Mircea 

cel Bătrân

HANCERENCO ANA MARIA

•Mircea cel Bătrân (n. 1355 - d. 31 ianuarie 1418)
a fost domn al Țării Românești între 23 septembrie 1386 -
noiembrie 1394 și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.
•A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron
după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386[1]. În actele
oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și
de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare
voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub
numele Mircea cel Mare.
•Originea supranumelui de „cel Bătrân”
•
•Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut),
însă odată cu evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial,
deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele
„cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în
limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu
acest nume. Întrucât în Țara
•Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în
Occident,Mircea a primit acest nume postum pentru a fi
deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul,
care a domnit în secolul al XVI-lea
•Domnia lui Mircea cel Batran
•
•Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută
la 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin
proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de
înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei,
administrației și Bisericii.
•
•Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor
de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care
urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, și să
stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.
•Politica internă
•
•Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o
formă centralizată,sub autoritatea domniei care era stabilită la Curtea de
Argeș. Din 1408 îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, Mihail I, acesta avându-
și curțile la Târgoviște.Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul
de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori
potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu
care încheie tratate și privilegii în acest sens. Se înființează noi surse de venit în
urma deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale
și sare cresc.Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe
sfatul boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții. De asemenea, se
înmulțește numărul funcționarilor însărcinați cu adunarea impozitelor și
judecarea pricinilor și le sunt stabilite clar jurisdicția precum și datele pentru
strângerea dărilor.
•Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, și
oastea cea mică sau curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează
dreptul de oaste asupra satelor scutite și se pare că reactivează această
obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează
armata cu arme și întărește sau înființează cetăți în punctele strategice ale
țării.
•Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor
deveni în timp centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor,
precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și activitatea zugravilor
acestora. În 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul de „exarh al
plaiurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.
•Politica externă
•
•În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe
solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența
țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de
Luxemburg (stânga), regele Ungariei, bazate pe interesul
reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman.
Trebuie menționat faptul că Mircea a fost vasalul regelui
ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș
și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și
domeniul Bologa cu 18 sate. Cu toate că jurământul
de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii
la existența acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele
două țări, încheiat la Brașov în 1395.
•Conflictul cu Imperiul Otoman
•
•Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman datorită intervențiilor
sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În 1395,
Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut Dunărea în fruntea
unei forțe însemnate (aprox. 40.000 de soldați, după unii autori).
Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de
soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică
de hărțuire. În ziua de 17 mai 1395 (după alte surse 10 octombrie
1394), armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană într-un
loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine. Bătălia nu este decisivă,
căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde
tronul și se retrage în Transilvania. Strategia militară abordată de
către acesta precum și tactica retragerii îi aduce o oarecare faimă
între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl așază
în scaun pe un anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea
abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de
Luxemburg.
•În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui
maghiar, participă la cruciada anti-otomană inițiată de o
parte a capetelor încoronate și o parte a
nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele maghiar.
După câteva succese minore, cruciada s-a
încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole(in fotografia
din stânga Bătălia de la Nicopole. Miniatură din cronica lui
Jean Froissart, 1398) din 25 septembrie. Oastea valahă,
fortată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte la
șarja cavaleriei grele, se retrage fără a intra în luptă.
•Anul următor, în 1397, pe râul Ialomița, precum și în anul
1400, Mircea cel Bătrân zdrobește categoric două incursiuni
otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf
în Transilvania.
•Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur
Lenk (Tamerlane sau Timur cel Șchiop) la Ankara în vara lui
1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca
urmare Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o
campanie împotriva turcilor. În 1404 Mircea a reușit să se
impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai
mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului
otoman și l-a ajutat pe Musa Celebi să devină sultan
(pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit
și alți pretendenți (Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe
șeicul Bedr-ed-Din).
•
•Cu toate acestea, sultanul Mahomed I (dreapta) reușește să-
și înfrângă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire
a voievodului valah.
•Sfârșitul domniei
•
•Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul
domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman,
care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual
de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat
să trimită la Constantinopol un fiu drept garanție.
•Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind
înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La
domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408. „Principe
între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit
de către istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit peste
Valahia timp de 32 de ani. Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit
un bun gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a
luat, și un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe lăcașe de
cult. Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit
diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu
Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp
situația internă. Reușind să împiedice în mod eficient
expansiunea otomană în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân devine
o figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani.Mormantul
sau se afla la Manastirea Cozia.
•Teritoriile stăpânite de Mircea cel
Bătrân
•
•Granițele Valahiei s-au schimbat constant de-a
lungul istoriei, însă în timpul domniei lui Mircea
Țara Românească a ajuns la întinderea
teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în
nord la Dunăre în sud și de la Porțile de Fier în
vest până la Marea Neagră în est.