Capitolul VIII. România postbelică.

Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă

I. Contextul instaurării regimului comunist

A. Intern
-Revenirea în legalitate a PCR după 23 august 1944 (în anul 1924, PCR a fost scos în afara legii,
fiind interzis până în 1944).
-Desfăşoară acţiuni pentru creşterea influenţei sale în rândul populaţiei
B. Extern
-Aranjamentele diplomatice între Marile Puteri: SUA, Marea Britanie şi URSS. Marile Puteri
occidentale au acceptat ca estul Europei să intre în sfera de influenţă sovietică.
-In octombrie 1944 prin ,,Acordul procentajelor” de la Moscova, URSS și Marea Britanie și-au
împărțit Europa în zone de influență. Astfel, România intra în proporţie de 90% în sfera de influenţă
sovietică.
Poziția Marii Britanii și a SUA de a nu se implica în problemele interne ale statelor ocupate de
URSS a fost reconfirmată în cadrul Conferinței de la Yalta care a avut loc în februarie 1945.
-Prezenţa armatei sovietice a fost un factor determinant în ascensiunea comuniştilor la
putere.

Cauzele instaurarii comunismului în România:

-viziunea lui Stalin la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, care dorea crearea unor state
satelit, care să adopte modelul stalinist;
-sprijinul acordat de Moscova Partidului Comunist din România pentru acapararea puterii, prin
intermediul consilierilor sovietici prezenți în țară.

II. Etapele cuceririi puterii politice ( etapele instaurării comunismului în România)

-La 6 martie 1945, comuniştii, sprijiniţi de Stalin, au impus în România un guvern comunist
condus de dr. Petru Groza.
-La 19 noiembrie 1946, în România au avut loc alegeri care au fost câștigate de către
comuniști. În realitate, alegerile au fost falsificate.
-În 1947, au fost lichidate principalele partide de opoziţie: PNŢ si PNL.
În iulie 1947, comuniștii au organizat diversiunea (sau înscenarea) de la Tămădău, prin care
liderii PNȚ au fost acuzați de trădare, iar PNȚ a fost acos în afara legii. În august 1947, PNL s-a
autodizolvat.
-La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost silit să abdice (sfârşitul Monarhiei), astfel are loc
schimbarea formei de guvernământ, România devenind Republică Populară.

Important! Regimul comunist din România a cunoscut două mari perioade: a lui Gheorghe
Gheorghiu Dej (1948-1965)-numită stalinistă, şi cea a lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989) - numită
naţional-comunistă.

III. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965)

A. Politica internă
Din 1948, România a fost guvernată de un regim politic totalitar de tip stalinist. Regimul lui
Gheorghe Gheorghiu Dej a cunoscut două etape:
I. 1948-1958 - supunere totală faţă de Moscova, atât pe plan intern cât şi pe plan extern.
II. 1958-1965 - reorientarea internă şi externă a regimului Dej printr-o oarecare depărtare faţă
de URSS.

Etapa I - supunere totală faţă de Moscova

Consolidarea regimului a început cu un şir de măsuri interne:
1
România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă
 a).economic
Au fost folosite o serie de măsuri în domeniul economic după model sovietic (practici
politice):
-Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (1948) prin care s-a creat proprietatea de
stat. A fost de fapt o confiscare a proprietăţii private, deoarece nu s-a plătit nicio despăgubire.
Modelul stalinist în plan economic era axat pe lichidarea proprietății private, industrializare
forțată și cooperativizarea agriculturii.
La 11 iunie 1948, a fost dată legea naționalizării principalelor mijloace de producție, potrivit
căreia peste 1000 de întreprinderi miniere, bancare, industriale și de comerț treceau în proprietatea
statului. Astfel, se puneau bazele economiei dirijate. Naționalizarea a fost primul pas în procesul de
centralizare economică.

-Colectivizarea agriculturii, începând cu 1949, proces ce s-a încheiat în 1962. A presupus

confiscarea bunurilor agricole si trecerea acestora în proprietatea colectivă. Apar Gospodăriile Agricole
de Stat (GAS-urile), Cooperativele Agricole de Producţie (CAP-urile), Întreprinderile Agricole de Stat (IAS-
urile). Acestea au asigurat controlul statului asupra agriculturii şi ţărănimii.
Țărănimea a fost forțată să cedeze proprietățile funciare în favoarea statului. Colectivizarea s-a
produs în majoritatea cazurilor pe cale violentă, din cauza refuzului țărănimii de a ceda pământul.

b). politic
-A fost impus monopolul politic prin intermediul partidului unic. În 1948, PCR s-a unit cu PSD,
rezultând Partidul Muncitoresc Român (PMR). În perioada 1948-1965, în România partidul unic a fost
PMR, iar lider a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej. Rolul PMR a fost menționat în Constituțiile totalitare din
1948 si 1952;
- cenzura;
- folosirea propagandei;
- încălcarea gravă a drepturilor și libertăților cetățenești;
- poliția politică –Securitatea.

c). juridic
-Adoptarea unor constituţii noi în 1948 și în 1952, după model sovietic. În ambele Constituții
denumirea oficială a ţării era Republica Populară Română, Parlamentul devenea unicameral - Marea
Adunare Naţională, iar partidul unic era PMR.

d). social
-Controlul asupra societăţii s-a făcut prin crearea unor structuri cu rol de represiune și control.
În acest sens, au apărut în 1948 Securitatea/D.G.S.P.(Direcția Generală a Securității Poporului/poliţia
politică), iar în 1949, organele Miliţiei pentru ordinea publică. Misiunea Securităţii, creată după
modelul poliţiei politice sovietice, era combaterea şi anihilarea adversarilor reali sau potenţiali ai
regimului comunist.
-Mişcările de rezistenţă au fost înăbuşite, iar contestatarii regimului erau arestaţi şi închişi în
sistemul de penitenciare, precum: Sighet, Aiud, Gherla, Pitești sau trimişi la muncă în Delta Dunării ori
la construirea Canalului Dunăre–Marea Neagră.

e) cultural
-În august 1948, Legea învăţământului va introduce limba rusă din clasa a III-a, prin urmare
învăţământul mediu şi cel superior sunt reorganizate după model sovietic.

In schimb, împotriva regimului totalitar de tip stalinist, promovat de Gheorghiu-Dej, au apărut

mișcări de rezistență ale populației.

2
România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă
 Forme de rezistenţă anticomunistă
Rezistenţa anticomunistă în România s-a bazat pe:
-rezistența armată în munți;
-revolte ale țăranilor împotriva colectivizării forțate a agriculturii.

Au participat în cadrul grupurilor armate de partizani foşti militari, legionari, membri ai

partidelor de opoziţie sau ţărani.
Grupuri de rezistenţă armată:
- „Haiducii Muscelului” în zona Argeș
- în zona Munţilor Făgăraş a acţionat grupul condus de Ion Gavrilă Ogoranu – puternice
ciocniri cu trupele de Securitate.
- în zona Vrancei;
- alte grupuri de rezistenţă: „Graiul Sângelui”, ,,Vlad Ţepeş I”, ,,Vlad Ţepeş II”.
De asemenea, femeile au susţinut mişcarea de rezistenţă anticomunistă, precum Elisabeta
Rizea din Argeş.
În anul 1964, după „Declaraţia din aprilie” a PMR, Gheorghe Gheorghiu-Dej a eliberat ultimii
deţinuţi politici din România.

B. Politica externă

-A avut ca direcţie Estul şi supunerea faţă de indicaţiile sovietice, România fiind un satelit al
URSS.
-În 1949, România a intrat în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), coordonat de
sovietici (organizaţie a statelor comuniste europene care avea scopul ajutorării economice între statele
membre).
-În anul 1955, România aderă la Pactul de la Varşovia, alianţă politico-militară a statelor
comuniste coordonată de URSS. Această alianţă a fost creată ca o reacţie împotriva NATO.
-În 1956, ca expresie a docilităţii faţă de Moscova, Gheorghe Gheorghiu Dej a aprobat
intervenţia militară în Ungaria, unde se declanşase o mişcare reformistă.

Etapa a II-a - 1958-1965, de distanţare faţă de Moscova

-După retragerea trupelor sovietice din România, în 1958, a început o anumită desprindere
faţă de URSS şi căutarea unei poziţii relativ autonome.
Pe plan intern:
1. o relativă liberalizare a vieţii culturale şi a învăţământului;
2. eliberarea deţinuţilor politici între 1962-1964 etc.
Pe plan extern:
-reluarea legăturilor ştiinţifice şi culturale cu Occidentul;
-În 1964, România respinge Planul Valev prin care se urmărea ca ţara noastră să fie un furnizor
de produse agricole pentru ţările din CAER.
-Tot în 1964 a avut loc Declaraţia PMR sau „Declaraţia din aprilie” în care se susţinea
neamestecul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în treburile interne ale altor state şi se propunea
ca fiecare partid comunist, în cazul de faţă PMR, să conducă ţara în funcţie de necesităţile specifice.

IV. Regimul naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989)

A. Perioada 1965-1971
A continuat procesul de destalinizare a vieţii sociale şi culturale.
A continuat politica de distanţare faţă de URSS.
A reluat legăturile politice, economice, culturale cu statele din Europa Occindentală.
3
România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă
 În martie 1965, moare Gheorghe Gheorghiu Dej, noul lider al țării fiind ales Nicolae Ceauşescu.
Pentru a-şi consolida imaginea de conducător cu o viziune nouă, acesta a luat hotărârea de a liberaliza
societatea ceea ce s-a şi întâmplat între 1965-1971.
a). Măsuri economice
-S-a investit în dezvoltarea industriei: energetică, metalurgică, chimică.
b). Măsuri politice
-Revenirea la denumirea de PCR.
-Titulatura ţării schimbată din Republica Populară Română în Republica Socialistă România.
c). Măsuri juridice
-A fost elaborată Constituţia din 1965, care menţionează noua denumire a statului - Republica
Socialistă România şi rolul conducător al PCR. Marca independența RSR față de URSS.
d). Măsuri culturale
- Limba rusă este treptat redusă din şcoli, iar ulterior va dispărea.

Pe plan extern, se continuă distanţarea faţă de Moscova.

-Tot în 1967, România refuză să întrerupă legăturile diplomatice cu statul Israel după „Războiul de
șase zile” conform indicațiilor URSS.
-1968, Nicolae Ceaușescu critică invazia în Cehoslovacia (se desfășura o mișcare de reformare a
regimului comunist) a trupelor Tratatului de la Varşovia („Primăvara de la Praga”), unde România a
refuzat să participe militar.
Consecinţe:
-Creşterea prestigiului şi a popularităţii lui N. Ceauşescu pe plan intern şi extern.
-România este vizitată de personalități din Occident.
Exemple: -1968, vizita președintelui Franței, Charles de Gaulle
-1969, România era vizitată pentru prima dată de un preşedinte al SUA, Richard Nixon.

B. Perioada 1971-1989
Important!
-Se revine la practicile dictatoriale, printr-un regim personal.
Cauze:
-Din 1971, după vizitele diplomatice în China şi Coreea de Nord se pune capăt liberalizării.
În 1971, Nicolae Ceaușescu a realizat o vizită în China și Coreea de Nord, iar la întoarcerea în țară a
lansat „Tezele din iulie”, prin care inaugura revoluția culturală. Prin aceasta se înțelege promovarea
exagerată a cultului personalității și impunerea unui regim de dictatură personală.
Au fost restrânse drepturilor cetățenilor, a fost accentuata cenzura.
-Se impune tot mai strict controlul PCR-ului în viaţa economică, politică, culturală.
-În economie, fără a se ţine cont de nivelul real de dezvoltare al țării, se lansează proiecte
ambiţioase. Se intensifică industrializarea forţată şi realizarea unor mari construcţii cu scop
propagandistic (exemple: Casa Poporului din Bucureşti, Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea
Neagră).
Consecinţe:
-creşterea datoriei externe ce ajunge după 1980 la aproape 11 miliarde de dolari.
-În paralel, condiţiile de viaţă ale populaţiei se degradează, iar bunurile de primă necesitate sunt
raţionalizate.
În plan politic, are loc o concentrare totală a funcţiilor în stat şi partid în mâinile lui N. Ceauşescu,
care în 1974 va primi şi funcţia de preşedinte de republică.
În plan cultural, este declanşată o acţiune de întărire a ideologiei comuniste prin revoluţia
culturală. Ea era axată pe dezvoltarea valorilor naţionale în mod exagerat şi pe crearea omului nou
îndoctrinat şi supus regimului.

4
România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă
 Pe plan extern
In 1975, România a participat la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare Europeană de la
Helsinki, unde N. Ceauşescu a semnat Actul Final care prevedea respectarea drepturilor omului pe
care însă regimul de la Bucureşti le încălca sistematic.
După 1980, izolarea externă a ţării este tot mai evidentă, iar după 1985, când Mihail Gorbaciov,
noul lider al URSS, introduce o politică de reformare, N. Ceauşescu se va izola şi mai mult, prin
respingerea reformelor.
În acest context, şi odată cu o tot mai mare nemulţumire a populaţiei faţă de un nivel de trai scăzut
a avut loc şi o acţiune critică la adresa regimului.

Revolte împotriva regimului dictatorial ceauşist (disidenţa anticomunistă)

Rezistenţa faţă de regimul Ceauşescu s-a accentuat atât în străinătate, cât şi în interiorul ţării,
unde se contura o opoziţie faţă de regim.
-au loc disidenţe individuale (disident/disidență = persoană/grup de persoane care are/au idei
opuse faţă de un regim dictatorial, în cazul de faţă comunist), cum ar fi, în 1977, grupul din jurul
scriitorului Paul Goma, ce se exprima pentru alegeri libere.
Disidenţa intelectualilor s-a manifestat prin scrisori deschise către posturile de radio
occidentale: Europa Liberă și BBC. Printre cei mai cunoscuţi disidenţi se numără Doina Cornea, Mircea
Dinescu, Ana Blandiana. Ei au criticat regimul şi politica dictatorială a acestuia. Împotriva lor au fost
luate măsuri, precum domiciliul forţat sau concedierea.
Au existat chiar şi mişcări sociale împotriva regimului Ceauşescu (greve, manifestaţii de stradă),
spre exemplu:
-1977: greva minerilor din Valea Jiului (cereau condiţii de viaţă şi muncă mai bune);
- 1987: manifestaţia muncitorilor de la Uzinele Steagul Roşu din Braşov.
În 1989, mişcarea anticeauşistă a cuprins chiar şi pe foştii activişti comunişti, care au elaborat o
scrisoare în care N. Ceauşescu era criticat că nu respectă drepturile omului, că exportă alimente, că a
instaurat un regim personal („Scrisoarea celor şase”).

În decembrie 1989, în contextul falimentului regimului comunist, N. Ceauşescu a fost nevoit

să abandoneze puterea în urma unei mişcări revoluționare. Așadar, s-a făcut trecerea de la un regim
politic totalitar –comunist la un regim democratic, bazat pe stat de drept.
Evenimentele din decembrie 1989 au deschis perspectiva democrației, a sistemului politic
pluralist, a revenirii la economia de piață și reintegrării României în spațiul politic și cultural european.

V.Construcția democrației postdecembriste

Au reapărut vechile partide istorice PNL, PNȚ, PSD și alte partide. În plan economic, reformele
au urmărit trecerea de la economia centralizată de tip comunist la cea de piață, bazată pe
proprietatea privată și libera inițiativă.
De asemenea, în 1991 a fost adoptată noua Constituție, revizuită în 2003, care fixa cadrul
legislativ al funcționării statului.
Un alt atribut al democrației au fost alegerile libere. În 1990, alegerile parlamentare au fost
câștigate de FSN (președinte provizoriu - Ion Iliescu), iar în 1992, aceeași formațiune numită FDSN
câștiga alegerile (președinte Ion Iliescu).

România și-a fixat ca obiectiv în politica externă integrarea în structurile Euro-Atlantice, astfel
că, în anul 2004, a devenit membră NATO, iar la 1 ianuarie 2007 a devenit membră a UE.

5
România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă