Universitatea “SPIRU HARET”

Facultatea de Stiinte Economice

Programul de studii Management IFR
Disciplina “Istoria economiei”

Tema de control nr. 2 Istoriei Economiei “Consecințele industrializării accelerate asupra

relațiilor economice externe ale României în perioada 1950 - 1989”

Student:
Munteanu Cosmin Ion
Forma de invatamant IFR, an 1, grupa 101.

Profesor coordonator:
Conf. univ. dr. Eugen Ghiorghita

1
Cuprins:
Intoducere pag. 3
Capitolul I: Etapa 1950-1965 pag. 3
Capitolul II: Etapa 1965-1975 pag. 4
Capitolul III: Etapa 1975-1989 pag. 4
Concluzii pag. 6
Bibliografie pag. 7

2
 Consecințele industrializării accelerate asupra relațiilor economice externe ale
României în perioada 1950 - 1989.

Introducere:
Industrializarea a fost cel mai important obiectiv al regimului comunist și a fost inclusă în
Planul de Stat adoptat pe data de 24 decembrie 1948, aplicând modelul sovietic și se începe
investirea în industria grea fără să se țină cont de necesități și de resurse. În 1948 se adoptă
Legea Naționalizării prin care statul român naționalizează toate resursele solului si subsolului
care nu se găseau în proprietatea sa la data intrării in viguare , precum si a iterprinderilor si
oricefel de asociații particulare, bancare , de asigurări, miniere de transporturi si
telecomunicații. Termenul de naționalizare a fost folosit de autoritățile comuniste ca
propagandă pentru a trece in proprietatea statului sub formă de confiscare a proprietăților
private.
Regimul comunist condus de Gheorghe Gheorghiu Dej a dirijat industrializarea pe drumul
indicat de sovietici. După despinderea de sovietici și de CAER, Nicolae Ceaușescu continuă o
politică de industrializare, construind unități industriale gigantice.
În anul 1938, exporturile României reprezentau: din produse petroliere cca 40%, din cereale
și legume 30%, cherestea 10%, animale și produse animaliere 7%. Se constată că exporturile
nu mai au caracter predominant agrar, iar importurile de produse finite scad la cca 75% în
favoarea materiilor prime și semi-fabricate pentru industrie.
În zona rurala procesul de colectivizare este complet finalizat în anul 1962. Pământul arabil,
animalele domestice fiind colectivizate iar locuitorii din zona rurala lucrând pentru colectivele
regionale rurale, destinate agriculturii și creșterii animalelor in cea mai mare parte .
Naționalizarea:
România evoluează în această perioadă de tranziție complexă și dificilă de la o economie
închisă agrară la una deschisă în curs de dezvoltare industrială. Exporturile au cunoscut
importante modificări structurile. Industria se bazează pe tehnologia importată din țările
occidentale. În aproximativ 40 ani, experimentul socialismului real a avut mai multe faze de
evoluție.
Capitolul I. Prima perioadă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până în anii
deceniului al șaptelea, s-a caracterizat prin politica modelului stalinist și dependența
economică de URSS. Între 1950 și 1960, țările socialiste (CAER) 1 au avut ¾ din comerțul
exterior românesc, ritmul producției industriale devansând ritmul comerțului exterior;
Romania adoptă o politică de industrializare rapidă, orientată prioritar spre piața internă, în
condițiile unei economii angrenate în modelul de autarhie colectivă CAER2.
1
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a for creat la inițiativa URSS în 1949, ca organizație economică a
statelor comuniste europene(URSS, Germania de Est, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România)
pentru a constitui un echivalent al OECE-ului (Organizația Europeană pentru Cooperare Economică).
2
Autarhia este un termen care definește conceptul de autosuficiență economică sau de economie închisă. Se
bazează pe propriile resurse și este independent de piața internațională; nu există relații comerciale cu
externul, iar ecosistemul economic nu este influențat de schimbările internaționale, pe acest principiu bazându-
se țările CAER.

3
 În 1960 structura exporturilor era 60% constituită din combustibili și materii prime
alimentare și nealimentare, iar la import predomină mașinile și utilajele. În perioada 1950-
1964, balanța comercială a fost deficitară, cu o economie dependentă de importuri industriale,
manufacturate și exportul de produse neprelucrate și agricole.
Capitolul II. Începând cu anul 1965 se concretizează o a doua perioadă cu speranțe pe plan
intern și o nouă imagine pe plan internațional a României, puterea politică optând pentru
avansul economic rapid al țării și o integrare avantajoasă în economia mondială. Se pune
accent pe schimburile internaționale și o reorientare spre țările occidentale, cu scopuri
economice de resurse primare tehnologice și finanțare externă pentru dezvoltarea industrială.
În 1971 România aderă la GATT3 și in 1972 devine membră a Fondului Monetar
Internațional (FMI) și BIRD4. Relațiile economice externe au o dinamică fără precedent.
Ponderea în comerțul exterior cu țările socialiste scade, iar ponderea în comerțul cu țările
occidentale crește în perioada 1965-1975.
Actele normative din 1971 și 1972 stabilesc:
a) Promovarea unor forme diverse de schimburi internaționale și permiterea restrictivă a
investițiilor străine în economia românească;
b) Descentralizarea procesului decizional cu respectarea monopolului de stat;
c) Formarea unei metode economice cu utilizarea instrumentelor administrative și
economico-financiare de pe piață;
d) Stimularea producătorilor în activitatea de comerț exterior.
Reducerea decalajului față de țările dezvoltate se axează pe dezvoltarea industrială rapidă,
ponderea industriei în venitul național crescând la aproximativ 60 % în anul 1975 în
comparație cu aproximativ 50 % în anul 1965. Contribuția industriei construcțiilor de mașini a
cunoscut o dinamică considerabilă ajungând la aproximativ 35 % in anul 1975 față de 10 % in
1965.
Exportul de utilaje, mașini și mijloace de transport crește de la 19% în anul 1965 la
aproximativ 25 % în anul 1975. Însă exporturile românești continuă sa se bazeze pe produse
cu grad redus de prelucrare, iar producția industriei grele satisfăcând nevoile interne și piețe
mai puțin competitive din zona CAER.
Creșterea economică accelerată prin dezvoltarea ramurilor economice industriale, de
construcții de mașini, industria siderurgică și petrochimie a avut nevoie de importuri masive
de tehnologie în mod deosebit din Occident, procentul de import de tehnologie fiind în ușoară
scădere în anul 1975 aproximativ 35 % față de 40 % în anul 1965, cu excepția a 2 ani balanța
comercială import/export a înregistrat o situație deficitară.
Capitolul III. A treia perioadă se marchează aproximativ de la 1975 până în 1989 inclusiv .
Această perioadă este una de înăsprire a condițiilor de trai și a vieții economico – socialeși
instaurării totalitarismului politic. Prin dorința achitării datoriei externe înainte de scadență a
”Republicii Socialiste România” s-au luat măsuri de limitare de acces a populației la bunuri
necesare traiului decent.

3
GATT- Acordul General pentru Tarife și Comerț format în 1947 și a durat până în 1994, când a fost înlocuit de
către Organizația Mondială a Comerțului în 1995.
4
BIRD- Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

4
 Majoritatea investițiilor mergea în industria grea, infrastructură( Poarta Albă, Casa
Poporului, Midia-Năvodari, Canal Dunăre- Marea Neagră) și in sistematizarea satelor. Pe
termen scurt, industrializarea a avut și aspecte pozitive, de exemplu: crearea de locuri de
muncă, sistematizarea orașelor. Munca voluntară sau patriotică la acea vreme a fost practicată
în mai multe moduri:
- Muncă practicată pe șantiere, organizată de Partidul Comunist Român (PCR) și UTC
prin munca soldaților, ce au constituit o importantă forță de muncă;
- Munca neplatită a studenților și elevilor, folosiți mai ales în agricultură;
- Slaba salarizare a muncitorilor ”prin muncă patriotică”.
Consecințele industrializării accelerate, fără preocuparea fermă pentru productivitate și
competitivitate, a dovedit slaba pregătire intelectuală a regimului dictatorial. Imensul efort de
industrializare cu restrângerea importurilor de tehnologie avansată, a dus la deteriorarea gravă
a nivelului de trai.
România acumulase o datorie externă de aproximativ 11 miliarde de dolari. Capacitatea de
desfacere pe piața externă la începutul anilor 1980 s-a dovedit a fi limitată.
Pentru a plăti datoria externă s-au limitat importurile în special cele de tehnologie avansată,
afectând capacitatea de producție și s-au forțat exporturile prin abandonarea cerințelor de
eficiență, ajungând la exporturi record pentru țara noastră.
În mod oficial la data de 31 martie 1989 a fost declarată încheierea rambursării
datoriei externe a României, efortul maxim de rambursare l-au constituit anii 1988-
1989.
Poporul român s-a ales cu onoarea lipsei datoriei, dar și cu o economie sărăcită. Plata
datoriei externe a fost o realizare a poporului asuprit, dar a constat într-o metodă de tortură din
partea regimului comunist obișnuit să trăiască într-o lume a lui, dominată de idei utopice și
ruptă complet de fericirea mulțimii asuprite5.
Economia socialistă nu era rentabilă pentru că era condusă în mod birocratic și planificată
prin directive politice6. În general, s-au importat combustibili și materii prime din țările
socialiste și țările în curs de dezvoltare și s-au exportat produse și bunuri de consum în
Occident. În 1990 România avea importante creanțe nerecuperate față de țări în curs de
dezvoltare.
Ambiția achitării integrale înainte de termen a datoriei externe a fost interpretată drept orgoliu
nesăbuit, fiind atribuită în general lui Nicolae Ceaușescu. Achitarea datoriei externe a avut
efecte dramatice pentru economia națională:
 Exporturile au fost stimulate agresiv prin limitarea fondului de investiții și consum
intern;
 Limitarea consumului de bunuri alimentare și nealimentare;
 Importurile de tehnologii, echipamente, materii prime și mașini au fost restrânse
drastic, fiind afectate continuitatea și creșterea economică;
 Raționalizarea utilităților(aprovizionarea cu energie termică, gaze naturale, energie
electrică etc.);
5
Anii 1973-1989: Cronica Unui Sfârșit de Sistem, Fundația Academia Civică, București, 2003.
6
Gheorghe Leahu, Arhitect în ”Epoca de Aur”, Fundația Academia Civică, București, 2013.

5
  Diminuarea excesivă a consumului produselor din import în majoritatea lor.
În anul 1989 exporturile ajung la o creștere de 42%, iar importurile de numai 29% față de
1950. Structura exportului s-a modificat radical de-a lungul perioadei analizate, la începutul
acesteia produsele agricole reprezentau 55-60%, iar bunurile industriale 45-50% din totalul
exporturilor. După 1980 produsele industriale au ajuns la cca 75-80%, iar cele agricole la 25-
30% din export.
Concluzii:
Modelul economic adoptat la început de regimul comunist s-a bazat pe o creștere extensivă,
prin risipă de resurse și lipsa de preocupare pentru productivitate și competitivitate
(valorificare în producție și valorificare comercială).
Industrializarea s-a realizat prin crearea marilor unități industriale, dependente de resurse
energetice și materiale cu o capacitate de adaptare la condițiile pieței internaționale foarte
reduse.
În perioada comunistă cele mai mari platforme industriale din București au fost:
Electromagnetica, IMGB, Policolor, Automatica, Timpuri Noi, Apaca, Granitul, uzinele
Vulcan etc.
România a devenit exportatoare de armament printr-o decizie a lui Nicolae Ceaușescu din
1968. Înainte de 1989, în industria de armament lucrau mai mult de 200 mii de oameni, iar
numărul a ajuns la 65 mii în 20017.
După 1970, sub comanda dictatorială a regimului comunist, s-a accentuat rata de dezvoltare
a industriei, fără a ține seama de indicatorii economici reali. Indicatorii economici
principali( venit național, producție industrială totală) nu au fost îndepliniți. Pe termen lung, s-
a dovedit o politică falimentară.
La sfârșitul anilor 1980, economia românească era cea mai centralizată din fostul bloc
sovietic.
Autoritățile au investit masiv în trei domenii:
1. Industria grea (siderurgie, construcții de mașini, aeronautică, industrie chimică,
industrie extractivă);
2. Infrastructura(Canalul Dunăre-Marea Neagră, Poarta Albă-Midia-Năvodari);
3. Proiecte cu caracter propagandistic(Centrul Civic, Casa Poporului, transformarea
satelor în centre agro-industriale).
După 1980, economia românească producea mărfuri scumpe și de calitate slabă. Exporturile
au fost orientate din acest motiv către țările membre CAER.
Eforturile pentru rambursarea datoriei externe și asuprirea clasei muncitoare au produs
nemulțumiri la nivelul populației și a dus la înlăturarea regimului comunist.
Ceea ce s-a efectuat în comunist prin ”naționalizare”, în realitate a fost o confiscare,
deoarece nici o compensație materială sau morală nu le-a fost acordată foștilor proprietari.
Colectivizarea din România fost asemănătoare cu cea din URSS; numeroși țărani s-au opus,
iar guvernul comunist a efectuat numeroase ucideri, deportări. Colectivizarea a constat în
7
www.capital.ro, 12 august 2010.

6
confiscarea tuturor proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole
de stat. Țăranii erau păcăliți și mituiți electoral, rămânându-le ca și proprietate numai casa în
care locuiau.
Marile proiecte investiționale ale regimului comunist, în special în zone geografice ca țările
africane, s-au dovedit nesustenabile, România având importante creanțe nerecuperate.

Bibliografie:
1. Anii 1973-1989: Cronica Unui Sfârșit de Sistem, Fundația Academia Civică, București,
2003.
2. Leahu Gheorghe, Arhitect în ”Epoca de Aur”, Fundația Academia Civică, București, 2013.
3. www.capital.ro, 12 august 2010.
4. Ionete Constantin, Criza de sistem a economiei de comanda în etapa sa explozivă, Editura
Expert, București, 1993.