`CONFRUNTARE ȘI DIPLOMAȚIE ÎN EVUL MEDIU ȘI LA ÎNCEPUTUL

MODERNITĂȚII

1.Context general:

Statutul político-juridic al Țărilor Române a fost influențat de evoluția raportului de forțe

dintre Marile Puteri care urmăreau controlul gurilor Dunării și supremația în Europa centrală și
răsăriteană.
Până după 1350, statele românești s-au aflat sub influența Imperiului Bizantin, Ungariei,
Imperiului Otoman.
Dacă în secolele al XIV-lea-al XV-lea românii au alternat soluția diplomatică cu soluția
militară, de la sfârșitul sec. al XVI-lea au folosit mai mult soluția diplomatică. După dispariția
Ungariei ca stat, apare în zonă ca mare putere Imperiul Habsburgic, imperiu devenit principalul
rival al Porții.
Perioada secolelor XVII-XVIII: se schimbă raportul de forțe dintre statele ce dominau centrul
și estul Europei, în sensul că după 1683 Imperiul Otoman intră în faza de decădere și Polonia
cedează statutul de mare putere Imperiului Țarist.
Obiectivele politice externe româneşti: în funcție de interésele statelor vecine, românii au
urmărit să își păstreze ființa statală și religia ortodoxă, independența și integritatea teritorială,
mai apoi mulţumindu-se măcar cu autonomia față de Imperiul Otoman- Moldova și Țara
Românească.
2. Mijloacele folosite de domni au fost mai ales militare până la 1600, iar după 1600 diplomatice
( tratate de alianță sau de vasalitate, solii de pace, scrisori circulare, mariaje etc.) şi mai rar
militare. S-a încercat realizarea inclusiv a unui front común românesc sau política blocului
românesc.
Raportul de forţe dintre ţările române şi vecini (de la sfârşitul secolului al XIV-lea la
graniţa dunăreană ajunge şi Imperiul Otoman alături de Ungaria şi Polonia ca mari puteri) a fost
net defavorabil românilor. Astfel, ţările române erau râvnite de vecini pentru poziţia strategică,
resurse, toate aceste state dorind să domine de fapt drumurile comerciale şi gurile Dunării (surse
sigure de venit). Conflictul cu aceste state vecine a fost considerat un conflict asimetric din
cauza disproporţiei de forţe. În competiţie Imperiul Otoman ajunge să deţină controlul asupra
ţărilor române în detrimentul Ungariei şi Poloniei.
Din punct de vedere al Imperiului Otoman, românii se aflau în Casa păcii şi nu în Casa
războiului (adică pe direcţia lor de înaintare spre centrul Europei, Viena). În aceste condiţii au
fost rare situaţiile în care turcii au vrut să transforme ţările române în paşalâcuri. În ceea ce
priveşte tacticele de luptă folosite (ofensiva şi defensiva) românii s-au axat mai ales pe defensivă
(,,tactica pământului pârjolit”: retragerea populaţiei din calea invadatorilor, distrugerea
recoltelor, atacarea detaşamentelor inamice plecate după provizii, atragerea armatei inamice într-
un loc impropriu desfăşurării unei armate numeroase). Unii voievozi/ domnitori au folosit și
táctica ofensivei: Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul.
Faţă de lupta antiotomană, boierimea a avut o atitudine oscilantă în funcţie de propriile
interese şi anume: când nu exista pericolul transformării ţării în paşalâc nu susţineau lupta
antiotomană şi invers în cazul pericolului transformării ţării în paşalâc, deoarece nefiind
musulmani îşi pierdeau din privilegii.

DOMNITORI SEC. XIV-XVI:

Mircea cel Bătrân (1386-1418) domn în Țara Românescă.
La începutul domniei a avut probleme cu Ungaria şi Imperiul Otoman.
Politica internă:
 Pune bazele principalelor instituţii;
 Reconstruieşte cetatea Turnu şi o ridică pe cea de la Giurgiu;
 Sprijină ţărănimea liberă;
 Acordă privilegii comerciale braşovenilor în 1395, 1412.

Politica externă:
 Ocupă Dobrogea şi cetatea Silistra (1388-1389); a mai stăpânit, la un moment dat și
cetatea Bran și Bologa- primite de la regele Sigismund de Luxemburg.
 A preluat controlul asupra Amlaşului, Făgăraşului, Ţării Severinului de unde și relaţiile
încordate cu Ungaria, la începutul domniei sale. Astfel, prin Petru Mușat, domnul
Moldovei, se apropia de Polonia cu care a încheiat în 1389 un tratat de alianță la Radom,
completat și sancționat de regele Poloniei în 1390 la Lublin.
 În ceea ce privește relațiile cu Imperiul Otoman, Mircea s-a implicat în lupta
antiotomană, sprijinind popoarele balcanice în 1389 la Câmpia Mierlei- Kossovopolje;
 regele Ungariei Sigismund de Luxemburg avea și el probleme, fiind învins în Moldova la
Ghindăoani, astfel relațiile dintre cei doi evoluează spre colaborare.
 în 1395 se încheie primul de tratat de alianţă antiotomană din sud-estul Europei cu
Sigismund de Luxemburg: din cauza pericolului otoman, regele Ungariei consideră că
mai bine îl are pe Mircea ca aliat şi nu ca duşman, tratatul a fost semnat la Braşov şi
regele îi recunoştea toate posesiunile lui Mircea, îi promitea ajutor antiotoman, Mircea
cel Batran acorda privilegii comerciale brașovenilor. În virtutea acestui tratat, Mircea
participa la Cruciada de la Nicopole din 1396.
 Bătălia de la Rovine 1394/1395: din cauza sprijinul acordat statelor din sudul Dunării și
a participării la lupta de la Karinovasi ( iarna 1393/ 1394) sultanul Baiazid I (1389-1402)
organizează expediții de pedepsire a domnului Mircea cel Bătrân, fie pe 10 octombrie
1394, fie pe 17 mai 1395. Acesta a adoptat táctica pământului pârjolit, punând la
adăpost populația. Baiazid ar fi avut o armată de 40.000 de oameni pe când Mircea cel
Bătrân doar 10.000 de oșteni. Chiar dacă locul mlăștinos ales pentru confruntare i-a
avantajat pe români, respingerea atacului inițial nu a putut fi fructificat de domnitor, unii
boieri l-au trădat și au ales ca domn pe Vlad Uzurpatorul. Mircea cel Bătrân și-a
recuperat tronul abia după cruciada de la Nicopole din 1396, în 1397.
( După unii istorici, este vorba despre două bătălii. În prima, pe 10 octombrie 1394,
victoria a revenit românilor și în cea de a doua confruntare, românii și aliații lor maghiarii
au fost învinși de sultan, care venise cu o armată de 40.000 de soldați și care a avut grele
pierderi. Mircea copleşit de turci se retrage în Transilvania unde aşteaptă ajutor de la
Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei cu care avea un tratat de alianţă).
 După bătălia de la Rovine se iniţiază o primă mare coaliţie antiotomană sub formă de
cruciadă, iniţiată de Sigismund de Luxemburg; aceasta a fost o cruciadă târzie şi anume
Cruciada de la Nicopole- 1396:
Participă: cavaleri occidentali (de exemplu burgunzi, englezi, etc.), armata maghiară şi cu
efective româneşti din Ardeal, Mircea cel Bătrân şi trupele sale. Scopul: alungarea
turcilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Cruciaţii cuceresc Vidinul, Rahova în vara
 1396. Turcii îi aşteaptă pe creştini la Nicopole, Mircea evaluează forţele sultanului şi cere
să dea el primul atac dar este refuzat de către cavalerii burgunzi, deşi Sigismund l-a
susţinut, pentru că avea experienţă în luptele cu turcii. La 25 septembrie 1396 atacul
cavalerilor cruciaţi se transformă într-un eşec pentru că sunt încercuiţi de ienicerii şi
spahiii lui Baiazid. Oastea creştina este nevoită să se retragă. 1396: Cruciaţii sunt învinşi
la Nicopole astfel încât exista pericolul transformării ţării în paşalâc, în aceste condiţii
Mircea îşi reia tronul;
 1397-1401: noi confruntări victorioase cu turcii;
 1402: Baiazid este învins de Timur Lenk la Ankara şi moare în scurt timp;
 Acțiune diplomatică: Se implică în luptele pentru putere din Imperiul Otoman sprijinind
pe Musa apoi pe Mustafa, ambii învinşi de Mahomed I; ca urmare, reacţia sultanului
Mahomed I: Mircea pierde Dobrogea, Turnu şi Giurgiu, plăteşte tribut turcilor (probabil
din 1417).
 „Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către
istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Pe plan
intern, domnitorul s-a dovedit un bun gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe
care le-a luat, și un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe locașe de cult. Pe lângă
succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și
Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp situația
internă. Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării,
Mircea cel Bătrân devine o figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani.
Moare în 1418 şi este înmormântat la ctitoria sa, Cozia.

Alexandru cel Bun (1400-1432- moare pe 1 ianuarie, de aceea se poate găsi și

1431): domn al Moldovei
 A fost un bun colaborator al lui Mircea cel Bătrân;
 a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a
Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în
1408.
 În 1401-1402, reușește să obțină recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia
din Constantinopol;
 Organizează Sfatul Domnesc- dregătoriile, administrația țării şi este fixat hotarul dintre
Moldova şi Ţara Românească în zona Dunării de Jos (Mircea ar fi lăsat acest teritoriu lui
Alexandru pentru a-l cointeresa în lupta antiotomană);
 Alexandru încheie un tratat de vasalitate cu Polonia cu W. Jagello, în martie 1402,
reînnoit în 1404, 1407, 1411 și 1415, făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva
oricărui dușman. Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a
Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova,
de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă,
 în 1410 la Grünwald, trimite corpuri de oaste în ajutorul polonezilor în luptele cu
cavalerii teutoni;
 Tratatul de la Lublau: martie 1412 între Ungaria şi Polonia, prin care, dacă Moldova
nu s-ar fi angajat în luptele cu turcii, urma să fie împărţită între cei doi suverani;
 1420: Alexandru cel Bun reuşeşte să apere Chilia şi Cetatea Albă în faţa otomanilor;
  1422: domnitorul trimite sprijin din nou Poloniei, la Marienburg tot împotriva
cavalerilor teutoni.
 Moare în 1431 şi este înmormântat la ctitoria sa, Mănăstirea Bistriţa.
Posibilă întrebare: două asemănări între două acțiuni din prima jumătate a sec. XV: la
bătăliile de la Grünwald din 1410 și Marienburg- 1422 participă cu corpuri de oaste ca vasal
al Poloniei și se confruntă cu cavalerii teutoni în ambele cazuri, românii s-au acoperit de
glorie.

Iancu de Hunedoara:(1441-1456 voievod al Transilvaniei şi în perioada 1446-1453 a fost

şi guvernator al Ungariei):
 Dintr-o familie de nobili români, integrat prin religia catolică nobilimii maghiare, urcă
treptat în ierarhia politică și administrativă a Transilvaniei, de la ban de Severin la voievod
al Transilvaniei și guvernator al Ungariei;
 A fost un foarte bun administrator al proprietăților sale, un foarte bun comandant militar, a
înzestrat armata cu arme de foc, unități de cavalerie și întreține un corp de mercenari.
 Adept al creării unui front comun antiotoman al Ţărilor Române, se amestecă în schimbarea
domnilor în Moldova (Petru al II-lea care este obligat să îi cedeze cetatea Chilia ) şi Ţara
Românească (Basarab al II-lea, Vlad Dracul și Vladislav al II-lea) política blocului
românesc.
 În septembrie 1441 intervine în teatrul de luptă din Serbia, pe principiul că o apărare bună
împotriva turcilor se putea face doar prin ofensivă. Armata lui Iancu iese deplin victorioasă
lângă Semendria;
 Prin urmare, în primăvara lui 1442 turcii întreprind o campanie împotriva Transilvaniei. Ei
deţineau controlul asupra Ţării Româneşti şi de aici şi-au organizat atacul. În aceste
condiţii, Iancu a luat o decizie neobişnuită pentru acea vreme şi a proclamat ridicarea
populaţiei la război. Măsura nu era pe placul nobilimii, care nu vedea cu ochi buni pe
ţăranii înarmaţi. Pe 18 martie 1442 are loc bătălia de la Sântimbru, în care, fără a
beneficia de majoritatea trupelor așteptate, Iancu a fost învins.
 La scurt timp, voievodul Iancu, pe 22 martie 1442 îi învinge pe turci în lupta, din
apropiere de Sibiu. Turcii au importante pierderi, se retrag în Țara Românească, pe urmele
lor a venit şi Iancu cu armata sa şi l-a instalat pe Basarab al II-lea, domn în Ţara
Românească.
 Succesul lui Iancu avu drept urmare o şi mai mare reacţie din partea turcilor, sultanul
trimite o armată de circa 80.000 de oameni. Basarab nu le poate rezista singur şi se retrage
spre munţi, aşteptând ajutoare din Transilvania. Atunci Iancu trece cu armata sa munţii şi pe
data de 2 septembrie 1442 atacă pe turci pe valea Ialomiţei. Bătălia fu decisivă şi până la
căderea nopţii, turcii sunt puşi pe fugă. Fidel concepţiei militare conform căreia atacul este
cea mai bună apărare, Iancu trece Dunărea în noiembrie-decembrie, împrăştie pe turci la
Vidin şi se reîntoarce victorios prin Serbia.
 Campania cea Lungă, septembrie 1443-februarie 1444: Victoria lui Iancu de pe Ialomiţa
a provocat o reacţie de admiraţie în toată Europa, la apelul Papei Eugeniu al IV-lea,
europenii pornesc o puternică ofensivă diplomatică pentru un război mai mare împotriva
turcilor, cu scopul de a-i scoate definitiv din Europa. Deși cu forțe inferioare turcilor,
creștinii reușesc să elibereze orașul Niș, apoi Sofia. De partea sa are și o armată a lui Vlad
Dracul, domnul Țării Românești și popoarele din Balcani: bulgari, bosniaci, sârbi şi
 albanezi, sperau că a sosit ceasul eliberării lor de sub jugul turcesc. Venirea iernii a dus la
retragerea regelui Vladislav I al Ungariei și a lui Iancu. La 2 februarie 1444, armata creștină
intra în Buda.
 Cruciada de la Varna 1444: Faima lui Iancu s-a răspândit în toată Europa, ca şi în
rândurile inamicului. Occidentul credea că momentul este cel mai potrivit pentru a-i scoate
pe turci din Europa. Prin urmare, chiar dacă turcii doreau încheierea la Seghedin a unei păci
pe 10 ani, tânărul rege Vladislav se răzgândește și este de acord cu organizarea unei
importante cruciade antiotomane. Ajutorul occidentului se dovedise complet insuficient, În
seara de 9 spre 10 noiembrie, Vladislav şi cei 15-16 mii de ostaşi se aflau în faţa Varnei, iar
de partea cealaltă se afla întreaga armată a sultanului (conform unor izvoare, 80-120 mii de
ostaşi, probabil mai puţini). Situaţia cruciaţilor era acum extrem de dificilă. În toiul luptei,
regele Vladislav, vanitos şi lipsit de experienţă (avea doar 20 de ani), atacă direct în miezul
oştirii otomane, în ciuda sfaturilor lui Iancu. Regele alunecă şi căzu de pe cal, iar un ienicer
îi tăie capul, pe care-l expuse ca pe un trofeu privirilor oştii creştine. Moartea regelui lovi ca
un fulger moralul acestora şi se produse panică şi fuga generală. În zadar încercă Iancu să
vină în ajutorul regelui, bătălia era pierdută şi fu nevoit să părăsească câmpul de luptă.
 La alegerile din 1446, Iancu de Hunedoara, sprijinit de numeroşii nobili mici, a fost ales în
unanimitate guvernator al Ungariei. Popularitatea sa, averea personală (deţinea peste un
milion de jugăre de pământ), faima şi gloria cu care se umpluse în bătăliile antiotomane,
erau motivele principale pentru care Iancu a fost ales guvernator.
 Bătălia de la Câmpia Mierlei: 17-20 octombrie 1448: creștinii conduși de Iancu de
Hunedoara au fost învinși de turci, problema era și de echipament, creștinii foloseau armuri
greoaie iar turcii echipament ușor. Pierderile au fost importante în ambele tabere, era clar că
turcii nu puteau fi alungați așa ușor din Europa.
 Ultimii ani. Asediul Belgradului: din 1456
La 29 mai 1453 turcii aveau să zguduie Europa cucerind Constantinopolul. În ianuarie 1453
Iancu şi-a dat demisia din funcţia de guvernator. Miza cea mai mare pentru turcii care se
dovedeau a fi de neoprit, era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mohamed al II-lea se
pregătea intens să o cucerească. La rândul lui Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei şi a
chemat oameni de la oraşe şi sate să ia parte la război. De această dată a beneficiat şi de un
sprijin mai consistent din Apus. Asediul Belgradului a fost deosebit de puternic. Flota
cruciată a câştigat bătălia pe apă. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Concepţia
strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forţe
defavorabil. Victoria împotriva celui care cucerise Constantinopolul a fost răsunătoare, dar
peste bucuria victoriei a venit vestea morţii lui Iancu de Hunedoara. El a murit la 11 august
1456, răpus de ciumă în tabăra de la Zemun. Papa Calixt al III-lea l-a numit atlet al lui
Hristos. Trupul său a fost dus şi înmormântat în catedrala catolică de la Alba Iulia, alături
de mormântul fratelui său Ioan.
 Posibilă întrebare: două asemănări între două acțiuni din prima jumătate a sec. XV: la
bătăliile din septembrie 1442 pe valea Ialomiţei și 1443-1444 Campania cea Lungă: se
confruntă cu otomanii, Iancu de Hunedoara își exercită atribuțiile sale de conducător
militar, succese în fața armatei sultanului, o bună mobilizare a armatei.
Vlad Tepeş (1448, 1456-1462, 1476) domn al Țării Românești:
 Fiul lui Vlad Dracul;
 Se presupune că a ocupat tronul în 1456 cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara.
Politica internă:
  Pedepseşte nemilos pe cei ce încalcă legea: mai ales cu trasul în ţeapă;
 Consolidează autoritatea centrală;
 Sprijină negustorii locali în dauna celor transilvăneni şi de aici toate problemele pe care
le-a avut cu oraşele săseşti,;
 Reorganizează Sfatul Domnesc;
 Îşi crează o gardă personală: mercenari şi curteni devotaţi.
Politica externă:
 1457 pradă zona Braşovului şi Sibiului, îl sprijină pe Ştefan să ocupe tronul Moldovei;
 1458: înfrânge oastea vizirului Mehmed Paşa;
 1459: refuză plata tributului şi dejoacă şi capcana de la Giurgiu când capturează şi trage
în ţeapă pe Hamza Paşa şi pe grecul Catavolinos- la începutul anului 1460
 Vlad Țepeș încheie o alianță cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, în condițiile
în care Occidentul, papalitatea îi trimiseră regelui Ungariei, un ajutor de 40.000 de
galbeni, în vederea echipării unei armate,
 1461-1462 iarna: atacă şi pradă sudul Dunării, Nicopole își deschide porțile prin vicleșug
și 20.000 de turci sunt uciși, ceea ce atrage după sine expediţia sultanului Mahomed al II-
lea la nord de Dunăre,
 1462:-expediţia lui Mahomed al II-lea în Ţara Românească:
-Vlad aplică tactica “pământului pârjolit” şi pe 16-17 iunie are loc atacul de noapte
asupra taberei musulmane lângă Târgovişte, scopul lui Vlad fiind eliminarea sultanului;
atacul se dovedeşte a fi un real succes, deși sultanul scapă cu viață, turcii tăindu-se între ei,
dar copleşit de numărul mare al acestora, se retrage și pleacă spre Transilvania pentru a primi
ajutor de la Matei Corvin. Boierii, nemulţumiţi de autoritarismul domnului, îl înlocuiesc cu
Radu cel Frumos, fratele vitreg al domnitorului, susținut de turci. Regele Ungariei, pentru a
se justifica faţă de Occident că nu l-a sprijinit pe Vlad, îl va închide până în 1476.
 1476: în condiţiile creşterii pericolului otoman, Ștefan cel Mare îl sprijină pentru a urca
din nou pe tronul Țării Românești, dar numai pentru o lună, fiind ucis de boieri;
 Este înmormântat la Cotmeana sau la Snagov.

Ștefan cel Mare: (1457-1504), domn al Moldovei:

Politica internă:
 A consolidat Domnia;
 A sprijinit boierimea mică și țărănimea liberă;
 A dat Moldovei stabilitate și prosperitate.
Politica externă:
 Și-a modelat atitudinea în funcție de poziția Ungariei, Poloniei și a Imperiului Otoman;
 A încheiat relații de vasalitate cu Polonia, după tradiția inaugurată de Petru Mușat: în
1459 la Overchelăuți se semnează un tratat, care prevedea: Ștefan devenea vasal regelui
Poloniei, în schimb Petru Aron era alungat departe din Polonia, Ștefan ceda pentru
moment cetatea Hotinului, aceasta a revenit Moldovei în 1462, când tratatul era reînnoit.
În contextul pierderii cetăților Chilia și Cetatea Albă în favoarea turcilor în 1484, Ștefan
se închina din nou polonilor în 1485, la Colomeea. Relațiile cu Polonia s-au înrăutățit
când regele Ioan Albert l-a atacat pe Ștefan cel Mare, în 1497. Sub pretextul că merge să
elibereze Chilia și Cetatea Albă, regele, care dorea de fapt să-l înlăture de pe tron pe
domnitor, vine spre Suceava pe care o asediază 4 luni. Pentru că asediul a durat prea
 mult, exista și pericolul unei intervenții maghiare, astfel regele decide să se retragă. Pe
drumul de întoarcere, la Codrii Cosminului, deși cu o armată inferioară celei a regelui,
folosind avantajul terenului, a reușit să-i producă regelui Ioan Albert, importante pagube,
obținând o victorie clară. Astfel noul tratat din 1499 de la Hârlău dintre Moldova și
Polonia consfințea încetarea vasalității față de Polonia, era și un tratat de alianță, între
cele două state urmând a fi ,,liniște și pace veșnică”.
 Relațiile cu Ungaria: în 1462 încearcă și în 1465 reușește să câștige cetatea Chilia de la
maghiari, în replică Matei Corvin, regele Ungariei organizează o campanie împotriva
Moldovei în 1467. Lupta se va da la Baia, 14-15 decembrie, orașul fiind incendiat de
Ștefan, regele scapă cu viață datorită unei defecțiuni din tabăra lui Ștefan cel Mare, dar
domnitorul obține o importantă victorie. După 1467, în contextul creșterii pericolului
otoman, Ungaria a ales alianța cu Ștefan cel Mare.

Confruntările cu turcii:
 L-a începutul domniei continuă să plătească tribut turcilor (țara fusese închinată turcilor
de către domnitorul Petru Aron 1451-1457);
 Ștefan cel Mare încearcă să se alieze, pentru confruntările cu turcii, cu rivalii Porții:
Veneția, hanul turcmen, Caffa, Mangopul și hanatul Crimeei;
 Imperiul Otoman viza mai ales Chilia și Cetate Albă (la gurile Dunării) care îi sunt
cerute lui Ștefan împreună cu tributul restant. Ștefan refuză, dorind să obțină
independența Moldovei față de turci, și își caută aliați (îl vor ajuta secuii, transilvănenii,
ungurii și polonii, în total cam 10.000 de soldați);
 Astfel în 1475: Împotriva Moldovei este trimis Suleiman, beglerbegul/conducatorul
Rumeliei cu 120.000 de oșteni iar Ștefan, care își stabilește tabăra la Vaslui, nu dispunea
decât de 48.800 de oameni, cu tot cu ajutoarele primite, din care cei mai mult erau țărani.
Domnitorul a adoptat tactica “pământului pârjolit”. Spațiul foarte strâmt și noroios, ceața
deasă care a învăluit împrejurimile Vasluiului/Podul Înalt, a dus la victoria lui Ștefan, pe
10 ianuarie 1475, care a urmărit invadatorii timp de trei zile producând importante
pagube acestora. Moldova ieșea pe moment de sub tutela Imperiului Otoman. Victoria a
fost însă de scurtă durată pentru că însuși Mahomed al II-lea, cuceritorul
Constantinopolului se pregătește de o noua companie, de data aceasta după ce îl lasă pe
Ștefan fără aliați.
 25 ianuarie 1475: Scrisoarea adresată șefilor statelor europene chiar de Ștefan din
Suceava în ianuarie 1475 rămâne fără ecoul așteptat, se va încheia un singur tratat și
anume cel cu Matei Corvin, în vara 1475, la Iași, care prevedea: Ungaria se obliga să
nu acorde azil politic dușmanilor lui Ștefan și promitea ajutor antiotoman, Ștefan acorda
privilegii comerciale negustorilor din regatul Ungariei în Moldova. Cu toate acestea,
implicarea regelui Ungariei, anul următor, a fost tardivă.
 În iulie 1476: Mahomed al II-lea a atacat Moldova cu 150.000-200.000 de soldați, la care
se adaugă și tătarii. Ștefan adoptă aceeași tactică a “pământului pârjolit” și îi lasă pe
țărani să își apere gospodăriile. La Valea Albă/Războieni, în confruntarea cu oștile
sultanului Ștefan este învins dar cetățile rezistă: Neamț, Suceava, Hotin, Cetatea Albă. Se
adaugă o epidemie de ciumă și foametea din tabăra sultanului, astfel acesta ordonă
retragerea spre Dunăre;
 1484: Ștefan pierde Chilia și Cetatea Albă în favoarea turcilor. Noi confruntări au avut
loc la Cătlăbuca (1485) și Șcheia (1486) lupte grele câștigate de moldoveni , prin urmare
 după 1487 Ștefan preferă să plătească din nou tribut turcilor, pentru a avea liniște și
a-și redresa țara greu încercată de atâtea bătălii, în condițiile în care și Ungaria și Veneția
făcuseră același lucru.
 2 iulie 1504: moare și este înmormântat la Putna, lasă o țară bogată și prosperă, între
hotare stabile, liberă și cu prestigiu.

Petru Rareș (1527-1538 și 1541-1546)

 Primește la urcarea pe tron o grea moștenire: conflict cu celelalte țări românești, Pocuția-
conflict cu Polonia, expansiunea otomană, situația din Transilvania (lupta dintre
Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya);
 În 1529 intervine în Transilvania împotriva lui Ferdinand- lupta de la Feldioara își
impune autoritatea în Transilvania;
 Deține importante domenii în Transilvania: Ciceu, Rodna, Cetatea de Baltă, Ungurașul,
Bistrița și Țara Bârsei;
 Conflictul cu Polonia pentru Pocuția diminuează puterea militară a Moldovei ceea ce
duce la înrăutățirea relațiilor cu turcii;
 1535: semna cu Ferdinand de Habsburg o alianță antiotomană;
 Zapolya și Ferdinand se împacă, în 1538 este alungat de către turci (200.000 turci), trădat
fiind și de către marea boierime;
 A doua domnie: este subordonată politicii Imperiului Otoman, regimul dominației
otomane se agravează.

Mihai Viteazul (1593-1601), domn în Țara Românească:

 Presupus fiu al lui Pătrașcu cel Bun, susţinut de boierii Buzeşti şi având şi confirmarea
Porţii, ocupă în 1593 tronul Ţării Româneşti, ( își cumpără tronul cu o sumă mare de
bani: 1,5-3,5 mil. de galbeni).
 aderă şi el la Liga Sfântă ( alianță antiotomană realizată la chemarea papei Clement al
VIII-lea și care cuprindea: Statul Papal, Habsburgii, Spania, ducatele italiene: Toscana,
Mantua, Ferrara, binențeles că lipsea Polonia, rivală a Habsburgilor și care promova o
politică filoturcă în această perioadă) din proprie inițiativă, inițial a fost ocolit de solii
Ligii fiind considerat omul turcilor (din care făceau parte şi Transilvania şi Moldova);
 Era unul dintre cei mai bogaţi boieri din Ţara Românească: avea 129 de sate și 20 de părți
de sate şi a fost nevoit să impună legarea de glie - ţăranii dependenţi devin șerbi în 1595.
 Răscoala antiotomană: începe în 13 noiembrie 1594 la Bucureşti când suprimă pe
creditorii levantini şi garnizoana otomană, după care atacă cetăţile de la Dunăre: Giurgiu,
Turnu, Hârșova, Silistra. Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor și turcilor la
Putineiu și Stănești.
 20 mai 1595: Tratatul încheiat la Alba Iulia cu Sigismund Bathory, de o delegație de
mari boieri, prin care domnitorul era subordonat principelui, devenind locţiitor al
acestuia, ţara urmând a fi condusă de un sfat din 12 boieri, Mitropolia Ţării Româneşti îşi
extindea autoritatea asupra românilor ortodocşi din Transilvania, se prevedea în schimb
ajutor împotriva turcilor;
 Aron Vodă ( 1591-1595) domnitorul din Moldova, refuza un tratat asemănător și a fost
înlocuit cu Ștefan Răzvan ( mai-august 1595), astfel încât Sigismund Bathory devenea
conducătorul celor trei ţări române (pe baza relaţiilor de suzeranitate-vasalitate);
 - 13/23 august 1595 Călugăreni: Imperiul Otoman nu acceptă nesupunerea lui Mihai,
care ocupă Brăila şi se pregăteşte de o confruntare decisivă cu otomanii. Trupele lui
Mihai nu depăşeau aproximativ 10.000 de ostaşi, din care 2000 ajutor transilvănean.
Turcii trec Dunărea cu 50.000-60.000 de soldaţi, astfel încât Mihai alege ca loc de
confruntare o zonă străjuită de păduri dese, cu mlaştinile Neajlovului, la Călugăreni.
Marele vizir Sinan paşa este învins într-o primă confruntare cu Mihai la Călugăreni, dar
forţele otomane îşi puseseră în mişcare doar avangarda, astfel încât Mihai se retrage spre
zona montană, la Stoeneşti, pentru a primi ajutor suplimentar de la Sigismund. Cu 23.000
de soldaţi ai lui Sigismund Bathory, 8.000 ai lui Mihai şi cu sprijin şi de la domnitorul
Moldovei, Ştefan Răzvan (în locul lui Aron Vodă, pentru scurt timp ) creştinii cuceresc în
octombrie Târgovişte, apoi Bucureştiul; turcii sunt zdrobiţi de oştile reunite ale celor trei
ţări la Giurgiu, în octombrie 1595.
 Otomanii îi atacă pe habsburgi în Ungaria şi îi înving, în aceste condiţii Mihai încheie
pacea cu sultanul (1597): aceştia îi recunosc domnia pe viaţă iar tributul a fost
semnificativ redus, şi un tratat de alianţă cu habsburgii din 30 mai/9 iunie 1598:
împăratul îi recunoştea domnia ereditară, negustorii din Țara Românescă aveau deplină
libertate în Transilvania și Ungaria habsburgică, îi promitea ajutor financiar pentru plata a
5000 de mercenari în vederea susţinerii luptei antiotomane. Prin această dublă
suzeranitate ( otomană și austriacă), practic nu mai era subordonat principelui Sigismund
Bathory;
 Unificarea politică: în Moldova Ştefan este înlocuit cu Ieremia Movilă interpus al
Poloniei, iar în Transilvania Sigismund renunţă la tron în favoarea lui Andrei Bathory
( martie-octombrie 1599 ) tot partizan polon. Aceştia îi cer lui Mihai să părăsească tronul
şi ţara în favoarea lui Simion Movilă;
 Prin urmare Mihai intră în Transilvania şi îl invinge pe Andrei Bathory la Şelimbar
( 18/28 octombrie 1599), iar apoi intră în Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599; Andrei
Bathory a fost ucis de iobagi secui care-i aduc capul lui Mihai Viteazul, acesta îl
înmormântează cu onoruri la Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia - unde este și Iancu de
Hunedoara.
 În mai 1600: este cucerită şi Moldova în doar trei săptămâni, cetățile își deschid porțile
lui Mihai, mai puțin Hotinul ( unde se refugiase Ieremia Movilă) astfel încât până în
septembrie 1600 a fost domnitor al celor trei ţări româneşti (17/27 mai 1600 un document
în acest sens);
 Dar această unire nu putea fi acceptată de nici un stat vecin: Polonia, Imperiul
Habsburgic sau Imperiul Otoman;
 Nobilimea maghiară din Transilvania ostilă unei eventuale supremaţii româneşti, se
răscoală şi ajutaţi de generalul austric Basta îl inving pe Mihai la Mirăslău (18
septembrie 1600);
 În Moldova polonezii îl readuc pe Ieremia Movilă şi în Ţara Românească pe Simion
Movilă (susţinut de unii mari boieri);
 Mihai revine în Transilvania cu ajutor habsburgic (între timp nobilimea maghiară îl
readuce pe Sigismund Bathory şi îi alungă pe austrieci) şi obţine victoria de la Guruslău
(3/13 august 1601) în faţa principelui Sigismund;
  9/19 august 1601: este ucis pe Câmpia Turzii.
Unirea reprezintă o afirmare a conştiinţei etnice dar nu naţionale a românilor,
naţiunile, în sensul modern al cuvântului se formează abia la sfârşitul secolul al XVIII-lea
începutul secolului al XIX-lea.
Sigismund Bathory: renunță în martie 1598 în favoarea comisarilor imperiali și în
august revine, în martie 1599 renunță în favoarea lui Andrei Bathory, revine în ianuarie
1601.

Diplomația domnitorilor români la începutul modernității

Catastrofa turcilor la Viena în 1683 a obligat Imperiul Otoman să recurgă la o politică

defensivă, de care încearcă să profite Imperiul Habsburgic, Polonia și mai apoi Rusia.
În fața crizei Imperiului Otoman, domnitorii români au promovat o politică antiotomană
în încercarea de a menține ființa statală și de a respinge dorința Marilor Puteri de a partaja spațiul
românesc. Politica de echilibru a domnilor români a urmărit obținerea libertății de mișcare și
îngrădirea suzeranității otomane.
În ciuda ofertelor generoase de alianță din partea puterilor creștine, domnii români au
rămas în general circumspecți/neîncrezători față de mișcările aliaților creștini. De exemplu,
Șerban Cantacuzino, domn în Țara Românească (1678-1688) a intrat în tratative cu habsburgii
dar a fost prudent, nedorind să înlocuiască o dominație cu alta.
Urmașul acestuia, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a promovat relații strânse cu
Moldova și Transilvania (susținând Biserica Ortodoxă ).
Politica externă a fost una de echilibru: a menținut relații bune cu Poarta (política
pungilor cu galbeni), a încercat să negocieze cu habsburgii (relații când relaxate, când tensionate,
culminând în 1690), a intensificat legăturile cu Rusia, de fapt a ținut legături strânse cu toate
marile capitale europene: Viena, Paris, Moscova, Cracovia sau Roma. Se remarcă tratatul cu
habsburgii în 1689: se recunoaște individualitatea Țării Românești, închinarea sa formală
habsburgilor; tratatul nu s-a putut aplica, Țara Românească fiind atacată de habsburgi în 1690,
Constantin Brâncoveanu învingându-i cu ajutor turcesc (tătăresc) la Zărnești.
În timpul conflictului ruso-moldo-turc (1711), domnitorul a aplicat o politică de
expectativă, dar până la urmă turcii îl vor mazili în 1714 - a fost ucis la Constantinopol, și după
doi ani ( când pe tronul Țării Românești s-a aflat Ștefan Cancacuzino) turcii instaurează domniile
fanariote, nemaifiind siguri pe domnitorii români.
Dimitrie Cantemir (1710-1711) domnitorul Moldovei, considerat un om de încredere de
turci se orientează spre alianța cu Rusia încheind cu Petru cel Mare tratatul de la Luțk din
1711 care prevedea:
 Respectarea autonomiei interne a Moldovei;
 Rusia garanta integritatea teritorială a Moldovei;
 Sprijin în lupta antiotomană;
 Domnie absolută și ereditară în familia Cantemir.
 1711: Însă armata moldo-rusă este învinsă la Stănilești pe Prut, creștinii au avut cam 40.000
de oameni și turcii 120.000. Creștinii sunt încercuiți și rămân fără hrană, după câteva zile de
lupte sunt nevoiți să se predea. Prin Pacea de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), i se permitea
ţarului să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele. Dimitrie Cantemir și boierii
filoruși au fost obligați să plece în Rusia. Din 1711 în Moldova se instaurează domniile fanariote.
În concluzie, perioada sfârșitului sec. al XVII –lea și începutul sec. al XVIII-lea reprezintă o
perioada în care domnitorii români încearcă să mențină statutul privilegiat al Principatelor (
autonomie) și chiar să înlăture dominația otomană prin alianță cu habsburgii sau rușii, însă au
fost destul de prudenți, nedorind să schimbe o dominație cu alta (așa cum au constatat că s-a
întâmplat cu Transilvania care a fost trecută de sub suzeranitate otomană sub cea habsburgică
după 1687).