Proiect realizat de

Cirticioiu Dragoș

Mircea cel Bătrân. (1386-1418)

Întinderea stăpânirii

Mircea cel Bătrân este unul din marii domni războinici ai

Românilor, cel care a ținut piept înaintării turcești. Era fiul lui Radu
și fratele mai mic al predecesorului său în domnie, Dan. În
momentul când se urcă Mircea pe tron, Țara Româneasca avea o
întindere destul de mare, cea mai mare întindere pe care a avut-o
până in vremea lui Mihai Viteazul.
Aceasta o putem vedea dupa titlul destul destul de pompos, imitat
după cel al țărilor bulgare și al împăraților bizantini, cu care își
începe Mircea hrisoavele;  „Eu, întru Hristos Dumnezeu
binecredinciosul și de Hristos iubitorul și autocrat, Io Mircea,mare
voevod și domn, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu oblăduind și domnind peste toată țara
Ungro-Vlahia și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și al banatului Severinului
stăpânitor și pe ambele părți ale Dunării până la marea cea mare și orașului Dârstor (Silistra)
oblăduitor…

Titlul ,,Io” pus înaintea numelui tuturor domnilor munteni era o imitație după titlul țarilor bulgari, o
prescurtare din ,,Ioan”, în amintirea lui Ioan Asan II, țarul imperiului româno-bulgar.
Ungrovlahia era titlul ce se dedea Țării Românești sau Munteniei, originea acestui titlul vine de la
biserică. Patriarhia de la Constantinopol, înființând o mitropolie în Țara Românescă a numit-o ,,a
Ungro-Valahiei”, adică a Vlahiei dinspre Ungaria, pentru a o deosebi de celelalte Vlahii mai apropiate
de Bizanț, stătulețe ale Vlahilor balcanici, din Pind și Tesalia. De la titlul mitropolitului numele de
Ungro-Vlahia a trecut apoi și în cancelaria domnească. Afară de Ungro-Vlahia, adicăȚara Românească
propriu zisă, vedem că Mircea mai stăpânea spre ,,părțile tătărești”, regiune vecină cu Tătarii de peste
Nistru, așezata în sudul Basarabiei de azi, cu cetatea Chilia. De la stăpânirea Muntenilor ziși și
,,Basarabi”, după întemeiatorul țărilor , s-a păstrat numele de Basarabia pentru aceasta regiune.
Urmeaza apoi în titlu Amlașul și Făgărașul, feudele de peste munți, date domnilor Țării Românești de
regele Ungariei încă din vremea lui Vlaicu(Vladislav). Titlul de herțeg, este conrupt din germanul
Hertzog, conte.
Stăpânirea lui Mircea până la ,,marea cea mare” și la Silistra privește provincial Dobrogea. Această
provincie se despărțise de Bulgaria sub un principe Dobrotici care stăpânea până la Cavarna. De la
stăpânirea lui Dobrotici în această provincie se trage numele ei, Dobrogea. După moartea lui Dobrotici,
țara lui trece în stăpânirea lui Mircea își avea dregătorii lui la Silistra, cari purtau un titlu grecesc,
chefalia, (căpetenii). Stăpânirea lui în Dobrogea n-a ținut însă multă vreme, căci această provincie a fost
cuprinsă peste câtva timp de Turci.

Legăturile cu vecinii

Întinderea stăpânirii lui Mircea făcea ca țara lui să fie destul de însemnată și ca prietenia lui
să fie destul de însemnata și ca prietenia lui să fie căutată de stăpânitorii din țările vecine. Și el,
la rândul său, avea nevoie de aliați căci se afla în primejdie față de repedea înaintare a Turcilor
Proiect realizat de
Cirticioiu Dragoș

spre Dunăre. Pentru a se apăra împotriva lor, Mircea a încheiat mai multe tratate de alianță cu
vecinii lui de la miază noapte. În Ungaria, domnea Sigismund, care a fost mai târziu și împărat
al Germaniei și rege al Boemiei. Ar fi fost cel mai puternic suveran al Europei, dacă nu s-ar fi
iscat în stăpânirile lui tot felul de lupte interne, care îi slabiră oștirile. Cu Sigismund incheie
Mircea un tratat de alianță la 1395, îndreptat împotriva Turcilor, făgăduindu-și ajutor
reciproc.

Dacă Sigismund va merge în persoană în fruntea oștilor lui, atunci va merge și Mircea, dacă va
merge și Mircea, dacă va trimite numai un căpitan al său, Mircea, va face si el la fel. Pe lângă
această alianță militară, Mircea , va face si el la fel. Pe lângă această alianță militară, Mircea
mai avea si legături de negoț cu Ungaria, el înnoi privilegiul dat de unchiul său Vladislav
negustorilor sași din Brașov, dându-le voie să vină in târgurile țării lui cu postavuri din Flandra
și Boemia și să cumpere în schimb cai, boi, oi, porci, ceară, brânzeturi, pește, aducând de
asemenea prin țară ,,marfă de peste mare”, adica din Asia, mirodenii, păr de cămila, piper,
bumbac și vinuri levantine.
Prin intermediul Moldovei, Mircea intră în legături și cu Vladislav Iagiello, regele Poloniei.
Vladislav tocmai atunci unise sub sceptrul său Polonia și Litvania și devenise un monarh
puternic, care ar fi putut tine in cumpănă puterea ungurească, în cazul când Sigismund ar fi vrut
din nou să ia Țara Românească sub stăpânirea lui. Petre Mușatin, domnul Moldovei se
declarase vassal al Poloniei și fiind în legături de prietenie cu Mircea, mijloci un tratat de
alianță între acesta și suzeranul său.
Acest tratat semnat la 1390 in Suceava și înoit la 1403 era îndreptat împotriva Ungariei, dar în
caz de pericol aiurea(adică de la Turci), să fie cu toții împreuna. Și cu Polonia încheie Mircea
un tratat commercial alături de alianța politică. El dă un privilegiu de comerț negustorilor din
Lemberg, ca trecând prin Moldova, să poata veni să cumpere și să vândă și în Țara
Românească, plătomd vama la Râmnicul Sărat.
Astfel Mircea putea să se sprijine pe cele două mari state de la Nord în lupta sa împotriva
Turcilor și avea în plus prietenia Moldovei. Când în acest principat au inceput să lupte pentru
domnie, Mircea intervene ca să pună în scaun un domn prieten. În 1400, el răstoarnă și ia
prizonier pe domnul Mmoldovei, Iuga zis Ologul și atunci se urcă în scaun Alexandru cel Bun,
un domn înțelept, care a urmat să păstreze raporturi de prietenie cu Mircea.

Primele lupte cu Turcii Cosovo

(1389) și Rovine (1394)

În sudul Dunării, Mircea avea de asemenea un aliat, pe despotul Sârbilor, Lazăr, cu care era
înrudit.
Turcii puseseră piciorul în Europa în 1357 și în câteva decenii ajunseseră la Dunăre. Scaunul
sultanilor se mutase de la Brusa de la Adrianopol și, lăsând deocamdată Constantinopolul
împăratului bizantin, turcii au început cucerirea Serbiei și a Bulgariei.
În 1389 sultanul Murad I se îndreaptă cu toate puterile lui împotriva Sârbilor, asuupra cărora
Proiect realizat de
Cirticioiu Dragoș

domnea despotul Lazăr. Mircea, care cum am spus, era înrudit și aliat cu dânsul, îi trimite un
contingent de oaste în ajutor. Lupta se dădu la Câmpul Mierlei sau Cosovo, și turcii, datorită
superiorității lor numeroase și cavaleriei, începutul luptei sub cortul lui de un sârb, dar fiul său,
Baiazid I, zis și Fulgerul (Ilderim) ia comanda și îi bate pe
creștini. Despotul Lazăr cade și el în luptă, odată cu
libertatea Serbiei. Sârbii rămaseră vasali ai Turcilor, dar
în cele din urmă țara lor a fost transformată în pâșalâc
turcesc în veacul XV. Țarul bulgar, Șișman de la Târnova
se supuse de teamă Turcilor, plătindu-le tribute și astfel
sultanul Baiazid se afla liber să se răzbune împotriva lui
Mircea pentru ajutorul ce-l dăduse Sârbilor.
El trecu Dunărea la 1394 cu o mare armată, însoțit și
de principii sârbi ce se declaraseră vasali ai Porții
Otomane. În lupta de la Rovine în părțile Jiului de jos,
mica oaste a lui Mircea făcu minuni de vitejie, luptând
împotriva năvălitorilor și izbuti să-I ție in loc. Marco
Crailevici, eroul sârb, cântat de baladele populare sârbești, care acum lupta de partea Turcilor,
a cazut în lupta împreuna cu alți căpitani de frunte ai dușmanilor. Dar Mircea nu a putut să se
folosească de ascastă izbândă partial;slăbit de pierderile suferite și-a dat seama că nu poate
susține o nouă izbire a armatelor sultanului și s-a retras în Ardeal, așteptând ajutor de la
Sigismund, regele Ungariei. Turcii atunci au ocupat toată Țara Româneasca și ăun în scaunul
domniei în locul lui Mircea pe un boier, care se declarase de partea lor, anume Vlad.
Din scurta domnie a acestui uzurpatoravem un act prin care el înnoiește alianța cu regele
Poloniei, probabil de teama unui atac din partea Ungurilor, la care se refugiase Mircea. Tot
atunci Vlad înnoiește și privilegiul de negoț al negustorilor polonezi de la Lemberg.
În anul următor (1395), Mircea trece din nou peste munți cu ajutor unguresc și cu însuși
regele Sigismund. Țara Românească este recucerită și turcii sunt învinși la Turnu Măgurele
( numit și Nicopolul mic). La întoarcerea sa în Ardeal, Sigismund este însă atacat de partizanii
lui Vlad în strâmtorile munților și întocmai ca si Carol Robert in 1330 el suferă o mare
înfrângere.
Cu toate acestea Vlad este învins de către Mircea, și în anul următor acesta este deplin stăpân
pe țara lui, Stăpânirea lui Mircea era însă acum mai redusă, căci Turcii, după ce se cuceriseră
și Târnova de la țarul Șișiman, ocupă și provinciile lui Mircea de peste Dunăre, Dobrogea și
Silistra, pe care le-au ținut în stăpânirea lor până în 1878.

Cruciada de la Nicopole (1396)

Sigismund regele Ungariei, văzând marea primejdie a înaintării turcești, a facut un apel către
toți creștinii din Europa să înceapă o nouă cruciadă împotriva păgânilor, care amințau să
cucerescă una după alta, toate țările lor. Apelul lui a fost ascultat și sosiră în Ungaria oștiri de
Proiect realizat de
Cirticioiu Dragoș

cavaleri și orășeni din Germani și Franța, o importantă oaste de cavaleri din Burgundia sub
conducerea mareșalului Bouciacault și a lui Ioan ducele Burgundiei. Armata cruciaților
comandată de însuși Sigismund trecu prin Banat, apoi peste Dunăre și veni la Vidin, unde
domnea țarul Strașmir, care se uni și el cu dânșii.
Înaintând de-a lungul Dunării, cruciații cuceriră cetatea Nicopole, unde sosi de pe malul opus
și Mircea cu oastea Țării Românești. La Nicopole, se dete duoa lupta decisive cu turcii în
septembrie 1396. Sultanul Baiazid soseste în fruntea unei mari oștiri, care după spusele
contemporanilor ar fi atins cifra de 200.000 de oameni, pe când cruciații erau abia 60.000.
Totuși, ei fiind mai bine înarmați și mai buni oșteni, ar fi putut învinge, dacă ar fi fost
disciplinați. Dar din nenorocire pentru dânșii, ei o duceau numai in chefuri și numeroase
rivalități izbucneau între cavalerii din diferite națiuni. Astfel când a fost vorba să se înceapă
lupta, Mircea, care facuse până atunci cu ai lui o recunoaștere până la marginea oștirii turcești,
a cerut lui Sigismund să-i îngăduie să înceapă el lupta, ceea ce acesta primi cu bucurie. Ducele
Burgundiei însă declară că numai lui și nu altuia se cuvine onoarea de a da primul atac cu
cavalerii îmbrăcați în zale. El nu îngăduie nici măcar ungurilor lui Sigismund să pornească
întâi. Burgunzii risipiră doua avant-garde turcești, dar sosind la grosul trupelor sultanului, au
fost înconjurați din toate părțile și nimiciți. Însuși ducele Burgundiei a fost luat prins. Sigismund
căută atunci să vie în ajutorul lor respingând pe turci. Baiazid primi însă noi întăriri , oști
sârbești care au risipit armata lui Sigismund. O mare parte din oastea creștină se îneacă în
Dunăre, alții sunt luați prizonieri de către turci. Mircea se retrase peste Dunăre. În urma
dezastrului de la Nicopole, creștinii nu mai cutezară multă vreme să mai întreprindă ceva
împotriva turcilor. Baiazid se folosi de aceste împrejurari și ataca din nou pe Mircea peste
Dunăre, dar a fost alungat. Turcii au cerit atunci cetatea Vidinului, ultima stăpânire creștină
care mai rămpsese în Bulgaria (1398).
Țarul Strașmir rudă cu Mircea a fost silit să fugă cu moaștele sfintei Filofteia, patroana
Bulgariei, care se păstrau în acel oraș, au fost transportate în Țara Românească la biserica
domnească de la Curtea de Argeș. Ele se păstreaza și azi aici la biserica episcopală.
Ultima expediție trimisă de Baiazid împotriva lui Mircea a avut loc în 1400, dar și de data
acesta domnul Țării Românești știu să alunge pe năvălitorii păgâni din țară. De câteva ori avea
să lupte singur, pe pământul său contra turcilor, Mircea știa să se folosească de teren și de
oameni în așa fel, ca izbânda să rămână de partea lui. În luptele în care el nu avea singur
conducerea, ca la Nicopole, nu a fost tot așa de fericit.

Ultimile lupte cu turcii

Mircea a avut norocul să se poată odihni ceva timp datorita gravelor turburări ce au izbucnit
în Impreul Otoman, grație cărora turcii nu mai fură în stare să-și urmeze ofensiva la Dunăre.
In anul 1402 hanul mongolilor, Timur Lenk (Timur cel șchiop), zis și Tamerlan, a năvălit din
Asia asupra Imperiului lui Baiazid și înaintă până în Asia Mică. In lupta de la Angora, Baiazid
a fost complet înfrânt de noii năvălitori și luat prizonier. Timur Lenk se retrase spre Asia
Proiect realizat de
Cirticioiu Dragoș

central, purtând după dânsul pe sultanul turcilor inchis într-o cușcă.

Deși tătarii nu au intrat mai departe , totusi Imperiul Otoman rămase foarte slăbit, cu atât
mai mult cu cât imediat după plecarea lui Baiazid in robie , a urmat certuri pentru tron între fiii
lui . Mai întâi incepe lupta între Soliman şi Musa . Mircea se amestecă si el în aceste lupte
interne din Turcia si susţine pe cel din urmă , desigur cu scopul de a mări anarhia în ţara
duşmanilor lui.

Musa învinge pe Soliman , dar atunci s-a ridicat al treilea frate , Mahomed I , care ajunge
singur stăpânilor al imperiului la 1413. Mircea însă nu pierde nădejdea să creeze noi greutăţi
turcilor , el adăposteşte în ţara lui cu acest scop pe un alt pretedent la scaunul sultanilor ,
anume Mustafa fiu nelegitim al scaunul sultanilor , anume Mustafa , fiu nelegitim al lui Baiazid.
Mustafa înceatcă , cu spijinul lui Mircea să alunge din scaun pe Mohamed , dar nu izbuteşte ,
este învins si omorât. Această împrejurare nu e tocmai plăcută pentru Mircea , care avea acum
să susţină din nou duşmania turcilor. La sfârşitul domniei lui , însă el primeşte să plătească
tribut turcilor , pentru a avea linişte si a scuti ţara de năvălirile lor.
Multă vreme s-a crezut că el ar fi încheiat cu dânşii un tratat , prin care se obligă să
plătească trei sute de galbeni annual în schimbul respectării autonomiei si obiceiurilor vechi ale
ţării. Acest tratat a fost plăsmuit în vremuri apropiate de ale noastre. Supunerea Ţarii
Românesti sub turci nu s-a făcut în realitate printr-un act scris. In ultimii ani ai domniei lui,
Mircea îşi asociase la domnie pe fiul său Mihail , sperând să statornicească astfel urmarea la
tron. La 1418 Mircea închide ochii pentru totdeauna după o domnie de 32 de ani şi este
îngropat la Mănăstirea Cozia , numită si Nucet , începută de înaintaşii lui şi prefăcută de
dânsul. În zugrăveala paraclisului de la Cozia , Mircea este reprezentat ălături de fiul său
Mihail , îmbrăcaţi în haine de modă apuseană strânse pe corp , având pe ele vulturii cu două
capete cusuţi în fir de aur ca pe chipurile împăraţilor de la Bizant sau ale cnezilor sârbi.

Situaţia politică europeană în prima jumătate a secolului  XV

Imperiul Bizantin, redus la un teritoriu în jurul Constantinopoiului nu se mai putea opune

expansiunii otomanilor, care deveniseră stăpânitori ai peninsulei Balcanice şi aşteptau momentul
favorabil cuceririi capitalei împăraţilor bizantini. Apelurile repetate ale acestora de ajutor către
Proiect realizat de
Cirticioiu Dragoș

monarhii creştini şi conducătorii Bisericii catolice au rămas fără un răspuns concret. Acest lucru
se explică prin două motive, unul de natură religioasă, celălalt de natură politică şi conjuncturală.
Motivul religios se referă la dezbinarea Bisericii creştine (în catolică şi ortodoxă) şi la opoziţia
Patriarhului de la Constantinopol la reunificarea ei. Franţa şi Anglia îşi măcinau forţele în
Războiul de 100 de ani (1337-1453), statele italiene (Milano, Neapole, Veneţia, Florenţa) se
războiau între ele pentru preponderenţă în peninsula Italică, Germania era fărămiţată în
numeroase stătuleţe, care promovau politici proprii intereselor lor. Acţiunile militare pentru
stăvilirea expansiunii militare nu mai erau susţinute decât de Papă, Veneţia,Ungaria şi Ţările
Române. Imperiul Otoman, după ce depăşeşte perioada de criză de la începutul secolului al
XV-lea, revine la politica ofensivă în timpul sultanilor Murad II (1421-1451) şi Mahomed
II(1451-1481). Murad II, după ce este înfrânt în luptele navale cu Veneţia îşi angajează forţele în
peninsula Balcanică şi împotriva Ungariei şi Ţărilor Române. Ungaria, slăbită de luptele interne
dintre marii baroni după moartea regelui Sigismund de Luxemburg, suferă înfrângeri în Serbia
(1438), după ce nu a putut împiedica incursiunile azapilor şi akîngilor (din 1435-1436) în
Transilvania, când Sibiul, Cetatea de Baltă, Braşovul sunt asediate, iar Mediaşul şi Sighişoara
arse. Pierderile teritoriale suferite ca şi a influenţei politice în Balcani au determinat statul
maghiar să fie principalul factor în organizarea ultimelor cruciade antiotomane, desfăşurate în
prima jumătate a secolului al XV-lea.

Victoria de la Rovine a încurajat papalitatea şi puterile creştine în organizarea unei noi cruciade
antiotomane. Şi-au anunţat participarea regele maghiar Sigismund de Luxemburg, Mircea cel
Bătrân şi cavalerii burgunzi. Bătălia s-a dat la Nicopole ( la Sud de Dunăre), la 25 septembrie
1396. Mircea a cerut să atace el primul deoarece cunoştea tactica de luptă a burgunzilor, dar a
fost refuzat de ducele Burgundiei, care a considerat că numai lui îi revine onoarea de a ataca
primul. Armata burgundă a fost decimată şi turcii au lăsat în viaţă doar pe ducele Burgundiei şi
pe fiul său. După bătălia de la Nicopole, marea boierime munteană l-a sprijinit din nou pe Mircea
să ocupe tronul, deoarece apăruse pericolul transformării ţării în paşalâc. În 1417, Mihmed I şi-a
propus să atace Ţara Românească. În 1417 turcii au ocupat Dobrogea pe care au transformat-o în
paşalâc. Mircea cucerise Dobrogea în 1388 şi o alipise Ţării Româneşti. Mircea cel Bătrân a
murit în 1418, lăsând o ţară prosperă în interior şi respectată de vecini şi de Marile Puteri în
exterior
Proiect realizat de
Cirticioiu Dragoș