Mircea cel Bătrân si lupta antiotomana

Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, la 23 septembrie 1386. El găsește
Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor duse de precedenții săi,
continuând consolidarea economiei, Armatei, Administrației și Bisericii. Sub Mircea cel
Bătrân, Ţara Românească cunoaşte cea mai mare întindere teritorială; domnul nu numai şi-a
consolidat stăpânirile din Transilvania, obţinute ca feude din partea regalităţii ungare, dar a
cuprins şi Dobrogea sub autoritatea sa.

Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman datorită intervențiilor sale în sprijinul

popoarelor creștine din sudul Dunării. În 1395, Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut
Dunărea în fruntea unei forțe însemnate (aprox. 40.000 de soldați, dupa unii autori). Mircea
bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de soldati), neputându-se opune într-o luptă
deschisă, a ales o tactică de hărțuire. În luna mai 1395 (după alte surse 10 octombrie 1394),
armata Țării Românești înfrânge otomanii într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine.
Bătălia nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde tronul
și se retrage în Transilvania. Strategia militară abordată de către acesta precum și tactica
retragerii îi aduce o oarecare faimă între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii
îl așează în scaun pe un anume Vlad, care va fi îndepărtat de către Mircea abia în 1397, cu
ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg.

În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la

cruciada anti-otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii
occidentale și condusă teoretic de regele maghiar. După câteva succese minore, cruciada s-a
încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie. Oastea valahă, formată din
cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte la șarja cavaleriei grele, se retrage fără a intra în
lupta.

Anul următor, 1397, pe râul Ialomița, precum și în 1400, Mircea cel Bătrân zdrobește
categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în
Transilvania.

Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur cel
Șchiop) la Ankara în vara lui 1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca
urmare Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor. În 1404
Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai mult, el a luat
parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat pe Musa Celebi să devină sultan
(pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (Mustafa Celebi,
frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din).

Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o

expediție de pedepsire a voievodului valah.

Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau
1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul
unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la
Constantinopol un fiu drept garanție.

Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria
sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din
1408.

Bibliografie:
-Mihai Bărbulescu..., Istira Românilor, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1998
-P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Editura Corint