Mircea cel Bătrân a fost primul domnitor al Cetăţii de Scaun care şi-a pus amprenta pe Târgovişte, dar şi pe

dezvoltarea drumurilor comerciale cu Braşovul şi cu Brăila. El a domnit între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394
şi între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418. În 1359 voievodul Nicolae Alexandru a înfiinţat la Argeş prima mitropolie
a Ţării Româneşti, pe al cărei scaun s-a suit kir Iachint, adus din Vicina. În 1370 Vladislav Vlaicu înfiinţează şi cea
de-a doua mitropolie a ţării, la Severin. Mitropoliţii valahi erau numiţi şi unşi de către Patriarhul din
Constantinopol. La urcarea pe tron, Mircea îi găseşte ca mitropoliţi pe Antim Critopol la Argeş şi Atanasie la
Severin. În perioada următoare, cei doi vor participa — separat sau împreună — la şedinţele sinodului patriarhal.
Cea mai importantă ctitorie a lui Mircea este mănăstirea de la Cozia, ce poartă hramul Sfânta Treime. Aceasta
cuprinde caracterele arhitectonice ale şcolii sârbeşti din Valea Moravei şi păstrează în bună parte vechile sculpturi
1 ornamentale. Pictura a fost refăcută după vechiul model, în secolul al XVIII-lea. În biserică se regăseşte şi
mormântul marelui voievod. Trebuie spus că Mircea a ctitorit ridicarea unei noi mănăstiri, pe locul dăruit de
boierul Nan Udobă, pentru a înlocui vechea Cozie, ridicată probabil în vremea lui Radu I şi aflată la circa un
kilometru depărtare, la piciorul muntelui Cozia, în locul strâmt unde se curma valea Oltului. După clădirea noii
mănăstiri pe un teren mai larg, călugării şi stareţul s-au mutat aici, păstrând însă vechile privilegii, averi şi moşii.
Politica interna:
Mircea a stăpânit un teritoriu întins, pe care l-a organizat într-o formă centralizată. L-a asociat la domnie pe fiul
său cel mai mare, Mihail I, înainte de 27 decembrie 1391.
Economia țării a fost întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în
cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care
încheie tratate și privilegii în acest sens. S-au înființat noi surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în
timp ce producțiile de cereale, animale și sare cresc.
 Politica externa:
În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența
țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în lupta
împotriva extinderii Imperiului Otoman. Trebuie menționat faptul că Mircea a fost vasalul regelui ungar, care i-a
recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și cetatea
Bologa cu 18 sate.
Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei încă din 1389. Prin intermediul lui
Petru I, domnul Moldovei, a reușit în 1389 să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată
împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două
2 țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care
regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia Veche), relațiile dintre Ungaria și Țara
Românească se înrăutățesc. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean
reînnoiește în 1410 tratatul cu Polonia. În 1400 Mircea l-a îndepărtat de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și l-a
impus ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman Mușat. Până la moartea voievodului muntean, relațiile dintre
cele două țări vor rămâne cordiale.
Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării. În perspectiva căderii
Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa
și o alipește Țării Românești în 1388.
 Conflictul cu imperiul otoman:
Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din
sudul Dunării. În 1395, Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate
(aprox. 40.000 de soldați, după unii autori). Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de soldați),
neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire. În ziua de 17 mai 1395 (după alte surse 10
octombrie 1394), armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit
Rovine. Bătălia nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde tronul și se retrage
în Transilvania. Strategia militară abordată de către acesta precum și tactica retragerii îi aduce o oarecare faimă
între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl așază în scaun pe un anume Vlad, care va fi înlăturat
3 de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg.
În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomană inițiată
de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele maghiar. După
câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie. Oastea
valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte la șarja cavaleriei grele, se retrage fără a intra în
luptă.
Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat, prin sprijin militar, pe Musa Celebi (fiul lui Baiazid I)
să devină sultan (pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (în 1416 pe Mustafa Celebi, frate al
lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din). În anul 1409 Musa a venit în Țara Românească, fiind primit de Mircea. În anul următor, cu
ajutor de la domnul român și de la despotul Serbiei, Ștefan Lazarevici, forțele lui Musa au învins pe cele ale fratelui său Soliman
(Suleiman), ucis după ce fugise de pe câmpul de luptă. La 17 februarie 1411, Musa era proclamat sultan la Edirne (Adrianopol).
Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah.
 Sfârșitul domniei:
Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace
cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur.
Totodată, domnul român a fost obligat să trimită turcilor un fiu ostatic drept garanție. Mircea cel Bătrân a încetat
din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La domnie a
urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.
„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius,
Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit un bun gospodar, prin
măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe locașe de cult.
4 Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu
Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp situația internă. Reușind să împiedice în mod
eficient expansiunea otomană în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân devine o figură proeminentă a luptei creștinilor
din Balcani.
Teritoriile stăpânite de Mircea cel Bătrân:
Granițele Valahiei s-au schimbat deseori până la mijlocul secolului al XVI-lea, însă în timpul domniei lui Mircea Țara
Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud și de la Porțile de
Fier în vest până la Marea Neagră în est.
Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârșitul domniei sale, sub forma: „Eu, întru Hristos Dumnezeu
binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și
cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către
părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată
Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.
 Administrația:
Prin titlul său, Mircea avea conștiința că este un domnitor și stăpânitor ortodox, ales de Dumnezeu și uns de
Biserica Răsăritului. Prin această formulare era subliniată și independența țării, căci domnitorul fusese pus pe
tronul său de către singur Dumnezeu, prin hotărârea adunării elective, nu de vreun alt rege sau împărat. Titlul nu
cuprinde însă și realitățile politice ale epocii, fiindcă Mircea nu stăpânește ca un autocrat absolut, ci ca un
domnitor respectat, care ține seama de datini în deciziile sale, luate cu ajutorul boierilor din sfat.
Domnul era apărătorul supușilor săi (comandantul oștilor, împărțitorul suprem de dreptate) și cel spiritual al
țării, ca și ctitor de lăcașe pentru înălțarea de slujbe. El adună, prin funcționarii săi, veniturile domniei (așadar ale
statului) și are inițiative întru „ridicarea țării”: tratate comerciale, batere de monedă, înființarea minelor etc. Ca și
5 senior feudal între boieri, avea privilegiul de dominium eminens (stăpân peste toate pământurile țării). În relațiile
externe, domnul reprezenta țara față de suveranii străini.
Toate aceste prerogative erau exercitate în limitele datinilor și cu sprijinul și aprobarea sfatului domnesc. Astfel,
în hrisoave și tratatele comerciale externe ale lui Mircea sunt precizate numele boierilor consultați, ca și garanție a
consultării sfatului.
Mitropolia Țării Românești:
În 1359 voievodul Nicolae Alexandru a înființat la Argeș prima mitropolie a Țării Românești, pe al cărei scaun s-a suit kir Iachint,
adus din Vicina. În 1370 Vladislav Vlaicu înființează și cea de-a doua mitropolie a țării, la Severin. Mitropoliții valahi erau numiți și
unși de către Patriarhul din Constantinopol.
La urcarea pe tron, Mircea îi găsește ca mitropoliți pe Antim Critopol la Argeș și Atanasie la Severin. În perioada următoare, cei doi
vor participa — separat sau împreună — la ședințele sinodului patriarhal. Antim, care era și „locțiitor al Nicomediei”, a stat la
Constantinopol din februarie până în martie 1389, după care din iulie apare și Atanasie. În ianuarie 1392 ambii mitropoliți ai țării
sunt trecuți ca martori în hrisovul lui Mircea pentru mănăstirea Cozia. Atanasie se află iarăși la Constantinopol din noiembrie 1396
până în martie 1397 și din 1400 până în 1401.
 Mănăstirile ortodoxe:
Cea mai importantă ctitorie a lui Mircea este mănăstirea de la Cozia, ce poartă hramul Sfânta Treime. Aceasta
cuprinde caracterele arhitectonice ale școlii sârbești din Valea Moravei și păstrează în bună parte vechile sculpturi
ornamentale. Pictura a fost refăcută după vechiul model, în secolul al XVIII-lea. În biserică se regăsește și
mormântul marelui voievod.
Trebuie spus că Mircea a ctitorit ridicarea unei noi mănăstiri, pe locul dăruit de boierul Nan Udobă, pentru a
înlocui vechea Cozie, ridicată probabil în vremea lui Radu I și aflată la cca. un kilometru depărtare, la piciorul
muntelui Cozia, în locul strâmt unde se curma valea Oltului. După clădirea noii mănăstiri pe un teren mai larg,
călugării și starețul s-au mutat aici, păstrând însă vechile privilegii, averi și moșii.
6 Cultura:
Despre cultura din vremea lui Mircea cel Bătrân se știe prea puțin, în mare parte din cauza faptului că nu s-au
păstrat vechile manuscrise de la mănăstirile Cozia, Tismana, Cotmeana și Snagov. Până în timpurile noastre a ajuns
un Polieleu (glorificare în versuri și cântări a Maicii Domnului) compus de „kir Filotei monahul, fost mare logofăt al
lui Mircea voievod” (este vorba de Filos logofătul, călugărit sub numele de Filotei). Această lucrare a cunoscut o
răspândire foarte largă, ajungând să fie copiată chiar și în Rusia, Serbia, Bulgaria sau Cehia.
De asemenea, tot din aceeași perioadă a mai supraviețuit o Evanghelie copiată de călugărul Nicodim de la
Tismana pe pergament, un Hexæmeron al lui Ioan Exarhul, o Evanghelie din secolul al XII-lea care a aparținut
mitropolitului Antim Critopol, și un Tetraevanghel din 1404-1405, împodobit cu miniaturi de către Nicodim de la
Tismana. Acesta este considerat cel mai vechi manuscris miniat din Țara Românească. Ferecătura
Tetraevanghelului este realizată în tehnica au repaussé și redă scena răstignirii Mântuitorului.
 În domeniul olăritului, se remarcă vasele având litere sau propoziții incizate în pasta moale (de exemplu pe o
strachină smălțuită de la curtea domnească scrie „[Io]an a scris în luna martie 8 zile”), și cahlele de sobă având
reprezentați cavaleri în zale, descoperite la Târgoviște. Figurile reprezentate pe vasele de ceramică sunt diverse:
oameni, animale, etc.
Într-o povestire bizantină („Călătoria lui Mazaris în iad”, 1415) se arată cum un grup de artiști greci, veniți în Țara
Românească din motive comerciale, au fost primiți foarte bine de către „prea mărinimosul voievod”.
Ca operă arhitecturală, din vremea lui Mircea datează numai biserica cea mare de la Cozia. Pictura murală însă
este mai nouă, ea fiind restaurată complet la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În tezaurul bisericii se mai păstrează
încă un epitaf din 1396, țesut pe mătase albastră și brodat cu aur și argint. De asemenea, la jumătatea secolului al
7 XIX-lea încă se mai găsea acolo și mantaua voievodului, prefăcută într-o sfită preoțească. „Stofa acestei mantale e
un ce prea curios și care merită să fie văzută; este de pluș ce cuprinde niște flori galbene pe un câmp verde
spălăcit, cu ceva fir pe dânsul și cu oarecare însemnări roșii, cât se poate de solid și curat”.
În cancelaria domnească se cunoșteau limbile slavonă, latină și probabil greacă. Grămăticii erau puțini, astfel că
trebuiau să își urmeze domnul oriunde se ducea acesta, căci ei cunoșteau formulele juridice consacrate. D. P.
Bogdan considera că „formularele hrisoavelor slavo-române în totalitatea și armonizarea lor sunt un produs
propriu spiritului românesc al epocii, impregnat de mediul slav, elementele componente importate din mediul
bizantin prin intermediul sud-slav și din mediul apusean prin intermediul sârb sau ungaro-latin, modelându-se
după nevoile cancelariei muntene”. Aceasta înseamnă mai multă precizie, simplificare și prezența mai multor
elemente juridice față de corespondentele sârbe sau bulgare.