumul
producției sau nivelul prețului, evoluția celuilalt competitor fiind lăsată la incertitudinea
pieței.

În absența unor acorduri sau informații privind comportamentul celorlalte firme

competitoare ,pe piața de oligopol se creează o situație de incertitudine ce obliga firmele la o
anumită rigiditate . Echilibrul se poate realiza pe strategia cantității sau pe strategia prețului.
În acest caz poate fi avantajos sacrificarea profitului pe termen scurt pentru a facilita
maximizarea profitului pe termen lung , se poate facilita cifra de afaceri si ritmul expansiunii
si nu profitul , fiind un obiectiv esențial in negocierea cu alte entități economice si bancare .

Concluzii : Obiectivul unei firme este de maximiza profitul propriu si nu pe cel al grupului ,
strategiile de alianța fie secrete sau strategii pe fața pot fi sancționate prin lege aceste cauze
pot duce la distrugerea alianțelor, cartelurilor etc.

IV. Agregatele monetare si rolul lor in stabilirea politicii

monetare.
În economie, agregatele monetare sunt cantități agregate, care exprimă cantitatea totală de
bani si active financiare, existentă in sistemul economic .

IV.1. Clasificare:

Agregate monetare clasificate descrescător în funcție de gradul de lichiditați:

 M0 ( baza monetara ) , include cursul legal , adică bancnotele si monedele care prin
lege , trebuie acceptate ca plata , precum si activele financiare convertibile in valută
rapid si fără costuri .
 M1( lichiditatea primară ) care include bancnotele si monedele in circulație , apoi o
porțiune din M0 precum si alte active ce pot servi ca mijloc de plata cum ar fi : cecuri
de călătorie , depozit in cont curent daca este transferabil la vedere prin cec.
Bancnotele si monedele depuse nu sunt in circulație , nu sunt incluse in acest agregat
pentru a evita dubla numărare , o data ca bancnote si monede si cealaltă ca depozite in
cont curent .
 M2 ( lichiditatea secundară ) care include M1 plus toate celelalte active financiare care
au lichiditate ridicată si o anumita valoare în orice moment in viitor , ex depozite
bancare netransferabile la prima vedere prin cec.

4
3. Constantin Enache, Constantin Mecu -  Economie politică - volumul 1, Editura Fundatiei România de Mâine,
Bucureşti, 2003

9
  M3 care include M2 si toate celelalte active financiare care, la fel ca banii pot servii
drept depozit de valoare , acestea sunt in esență obligațiuni si titluri de stat cu scadențe
pe termen scurt .( 3. Pag.207)
 În unele țări agregatele monetare sunt luate in considerare la M4 , M5 si M6.
 Notă:
 În bilanţurile monetare ale instituţiilor financiare monetare dobânda de încasat/de
plătit aferentă activelor şi pasivelor financiare, acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă se
înregistrează la poziţia alte active/alte pasive.
 Începând cu luna ianuarie 2022, datele pentru elaborarea indicatorilor monetari sunt
raportate de instituțiile financiare monetare conform Regulamentului BNR nr. 4/2021 privind
raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României, cu modificările și
completările ulterioare, Titlul I, Capitolele I şi II. În perioada ianuarie 2007- decembrie 2021,
datele au fost raportate de instituțiile financiare monetare în conformitate cu reglementările
statistice ale BNR în vigoare.
 Datele statistice au caracter provizoriu și pot fi supuse unor revizuiri periodice. Seriile
cronologice aferente statisticilor monetare (disponibile începând din ianuarie 2007) pot fi
accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă. Seriile de
date statistice cuprinzând agregatele monetare şi creditul neguvernamental exprimate ca
pondere în PIB pot fi accesate aici.
 Arhiva comunicatelor de presă: https://www.bnr.ro/Indicatori-monetari-4151.aspx.

Agregatele monetare măsoară oferta de bani care exista la un moment dat in sistemul
economic , dimensiunea lor influențează dobânzile si ratele inflației ex. agregatele monetare
care cresc prea rapid pot provoca o rata ridicată a inflației , daca există o suma de bani mai
mare in circulație decât cea necesară pentru a plăti aceeași cantitate de bunuri si servicii este
posibil ca prețurile sa crească, daca apare o rata ridicată a inflației grupurile băncilor centrale
pot fi forțate sa majoreze ratele dobânzilor sau sa oprească creșterea masei monetare .

Agregatele monetare sunt utilizate in mod normal pentru a exprima obiectivele politicii
monetare .

Timp de decenii agregatele monetare au fost esențiale pentru înțelegerea economiei unei
națiuni și au fost esențiale in stabilirea politicii băncilor centrale . Ultimele decenii au stabilit
că există o legătură mai mică între fluctuațiile ofertei monetare si parametri semnificativi cum
ar fi inflația , produsul intern brut și șomajul.

Suma de bani pe care Rezerva Federală o eliberează în economie este un indicator clar
al politicii monetare a băncii centrale . În comparație cu creșterea PIB- ului (produsului intern
brut ) M2 este un indicator util al inflației potențiale

Agregatul cel mai larg din punct de vedere al Băncii Naționale Române îl reprezintă
M3.

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare

(banca centrală, trezoreria etc ) influențează asupra cantității de monedă în circulație , nivelul
ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar si alți indicatori economic - monetari în vederea
realizării obiectivelor generale ale politicii economice ( de stimulare a activității economice ,
ocupare a forței de munca , stabilire a prețurilor etc .)

10
 BCE (Banca Central Europeană) și băncile centrale naționale din toate statele membre
ale UE (Uniunea Europeană) alcătuiesc sistemul european al băncilor centrale SEBC.
Obiectivul principal al SEBC este menținerea stabilității prețurilor .

V. Instituțiile pieței capitalului în România

Piața de capital este un termen general în cadrul căreia sunt vândute si cumpărate
instrumente financiare. Această piață include toate entitățile și operațiunile care susțin aceste
procese. Piața de capital include piața primară și piața secundară. Piața primară se
caracterizează prin vânzarea de instrumente financiare nou emise si piața secundară reprezintă
piața in cadrul căreia se tranzacționează instrumente financiare deja emise. Produsele oferite
pe piața de capital sunt numite instrumente financiare. Acestea se pot cumpăra în scopul
obținerii de profit. Profitul depinde de factorii de risc.

Instrumentele financiare sunt de diverse forme: acțiuni, obligațiuni, titluri de stat. Acestea
pot fi tranzacționate pe piața de capital.

Investitorul este considerat o persoană fizică sau juridică, ce deține fonduri bănești și dorește
să le utilizeze în tranzacții cu instrumente financiare.

Pentru a investi pe piața de capital, este necesară contactarea unei entități care prestează
servicii și activități de investiții sau o societate de administrare a investițiilor. Aceste entități
sunt înscrise in Registrul Public SIIF.

În România, entitățile care pot furniza servicii și activități de investiții sunt:

 Societăți de servicii și investiții financiare autorizate de A.S.F. , cunoscute sub

denumirea SSIF;
 Firme de investiții și instituții de credit autorizate să furnizeze servicii de investiții de
către autoritățile competente din statele UE, sucursale autorizate de A.S.F. ale
societăților din țări terțe;
 Instituții de credit autorizate de Banca Națională a României(BNR).

V.1. Tipuri de servicii de investiții:

 Servicii de consultanță pentru investiții ce includ recomandări privind investițiile,

produsele și desfășurarea de activități;
 Servicii de administrare a investițiilor, referindu-se la administrarea de instrumente
financiare;
 Cumpărarea și vânzarea de produse financiare, fără ca această intermediere să fie
insoțită de consultanță pentru investiții.

11
V.2. Principalele tipuri de instrumente financiare, în care se poate investi:

- Acțiunile: o acțiune reprezintă o parte din capitalul unei societăți, care este divizat în
părți egale. Veniturile obținute din acțiuni se numesc dividende și reprezintă profitul
care nu este reinvestit. Persoanele care dețin acțiuni într-o societate sunt numiți
acționari.
- Obligațiunile sunt titluri de creanță, unde emitentul autorizat se împrumută de la
deținătorii de obligațiuni și este obligat să ramburseze valoarea obligațiunii și dobânda
aferentă la o anume dată scadentă. Deci, obligațiunea reprezintă un împrumut sub
formă de titlu de valoare.
- Drepturile aferente deținerii de acțiuni (drepturi de preferință și drepturi de alocare).
Drepturile de preferință sunt instrumente financiare care conferă acționarilor dreptul
de a subscrie acțiuni nou-emise înainte ca respectivele acțiuni să fie oferite spre
subscriere altor acționari sau unor părți terțe. Drepturile de alocare sunt valori
mobiliare negociabile emise pe termen scurt.
- Titlurile de stat sunt instrumente financiare, ce atestă datoria publică. Acestea sunt
împrumuturile statului pe termen scurt, mediu, lung, în monedă națională sau valută.
Pot fi purtătoare sau nepurtatoare de dobândă.
- Titlurile de participare sunt de tipul unităților de fond sau acțiunilor.
- Instrumente financiare derivate sunt contracte financiare; valoarea lor este determinată
de fluctuațiile activului suport, ce poate fi: o acțiune, un indice bursier, rată de schimb
valutar, rata dobânzii.

V.3. Tipuri de instituții ale pieței de capital în România:

1) Bursa de Valori București (BVB) este operatorul de piață și de sistem autorizat cde către
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Are scopul de a facilita fluxurile de bani
între investitori și emitenți.
2) Depozitarul Central (DC) reprezintă o instituție fundamentală a pieței de capital din
România, care asigură infrastructura pieței financiare. DC este o societate pe acțiuni,
membră a grupului BVB.
3) Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este autoritatea statului român cu rol de
supraveghere, reglementare și control în piețele financiare non-bancare din România. ASF
se supune controlului Parlamentului României și este împărțită pe trei zone de activitate:
piața de capital, piața pensiilor private și piața asigurărilor.
4) Fondul de Compensare a Investițiilor (FCI) este instituția care colectează și administrează
contribuțiile membrilor săi: bănci, societăți de administrare a investițiilor, de investiții
financiare.
5) SAL-Fin este o structură in cadrul ASF, ce are ca scop de a permite consumatorilor să
apeleze gratuit la un mecanism de soluționare alternativă a litigiilor din domeniul
financiar non-bancar.

VI.Tipuri fundamentale de operațiuni bursiere.

Operațiunile bursiere se referă exclusiv la tranzacțiile efectuate în cadrul Bursei de Valori.
Participanții la tranzacțiile bursiere pot fi:

12
  Investitorii, care doresc să obțină un câștig mai mare decât rata dobânzii oferită de
bănci;
 Ofertanții de mărfuri fungibile și standardizabile;
 Societățile comerciale care atrag capital prin emisiune primară sau secundară de valori
mobiliare;
 Societățile care gestionează portofolii de valori mobiliare (obligațiuni și acțiuni).

VI.1. În cadrul burselor europene, se află următoarele categorii de tranzacții:

 Tranzacții la vedere - se face imediat sau în termen de 3-7 zile; acestea sunt tranzacții
cash;
 Tranzacții la termen sau cu reglementare lunara. Acestea pot fi ferme(părțile sunt
angajate definitiv pentru plată) sau condiționate(cumpărătorul achită o primă parte și
optează pentru executarea la termen sau alegerea unei alte date). Aceste tipuri de
tranzacții au ca punct comun stabilirea printr-un acord între parteneri să îndeplinească
obligațiile ce le revin, după un anumit timp de la data încheierii tranzacției între 1 și 6
luni.

Tranzacțiile bursiere sunt catalogate în funcție de anumiți factori: momentul tranzacției,

natura contului deschis, scopul urmărit. Având drept criteriu natura contului deschis de client
la broker, tranzacțiile sunt împărțite în: tranzacții pe bani-gata efectuate de către client în
limita contului în numerar deținut de acesta; tranzacții în marjă derulate pe datoria clientului
față de broker, care îi oferă un credit în completarea contului deținut de acesta.

În funcție de scopul urmărit, operațiunile cuprind:

 Operațiuni de investire;
 De arbitraj – cumpărarea unui activ pe o piață și vânzarea acestuia în același timp pe o
altă piață;
 De acoperire
 Speculative
 Cu caracter tehnic – au rolul de a menține echilibrul sau lichidarea pieței și sunt
efectuate de agenții de bursă.

Drepturi de preferinţă, BVB 2006, p.1 (www.bvb.ro Secţiunea Investitori) 40 Engl. bonds 41 Sinonim
cu bonuri de trezorerie; denumire generică dată titlurilor de stat. În România, cele mai utilizate titluri
de stat sunt certificatele de trezorerie şi certificatele de depozit.

VII. Paritatea puterii de cumpărare și variațiile cursului de

schimb
1. Paritatea puterii de cumpărare

În economie, paritatea puterii de cumpărare (PPC) este metoda pentru a calcula o rată de
schimb alternativă între monedele a două țări. Măsoară puterea de cumpărare a unei monede

13
într-o unitate de măsură internațională, de regulă euro/dolar, deoarece bunurile și serviciile au
prețuri diferite în unele țări comparativ cu altele.

Produsul intern brut (PIB) al unei țări este măsurat inițial în moneda locală. Comparația PIB-
ului a două țări necesită monede convertibile. Comparațiile bazate pe ratele de schimb
nominale sunt considerate nerealiste, care nu reflectă diferențele de preț între țări.

Românii au o putere de cumpărare cu 21% sub media UE. Cea mai mare putere de
cumpărare al consumului individual efectiv o au locuitorii din Luxemburg, urmați de
Germania și Danemarca.

Consumul individual efectiv se referă la bunurile și serviciile consumate efectiv de

gospodării, precum și servicii furnizate de instituții non-profit și de guvern pentru consum
individual. De exemplu: servicii de sănătate și educație.

Teoria parității puterii de cumpărare este un indicator al economiei, care ne ajută să

înțelegem nivelul de trai al altor țări cu al nostru, ținând cont de PIB-ul fiecăreia. Cu cât PIB-
ul este mai mare într-o țară, cu atât aceasta este mai bogată.

În teoria parității puterii de cumpărare, fiecare tip de schimb valutar ar trebui să reprezinte
aceeași putere de cumpărare, indiferent de regiune geografică; de exemplu, dacă cu o sumă de
bani se poate achiziționa un TV într-o anumită țară, cu aproximativ aceeași sumă de bani să
se poată achiziționa același TV în orice altă țară.

Legea internațională de arbitraj se ocupă cu reglementarea piețelor internaționale, cu

observarea și căutarea unui echilibru între costurile produselor la nivel mondial și evitarea
situațiilor de vânzare a articolelor la un preț foarte scăzut, deoarece se va ajunge la dorința de
a achiziționa ieftin dintr-un loc și a vinde mai scump în altă țară. Sunt și servicii care nu pot fi
mutate dintr-o țară în alta, chiar dacă într-o parte sunt mai ieftine, nu pot fi vândute mai
scump în altă țară, de exemplu servicii de taximetrie, frizerie etc.

Creșterea sau scăderea unei anumite valute nu va face nici o modificare în teoria parității de
cumpărare, pentru că cetățenii țării respective primesc un salariu și fac cumpărăturile în
moneda locală.

Teoria parității puterii de cumpărare reglementează prețurile și serviciile din întreaga lume,
astfel încât să existe un echilibru economic între națiuni.

2. Variațiile cursului de schimb

Cursul de schimb valutar reprezintă cursul la care o monedă poate fi preschimbată cu o

altă monedă. Acesta variază în mod constant pe piețele internaționale, unde sunt
tranzacționate valute de diverse tipuri. Euro este una dintre cele mai tranzacționate
monede împreună cu dolar SUA, yenul japonez și lira sterlină.

14
 În fiecare zi, Banca Centrală Europeană publică cursurile valutare de referință ale euro față
de 31 de monede străine. Acestea au scop strict informativ.

La preschimbarea unei valute, cursul folosit este derivat din cursurile valutare în timp real.
Cursurile de schimb au implicații pentru stabilirea prețurilor și creștere economică,
influențând prețurile în schimburile comerciale internaționale. Exemplu: când euro se
apreciază față de dolar, produsele americane devin mai ieftine pentru cetățenii din zona euro;
prin urmare, prețurile importurilor scad. Impactul direct asupra inflației in zona euro este prin
intermediul prețului bunurilor de consum importate, dar și prin intermediul prețului materiilor
prime importate.(i Pag . 163-164)

Banca Centrală Europeana monitorizează aceste evoluții, definind politica monetară în

vederea îndeplinirii mandatului său de menținere a inflației la nivel inferior apropiat de 2% pe
termen mediu.(i. Pag. 300)

15
i
Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu  Economie politică - Editura Institutul European, Iași, 2012

Bibliografie :

Samuelson Paul, Economics - vol. 2, Librairie Armand Colin, Paris,1969.

Enache Constantin, Mecu Constantin -  Economie politică - volumul 1, Editura Fundatiei România

de Mâine, Bucureşti, 2003

Brăilean Tiberiu, Plopeanu P. Aurelian - Economie politică - Editura Institutul European, Iași,

2012