Mecanismele de funcționare

Modelul economic ales a fost modelul sovietic,

sovietic bazat pe:
Etatizare
Planificare
Industrializare
Modelul sovietic a fost copiat și în ceea ce privește
regimul proprietății – principala formă de proprietate era
proprietatea de stat;
stat statul deținea toate resursele naturale,
fabricile, băncile, căile de comunicații, mijloacele de
transport etc.
La proprietatea de stat se adaugă și proprietatea
cooperatistă din agricultură
 Planificarea economiei
Pentru a coordona economia la nivel național a
fost înființat Comitetul de Stat al Planificării
(CSP)
Primele planuri economice privind întreaga țară
au fost întocmite de CSP pentru un singur an –
planurile anuale
Începând cu anul 1950 și până în 1989, aceste
planuri au fot realizate pentru cinci ani – planurile
cincinale
 Planificarea economiei
Primul plan anual a fost cel din 1949, urmat de altul în 1950
Ulterior s-a trecut la planurile cincinale, primul fiind cel dintre 1951
– 1955 şi chiar planuri şesenale (1960 – 1965)
 Naționalizarea
În iunie 1948 a fost votată Legea privind naționalizarea
principalelor întreprinderi industriale, bancare, miniere,
de transport și asigurări
Prin această lege, au trecut în proprietatea statului
întreaga industrie petroliferă, siderurgică, minieră, precum
și peste 80% dintre celelalte întreprinderi industriale
În mod similar, au fost naționalizate mijloacele de
transport și cele mai importante societăți bancare și de
asigurări – astfel, un număr de aproximativ 9 000 de
întreprinderi au trecut în proprietatea statului
 Colectivizarea
Partidul Comunist Român/Partidul Muncitoresc
Român a desfășurat, în perioada 1949–1962, procesul de
colectivizare (decizie luată în cadrul Plenarei PMR din 3
– 5 martie 1949)
1949
Acest proces a dus la confiscarea aproape în totalitate a
proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în
ferme agricole administrate de stat
Țăranul român a fost transformat în muncitor la stat; în
linii mari, colectivizarea agriculturii în România a fost
similară cu cea efectuată în URSS
În ambele, colectivizarea a presupus înglobarea
terenurilor agricole ce puteau fi adunate într-o fermă
colectivă
 Colectivizarea
Numeroși țărani, în general cei înstăriți, s-au opus
colectivizării,
colectivizării astfel că autoritățile comuniste au recurs la
represiuni violente, deportări, arestări și confiscări a
întregii averi a celor vizați
 Colectivizarea
Colectivizarea a fost o formă de luptă de clasă la sate,
dar și un instrument de represiune împotriva unor categorii
etnice precum: români, basarabeni, bucovineni şi macedo-
români, refugiaţi din teritoriile cedate de România, în
1940, Uniunii Sovietice, respectiv Bulgariei, sârbi,
germani
Colectivizarea a cuprins și anumite categorii religioase,
în special greco-catolicii, Bisericii Greco-Catolice i-au
fost confiscate proprietățile
 Colectivizarea
Comuniştii au sperat că mulţi ţărani vor renunţa la
proprietate şi se vor înscrie în aceste asociaţii controlate de
stat, dar succesul lor a fost redus
Doar ţăranii foarte săraci s-au asociat în aceste
gospodării
Ţăranii înstăriţi erau numiţi de autorităţile comuniste
chiaburi şi erau consideraţi exploatatori
Comuniştii încercau, prin propagandă, să-i convingă pe
ceilalţi ţărani că aceştia sunt nişte duşmani
 Colectivizarea
În 1962 procesul de colectivizare a fost considerat ca
încheiat: 96% din suprafaţa agricolă a României a
devenit proprietate de stat,
stat cel mai mare procent dintre
ţările care trecuseră la comunism în 1945 în Europa de Est
 Colectivizarea

Formele de organizare în agricultura României comuniste au fost:

G.A.C. (transformate mai târziu în C.A.P. – Cooperative Agricole
de Producție),
Producție în care ţăranii deţineau pământul în comun, primind
pentru munca prestată produse şi bani
G.A.S. (Gospodării Agricole de Stat),
Stat transformate mai târziu în I.A.S.-
uri (Întreprinderi Agricole de Stat), Stat) în care pământul era proprietate
a statului, iar lucrătorii erau muncitori agricoli, salarizaţi ca şi muncitorii
din industrie
Întovărăşirile,
ntovărăşirile care după 1962 încep să dispară, fiind transformate în
G.A.C.-uri
 Industrializarea
Pentru a realiza modernizarea României – liderii partidului
comunist au avut în vedere dezvoltarea industriei, scopul fiind
transformarea țării dintr-un stat preponderent agrar într-un stat
industrial-agrar
Primul pas a fost electrificarea și asigurarea resurselor
energetice:
amenajarea unor hidrocentrale pe râurile interioare (Vidraru,
Bicaz, Lotru etc.) și pe Dunăre (Porțile de Fier);
construcția de termocentrale (Turceni, Rovinari, Ișalnița etc.);
construcția centralei nucleare de la Cernavodă
Termocentrala de la Turceni, Centrala nucleară de la
Gorj Cernavodă, Constanța
Hidrocentrala de la Vidraru, Hidrocentrala de la
Argeș Porțile de Fier, Mehedinți
 Industrializarea
Urmându-se modelul economiei sovietice, accentul a fost pus pe
crearea unei puternice industrii grele – cele mai multe investiții au
fost îndreptate către industriile:
metalurgică;
siderurgică;
extractivă;
constructoare de mașini
 Industrializarea
În anii ’80, economia de tip industrial din România s-a confruntat
cu dificultăți care au dus-o până la urmă la colaps
Cauze ale prăbușirii economice:
economice
lipsa resurselor financiare necesare retehnologizării;
lipsa preocupărilor pentru cercetare și proiectare de noi produse;
lipsa materiilor prime;
lipsa resurselor energetice;
consumurile mari;
productivitatea economică scăzută
 Studiu de caz: Canalul Dunăre – Marea
Neagră
 ideea construirii unui canal care să lege Dunărea de Marea
Neagră a apărut în România încă din secolul al XIX – lea, iar
în perioada interbelică au fost întocmite unele studii și
schițe în acest sens;
 transpunerea în practică a acestui proiect va reveni însă
regimului comunist din România;
 la scurt timp după extinderea sferei de influență a URSS
asupra României, Stalin a impus regimului de la București
trecerea la construirea unui canal care urma să lege
Dunărea de Marea Neagră
 Lucrările au început
în anul 1949, forța de
muncă fiind asigurată
de muncitori și
militari, cărora din
anul 1950 li s-au
adăugat și deținuți
politic și de drept
comun
 Sumele uriașe
necesare finalizării
lucrării au dus la
stoparea construcției
în vara anului 1953,
după moartea lui
Stalin;
Proiectul a fost reluat
de Nicolae Ceușescu
în deceniul opt al
secolului al XX – lea
 Dat în folosință în anul
1984, Canalul Dunăre –
Marea Neagră a fost
unul dintre simbolurile
regimului comunist
https://
www.youtube.com/watch
?v=Q6hTzbA7LE0&ab_ch
annel=TVR
 Studiu de caz: Canalul Dunăre – Marea
Neagră
Câteva date tehnice:
construcţia Canalului, a fost începută de comunişti în 1949, lucrările
fiind sistate în 1953;
Nicolae Ceauşescu a reluat lucrările în 1975;
64 kilometri lungime, adâncime – 7 m, lăţime la bază – 70 m, lăţime
la suprafaţă – 110/140 m, pescaj maxim admis – 5,5 m, prevăzut cu
câte două ecluze la fiecare capăt;
inaugurat cu mare fast pe 26 mai 1984;
pentru construirea canalului s-au investit aproximativ 2 miliarde de
dolari, preconizându-se o recuperarea investiţiei în circa 50 de ani
(numai că exploatarea acestuia aduce venituri anuale de 3 milioane de
euro, ceea ce înseamnă că recuperarea investiţiei se va face în câteva
sute de ani!)
 Studiu de caz: Relațiile economice externe
Sovrom-urile au fost societăţi mixte româno-sovietice înfiinţate în 1945 în urma
unui acord între România şi Uniunea Sovietică, semnat la Moscova pe 8 mai 1945,
cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României faţă de Uniunea
Sovietică – Sovrom-urile au funcţionat până în 1956, când au fost dizolvate
Sovrom-urile au reprezentat cea mai durabilă şi mai rentabilă formă de
exploatare de către URSS a bunurilor din România (şi implicit a economiei
româneşti);
într-un memoriu adresat prim-ministrului Petru Groza, Onisifor Ghibu califica
înfiinţarea societăţilor mixte româno-sovietice drept un capitol al tragediei noastre
de astăzi, camuflat sub firma prieteniei româno-sovietice;
româno-sovietice
cât despre activitatea lor, acelaşi Onisifor Ghibu considera că sub acest nume
benign, se duc în Rusia cele mai de seamă bogăţii de tot felul ale ţării noastre, cu
preţuri derizorii, în timp ce pe pieţele noastre lipsesc cele mai necesare articole
sau suntem nevoiţi să le plătim înzecit mai mult decât plătesc pe ele sovietele
 Studiu de caz: Relațiile economice externe
Câteva întreprinderi de tip Sovrom au fost:
Sovromtransport
Sovrompetrol
Sovromcuarţit
Sovrombanc
Sovromlemn
Sovrommetal
Sovromgaz
Sovromchim
Sovromconstrucţia
Sovromnaval
Sovrom Metale Neferoase
Sovromcărbune
Sovromasigurare
Sovromfilm
Sovromtractor
Sovromutilajpetrolier
TARS (Transporturile Aeriene Româno-Sovietice)
 Studiu de caz: Relațiile economice externe
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat în 1949, ca organizație de
colaborare economică a ţărilor din blocul sovietic; deşi a fost prezentat ca o replică a
Uniunii Sovietice la Planul Marshall,
Marshall principala motivaţie care a stat la baza creării CAER
a fost intenţia lui Stalin de a-şi întări controlul economic asupra ţărilor lagărului socialist,
prin încadrarea lor într-un organism supranaţional condus de la Moscova
în perioada 5-8 ianuarie 1949 a fost convocată în capitala sovietică o consfătuire
secretă, cu participarea URSS, Bulgariei, Cehoslovaciei, Poloniei, României şi Ungariei,
care vor deveni ţările fondatoare ale CAER; în ultima zi a consfătuirii a fost adoptat
documentul care cuprindea principiile colaborării economice în cadrul viitorului organism;
scopul principal al organizaţiei trebuia să îl constituie întărirea coordonării schimburilor
economice între ţările membre – CAER.ul a început să funcţioneze efectiv abia din 25
ianuarie 1949, prin constituirea la Moscova a unui Birou permanent al organizaţiei, în care
îşi aveau reprezentanţi toate statele fondatoare;
 ulterior, au aderat la CAER Albania (până în 1962), RD Germană (1950), RP Mongolă
(1962), Cuba (1972), RS Vietnam (1978);
unele ţări au primit statutul de observator (precum RP Chineză sau RPD Coreană), iar cu
altele s-au încheiat convenţii de colaborare (Iugoslavia şi unele state capitaliste)
CAER – CONSILIUL DE
AJUTOR ECONOMIC
RECIPROC
 Atitudinea României
faţă de CAER a avut
trei etape principale
Până la sfârşitul anilor
1950, a existat o
atitudine de
conformism,
explicabilă atât prin
prezenţa masivă în
ţară a factorului
sovietic (în primul
rând, trupele sovietice),
cât şi prin rolul încă
redus jucat de
organizaţie
 Atitudinea României faţă de CAER a avut trei etape principale
Pe parcursul anilor 1960, mai ales după 1962, România a avut o reacţie
de frondă, opunându-se tuturor propunerilor sovietice de accelerare a
integrării economice şi a specializării la nivelul ţărilor CAER;
În acelaşi timp, s-a opus tendinţelor care vizau mutarea deciziei în
politica economică a unei ţări de la nivel naţional la nivel supranaţional;
Conducerea română a refuzat poziţia care i se rezerva, de furnizor de
materii prime agricole şi industriale, dorind să folosească aceste resurse
în folosul propriei dezvoltări, pentru a recupera decalajele faţă de ţările
mai dezvoltate din CAER;
Totodată, pentru a face faţă eventualelor presiuni ale partenerilor de
organizaţie, dar şi pentru a achiziţiona tehnologie mai performantă,
România a dezvoltat în această perioadă colaborarea cu ţările
occidentale
 Atitudinea României faţă de CAER a avut trei etape principale

Cea de-a treia etapă, începută după 1969, a marcat trecerea treptată spre
o atitudine mai elastică în privinţa cooperării pe bazele propuse de
CAER, dar în limitele respectării suveranităţii naţionale;
Mai ales în anii 1980, în condiţiile creşterii preţurilor mondiale la
petrol, dar şi a restrângerii comerţului cu Occidentul, conducerea de la
Bucureşti a început să pună un accent mai însemnat pe avantajele
cooperării în cadrul CAER
 Studiu de caz: Relațiile economice externe
Planul Valev – 1964
În aprilie 1964 un economist sovietic, Emil Borisovici Valev,
Valev a publicat un articol
intitulat Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria
ṣi URSS în care propunea construirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării
de Jos;
Planul Valev urmărea specializarea economiilor acestor ṭări pe anumite ramuri de
producție, României revenindu-i rolul de stat preponderent agricol;
Planul Valev prevedea crearea unei regiuni economice integrate care ar fi trebuit să
cuprindă părṭi din Uniunea Sovietică, în special din Republica Moldova ṣi districtele sudice
ale Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, părṭi ale României – cea mai mare parte de fapt
din răsăritul ṣi sud-estul României – ṣi păṭi din nord-estul Bulgariei – era în esenṭă un fel de
integrare economică a unei regiuni CAER în zona Dunării de Jos;
Răspunsul românesc a fost foarte dur la Planul Valev,
Valev dar în acelaṣi timp se înscrie într-un
context mult mai larg – concret vorbind, România începuse să reziste cu ani înainte în
reuniunile CAER la tentativele de integrare economică prea accentuată
 Studiu de caz: Relațiile economice externe

Anii ’70 – sunt reluate legăturile

comerciale cu statele
occidentale
(SUA și țările vestice din
Europa)
fabrica de automobile „Renault”
din Franţa investeşte în „Dacia”
Piteşti;
compania de avioane „British
Air” din Marea Britanie investeşte
în IAR Braşov (Întreprinderile
Aeronautice Române)
 Studiu de caz: Relațiile economice externe

Anii ’70 – sunt reluate legăturile

comerciale cu statele
occidentale
(SUA și țările vestice din
Europa)

fabrica de automobile „Citroen”

din Franţa investeşte în „Olcit”
Craiova
 Studiu de caz: Relațiile economice externe

România aderă la importante

organisme economice
internaţionale –
din 1971, membră a GATT
(Acordul General pentru Tarife şi
Comerţ);
din 1972 membră a FMI
(Fondul Monetar Internaţional) şi a
Băncii Mondiale
 Studiu de caz: Relațiile economice externe

În anul 1975, SUA acordă României

„clauza naţiunii celei mai favorizate”,
favorizate
taxe minime şi preferenţiale
(va fi ridicată de către americani
în anul 1988)