TEMA II. Diplomație și conflict în Evul mediu românesc (sec XIV-XVIII).

Prof. Drd. Claudiu Drăghici

După crearea statelor medievale româești, o perioadă domnii Țării Românești și ai

Moldovei au fost independenți, în timp ce voievozii Transilvaniei au depins de regii Ungariei ce le
erau stăpâni (suzerani). Mai apoi, căutând protecția unor regi creștini catolici, domnii români au
incheiat tratate de vasalitate sau de alianță anti-otomană cu regii Poloniei și cu cei ai Ungariei. Cu
Imperiul Otoman, domnii Țării Românești și ai Moldovei au avut mai ales conflicte, pentru a-și
păstra independența, iar mai apoi autonomia țărilor lor. Conflictul Țărilor Române cu Imperiul
Otoman a fost unul asimetric(inegal), din cauza disproporției dintre forțele militare. Astfel, pentru a
contrabalansa diferențele dintre forțele combatante, domnii romani au folosit tactici străvechi
defensive (tactica pământului ars, otrăvirea fântânilor, harțuirea permanentă a adversarului),
căutând strategic locul bataliei decisive, în locuri înguste, mlăștinoase, din zonele montane, care sa
nu permită extinderea armatei otomane. Atunci când erau copleșiți numeric ei își plecau capul cu
demnitate, încheiand tratate de pace cu Imperiul Otoman, numite Yahd-Name-uri sau capitulații,
acceptand plata unui tribut sau haraci. În secolul al XVI-lea toate cele 3 Țări Române au devenit
vasale Imperiului Otoman, după ce și Transilvania a fost transformată de către sultanul Soliman
Magnificul, după 1541, în principat autonom, sub suzeranitate otomană. Tributul, care până atunci
era condiția menținerii păcii, a devenit obligația vasalității, crescând de la secol la secol și fiind
însoțit și de alte obligații vasalice: obligația de a aproviziona cu cereale Istanbulul, obligația de a
participa cu trupe la campaniile militare ale sultanilor, peșcheșurile (daruri oficiale făcute înalților
demnitari otomani cu prilejul postului Ramadanului sau la marile sărbători islamice), rușfeturile
(daruri neoficiale) și chiar umilitorul “tribut al sângelui” (oferirea unui număr de copii, anual, care
erau trimiși la Istanbul, educați după Coran și învățați să lupte în tabere militare, pentru a deveni cei
mai performanți soldați ai Evului mediu, ienicerii1.
Din sec al XVI-lea autonomia domnilor Tarii Românești și ai Moldovei a început să fie
limitată de catre sultanii otomani, ca și cea a principiilor Transilvaniei. Aceștia, deși erau în
continuare aleși în țară, trebuiau confirmați pe bani de către sultani. De asemnea, sec. al XVI-lea a
marcat apogeul politico-militar al Imperiului Otoman, în timpul domniei sultanului Soliman
Magnificul (1520-1566), dar și mărirea exagerată a pretențiilor financiare ale otomanilor, față de
cele 3 Țări Române. După moartea lui Soliman Magnificul încă un secol Imperiul Otoman s-a
menținut puternic în Europa, printr-o politică defensivă. În 1683 turcii au încercat să cu cerească
Viena, dar asediul a eșuat. După această dată începe declinul Imperiului Otoman sau “Criza
Orientală”.
Împărații austrieci și țarii ruși au început după 1683 să cucerească treptat teritoriile
europene ale Imperiului Otoman. În 1699 Transilvania a fost pierduta de către turci, iar domnii
Țării Romanești și ai Moldovei, dorind să înlăture jugul otoman, s-au aliat în secret cu dușmanii
turcilor (rușii și austriecii), încheiand cu aceștia tratate anti-otomane sau de vasalitate. Sătui de
trădarile domnilor români, turcii vor instaura în 1711 Moldova și în 1716 în Țara Românească
domniile fanariote. 33 de Domni din 11 familii de pe malurile Bosforului, originari din cartierul
Fanar din Istanbul, au domnit, unii în mai multe rânduri, în Țara Românească și Moldova, având
autonomia limitată la maxim și un statut de pași (guvernatori) otomani. Altfel spus, politica externă
a Țărilor Române în Evul mediu (sec. XIV-XVIII) a oscilat între diplomație și conflict.
1
,,Ieni ceri” însemna în limba turcă ,,oaste nouă”.

1
 I. Diplomatie si conflict in sec al XIV-lea
Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești (1386-1418)

Începutul domniei sale coincide cu prezența turcilor la Dunare în timpul puternicului

sultan Baiazid I supranumit “Trăznetul”, amenințând hotarul Țării Românești.
A. Relații politico-diplomatice.
a. Tratatul de la Radom (decembrie 1389). La începutul domniei sale, Mircea a căutat sprijinul
unui rege creștin puternic din jur, pentru a înlatura pretențiile regelui Ungariei, Sigismund de
Luxemburg asupra Țării Românești. Astfel el a încheiat la Radom o convenție cu regele
Poloniei Vladislav Jagello, recunoscând-ul pe acesta drept suzeran unic, înlaturând astfel
pretențiile regelui Sigismund de Luxemburg asupra Țării Românești. Tratatul a fost ratificat la
Lublin în 1390.
b. Tratatul de la Brașov (7 martie 1395). Deoarece Mircea cel Bătrân cucerise Dobrogea în
1388, teritoriu pe care-l dorea și Sultanul Baiazid, îl sprijinise pe țarul Vidinului, Strațimir,
împotriva turcilor, iar mai apoi atacase și distrusese bazele turcești ale achingiilor de la
Karinovasi (sud de Dunăre), Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman. Astfel el a încheiat
La Brașov, la 7 martie 1395, un tratat de alianță anti-otoman cu regele Ungariei Sigismund de
Luxemburg. Prin acesta tratat, regele Ungariei recunoștea lui Mircea, titlurile de duce de Amlaș
și Făgăraș și ban de Severin, pe care anterior le contestase. Este primul tratat anti-otoman din
istoria Sud-Estului European, încheiat pe poziții de egalitate, prin care cei doi conducători își
promiteau ajutor militar împotriva turcilor. În baza acestui tratat, Mircea cel Batran a fost
spirjinit de către regele Ungariei după bătălia de la Rovine, pentru a-și reocupa tronul,
alungându-l pe uzurpatorul, Vlad.

B. Relatiile politico-militare
 Bătălia de la Rovine (10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395). Deoarece Mircea cel Bătrân
cucerise în 1388 Dobrogea, l-a sprijinit pe țarul Vidinului, Strațimir împotriva turcilor, iar mai
apoi a atacat și distrus bazele achingiilor2(care organizasera expediții de pradă asupra Țării
Românești) de la Karinovasi, a intrat în conflict in Imperiul Otoman. Sultanul Baiazid I a
organizat o campanie de pedepsire a Țării Romanești, fie in toamna anului 1394, fie in
primavara anului 1395, pe care a condus-o personal. Trecând Dunarea pe la Nicopole, a cucerit
cetățile Turnu și Giurgiu, iar mai apoi a înaintat spre capitala Țării Romanești, Curtea de Argeș.
Mircea a aplicat tactici străvechi defensive, ca ,,tactica pamântului ars ”, otrăvirea fântânilor,
harțuind permanent armata otomană prin pădurile dese de stejari ale țării, direcționând-o spre
locul ales strategic al bătăliei decisive, în zona montană a Țării Românești. Bătălia decisivă a
avut loc fie la 10 octombrie 1394 fie la 17 mai 1395, într-un loc îngust, din zona montană,
numit de Iorga, “Rovine”. Atacul a fost deschis de cavaleria otoman a spahiilor, care a fost însă
rapid anihilat de șanțurile despre care vorbesc cronicarii turci. Mulțimea de săgeți ce a întunecat
cerul i-a facut pe valahi să se adapostească printre niște ruine, iar lănci nenumărate s-au frânt în
sângeroasa bătălie.
Deși nu a fost o victorie categorică, Mircea l-a învins la Rovine pe Baiazid, făcându-l să
se retragă. Trădat de marii boieri, care l-au recunoscut drept domn pe o rudă a lui Mircea cel
2
Akingii, trupe de cavalerie, folosite pentru hărțuială, ca avangardă a ordiei (armatei) otomane. Puteau organiza raiduri
în teritoriul inamic, pentru a colecta informații, dedându-se de cele mai multe ori la jafuri.

2
 Batran, ,,Vlad Uzurpatorul”, acesta s-a refugiat fie în zona de munte a Țării Românești, fie în
cetatea Făgăraș.

 Cruciada de la Nicopole (25 septembrie 1396). Deoarece Imperiul Otoman devenea un

pericol pentru Europa creștină, la chemarea papei de a se organiza o cruciada anti-otomană, au
răspuns regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, dar și cavaleri apuseni, burgunzi, englezi și
germani. Cruciada a fost pusă sub conducerea fiului ducelui Burgundiei, Jean de Nevers. Cavalerii
cruciați în numar de câteva zeci de mii, au trecut la sud de Dunare și au încercat să elibereze orașul
Nicopole, unde turcii fortificaseră cetatea, punând de jur împrejur o mare de țepe. La cruciadă a
participat și Mircea cel Bătrân, care a cerut favoarea să fie lăsat să dea primul atac, deoarece
cunoștea tactica de luptă a turcilor. A fost însă refuzat, iar cavalerii apuseni, care au declanșat
atacul asupra cetații Nicopole, au fost opriti de țepele ce i-au facut sa descalece. Încercuiți ei au fost
măcelariți din flancuri de către turci, supravegheați atent de catre sultan. Chiar fiul ducelui
Burgundiei a fost luat prizonier fiind obligat să se răscumpere ulterior. Deși cruciada a fost infrântă
de către turci, Mircea a reușit în 1397 sa-și reocupe tronul, alungandu-l pe uzurpator. El s-a
implicat mai apoi, după 1402 în luptele pentru tron între fii lui Baiazid, sprijinind doi fii ai acestuia
(Musa și Mustafa). Noul Sultan Mahomed I, a organizat o campanie împotriva Țării Românești în
1417, pe care a condus-o personal, cucerind Dobrogea și fixând domnului plata unui tribut.
 Mircea a murit în 1418, fiind îngropat în ctitoria sa, Mănăstirea Cozia.
Filmulhttps://www.youtube.com/watch?
v=eVKYNm5awhQ&pp=ygUebWlyY2VhIGNlbCBiYXRyYW4gZmlsbSBjb21wbGV0

II. Diplomație și conflict în prima jumătate a se.c al XV-lea

1. Alexandru cel Bun Domnul Moldovei (1400-1432)
Lunga sa domnie a fost o perioadă de liniște și pace.dar și de consolidare internă a țării.
A. Relațiile politico diplomatice.
 Tratatul de vasalitate din 1402 față de regele Poloniei, Vladislav Jagello. Încă de la
începutul domniei sale, Alexandru cel Bun, păstrând tradiția inaugurată de stramoșul său, Petru
I Mușat, a încheiat un tratat de vasalitate față de regele Poloniei, Vladislav Jagello, la 12 martie
1402. Prin acest tratat domnul îl recunoștea drept suzerain (stăpân) pe regele Poloniei.

 Tratatul de la Lublau (1412). A fost încheiat între regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg
și regele Poloniei, Vladislav Jagello. Prin acest tratat, cei doi regi hotărau să impartă Moldova,
în cazul în care Alexandru cel Bun ar fi refuzat să participe la lupta anti-otomană. Alexandru
însa a fost un vasal fidel, care a participat cu trupe, alături de polonezi, la campaniile acestora
împotriva cavalerilor teutoni, de la Grumwald (1410) și Marienburg (1422).

B. Relațiile politico-militare.
Apărarea Cetății Albe. În anul 1420 moldovenii au avut primul conflict direct cu turcii, care,
dorind sa cucerească cele doua porturi de la Marea Neagră ale Moldovei, Chilia si Cetatea
Albă le-au atacat. Moldovenii au aparăt eroic Cetatea Albă, ce nu a putut fi cucerită de către
turci.

3
 2. Iancu de Hunedoara voievodul Transilvaniei (1441-1456)

Iancu aparținea unei familii de mici nobili români din parțile Hunedoarei. Integrat nobilimii
maghiare, prin religie, dar și prin orientare politică, datorită vitejiei sale, a fost numit în 1438 ban
de Severin, iar în 1441 regele Ungariei, Vladislav al III-lea l-a numit voievod al Transilvaniei. El a
dus o politică ofensivă împotriva Imperiului Otoman, folosind tactici de luptă foarte moderne
pentru acel timp (tactica husită a înconjurării taberei cu caruțe, legate cu lanțuri).
A. Relatii politico militare
 ,,Campania cea lungă” (1443-1444). Deoarece Iancu de Hunedoara fusese atacat de către
turci în 1442, fiind înfrânt la Sântimbru și-a reorganizat rapid armata, urmărindu-i pe turci și
învingandu-i la Sibiu, dar și în Țara Românescă, pe cursul râului Ialomița. El l-a instalat ca
domn al Țării Românești pe tatăl lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul. Pentru a preîntâmpina o viitoare
campanie otomană împotriva Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a organizat cu spirjinul regelui
Ungariei, dar i al domnului Țării Românești, Vlad Dracul, o campanie ofensivă la sud de
Dunăre, ajungând până la Niș și Sofia. Campania a fost numită “cea lungă”, deoarece a durat
câteva luni dezile, reușind să recucerească teritorii importante din Peninsula Balcanică.
Urmarea acestei campanii a fost pacea pe 10 ani încheiată între Imperiul Otoman și creștini, la
Seghedin (1444).

 Cruciada de la Varna (10 noiembrie 1444). Deoarece Imperiul Otoman reprezenta un pericol
pentru Europa creștină, la chemarea papei Eugeniu IV, de a organiza o cruciadă, a răspuns
regele Ungariei, Vladislav al III-lea și vasalul său, Iancu de Hunedoara, voievodul
Transilvaniei. Aceștia au profitat de pacea încheiată la Seghedin, atacând în septembrie 1444
regiunile turcești de la sud de Dunăre. Sultanul Murad I, care abdicase a fost rechemat de fiul
său Mahomed I, viitorul sultan să preia conducerea. Cruciada a fost înfrântă de catre turci la 10
noiembrie 1444 la Varna, însuși regele Ungariei murind în luptă, când a inițiat un atac
nechibzuit asupra turcilor, fără a mai aștepta sprijinul lui Iancu de Hunedoara. Ulterior Iancu
de Hunedoara a fost o bună perioadă de timp guvernator general al regatului maghiar, iar apoi
căpitan general al regatului maghiar, organizând și alte campanii ofensive la sud de Dunăre.
*(în a doua jumătate a sec. XV)
 Ridicare asediului Belgradului (4-12 iulie 1456). În 1451 a ajuns la conducerea Imperiului
Otoman, Mahomed al II lea, care în 1453 a cucerit capitala Imperiului Bizantin,
Constantinopolul, pe care l-a transformat în capitala Imperiului Otoman, sub numele de
Istanbul3. Dorind să avanseze c cuceririle spre Europa central, în iulie 1456 el a atacat
Belgradul asediindu-l, atât de pe apă cât și de pe uscat. Corabiile sultanului loveau zidurile
cetății, în timp ce de pe uscat cetatea era inconjurată de turci. Cu doar câteva mii de maghiari și
transilvăneni, Iancu de Hunedoara a reușit să ridice asediul Belgradului, incendiindu-i
sultanului corabiile și făcându-l să ridice asediul. Asediul Belgradului a durat peste o săptămânâ
(4-12 iulie). Prin această victorie Iancu de Hunedoara a întârizt cu peste 70 de ani cucerirea
regatului maghiar de către turci.

3
,,Islam boll” înseamnă în limba turcă ,,mărirea Islamului”
*ridicarea asediului Belgradului poate fi tratată ca relație politico-militară din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

4
 Iancu a murit din cauza ciumei, la 11 august 1456 în Castelul de la Zemun, fiind îngropat in
Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, deasupra pietrei sale de mormânt scriindu-se “S-a
stins lumina lumii”. După moartea sa, fiul său, Matei Corvin, a fost timp de peste 3 decenii unul
dintre cei mai importanți regi ai Ungariei.

B. Relatii politico - diplomatice

 Pacea de la Seghedin (iulie 1444). Dup victoriile lui Iancu de Hunedoara, din pPeninsula
Balcanică din 1443-1444, s-a încheiat la Seghedin o pace, între Imperiul Otoman și forțele
creștine. Era practic un armistițiu pe 10 ani, prin care cele doua tabere promiteau s nu se atace
reciproc. Pacea a fost încalcată prin organizarea cruciadei de la Varna, care a fost înfrantă de
către turci la 10 noiembrie 1444.

III. Diplomatie si conflict in a doua jumatate a sec al XV-lea

1. Vlad Tepes, domnul Țării Românești (1448, 1456- 1462, 1476)

A fost nepot al lui Mircea cel Batrân și a ajuns domn cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, care
dorea pe tronul Țării Românești un aliat împotriva turcilor. Primii ani ai domniei i-a dedicat
consolidării interne a țării, prin sprijinirea meșteșugurilor și a comerțului, dar și prin limitarea
puterii marilor boieri, întărind astfel puterea domnească. În 1459 el a fondat orașul București.
A. Relații politico- militare
 Campania sultanului Mahomed al II-lea împotriva Țării Românești mai-iunie 1462.
Deoarece Vlad Tepes a refuzat în 1459 plata tributului, dejucând mai apoi planul grecului
Katavolinos și al pașei de Nicopole, Hamza, de a-l prinde la Giurgiu, devastând între 1461-
1462 o întreagă regiune de la sud de Dunăre și trăgând în țeapă numeroși turci și bulgari, el a
intrat în conflict cu Imperiul Otoman. Sultanul Mahomed al II-lea a organizat o campanie de
pedepsire a Țării Românești, pe care a condus-o personal. În fruntea unei armate immense de
aprox. 200 de mii de turci, aducând cu el pe Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, sultanul a
trecut Dunărea înaintând spre capitala țării, Târgoviște. Vlad Țepeș a aplicat tactica pământului
ars, otrăvind fântânile și hărțuind permanent armata otomană. În noaptea de 16-17 iunie 1462,
Vlad Țepeș a organizat un atac nocturn asupra taberei sultanului, cu gândul de a-l asasina.
Soldații săi deghizați în turci au semănat panica în tabăra otomană, dar atacul a eșuat, sultanul
nefiind în cort. Turcii au continuat înaintarea spre Târgoviște, în timp ce Vlad Țepeș a fost
tradat de către marii boieri ce l-au recunoscut drept domn pe fratele său, Radu cel Frumos.
Turcii au găsit în Targoviște o mulțime dețtepe în care atârnau numeroși turci, ceea ce l-a
inspăimântat pe sultan, facându-l să se retragă. Radu cel Frumos a închiat țara turcilor,
reluâmdd plata tributului. Vlad Țepeș s-a refugiat în Transilvania, asteptând ajutor de la regele
Ungariei Matei Corvin. Din cauza unei scrisori false alcătuite de negustorii sași din Brașov, dar
și din cauza faptului că Matei Corvin cheltuise banii pe care Papa Pius al II-lea îi oferise pentru
organizarea unei cruciade antiotomane împotriva turcilor, Vlad Țepeș a fost arestat și întemnițat
până în 1476 la Buda și Vișegrad. El a fost eliberat în 1476 cu sprijinul vărului său, Ștefan cel
Mare, reocupandu-și tronul pentru doar o lună și murind în cursul unei lupte cu turcii.

5
 Filmul https://www.youtube.com/watch?v=VqbagKqtbAQ&pp=ygUKdmxhZCB0ZXBlcw
%3D%3D

B. Relații politico -diplomatice

 Tratatul de alianță cu regele Ungariei Matei Corvin (1460). Deoarece papa Pius al II -lea al
Romei reluase ideea unei cruciade antiotomane, oferindu-i chiar bani regelui Ungariei, Matei
Corvin, pentru organizarea acesteia, Vlad Țepeș care refuzase în 1459 plata tributului față de
Imperiul Otoman, a încheiat în 1460 un tratat de alianță cu acesta. Prin acest tratat, în schimbul
unor avantaje comerciale acordate negustorilor maghiari, regele Ungariei ii promitea lui Vlad
Țepeș ajutor militar împotriva turcilor.
2. Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504)

Lunga sa domnie s-a datorat unui sistem de alianțe bine pus la punct, unui sistem de fortificații
foarte performant pentru acea perioadă, dar și sprijinului constant pe care domnul l-a primit de la
țăaranii liberi numiți răzeși.
1. Relații cu Polonia și Ungaria
a. Relatiile politico- diplomatice
 Convenția de la Overchelăuț i(1459). Încă de la începutul domniei, Ștefan cel Mare a încheiat
o convenție cu regele Poloniei, Cazimir al IV- lea pe care l-a cunoscut drept suzeran unic,
anulând astfel angajamentele anterioare față de regele maghiar.

 Tratatul de vasalitate de la Colomeea (1485). După campania lui Baiazid al II-lea împotriva
Moldovei, când acesta a cucerit cele două cetăți port ale Moldovei la Marea Negră, Chilia și
Cetatea Albă, Ștefan cel Mare a depus personal la Colomeea omagiul de vasalitate în fața
regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei, pentru a primi ajutor militar împotriva turcilor. Polonia
însă a încheiat pacea cu Imperiul Otoman, iar ajutorul militar nu a mai fost acordat.

b. Relațiile politico militare

 Bătălia de la Baia (14-15 decembrie 1467). Deoarece Ștefan cel Mare, recucerise Chilia de la
regatul maghiar în 1465, iar mai apoi a organizat campanii militare în Transilvania pentru a-l
prinde și pedepsi pe unchiul său, Petru Aron, care îi ucisese tatăl, regele Ungariei Matei Corvin,
a organizat in toamna anului 1467 o campanie militara impotriva Moldovei. Ofensiva maghiară
a fost înfrântă la Baia, însuși regele Ungariei fiind rănit în luptă. Victoria moldovenilor n-a fost
însă deplină, din cauza trădarii unor boieri moldoveni, ce l-au lăsat pe regele maghiar să scape.

 Batalia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497). Fiul lui Cazimir al IV- lea, Ioan
Albert, regele Poloniei, dorind să-l pună pe tronul Moldovei pe fratele său, Sigismund, în locul
lui Ștefan cel Mare, pretextând că vine să-l ajute pe domnul Moldovei să-și reocupe cetățile-
port, Chilia și Cetatea Albă, cucerite de turci în 1484, a invadat Moldova, înaintand spre
Suceava. Capitala Moldovei a rezistat asediului, iar mai apoi Ștefan, care primise ajutoare de la
voievodul Transilvaniei, domnul Țării Românești și regele Ungariei, i-a urmărit pe poloni, iar la
26 octombrie 1497 la Codrii Cosminului oastea acestora a fost macelarită. Ștefan a urmărit

6
 armata polonă și dincolo din granițele țării sale și astfel în1499 la Hârlău, între Moldova și
Regatul Polon s-a încheiat pacea, anulandu-se vasalitatea Moldovei față de acesta.

Relațiile cu Imperiul Otoman

a. Relații politico -militare.
 Bătălia de la Podul Înalt de lângă Vaslui (10 ianuarie 1475). Deoarece Ștefan cel Mare a
refuzat plata tributului datorat Imperiul Otoman, în 1473 și a inițiat un sistem de alianțe cu
Polonia, Ungaria și chiar cu un han person, Ozun Hasan, el a intrat în conflict cu Imperiul
Otoman. Sultanul Mahomed al II-leaa organizat o campanie de pedepsire a Moldovei, pe care a
pus-o sub comanda guvernatorului (beylerbey-ului) Rumeliei, Soliman Pașa. În fruntea unei
armate de peste 120 mii de turci, la care s-a adaugat și un corp de oaste din Țara Românească,
trimis de către Radu cel Frumos, Soliman Pașa a invadat Moldova. Ștefan a atras armata
otomană într-o cursa pe Valea Bârladului, arzând satele spre Suceava și lăsându-le intacte pe
cele dinspre Vaslui. Bătălia decisiv a avut loc la 10 ianuarie 1475 la Podul Înalt, de lângă
Vaslui, o regiune mlăștinoasă și împădurită, ce nu a permis extinderea armatei otomane. În ziua
bătăliei o ceață densă i-a impedicat pe turci să se poata orienta. Armata otomană a fost
incercuită, fiind atacată din flancuri de artilerie, din față de cavalerie, iar din spate de oastea cea
mare a țării, alcătuită dintre 40 de mii de răzeși, la care s-au adaugat și câteva mii de soldați
trimiși de Ungaria și Polonia. 80 de mii de turci au murit în luptă și 100 de steaguri au fost
capturate împreuna cu 4 pași. A fost cea mai mare înfrangere a Imperiului Otoman din partea
unei armate creștine, de până atunci. După bătălie, Ștefan a trimis o scrisoare, la 25 ianuarie,
capetelor încoronate ale Europei, cerându-le ajutorul, numind Moldova “poartă a creștinătății”
care dacă ar fi fost cucerită, punea în primejdie întreaga Europa creștină. A primit doar felicitări
și încurajări, papa însuși numindu-l ,,atlet al lui Hristos”.

 Bătălia de la Razboieni sau Valea Albă (25-26 iulie 1476). Sultanul Mahomed al II-lea a
pregătit, timp de peste un an de zile, viitoarea campanie împotriva Moldovei. Astfel în vara
anului 1475 el a cucerit Hanatul tătar al Crimeei, dând ordin tătarilor să jefuiască Moldova,
obosind oastea lui Ștefan cel Mare. În vara anului 1476, sultanul însuși, în fruntea unei armate
de peste 100 de mii de turci, a invadat Moldova, înaintând spre Suceava. Bătălia decisivă s-a
dat la Războieni (Valea Albă4), între 25-26 iulie 1476. Deși domnul Moldovei a fost cel care a
atacat primul avangarda otomană, condusa de Soliman Pașa, atacul ienicerilor conduși chiar de
sultan l-a făcut pe Ștefan să se retragă, lăsând pe câmpul de luptă mii de morți. Acesta nu s-a
putut baza în luptă pe intreaga oaste cea mare a țării, deoarece sultanul dăduse ordin tătarilor să
atace Moldova dinspre nord-est, în timp ce armata otomană a atacat-o dinspre sud. Astfel
domnul i-a lăsat pe razeșii din nordul Moldovei să plece să-și apere familiile atacate de tătari.
După bătălie Ștefan cel Mare s-a refugiat într-una dintre cetățile fortificate ale Moldovei, pe
care sultanul le-a asediat, fără însă a le putea cuceri, deoarece zidurile puternice ale acestora au
rezistat asediului.
Armata otomană a început să sufere de foame, iar aflarea veștii că regele Ungariei, Matei
Corvin venea în sprijinul domnului Moldovei, l-a fcut pe sultan să dea ordinul retragerii, fără
să-și fi atins scopul. După bătălia de la Războieni, Ștefan cel Mare a reușit să-și refacă armata,

4
Denumirea de ,,Valea Albă” ar proveni, conform tradiției istorice de la mulțimea osemintelor rămase pe câmpul de
luptă.

7
 urmărindu-i pe turci până în Țara Românească, unde a reușit să-l repună pe tron pe vărul său,
Vlad Țepeș.

Cucerirea Chiliei și Cetății Albe (1484). După moartea lui Mahomed al II-lea, fiul său,
Baiazid al II-lea, a reușit printr-un atac surprinzător să cucerească cele două cetăți port ale
Moldovei la Marea Neagră, Chilia si Cetatea Albă, în 1484, transformând astfel Marea Neagră
în ,,lac turcesc”.
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504, fiind îngropat în ctitoria sa, Mănăstirea Putna.
Filmul https://www.youtube.com/watch?v=Zbcv3tbuEtg&pp=ygUPc3RlZmFuIGNlbCBtYXJl

IV. Diplomație și conflict în sec. al XVI-lea

Secolul al XVI-lea reprezintă apogeul politic și militar al Imperiului Otoman (domnia

sultanului Soliman Magnificul), iar dominația acestuia asupra celor trei Țări Române a fost deplină.
Tributul a devenit o obligație a vasalității, crescând foarte mult și fiind însoțit și de alte obligații
vasalice (obligatia de a aproviziona cu cereale Istanbulul, de a participa cu trupe la campaniile
sultanilor, pescheșurile, rușfeturile și chiar “tributul sângelui”). Singurul domn ce merită evidențiat
datorită curajului său de a înfrunta direct Sublima Poartă5 a fost Mihai Viteazul, domnul Țării
Românești și unificatorul pentru scurtă vreme al celor trei Țări Române (1599-1600).
Mihai Viteazul, domnul Țării Românești (1593-1601)

Mihai Viteazul aparținea marii boierimi oltene, ajungând până la dregătoria de mare ban al
Craiovei, ținându-i locul unchiului său, Iane Cantacuzino. A emis pretenții la tronul Țării
Românești, intrând astfel în conflict cu domnul Alexandru cel Rău. Pentru a-și salva viața, după ce
și-a ascuns familia, a fugit la Istanbul cu gândul de a cumpăra tronul Țării Românești. Cu ajutorul
unor împrumuturi de la creditorii levantini din Istanbul, a cumparat tronul cu o sumă imensă, fiind
sprijinit și de patriarhul de Constantinopol, dar și de marele vizir, Sinan Pașa.
Raporturile cu turcii
a. Relații politico militare
 Campania lui Sinan Pașa marele vizir impotriva Țării Românești (vara-toamna anului
1595). Deoarece Mihai Viteazul și-a ucis creditorii și garda otomană care-l păzea, iar mai apoi a
atacat cetățile turcești de la Dunăre și chiar dincolo de fluviu, el a intrat în conflict cu Imperiul
Otoman. A fost organizată o campanie de pedepsire a Țării Românești, condusă chiar de marele
vizir, Sinan Pașa. În fruntea unei armate de peste 100 de mii de turci, Sinan Pașa a trecut
Dunărea pe la Giurgiu, pe un pod de vase, în vara anului 1595, înaintând spre București. Mihai
Viteazul a atras armata otomană într-o cursă, parând că se retrage și astfel avangarda otomană
condusă de însuși Sinana Pașa, a fost macelarită pe podul de la Călugăreni, de pe râul Neajlov,
la 13/23 august 1595. Astfel tunurile turcilor au fost capturate, în timp ce cavaleria valahă
executând o manevră de încercuire a incendiat tabăra otomană, iar mai apoi a atacat avangarda

5
Imperiul Otoman, apare menționat în dovumentele medievale și sub denumirea de ,,Sublima Poartă” sau ,,Poarta
Otomană”, aluzie la poarta palatului sultanilor (Topkapî), pe unde se intra în sediul marele vizir (primul ministru), care
e era și locul unde sultanul ținea audiențele cu ambasadorii.

8
 acestora. A fost una dintre cele mai strălucite victorii ale românilor împotriva turcilor, însuși
marele vizir căzând de pe cal în mâlul Neajlovului, fiind însă salvat. Turcii au continuat
înaintarea spre București, cucerind capitala, iar mai apoi și cealaltă capitală, Târgoviște. Sinan
Pașa a dat ordin ca Țara Românească să fie transformată în pașalâc otoman, transformând
bisericile în moschei și ridicând fortificații. În acest timp Mihai Viteazul s-a refugiat în zona de
munte a Țării Romanești, așteptând ajutor de la principele Transilvaniei, Sigismund Bathory.
Cu sprijin de la acesta dar și de la domnul Moldovei, care făceau parte, ca dealtfel și Mihai
Viteazul din Liga Sfântă, Mihai Viteazul a reușit în tomna anului 1595 să-și reocupe capitalele,
alungându-i pe turci spre Dunare.
La Giurgiu (15-20 octombrie 1595) Mihai Viteazul a obținut o nouă victorie strălucită
îimpotriva turcilor, bombardând podul de vase pe care aceștia treceau Dunărea, mulți turci
murind înecați. În anul următor (1596), Mihai Viteazul a organizat o nouă campanie la sud de
Dunăre, ajungând până la Sofia și Plevna, înspăimântându-i pe turci, care credeau ca vrea să
cucerească Adrianopol-ul și chiar Constantinopol-ul. Urmarea acestei campanii a fost
încheierea unei păci avantajoase, în 1597, prin care Mihai Viteazul s-a recunoscut vasal
sultanului, care i-a redus tributul la jumătate și i-a recunoscut domnia pe viață

b. Relații politico-diplomatice
 Aderarea la Liga Sfântă. În 1590-1592, la inițiativa papei Clement al VIII -lea, a fost creată o
aliantă politico- militară anti-otomană, numita Liga Sfantă. Era alcătuită din: Statul papal,
Imperiul Romano-German, Regatul Spaniei și 3 ducate Italiene (Toscana, Mantua, Ferrara). La
Liga Sfantă au aderat și conducătorii celor 3 țări romane: Mihai Viteazul, principele Sigismund
Bathory al Transilvaniei și Aron Vodă, domnul Moldovei. Aderarea lui Mihai Viteazul la
această alianță s-a făcut, în secret, cu acordul Sfatului domnesc.

 Tratatul de la Alba Iulia (20 mai 1595). Deoarece Mihai Viteazul, care aderase în secret la
Liga Sfântă, și-a ucis creditorii și garda otomană, iar mai apoi a atacat cetățile turcești de la
Dunăre și chiar de dincolo de fluviu, în așteptarea unei riposte otomane el a trimis Alba Iulia o
delegație alcătuită din mari boieri, condusă de către mitropolitul țării, Eftimie, pentru a încheia
un tratat de alianță anti-otomană cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Delegația și-a
depășit atribuțiile, închinând țara principelui Transilvaniei, iar pe domn subordonându-l marilor
boieri, care urmau să conducă țara, în numele principelui. Tratatul a devenit astfel unul de
vasalitate. Prin tratat românii ortodocși din Transilvania intrau sub dependența Mitropoliei Țării
Românești. Tratatul a avut ca urmare sprijinul pe care Mihai Viteazul l-a primit de la principele
Sigismund, atât în timpul bătăliei de la Călugareni (câteva mii de secui conduși de contele
maghiar Albert Kiraly) cât și în toamna anului 1595, când Mihai Viteazul și-a putut reocupa
țara.

 Tratatul de vasalitate din 1598 față de împăratul romano-german, Rudolf al II-lea de

Habsburg. Mihai Viteazul a încheiat cu trimișii lui Rudolf al II-lea de Habsburg, un tratat de
vasalitate, la Manastirea Dealu de lânga Târgoviște, în 1598, deoarece nu primise niciun ajutor
de la Liga Sfântă, după campania sa de la sud de Dunăre din 1596. Prin acest tratat, împaratul î
promitea domnului Țării Românești ajutor financiar, pentru angajarea a 5 mii de mercenari și îi
recunoștea domnia ereditară.

9
 Unificarea politică a celor trei Țări Române
Mihai Viteazul a dorit unirea tuturor celor 3 Țări Române, în perspectiva luptei comune
anti-otomane. Astfel, după ce principele Sigismund Bathory a abdicat în favoarea vărului său,
cardinalul Andrei Bathory, în toamna anului 1599 Mihai Viteazul a trecut munții în
Transilvania, învingând la Șelimbar lângă Sibiu (18 octombrie 1599) armata Transilvaniei,
condusă de către cardinalul Andrei Bathory, care a murit ucis de doi secui pe câmpul de luptă.
La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat triumfător în Alba Iulia, fiind recunoscut de către
Dieta Transilvaniei drept locțiitor al împăratului Rudolf al II-lea. Cât timp a stăpânit
Transilvania, Mihai Viteazul i-a favorizat pe români, înființând o Mitropolie Ortodoxă și dând
funcții în Dietă boierilor români, nemulțumindu-i astfel pe nobilii maghiari. În primavara anului
1600, Mihai Viteazul a invadat si Moldova, profitând de faptul ca domnul acesteia, Ieremia
Movilă, scosese Moldova din Liga Sfântă. În mai 1600, Mihai Viteazul a infrânt arma moldo-
polonă, putându-se intitula, la 12 mai 1600 “Domn al Ardealului, Moldovei și Țării
Românești”. Unirea a rezistat doar 4 luni, prăbușindu-se din cauza puternicilor competitori
externi. Astfel la 18 septembrie 1600, la Mirăslau, Mihai Viteazul a fost înfrânt și din cauza
trădării armatei împaratului, condusă de generalul Gheorghe Basta, care a trecut de partea
armatei nobililor Transilvaniei condusă de Sigismund Bathory, ce dorea să revină pe tronul de
principe. Polonezii au trecut în Moldova, pe care au recucerit-o, repunându-l ca domn pe
Ieremia Movilă, iar mai apoi au trecut în Țara Românească, unde l-au pus ca domn în locul lui
Mihai Viteazul pe fratele lui Ieremia, Simeon Movilă. Mihai Viteazul s-a refugiat la curtea
împaratului, cerându-i ajutorul. Cu sprijinul armatei împaratului condusa de către Gheorghe
Basta, la 3 august 1601 la Guruslău, Mihai Viteazul a recucerit Transilvania, învingându-l pe
Sigismund Bathory. Mihai Viteazul a murit ucis la 9 august 1601 pe Câmpia Turzii, de catre
mercenarii voloni ai lui Gheorghe Basta.
Filmul https://www.youtube.com/watch?
v=92vyNrUB8ic&pp=ygUabWloYWkgdml0ZWF6dWwgZmlsbSBpbnRyZWc%3D

V. Diplomație și conflict în sec. al XVII -lea-început de sec. XVIII

Încă un secol după moartea lui Soliman Magnificul, Imperiul Otoman a rămas un stat puternic
în Europa, promovând o politică defensivă. în 1683 turci au asediat pentru a doua oară Viena, dar
asediul a eșuat și din cauza trădării domnilor Țării Româneștii și ai Moldovei. Imediat după această
dată ncepe declinul Imperiului Otoman, numit în istorie “Criza Orientală”. Atacat de către austrieci
și ruși, pentru ai cuceri teritoriile europene și apărat de Anglia și Franța, pentru a-l putea domina
economic, Imperiul Otoman a cunoscut o moarte lentă. În acest context, Transilvania a fost
pierdută de catre otomani în 1699, iar domnii Țării Românești și ai Moldovei, dorind să înlăture
jugul otoman, s-au aliat în secret cu împărații austrieci și cu țarii ruși.

a. Relații politico-militare.
 Bătălia de la Zărnești (11/21 august 1690) În toamna anului 1688, domnul Țării Românești,
Șerban Cantacuzino a trimis o solie secretă solemnă la Viena, pusă sub conducerea ginerelui
său marele agă6 Constantin Bălăceanu, cu misiunea de a încheia un tratat anti-otoman cu
împăratul romano-german, Leopod I. Moartea neașteptată a domnului (ucis după câte se pare
chiar de propriile sale rude) a făcut ca noul domn, Constatin Brâncoveanu, să ceară soliei să se
6
Marele Agă era cel ce comanda armata pedestră a Țării Românești.

10
 reîntoarcă acasă. Aga Constantin Bălăceanu a refuzat, având mai multe întrevederi atât cu
împăratul cât și cu alți demnitari austriec, pentru a-l convinge pe împaăat să-l sprijine spre a-l
înlătura pe Brâncoveanu, înlocuindu-l cu fiul fostului domn, Gheorghe Cantacuzino. Cu
sprijinul armatei imperiale, Bălăceanu s-a reîntors in Țara Românească, iar generalul imperial
Donat Heissler, a ocupat Bucureștiul, Brâncoveanu fiind obligat să se refugieze la moșia sa,
Drăgănești în Prahova.
El a trimis solie sultanului cerându-i ajutorul. Sultanul a trimis o oaste tătară condusă chiar
de fiul hanului, care i-a alungat pe austrieci din țară. Brâncoveanu, pentru a înlătura pericolul
austriac de la granița țării sale, a condus o puternică oaste turco-tatară la care s-au adăugat și
oamnenii lui Imre Tokoly, pe care sultanul îl numise principe al Transilvaniei, printr-o
trecătoare montană în principat.
Bătălia a avut loc în ziua de 11/21 august 1690 la Zărnești lângă Brașov. Trupele austriece
au fost înfrânte și măcelărite, generalul Heissler fiind luat prizonier, iar aga Balaceanu fiind
ucis.
Capul său a fost trimis de Brâncoveanu la București și ținut un an într-o suliță în mijlocul
fostelor sale curți, încendiate din ordinul domnului. Astfel Brâncoveanu a scăpat de un
competitor, ducând mai apoi o politică de echilibru între rusi, turci și austrieci. În 1714,
Constantin Brâncoveanu, acuzat de trădare de către sultan, a fost mazilit 7, dus la Istanbul cu
întreaga familie și inchis, punându-i-se condiția de a trece la islam, pentru a fi iertat.
Neacceptând să facă acest lucru, el a fost decapitat împreună cu cei 4 fii ai săi în ziua de 15
august 1714. După doar 2 ani de domnie a vărului său, Ștefan Cantacuzino, turcii vor instaura
în 1716 în Țara Românească, domniile fanariote, primul domn fanariot fiind Nicolae
Mavrocordat.
 Bătălia de la Stănilești pe Prut (7-11 iulie 1711). Noul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir,
dorind să înlăture jugul otoman, a încheiat un tratat de alianță antiotoman cu țarul Rusiei, Petru
I cel Mare, la Luțk. După vizita țarului în Moldva, armata acestuia și a lui Cantemir au inițiat o
companie militară împotriva turcilor, care însă a fost înfrantă de către o puternica armată
otomană condusă chiar de marele vizir, la Stănilești pe malul Prutului, la 7-11 iulie 1711. Fiind
încercuită armata moldo-rusă a fost obligată să se predea, iar țarul a fost obligat să-și platească
scump libertatea, luându-l cu el și pe Dimitrie Cantemir, care a primit azil politic îm imperiul
rus. După fuga lui Cantemir, turcii vor instaura în Moldova domniile fanariote, primul domn
fanariot fiind Nicolae Mavrocordat.

b. Relații politico diplomatice

Tratatul de la Luțk (13 aprilie 1711). Noul domn al Moldovei, Dimtrie Cantemir, dorind să
înlăture jugul otoman, a încheiat la 13 aprilie 1711 un tratat de alianță anti-otoman cu țarul Rusei,
Petru I cel Mare. Prin acest tratat, țarul îi recunoștea lui Cantemir vechile hotare ale Moldovei,
domnia ereditară în familia sa, îi promitea un ajutor financiar pentru angajarea a 10 mii de
mercenari și în eventualitatea în care era înfrânt, îi promitea lui Dimitrie Cantemir și familiei sale,
drept de azil în țaratul rus și de liberă circulație in țările creștine. Urmarea acestui tratat a fost vizita
țarului în Moldova la Iasi, iar mai apoi participarea lui Dimitrie Cantemir alturi de armata țarului la
bătălia de la Stănileștii pe Prut. Tot în baza sa, Cantemir a primit drept de azil pe viață în imperiul
rus, după 1711.

7
Mazilit-demis. Odată cu demiterea, de multe ori domnul își pierdea și viața.

11
12