România postbelică. Stalinism, național-comunism și disidență anticomunistă.

Introducere: Instaurarea comunismului în România a avut loc în urma ocupării țării de către trupele sovietice la
sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. PCR a profitat de această situație și, sub conducerea lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej și ulterior a lui Nicolae Ceaușescu, a preluat puterea completă. Abdicarea regelui în 1947 a dus la
instaurarea unei republici populare. Regimul comunist a impus controlul total asupra guvernului și societății, folosind
represiunea și teroarea împotriva oricărei opoziții. Politicile de colectivizare a agriculturii și industrializare au modificat
profund structura socială și economică a țării. Represiunea s-a intensificat, afectând sute de mii de oameni. Chiar și după
căderea regimului în 1989, România a trebuit să se confrunte cu moștenirea grea a comunismului.

I. Instaurarea comunismului în România

Factorii care au favorizat preluarea puterii de către comuniști:
1. Actul de la 23 august 1944
- A fost acțiunea politică prin care regele Mihai a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, conducătorul
statului la acea vreme, dispunerea încetării imediate a colaborării României cu Germania și începerea
tratativelor de armistițiu cu Forțele Aliate (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii (SUA), Uniunea
Sovietică).
2. Prezența trupelor sovietice pe teritoriul României
- După ce pactul de armistițiu a fost definitivat în 1944, trupele sovietice au ocupat întreg teritoriul României.
Acestea au staționat pe teritoriul țării între anii 1944-1958.
3. Acordul de procentaj de la Moscova din 9 octombrie 1944
- Înțelegerea încheiată în 1944, la Moscova, între Stalin (liderul URSS) și Winston Churchill (prim-ministrul
Angliei), prevedea împărțirea Europei de sud-est în sfere de influență. România intra sub influența Moscovei în
proporție de 90%, iar 10% era sub influența Angliei.
4. Convenţia de armistițiu din 12 septembrie 1944:
Care prevedea printre altele următoarele:
- Întreținerea armatei de ocupație sovietice - Armata Roșie;
- Plata unor uriașe despăgubiri de război;
- Stabilirea graniței româno-sovietice pe Prut;
- Trecerea nord-vestului Transilvaniei sub administrația Armatei Roșii, cu promisiunea retrocedării în
schimbul unei guvernări "democratice".
5. Tratatul de pace încheiat între România și coaliția Națiunilor Unite în cadrul Conferinței de pace de la
Paris (1946-1947)
- România era considerată un stat învins în cel de-Al Doilea Război Mondial. În aceste condiții, România era
obligată să plătească mari despăgubiri de război Uniunii Sovietice. Acest fapt a accentuat controlul URSS asupra
României, iar Partidul Comunist Român se bucura de sprijinul Moscovei.
II. Etapele instaurării regimului comunist în România:

1. Instaurarea guvernului Petru Groza la 6 martie 1945.

- Guvernul a fost impus de comisarul sovietic Andrei Vîșinski.
- Guvernul era dominat de comuniști, care dețineau cele mai importante ministere.
2. Falsificarea alegerilor legislative din noiembrie 1946.
- câștigate de PNȚ; alegerile au fost falsificate în favoarea comuniștilor.
3. Eliminarea opoziției politice democratice
În vara anului 1947: PNȚ și PNL au fost desființate, iar liderii lor au fost arestați,
găsindu-și sfârșitul în închisorile comuniste (Iuliu Maniu, Ion Mihalache – PNȚ,
Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe Brătianu – PNL).
Înscenarea de la Tămădău (iulie 1947) - Unui număr important de fruntași național-țărăniști li s-a oferit ocazia de
a fugi în străinătate; aceștia au fost arestați, judecați și închiși pe viață. PNȚ a fost desființat.PNL s-a autodizolvat.
4. Abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947.
- Monarhia este abolită și se proclamă Republica Populară Română (devenită Republica Socialistă România în
1965).
 Regimul stalinist în România a funcționat între anii 1948 și 1965. (Perioada Stalinistă sau perioada Gh.
Georghiu Dej)

Conducătorul țării în această perioadă a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Regimul a fost caracterizat de autoritarism și represiune, reflectând influența
modelului stalinist din URSS.
În cadrul acestui regim au fost aplicate măsuri pentru consolidarea puterii
comuniste, incluzând marginalizarea sau eliminarea adversarilor politici.

Practici politice totalitare:

- Crearea partidului unic: Partidul Muncitoresc Român, care a apărut în urma

fuziunii dintre Partidul Comunist Român și Partidul Social-Democrat.
- Adoptarea Constituției din 1948 - prin care România devenea republică populară, având rolul de a legitima noul
regim.
- Naționalizarea principalelor mijloace de producție - s-a realizat prin legea naționalizării întreprinderilor
industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi din 11 iunie 1948. Marile întreprinderi au trecut în
proprietatea statului fără să se acorde despăgubiri.
- Industrializarea forțată - a fost o constantă a regimului comunist și a provocat mari dezechilibre economice.
Accentul era pus pe dezvoltarea industriei grele.
- Centralizarea economică - a înlocuit economia de piață cu o economie controlată de stat, planificată în baza unor
planuri inițial anuale, apoi cincinale.
- Colectivizarea agriculturii - s-a desfășurat între anii 1949-1962. Țăranii erau obligați să își cedeze proprietățile
Gospodăriilor Agricole Colective, numite ulterior Cooperative Agricole de Producție (CAP). Cei care opuneau
rezistență erau arestați, torturați, unii fiind omorâți. Cele mai dure măsuri au fost luate împotriva țăranilor bogați
(chiaburi), peste 80.000 de țărani fiind arestați.
- Poliția politică - a luat ființă în 1948 sub numele de Direcția Generală a Securității Poporului (Securitatea). La
început a fost coordonată de agenți sovietici și a fost principalul element al represiunii. Viza pe cei care se
opuneau regimului comunist.
- Teroarea și represiunea - viza pe toți cei care se opuneau regimului. Cei care se opuneau comuniștilor erau
amenințați, arestați, torturați și omorâți. Printre victime se numără Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe
Brătianu, Constantin Argetoianu, Mihail Manoilescu, Constantin I.C. Brătianu. Existau închisori comuniste
precum Aiud, Sighet, Gherla, Râmnicu Sărat, și lagăre de concentrare și de muncă, cum ar fi Canalul Dunăre –
Marea Neagră. Între anii 1949-1952 a avut loc„ Fenomenul Pitești”, unde prin bătăi și torturi se urmărea
"reeducarea" deținuților politici.
- Monopolul asupra culturii- s-a realizat prin reorganizarea învățământului după model sovietic, introducerea
limbii ruse în școli, subordonarea Bisericii Ortodoxe statului și desființarea Bisericii Greco-Catolice. A apărut o
nouă orientare culturală numită ”proletcultism”, axată pe realizarea unor opere artistice având ca temă lupta de
clasă.

Etapele regimului stalinist:

- Etapa: 1948-1960: România urmează politica Moscovei, devine membru fondator al Consiliului de
Ajutor Economic Reciproc (CAER) în 1949, și al Tratatului de la Varșovia în 1955. În 1956, România
participă la înfrângerea revoluției din Ungaria. În 1958, trupele sovietice se retrag din România,
începând procesul de desovietizare.
- Etapa: 1960-1965: Are loc îndepărtarea României de URSS și apropierea de China, reluarea legăturilor
cu Occidentul, eliberarea ultimilor deținuți politici, și respingerea „planului Valev” în 1964. Declarația
P.M.R. din aprilie 1964 respinge modelul unic de socialism, afirmând dreptul fiecărei țări de a edifica
propriul model de socialism. Această perioadă a fost momentul de apogeu al politicii de desovietizare a
României.
Regimul național-comunist în România: (Perioada național-comunistă sau
perioada N. Ceaușescu)
 A funcționat între anii 1947-1989.
 Conducătorul țării a fost Nicolae Ceaușescu. În primii ani, a fost o perioadă de
liberalizare, iar după 1971 s-a accentuat regimul autoritar. Ceaușescu a
accentuat tendința națională inițiată de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Etapele regimului național-comunist:
Etapa: 1965-1971:
- A fost o perioadă de liberalizare a regimului, în care controlul cenzurii s-a diminuat și s-a avut o
deschidere către cultura occidentală.
- Nicolae Ceaușescu și-a consolidat poziția. În 1965, a fost adoptată o nouă constituție, iar partidul unic
(PMR) a revenit la vechea denumire: Partidul Comunist Român.
- A criticat abuzurile Securității din anii ‘40 și ‘50.
- În 1968, Ceaușescu a refuzat să participe la invazia trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia,
ceea ce a contribuit la creșterea prestigiului României și la vizitele unor lideri occidentali în țară, cum ar
fi președintele francez Charles de Gaulle și președintele american Richard Nixon.
Etapa: 1971-1989:
- În 1971, Ceaușescu a efectuat un turneu în țările comuniste din Asia, unde s-a impresionat de cultul
personalității liderilor Mao ZeDong (China) și Kim Ir Sen (Coreea de Nord). La întoarcerea din acest
turneu, a adoptat "Tezele din iulie", care au dus la instituirea unui control sever asupra culturii, presei și
învățământului, și la abandonarea deschiderii către Occident.
- S-a consolidat cultul personalității lui Ceaușescu, iar în 1974 a fost creată funcția de președinte al
Republicii Socialiste România, funcție deținută de Nicolae Ceaușescu.

Criza economică din România în perioada regimului lui Ceaușescu

- A fost cauzată de investițiile masive în industria grea și în proiectele megalomane, cum ar fi Canalul
Dunăre – Marea Neagră, Casa Poporului, Transfăgărășanul, și Hidrocentrala Porțile de Fier. Aceste
investiții au dus la acumularea unei datorii externe semnificative, care în 1981 a ajuns la suma de 10,2
miliarde de dolari.

- Pentru a face față acestei datorii, Ceaușescu a luat decizia de a plăti integral datoria externă până în anul
1990. Această decizie a dus la impunerea unui regim sever de austeritate, care a afectat populația în mod
direct. A fost instituită raționalizarea alimentelor de bază, cum ar fi pâinea, laptele, făina și carnea,
precum și a energiei electrice și a combustibilului pentru mașini.

- Aceste măsuri au redus semnificativ nivelul de trai al populației și au stârnit furia populară.
Nemulțumirea generală față de condițiile de trai precare și față de regimul autoritar comunist a dus la
prăbușirea regimului lui Ceaușescu în decembrie 1989, marcând sfârșitul regimului comunist în
România.
 Disidență anticomunistă:
Disidența anticomunistă reprezintă o mișcare îndreptată împotriva regimului comunist. Disidenții au contribuit,
prin acțiunile lor, la prăbușirea regimului comunist din România.
Forme de disidență anticomunistă:
- Rezistența armată: (în perioada stalinistă)
La sfârșitul anilor '40, au apărut grupuri de rezistență armată, care s-au refugiat în munți, cum ar
fost: „Sumanele Negre”, „Haiducii Muscelului”, „Haiducii Dobrogei”. Printre liderii rezistenței
armate se numără Gheorghe Arsenescu, Toma Arnăuțoiu și Ion Gavrilă Ogoranu și mulți alții..

- Grevele muncitorești:
În 1977, a avut loc greva minerilor din Valea Jiului, care au formulat revendicări economice.
Nicolae Ceaușescu a negociat personal cu minerii, promițând că nu va lua măsuri împotriva lor, dar
liderii grevei au fost ulterior arestați. În 1987, a avut loc greva muncitorilor de la uzinele Tractorul și
Steagul Roșu din Brașov.
- Mitinguri de protest: În 1987, a avut loc manifestația studenților ieșeni.
- Protestul intelectualilor români: Intelectualii români, precum Paul Goma, Ana Blandiana, Mircea
Dinescu și Vlad Georgescu, au cerut respectarea drepturilor omului.
- Critici din interiorul partidului: "Scrisoarea celor șase", semnată de Gheorghe Apostol, Silviu Brucan,
Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu și Grigore Răceanu, l-a acuzat pe
Ceaușescu de nerespectarea Actului Final de la Helsinki și de prăbușirea prestigiului internațional al
țării.
- Activitatea secției românești a postului de radio "Europa Liberă": În România, erau difuzate
scrisorile de protest ale disidenților români și diverse știri din Occident.

Construcția democrației postdecembriste:

Cauzele revoluției din 1989:
- Cauze economice: Industria neperformantă, dislocarea populației de la sate, și sistematizarea satelor și
orașelor au fost factori importanți care au contribuit la nemulțumirea populației.

- Cauze sociale și culturale: Raționalizarea alimentelor și nerespectarea drepturilor și libertăților

cetățenești au alimentat nemulțumirile și au contribuit la prăbușirea regimului comunist. Prezentați două
fapte istorice din politica internă a României, desfășurată în perioada 1948-1962.

În concluzie: România postbelică a fost dominată de influențele staliniste și național-comuniste sub

conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. În timp ce regimul comunist exercita
control total, disidența anticomunistă încerca să lupte împotriva acestui regim, exprimând opoziție prin
diverse mijloace. Sfârșitul regimului comunist în 1989 a marcat o schimbare radicală, deschizând calea
către o nouă eră de libertate și democrație în România. Astăzi, disidența anticomunistă este recunoscută
ca un element important al luptei pentru libertate și drepturile omului.
 Cerințele de mai jos sunt punctele 6 și 7 de la subiectul I și punctul 6 de la subiectul II. Am luat la
pas aproape fiecare subiect de bacalaureat din 2011 încoace și am realizat o centralizare cu cele
trei puncte menționate. Cam asta este tot ce a picat in ultimii ani la tema asta......

1. Menționați o asemănare între două acțiuni din România postbelică, desfășurate anterior etapei
stalinismului.
2. Menționați o asemănare între practicile politice din România utilizate în perioada stalinismului,
respectiv în perioada național-comunismului.
3. Menționați o asemănare între două practici politice utilizate în perioada național-comunismului, în
România.
4. Menționați o asemănare între două acțiuni politice desfășurate în perioada 1965-1985, în România.
5. Menționați o asemănare între două fapte istorice desfășurate în România, în perioada național-
comunismului.
6. Menționați o asemănare între două practici politice utilizate în perioada național-comunismului, în
România.
7. Menționați o caracteristică a disidenței anticomuniste din România în perioada național-
comunismului.
8. Menționați o asemănare între acțiunile desfășurate în România, în ultimul deceniu al secolului al XX-
lea.
9. Menționați o asemănare între acțiunile desfășurate în România, în perioada postdecembristă.
10. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia regimul totalitar din România
influențează politica promovată de aceasta în relațiile internaționale din perioada postbelică.
11. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia practicile politice totalitare sunt
o caracteristică a vieții politice din România postbelică. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant,
afirmația conform căreia în a doua jumătate a secolului al XX-lea în România sunt utilizate practici
politice totalitare.
12. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia România participă la relațiile
internaționale, în perioada stalinismului.
13. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în România sunt utilizate practici
politice totalitare, în perioada stalinismului.
14. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia o practică politică adoptată în
România în perioada național-comunismului reflectă regimul totalitar.