Cap. III.

Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile

modernității (sec. XIV-XVIII)

Context
Secolele XIV-XV, au constituit in istoria romanilor perioada de consolidare a statelor
medievale, cât şi de afirmare a politicii lor de independenţă.
Politica externă a Ţărilor Române a fost influenţată pe parcursul sec. XIV-XVI (în special) de
regatele Ungariei şi Poloniei, state catolice, spre sfârşitul sec. al XIV-lea de Imperiul Otoman, iar din a
doua jumătate a sec. al XVI-lea de Imperiul Habsburgic. Acestea urmăreau exercitarea suzeranităţii
lor asupra statelor medievale românești.
Un factor important de pericol pentru Ţările Române pe parcursul Evului Mediu l-a
reprezentat Imperiul Otoman. Acesta ajunge în apropierea Dunării, urmărind extinderea teritorială,
impunerea unor obligaţii financiare, materiale cât şi transformarea ţărilor în paşalâcuri (provincii ale
Imperiului Otoman administrate de paşă). La rândul lor, în faţa pericolului otoman, Ţările Române au
promovat pe plan intern politica „blocului românesc” (alianţă între cele trei ţări române cu scop
antiotoman sub o conducere unică), iar pe plan extern au participat la acţiuni militare antiotomane
în cadrul „cruciadelor târzii”, cât şi la încheierea unor tratate cu statele creştine europene pentru
menţinerea integrităţii teritoriale, a independenţei.
Conflictele militare purtate de Ţările Române cu Imperiul Otoman fac parte din categoria celor
asimetrice (disproporţie numerică).
Tactica militară utilizata de români a fost aceea a „pământului pârjolit” (anihilarea oricăror
surse de aprovizionare în calea duşmanilor).
Strategia militară folosită de Ţările Române a fost, în general, defensivă, combinată uneori cu
cea ofensivă (Iancu de Hunedoara).
Românii au folosit, în special, luptele de hărţuire a adversarului şi atragerea acestuia în locuri
greu accesibile ( în special înguste, mlăștinoase).

Obiectivele politicii externe românești au variat pe parcursul Evului Mediu, în funcție de

interesele statelor vecine, dar au urmărit în permanență:
- menținerea ființei statale;
- menținerea religiei ortodoxe;
- păstrarea independenței;
- menținerea integrității teritoriale;
- recunoașterea autonomiei interne.

Caracteristici ale acţiunilor militare ale Ţărilor Române

 Majoritatea au avut caracter antiotoman.
 Românii au folosit tactica militară a „pământului pârjolit”.
 În majoritatea cazurilor a fost folosită o strategie militară defensivă.
 Atragerea duşmanilor în locuri greu accesibile.
 Aceste bătălii au urmărit păstrarea integrităţii teritoriale și a independenței.

În general, politica externă a statelor românești a alternat soluția diplomatică (tratatul) și

soluția militară (bătălia) pentru a evita impunerea dominației străine asupra spațiului românesc.

1
 Mircea cel Bătrân
(1386-1418)

Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, a urmărit în politica internă organizarea
administrativă și instituțională.
În politica externă, a căutat să înlăture tendințele de suzeranitate ale regatelor vecine
creștine, Ungaria și Polonia, cât și încercările Imperiului Otoman de a cuceri Țara Românească.
A colaborat cu domnii Moldovei, Petru I Mușat și Alexandru cel Bun, a încheiat tratate de
alianță cu regii Poloniei și Ungariei în funcție de context.

Exemplu de acţiune diplomatică antimaghiară: Tratatul de la Radom

Cauză: pentru a contracara presiunea Regatului Ungariei.
La 10 decembrie 1389, Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, se aliază cu Regatul
Poloniei, condus de Vladislav Jagello, împotriva Regatului Ungariei. Tratatul se încheie la Radom prin
intermediul Moldovei, condusă de Petru I Muşat. Alianța a fost încheiată pe poziţii de egalitate
împotriva regelui maghiar, Sigismund de Luxemburg, care dorea Banatul de Severin. Țara
Românească și Regatul Poloniei își propuneau ajutor reciproc în cazul unui atac din partea Regatului
Ungariei.
Tratatul este ratificat la Lublin în 1390.

Exemplu de acţiune diplomatică antiotomană: Tratatul de la Brașov

Cauză: Pericolul otoman îl determină pe Mircea cel Bătrân să-și orienteze politica externă spre
Regatul Ungariei.
Astfel, la 7 martie 1395, a fost încheiat Tratatul de la Brașov cu regele Ungariei, Sigismund de
Luxemburg. Alianţa a fost semnată în raport de egalitate, deoarece regele maghiar îi recunoştea
domnitorului român drepturile asupra Banatului de Severin, Făgăraşului și Amlașului, anterior
contestate. Tratatul prevedea sprijin reciproc în lupta împotriva turcilor. A fost prima alianță
antiotomană din S-E Europei.

Confruntări militare cu Imperiul Otoman

Mircea cel Bătrân este primul domnitor român care a avut politică de cruciadă antiotomană.
Cauzele luptelor cu turcii (politica externă activă a lui Mircea cel Bătrân cu caracter
antiotoman)
-În 1388, Mircea cel Bătrân a lipit Dobrogea Țării Românești în condițiile în care risca să fie
cucerită de turci.
-În 1389, îi sprijină pe sârbi împotriva otomanilor la Kossopolje/Câmpia Mierlei.
Din aceste motive, sultanul Baiazid I va organiza o expediție militară în Țara Românească, de
pedepsire a domnitorului român.

Exemplu de acţiune militară: Bătălia de la Rovine

La 10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395 (după alte surse istorice), s-a desfășurat la N de
Dunăre bătălia de la Rovine între armatele Țării Românești și cele otomane
- conflict militar din categoria celor asimetrice, din cauza disproporției de forțe dintre cele
două armate;
- Mircea cel Bătrân aplică tactica „pământului pârjolit”;
- Atrage armata otomană, condusă de sultanul Baiazid I, într-un loc greu accesibil, într-o zonă
muntoasă și mlăștinoasă a Țării Românești, neidentificată geografic.
2
 Consecințe:
-Bătălia se încheie cu victoria românilor.
-Este consolidată independența Țării Românești față de turci.

Exemplu de acţiune militară în afara spaţiului românesc: Cruciada de la Nicopole

Cauze:
- victoria lui Mircea cel Batrân de la Rovine;
- pericolul reprezentat de înaintarea otomană spre Europa Centrală;
În septembrie 1396, a avut loc cruciada de la Nicopole la S de Dunăre sub conducerea lui
Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. La această bătălie participă cavaleri creştini occidentali
(burgunzi, germani, englezi etc.), cât şi un corp de oaste din Ţara Românească, sub conducerea lui
Mircea cel Bătrân.
Consecințe:
- Otomanii obțin victoria din cauza tacticii militare greșit adoptată de cavalerii creștini.

Sfârșitul domniei
Spre sfârșitul domniei sale, Mircea cel Bătrân se amestecă fără succes în luptele pentru
moștenirea tronului Imperiului Otoman prin care sprijină diverși pretendenți.
Moare în anul 1418 și este înmormântat la Mănăstirea Cozia.

3
 Alexandru cel Bun
(1400-1432)

 domnitor al Moldovei, între anii 1400-1432

 Domnia sa a fost o perioadă de liniște și pace, cât și de consolidare internă a statului. În
politica externă, Alexandru cel Bun a căutat să obțină un echilibru între Polonia și Ungaria.

 Exemplu de acţiune diplomatică în sec.al XV-lea: Tratatul suzerano-vasalic încheiat cu

Regatul Poloniei
La 12 martie 1402, este încheiat tratatul suzerano-vasalic cu Regatul Poloniei, condus de
Vladislav Jagello.
Cauze:
-tradiția jurământului de vasalitate
-pentru a contracara presiunile politice ale Regatului Ungariei condus de Sigismund de
Luxemburg, care dorea să ocupe orașul comercial Chilia
Prezentare:
-Alexandru cel Bun se recunoaște vasal al regelui Vladislav Jagello.
-obține sprijin din partea Poloniei împotriva Regatului Ungariei.

 Exemplu de acţiune diplomatică: Tratatul de la Lublau, 15 martie 1412

-Regatul Ungariei și cel al Poloniei își propuneau împărțirea Moldovei în cazul neparticipării lui
Alexandru cel Bun la o expediție antiotomană ce se plănuia în acel moment.
-Tratatul reprezintă primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență.
-Nu a fost pus în aplicare, deoarece domnul Moldovei respectă angajamentele vasalice față de
Regatul Poloniei.

 Acţiuni militare
Spre exemplu, Alexandru cel Bun acordă sprijin militar Regatului Poloniei împotriva cavalerilor
teutoni în 1410 la Grünwald, și în 1422 la Marienburg, în care obțin o serie de victorii.
De asemenea, domnitorul Moldovei participă la acțiuni militare antiotomane (în prima
jumătate a sec.al XV-lea).
În anul 1420, otomanii atacă pentru prima dată Moldova. Alexandru cel Bun respinge atacurile
otomanilor care aveau drept obiectiv ocuparea cetăților Chilia și Cetatea Albă, orașe comerciale la
Dunăre.
Prin urmare, acțiunea militară a turcilor se încheie fără succes.

4
 Iancu de Hunedoara
(1441-1456)

 voievod al Transilvaniei
 De etnie românească, a fost integrat nobilimii maghiare prin limbă, cultură, religie și viață
politică.
 Iancu de Hunedoara a îndeplinit mai multe demnități:
 ban de Severin (1438)
 voievod al Transilvaniei până la moartea sa (1460)
 guvernator al Ungariei (1446-1453).

Politica externă a fost dominată de două mari obiective:

- lupta antiotomană
- atragerea Ţărilor Române în frontul antiotoman („blocul românesc”)
 Iancu de Hunedoara a promovat o politică externă cu un pronunţat caracter ofensiv.
Participă la „cruciadele târzii” (lupte antiotomane), organizând numeroase expediţii militare pe
teritoriul Imperiului Otoman.

 Acțiuni militare în spațiul românesc

 Acțiune militară în Țara Românească, în apropierea râului Ialomița, 1442
În 1442, Iancu de Hunedoara reușește să obțină o victorie importantă împotriva otomanilor în
Transilvania, lângă Sibiu. Ulterior, în septembrie 1442, învinge armata otomană pătrunsă în Țara
Românească, în apropierea râului Ialomița.

 Acțiuni militare în afara spațiului românesc

„Campania cea lungă” la sud de Dunăre, în Balcani, 1443-1444
Cauze:
-pericolul exercitat de Imperiul Otoman
-se dorea oprirea înaintării otomanilor către centrul Europei.
Campania cea lungă a fost organizată de regele Ungariei Vladislav aliat cu Iancu de
Hunedoara. Forțele creștine obțin o serie de victorii și eliberează orașele Niș (Serbia), Sofia (Bulgaria).
În iulie 1444, este încheiată Pacea de la Seghedin prin care turcii se obligă să nu mai atace
statele creștine timp de 10 ani.
 Cruciada de la Varna, noiembrie 1444
La iniţiativa regelui Ungariei, care încalcă prevederile păcii de la Seghedin, este declanşată o
nouă campanie militară împotriva turcilor.
Regele Ungariei moare pe câmpul de luptă. Cruciaţii sunt speriaţi de moartea regelui şi nu mai
respectă ordinele lui Iancu de Hunedoara. Voievodul hotărăşte retragerea generală.
Turcii obțin victoria.
În aceste condiții, Iancu de Hunedoara este numit guvernator al Ungariei (1446), acesta fiind
apogeul carierei politice.
 Bătălia pentru apărarea Belgradului, iulie 1456 - moment important în istoria Europei
În 1453, otomanii, conduși de sultanul Mahomed al II-lea, cuceresc Constantinopolul și aveau
drept obiectiv înaintarea spre Belgrad și centrul Europei.
În iulie 1456, Iancu de Hunedoara alături de forțe creștine europene obţine o victorie
categorică împotriva otomanilor la Belgrad. Astfel, este oprită înaintarea turcilor spre centrul
Europei pentru aproximativ 70 de ani.
 În august 1456, Iancu de Hunedoara moare de ciumă în tabăra de la Zemun (lângă Belgrad)
și este înmormântat în Catedrala Catolică din Alba-Iulia. 5
 Vlad Ţepeş
(1448; 1456-1462; 1476)

 domn al Ţării Româneşti;

 fiu al lui Vlad Dracul, frate cu Radu cel Frumos și nepot al lui Mircea cel Bătrân.
 În anul 1448 a fost sprijinit de turci pentru a prelua domnia.
 În cea de-a doua domnie (1456 – 1462), a fost înscăunat cu ajutor din partea lui Iancu de
Hunedoara care dorea să aibă sprijin în Țările Române în vederea apărării Belgradului.
 În schimb, în a treia domnie (1476), revine cu sprijin din partea lui Ștefan cel Mare, domn al
Moldovei.
 Vlad Ţepeş promovează o politică antiotomană.
Spre exemplu, în 1459, refuză plata tributului către otomani și deschide astfel conflictul
militar cu aceștia.

Acțiune diplomatică antiotomană (sec.al XV-lea):

În anul 1460, pe fondul pericolului otoman, Vlad Țepeș încheie, prin intermediul unei scrisori,
un tratat de alianță cu Matei Corvin, regele Ungariei.
Tratatul avea caracter antiotoman, cei doi conducători își promiteau sprijin militar în lupta
împotriva turcilor.

Exemple de acțiuni militare:

 În iarna anilor 1461-1462, domnitorul Țării Românești atacă cetățile/taberele otomane de
la Dunăre. Vlad Țepeș provoacă pagube importante în rândul armatelor turcești.
Întrucât domnitorul Vlad Țepeș a avut acțiuni cu un pronunțat caracter antiotoman. Ca
urmare, în vara anului 1462, turcii, sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea, atacă Țara
Românească.
Scop:
- pedepsirea lui Vlad Tepeş;
- cucerirea Ţării Româneşti;
- recuperarea tributului restant.
Cu forţe militare inferioare, domnitorul aplică tactica „pământului pârjolit”, evită lupta în
câmp deschis și hărțuiește armatele otomane.

 În noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, organizează un atac prin surprindere asupra taberelor
otomane, în apropiere de Târgovişte, prin care se urmărea asasinarea sultanului. Acest eveniment
este cunoscut în istorie sub denumirea de „atacul de noapte”.
Românii obțin victoria și este evitată transformarea Ţării Româneşti în pașalâc.

 Victoria obţinută de Ţepeş nu poate fi concretizată, marea boierime trădează şi îl

înscăunează pe Radu cel Frumos cu ajutor otoman, astfel restabilindu-se plata tributului în schimbul
păstrării autonomiei țării.
Vlad Ţepeş se refugiază în Transilvania unde este capturat şi închis din ordinul regelui
Ungariei, Matei Corvin, fiind acuzat de trădare a cauzei creștine.
 În anul 1476 revine pe tronul Ţării Româneşti pentru a treia oară cu sprijin din partea lui
Matei Corvin şi Ştefan cel Mare, dar este ucis după o lună în urma unui complot boieresc.

6
 Ştefan cel Mare
(1457-1504)

 domn al Moldovei între 1457-1504

 Domnitorul a urmărit:
 păstrarea independenței și recunoașterea autonomiei țării
 protejarea religiei creștine
 păstrarea integrității teritoriale
 să nu aibă doi adversari puternici în același timp,
 A implicat Moldova în special în acțiuni antiotomane.
Domnia lui Ştefan cel Mare a reprezentat un moment de apogeu al istoriei noastre
medievale. Pentru a contracara puterea marii boierimi, domnitorul s-a bazat pe mica boierime şi pe
ţăranii liberi (răzeşi).
Politica externă a Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare a ţinut cont de interesele
divergente ale marilor puteri ale zonei (Imperiul Otoman, Ungaria şi Polonia).

 Relaţiile Moldovei cu Regatul Poloniei

Inițial relațiile au fost suzerano-vasalice, ulterior au fost conflictuale.
 Relaţii suzerano-vasalice
1. În 1459, Ştefan cel Mare depune jurământ de vasalitate față de regele Poloniei, Cazimir al
IV-lea, la Overchelăuți.
Cauză: tendințele de dominație ale Regatului Ungariei asupra Moldovei
Scopul tratatului: obținerea protecției din partea Regatului Poloniei împotriva Regatului
Ungariei.

2.Spre sfârșitul domniei Ștefan cel Mare reînnoiește jurământul de vasalitate față de Regatul
Poloniei.
Cauză: cucerirea de către otomani în 1484 a cetăților dunărene Chilia și Cetatea Albă
Astfel, în 1485, la Colomeea depune personal jurământ de vasalitate față de regele Poloniei
Cazimir al IV-lea. Ștefan cel Mare spera în recuperarea celor două cetăți cu ajutor polonez.

 Relaţii conflictuale. Exemplu de acțiune militară din a doua jumătate a sec.al XV-lea
Cauză: În 1490, Ștefan cel Mare a ocupat Pocuția, teritoriu aflat în litigiu cu Regatul Poloniei
(teritoriu dorit și de polonezi și de moldoveni).
Astfel, în anul 1497, regele Poloniei Ioan Albert a invadat Moldova cu scopul înlăturării de la
domnie a lui Ștefan cel Mare. La Codrii Cosminului, a avut loc o confruntare militară în urma căreia
armata Moldovei obține victoria împotriva armatelor poloneze.
Consecință: În 1499, a fost încheiat Tratatul de la Hârlău între Ștefan cel Mare și regele Ioan
Albert. Moldova devine independentă față de Regatul Poloniei.

Relaţiile Moldovei cu Ungaria

Inițial relațiile au fost conflictuale (bătălia de la Baia), iar ulterior, au fost de colaborare pe
fondul pericolului otoman (Tratatul de la Iași).
Relaţii conflictuale
Cauză: În anul 1465, Ștefan cel Mare ocupă Cetatea Chilia, aflată sub stăpânire maghiară.
Drept urmare, în decembrie 1467 a avut loc bătălia de la Baia, între Moldova și Regatul
maghiar. Ștefan cel Mare obține victoria împotriva lui Matei Corvin.
Drept consecință, Moldova iese de sub suzeranitatea Ungariei.
În anii următori, relaţiile cu Ungaria s-au îmbunătăţit. 7
  Relaţii de colaborare. Exemplu de acțiune diplomatică din sec.al XV-lea
Cauză: existența pericolului otoman, o eventuală ripostă a acestuia după victoria lui Ștefan cel
Mare de la Vaslui, din ianuarie 1475.
Astfel, la 12 iulie 1475, Ștefan cel Mare încheie un tratat de alianță cu Regatul Ungariei
condus de Matei Corvin.
În tratat era prevăzut sprijin reciproc în lupta antiotomană. Această înțelegere așază pe baze
noi relațiile dintre Moldova și Regatul Ungariei.

Relaţiile Moldovei cu Imperiul Otoman

În lupta antiotomană, Ştefan cel Mare a reluat politica ,,blocului românesc”.

Exemple de acțiuni militare antiotomane: Bătălia de la Vaslui, Podul Înalt

Cauze:
-intervenția lui Ștefan cel Mare în Țara Românească împotriva lui Radu cel Frumos, care era
susținut de turci;
-refuzul de a plăti tributul către otomani.
Aceste acțiuni îi determină pe turci să intervină militar în Moldova.
Așadar, la 10 ianuarie 1475, armatele otomane conduse de Soliman Pașa atacă Moldova.
Bătălia s-a desfășurat la Vaslui - Podul Înalt. Conflictul militar a fost asimetric (turcii aveau
aproximativ 120 000 de oameni, iar Ștefan cel Mare avea 40 000 de soldați la care se adăugau
ajutoare din Regatul Ungariei și cel al Poloniei). Domnitorul Moldovei aplică tactica militară a
„pământului pârjolit”, hărțuiește trupele adversare, atrage armata turcilor într-un loc greu accesibil,
îngust și mlăştinos, unde aceștia să nu se poată desfășura.
Consecințe:
-Ștefan cel Mare obține victoria.
-Evită transformarea Moldovei în pașalâc (provincie otomană).
-În 1476, turcii vor organiza o nouă campanie militară împotriva Moldovei cu scop de revanșă.

Exemple de acțiuni militare antiotomane: Bătălia de la Războieni, Valea Albă

În iulie 1476, turcii organizează o nouă campanie militară cu scopul de a cuceri Moldova și de
a obține revanșa în urma înfrângerii de la Vaslui, din 1475. Expediţia otomană a fost condusă de
însuşi sultanul Mahomed al II-lea.
La Războieni - Valea Albă, turcii obțin victoria în fața armatei lui Ștefan cel Mare, însă cetățile
Moldovei (Suceava, Neamț și Hotin) nu au putut fi cucerite.
În urma aplicării de către moldoveni a tacticii ,,pământului pârjolit” și a mobilizării „oastei
celei mari”, armatele otomane se retrag din Moldova, fără a se reuşi transformarea acesteia în
paşalâc.

La 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare moare și este înmormântat la Mănăstirea Putna. Lasă în urmă
o țară autonomă, nu și independentă.