VIII. România postbelică.

Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă

I. Contextul instaurarii regimului comunist

A. Intern
® Revenirea în legalitate a PCR după 23 august 1944 (vă aduceţi aminte că în anul 1924, PCR a fost
scos în afara legii, fiind interzis până în 1944).
® desfăşoară acţiuni pentru creşterea influenţei sale în rândul populaţiei
B. Extern
® Aranjamentele diplomatice între Marile Puteri: SUA, Marea Britanie şi URSS. Marile Puteri
occidentale au acceptat ca estul Europei să intre în sfera de influenţă sovietică.
® Octombrie 1944 - ,,Acordul de procentaj” de la Moscova, prin care România intra în proporţie de
90% în sfera de influenţă sovietică.
® Prezenţa armatei sovietice a fost un factor determinant în ascensiunea comuniştilor la putere.

II. Etapele cuceririi puterii politice(etapele instaurarii comunismului in Romania)

• Comuniştii, sprijiniţi de Stalin, au impus în România un guvern condus de Petru Groza la
6 martie 1945
• Falsificarea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946;
• În 1947, au fost lichidate principalele partide de opoziţie: PNŢ și PNL;
• 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost silit să abdice (sfârşitul Monarhiei), astfel are loc
schimbarea formei de guvernământ, România devenind Republică Populară.

Regimul comunist din România a cunoscut două mari perioade: a lui Gheorghe Gheorghiu
Dej (1948-1965), numită stalinistă, şi cea a lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989), numită naţional-
comunistă.

III. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965)

A. Politica internă
Din 1948, România a fost guvernată de un regim politic totalitar de tip stalinist. Regimul lui
Gheorghe Gheorghiu Dej. Acesta a cunoscut două etape:
§ 1948-1958: supunere totală faţă de Moscova, atât pe plan intern cât şi pe plan extern
§ 1958-1965: reorientarea internă şi externă a regimului Dej printr-o oarecare depărtare faţă de
URSS.

Etapa I

Consolidarea regimului a început cu un şir de măsuri interne:

a) au fost folosite o serie de practici economice:
• Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (1948) prin care s-a creat proprietatea de stat. A
fost de fapt o confiscare a proprietăţii private, deoarece nu s-a plătit nicio despăgubire.
• Adoptarea modelului sovietic al controlului şi planificării economice prin planuri anuale şi cincinale.
• Colectivizarea agriculturii, începând cu 1949, proces ce s-a încheiat în 1962. A presupus
confiscarea bunurilor agricole si trecerea acestora in proprietatea colectiva. Apar Gospodăriile
Agricole de Stat (GAS-urile), Cooperativele Agricole de Producţie (CAP-urile), Întreprinderile
Agricole de Stat (IAS-urile). Acestea au asigurat controlul statului asupra agriculturii şi ţărănimii.

b) practici politice :
• A fost impus monopolul politic prin intermediul partidului unic. În 1948, PCR s-a unit cu PSD,
rezultând Partidul Muncitoresc Român (PMR). În perioada 1948-1965, în România partidul unic a
fost PMR, lider a fost Gheorghe Gheorghiu Dej
• cenzura
• folosirea propagandei
• încălcarea gravă a drepturilor și libertăților cetățenești

1
• poliția politică – Securitatea

c)juridice
§ Adoptarea unor constituţii noi în 1948 cât și în 1952, după model sovietic. În ambele Constituții
denumirea oficială a ţării era ”Republica Populară Română”, Parlamentul devenea unicameral:
Marea Adunare Naţională, partidul unic PMR.

d) sociale
® Controlul asupra societăţii s-a făcut prin crearea unor structuri cu rol de represiune și control. În
acest sens au apărut în 1948, Securitatea, iar în 1949, organele Miliţiei pentru ordinea publică.
Misiunea Securităţii, creată după modelul poliţiei politice sovietice, era combaterea şi anihilarea
adversarilor reali sau potenţiali ai regimului comunist.
® Mişcările de rezistenţă au fost înăbuşite, iar contestatarii regimului erau arestaţi şi închişi în
sistemul de penitenciare sau trimişi la muncă în Delta Dunării.

Din punct de vedere cultural:

• În august 1948, Legea învăţământului va introduce limba rusă din clasa a III-a, prin urmare
învăţământul mediu şi cel superior sunt reorganizate după model sovietic.
• Cultura noastră îşi întrerupe legăturile cu Occidentul şi are ca model cultura sovietică şi
proletcultismul (orientare culturală care avea ca scop să asigure alianţa dintre cele două clase
principale ale societăţii româneşti, şi anume clasa muncitoare şi ţărănimea, şi să redea principiile
de viaţă şi modelele umane urmate de acestea)
În schimb, împotriva regimului totalitar de tip stalinist promovat de Gheorghiu Dej, au aparut
mițșcări de rezistență ale populației.

Forme de rezistenţă anticomunistă

Rezistenţa anticomunistă în România s-a bazat pe:
o rezistența armată în munți;
o revolte muncitorești;
o revolte ale țăranilor împotriva colectivizării forțate a agriculturii.
Au participat în cadrul grupurilor armate de partizani foşti militari, legionari, membri ai partidelor de
opoziţie sau ţărani.

Grupuri de rezistență armată:

o ,,Haiducii Muscelului” în zona Argeș
o în zona Munţilor, a acţionat grupul condus de Ion Gavrilă Ogoranu – puternice ciocniri cu trupele
de Securitate.
o în zona Vrancei
o alte grupuri de rezistenţă: ,,Sumanele Negre”, ”Graiul Sângelui”, ,,Vlad Ţepeş I”, ,,Vlad Ţepeş II”.
De asemenea, femeile au susţinut mişcarea de rezistenţă anticomunista precum: Elisabeta Rizea
din Argeş În schimb, in anul 1964, după ,,Declaraţia din aprilie” a PMR- Gheorghe Gheorghiu-Dej a
eliberat ultimii deţinuţi politici din Romania..

B. Politica externă
® A avut ca direcţie Estul şi supunerea faţă de indicaţiile sovietice, România fiind un satelit al URSS.
® În 1949, România a intrat în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), coordonat de sovietici
(organizaţie a statelor comuniste europene care avea scopul ajutorării economice între statele
membre)
® În anul 1955, România aderă la Pactul de la Varşovia, alianţă politico-militară a statelor comuniste
coordonată de URSS. Această alianţă a fost creată ca o reacţie împotriva NATO.
® În 1956, ca expresie a docilităţii faţă de Moscova, Gheorghe Gheorghiu Dej a aprobat intervenţia
militară în Ungaria, unde se declanşase o mişcare reformistă.

Etapa a II-a (1958-1965) de distanţare faţă de Moscova

-După retragerea trupelor sovietice din România, în 1958, a început o anumită desprindere faţă de
URSS şi căutarea unei poziţii relativ autonome.
2
 Pe plan intern:
• relativă liberalizare a vieţii culturale şi a învăţământului;
• eliberarea deţinuţilor politici între 1962-1964 etc.

Pe plan extern:
¨ reluarea legăturilor ştiinţifice şi culturale cu Occidentul;
¨ În 1964, România respinge Planul Valev prin care se urmărea ca ţara noastră să fie un furnizor de
produse agricole pentru ţările din CAER.
¨ Tot în 1964 a avut loc Declaraţia PMR sau „Declaraţia din aprilie” în care se susţinea neamestecul
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în treburile interne ale altor state şi se propunea ca fiecare
partid comunist, în cazul de faţă PMR, să conducă ţara în funcţie de necesităţile specifice.

IV. Regimul naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989)

A. Perioada 1965-1971
Þ A continuat procesul de destalinizare a vieţii sociale şi culturale.
Þ A continuat politica de distanţare faţă de URSS.
Þ A reluat legăturile politice, economice, culturale cu statele din Europa Occindentală.
Þ Moartea, în martie 1965, a lui Gheorghe Gheorghiu Dej a adus la conducerea partidului pe Nicolae
Ceauşescu. Pentru a-şi consolida imaginea de lider cu o viziune nouă, acesta a luat hotărârea de
a liberaliza societatea ceea ce s-a şi întâmplat între 1965-1971.

a) Măsuri economice
-A fost permisă existenţa unor magazine în regim de semiproducţie.
-S-a investit în dezvoltarea industriei: energetică, metalurgică, chimică.
b) Măsuri politice
-Revenirea la denumirea de PCR.
-Titulatura ţării schimbată din Republica Populară Română în Republica Socialistă România.
c)Măsuri juridice
-O nouă Constituţie, în 1965, care menţionează noua denumire a statului - Republica Socialistă
România şi rolul conducător al PCR .
d) Măsuri culturale
- Limba rusă este treptat redusă din şcoli, iar ulterior va dispărea.

Pe plan extern se continuă distanţarea faţă de Moscova.

® În 1967, România devine primul stat comunist care stabileste relaţiile diplomatice cu Republica
Federală Germană (RFG).
® Tot în 1967, România refuza să întrerupă legăturile diplomatice cu statul Israel după „ războiul de
șase zile” conform indicațiilor URSS.
® În anul 1968, Nicolae Ceaușescu a criticat invazia în Cehoslovacia (se desfășura o mișcare de
reformare a regimului comunist) a trupelor Tratatului de la Varşovia (Primăvara de la Praga), unde
România a refuzat să participe militar.
Consecinţe:
• Creşterea prestigiului şi a popularităţii lui N. Ceauşescu pe plan intern şi extern.
• România vizitată de personalități din Occident:
Exemple: 1968, vizita președintelui Frantei Charles de Gaulle
1969, România era vizitată pentru prima dată de un preşedinte al SUA, Richard Nixon.

B. Perioada 1971-1989
Se revine la practicile dictatoriale, printr-un regim personal.

Cauze:
§ Din 1971, după vizita în China şi Coreea de Nord se pune capăt liberalizării.
§ Se impune tot mai strict controlul PCR-ului în viaţa economică, politică, culturală.

3
§ În economie, fără a se ţine cont de structura materiilor prime, se lansează proiecte ambiţioase în
siderurgie, petrochimie, domeniul nuclear. Se intensifică industrializarea forţată şi realizarea unor
mari construcţii cu scop propagandistic (exemple: Casa Poporului din Bucureşti, Transfăgărăşanul,
Canalul Dunăre-Marea Neagră).

Consecinţe:
1. creşterea datoriei externe ce ajunge după 1980 la aproape 11 miliarde de dolari.
2. În paralel, condiţiile de viaţă ale populaţiei se degradează, iar bunurile de primă necesitate sunt
raţionalizate.

În plan politic, are loc o concentrare totală a funcţiilor în stat şi partid în mâinile lui Nicolae
Ceauşescu, care în 1974 va primi şi funcţia de preşedinte de republică.
În plan cultural, este declanşată o acţiune de întărire a ideologiei comuniste prin revoluţia
culturală. Ea era axată pe dezvoltarea valorilor naţionale în mod exagerat şi pe crearea omului nou
îndoctrinat şi supus regimului. În paralel, se practică un cult al personalităţii ce va cunoaşte o
dezvoltare fără precedent .

Pe plan extern
În 1975, România a participat la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare Europeană de la
Helsinki, unde Nicolae Ceauşescu a semnat ”Actul Final” care prevedea respectarea drepturilor
omului pe care însă regimul de la Bucureşti le încălca sistematic.
După 1980, izolarea externă a ţării este tot mai evidentă, iar după 1985, când Mihail
Gorbaciov, noul lider al URSS introduce o politică de reformare, Nicolae Ceauşescu se va izola şi
mai mult, prin respingerea reformelor – Glasnost și Perestroika.
În acest context, şi odată cu o tot mai mare nemulţumire a populaţiei faţă de un nivel de trai
scăzut a avut loc şi o acţiune critică la adresa regimului.

Revolte împotriva regimului dictatorial ceauşist (disidenţa anticomunistă)

Rezistenţa faţă de regimul Ceauşescu s-a accentuat atât în străinătate, cât şi în interiorul
ţării, unde se contura o opoziţie faţă de regim.
Au loc disidenţe individuale (disidenţa/disident=persoană sau grup de persoane care are/au
idei opuse faţă de un regim dictatorial, în cazul de faţă, comunist), cum ar fi, în 1977, grupul din
jurul scriitorului Paul Goma, ce se exprima pentru alegeri libere.
Disidenţa intelectualilor s-a manifestat prin scrisori deschise către posturile de radio
occidentale, cum au fost: Europa Liberă sau BBC. Printre cei mai cunoscuţi disidenţi se numără
Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana. Ei au criticat regimul şi politica dictatorială a
acestuia. Împotriva lor au fost luate măsuri precum: domiciliul forţat sau concedierea.
Au existat chiar şi mişcări sociale împotriva regimului Ceauşescu (greve, manifestaţii de
stradă), spre exemplu:
• 1977 greva minerilor din Valea Jiului (cereau condiţii de viaţă şi muncă mai bune)
• 1987 manifestaţia muncitorilor de la Uzinele Steagul Roşu din Braşov.
În 1989, mişcarea anticeauşistă a cuprins chiar şi pe foştii activişti comunişti, care au elaborat o
scrisoare în care Nicolae Ceauşescu era criticat că nu respectă drepturile omului, că exportă
alimente, că a instaurat un regim personal („Scrisoarea celor şase”).

În decembrie 1989, pe cale violentă, regimul comunist a picat din România, iar acesta s-a
reîntors la regimul politic democratic, consființit în noua Constituție din 1991.
Așadar, s-a făcut trecerea de la un regim politic totalitar –comunist la un regim democratic,
bazat pe stat de drept.

4
 Prezentare practici politice totalitare specifice secolului al XX-lea:

1. Promovarea cultului personalității liderului:

Astfel liderul, șeful partidului unic era numit cu diferite calificative: Hitler- ,,Fuhrer” , Mussolini-
,,Il Duce” , Stalin- ,,tătucul tuturor rușilor”, N. Ceaușescu- ,,cel mai iubit fiu al poporului” . Aceștia
erau proslăviți. Li se acordau serbări, poezii, imnuri, ode, picturi cu diferite tematici. Erau
mediatizați de presă, radio, televiziune. Li se acorda atenție deosebită, astfel că toți oamenii de
știință, cercetători, indiferent de studiile abordate, așezau la începutul studiilor, citate care
aparțineau acestor lideri. De, asemenea erau felicitați cu diverse ocazii, creându-le impresia falsă
că erau personalități-cheie ale popoarelor pe care le conduceau. Cei care promovau cultul
personalității liderului primeau diferite recompense și privilegii.

2. Poliția politică:

Controlul asupra societăţii s-a făcut prin crearea unor structuri cu rol de represiune și control.
În acest sens au apărut în 1948, Securitatea, iar în 1949, organele Miliţiei pentru ordinea publică.
Misiunea Securităţii, creată după modelul poliţiei politice sovietice, era combaterea şi anihilarea
adversarilor reali sau potenţiali ai regimului comunist.
Mişcările de rezistenţă au fost înăbuşite, iar contestatarii regimului erau arestaţi şi închişi în
sistemul de penitenciare sau trimişi la muncă în Delta Dunării.

Dacă cere din perioada stalinistă scriem despre:

1. Poliția politică

2. Fraudarea alegerilor
O practică politică din perioada regimului stalinist a constituit-o fraudarea alegerilor. În
noiembrie 1946, alegerile din România au fost fraudate de comuniști. Campania electorală
premergătoare alegerilor a fost marcată de numeroase violențe,de șantaj și însemnări. De
altfel, comuniștii în general se bazau pe faptul că nu contează numărul alegătorilor participanți,
nici pe cine votează, cieste important cine numără voturile. Opoziția (țăranii și liberalii) au
semnalat o serie de nereguli chiar și pe perioada procesului electoral: turismul electoral,
buletine de vot în alb și procese verbale necompletate trimise Biroului Electoral Central. Chiar
dacă anglo-americanii nu au recunoscut rezultatele acestor alegeri, regele Mihai a fost nevoit
să convoace parlamentul în 1947 chiar dacă alegerile au fost fraudate.

3. Înființarea de organizații oficiale de masă

O practică politică din prima jumătate a secolului al XX-lea (stalinistă) a reprezentat-o
înființarea de organizații oficiale de masă. Astfel, în România au fost create organizații de copii,
tineri, femei și o serie de alte asociații profesionale de unde erau recrutați vitorii membrii ai
partidului unic care erau promovați în funcții și care alcătuiau nomenclatura de partid. Putem
exemplifica prin existența organizațiilor: ,,Șoimii patriei” , în care intrau preșcolari, pionierii,
elevii din primar și gimnaziu; tinerii care frecventau liceele și universitățiile alcătuiau ,,Uniunea
Tineretului Comunist”. În afara programelor artistice pe care le desfășurau aceste organizații
erau îndoctrinate cu ideologia partidului, educate în spiritul ,,omului nou” care să susțină ideile
și valorile regimului totalitar.