REFERAT LA ISTORIA ŞI DIDACTICA ISTORIEI

POLITICA EXTERNĂ
DESFĂŞURATĂ DE VLAD
ŢEPEŞ (1456-1462; 1476)
 Vlad Ţepeş
Una dintre cele mai importante şi vestite figuri de voievozi medievali din Ţara Românească
a fost Vlad Ţepeş. Fiu al lui Vlad Dracul, Vlad Ţepeş a rămas vestit pentru duritatea pedepselor,
cum era, de pildă, tragerea în ţeapă.
Vlad Țepeș s-a născut in 1431 în cetatea Sighişoara în Trasilvania şi a domnit în Ţara
Românească în anii 1448, 1456 – 1462 și 1476.Este fiul luiVlad Dracul, care a fost cavaler in
Ordinul Dragonului, ordin cavaleresc din Estul Europei care avea ca scop oprirea extinderii
Imperiului Otoman.
A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania-Cneajna Bathory, apoi cu
Jusztina Szilagyi și apoi cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru băieți și o fată:Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău
din a doua și Zaleska din a treia căsătorie.

Fiind un personaj nu numai istoric, ci şi literar voievodul a fost ales de scriitorul Bram
Stoker ca erou principal al romanului său aparut in anul 1897 intitulat Dracula.De atunci, Dracula si
Transilvania, tarâmul care adaposteşte misteriosul castel plin cu fantome şi vampiri undeva în
mijlocul pădurilor întunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare sau nuvele
inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez.

Există multe legende:una spune că transformarea lui Vlad Ţepes în Contele Dracula însetat
de sange se datoreaza faptului că, potrivit obiceiului în acea vreme, învingatorul unei lupte iţi
potolea setea band sangele celor învinşi.

Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le
ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru
prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.

Cunocut pentru intoleranţa şi cruzimea sa, Vlad era în acelasi timp respectat de supusii săi
pentru campaniile de lupta împotriva turcilor. Era respectat atăt ca luptator cât şi ca voievod ce nu
tolera nedreptatea, în timpul domniei lui ridicând cateva mănastiri. A fost un erou adulat, dar si
temut de poporul lui.

Prima domnie a lui Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş a a ajuns pe tronul Ţării Româneşti cu sprijin turcesc în anul 1448 şi două luni mai
târziu este izgonit de Vladislav şi se întoarce în Imperiul Otoman. La 6 februarie 1452, domnul
muntean se regăsea în Transilvania, unde încerca să reocupe tronul Ţării Româneşti.
 A doua domnie a lui Vlad Ţepeş

În iulie sau august 1456 înainte de 20 august, când rivalul său Vladislav al II-lea era mort, Vlad
Ţepeş urcă pe tronul Ţării Româneşti sprijinit de Iancu de Hunedoara.Cea de-a doua domnie a sa va
dura până în 1462. Primul act important de răzbunare a fost îndreptat împotriva boierilor din
Targovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său.

A treia domnie a lui Vlad Ţepeş

Cea de-a treia domnie a lui Vlad Ţepeş a început în data de 8 noiembrie 1476.Din nefericire,
aceasta, ca şi cea dintâi, din toamna anului 1448 - deosebit de scurtă, încheindu-se tragic.

Politica internă desfăşurată de Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş se considera un "mare stăpânitor" căruia toţi trebuiau să i se supună şi nimeni nu
avea dreptul să îi discute hotărârile. Pentru a fi recunoscut drept un "mare stăpânitor", Ţepeş ar fi
trebuit să dispună de mijloacele necesare pentru a-şi face respectată o asemenea autoritate. Aceste
mijloace erau însă limitate de relaţiile din Ţara Românească deoarece puterea marii boierimi nu
accepta de bună voie un "mare stăpânitor".
Domnul muntean a înţeles că principala cauză a slăbirii statului erau luptele pentru putere
din taberele boiereşti ca urmare, a încercat să dea stabilitate puterii centrale mai întâi prin
eliminarea cauzei care ducea la această slăbire, drept urmare el a este cunoscut şi datorită faptului
că a ucis un număr de 500 de boieri ,toţi fiind traşi în ţeapă.
Domnitorul Ţării Româneşti pedepsea aspru hoţii, leneşii, trădătorii. El a încercat să elimine
din Ţara Românească pe oamenii lipsiţi de avere, bătrânii,orbii, şchiopii, iniţial ospătându-i din
belşug,apoi întrebându-i daca vor să scape de griji şi să nu mai fie povara nimanui.La raspunsul
pozitiv al acestora, domnitorul a poruncit să fie arşi.
 Vlad ia măsuri favorabile negustorilor locali în ceea ce priveşte comerţul în Ţara
Românească, introducând un sistem vamal protecţionist împotriva negustorilor saşi din Braşov şi
Sibiu (aceştia nu mai aveau voie să cumpere mărfuri direct de la producători, ci de la negustorii
autohtoni). Din acel moment (1459) în Braşov şi Sibiu saşii vor pregăti mulţi pretendenţi la tronul
lui Vlad, iar domnul muntean va arde în mai multe rânduri cele două oraşe.
Aşadar, putem sublinia legătura strânsă între politica internă dusă de Vlad Ţepeş şi preocuparea sa
principală, aceea de a consolida independenţa Ţării Româneşti, mai târziu Ţepeş fiind considerat de
cneazul Moscovei modelul adevăratului conducător de stat care luptă pentru întărirea autorităţii
centrale.
 Relaţiile cu Moldova

În primăvara anului 1457, Vlad Ţepeş l-a ajutat pe Ştefan cel Mare să ocupe tronul Moldovei
înlăturându-l pe Petru Anton,cel care l-a omorât pe tatăl lui Ştefan cel mare. Ştefan şi Vlad având
aceeaşi adversari şi fiind totodată verişori. La scurtă vreme după instalarea lui Ştefan cel Mare pe
tronul moldovei,acesta se împacp cu regele Poloniei care ducrea o politică de înţelegere cu Poarta,
în schimb Vlad Ţepeş îl avea ca aliat pe Matei Corvin care promova o politică externă făţiş
antiotomană. Promovând politici externe diferite cei doi domnitori au început să se teamă unul de
celălalt, domnul muntean căutându-şi sprijin în Transilvania în eventualitatea unui atac din
Moldova sau din Imperiul Otoman.
Chilia este o veche cetate românească şi un fost mare centru comercial care a aparţinut pe
rând Ţării Româneşti şi Moldovei. Ştefan cel Mare a încercat să ocupe Chilia în urma unei
înţelegeri cu regele polon înaintea lui Mohamed al II-lea care se afla pe teritoriul Ţării Româneşti la
acea vreme, slăbind în acest fel capacitatea de rezistenţă a lui Vlad, acesta din urmă fiind silit să
trimită o parte a trupelor sale să apere regiunea de răsărit a ţării,reuşind să păstreze cetatea.
Ştefan a înţeles destul de repede greşeala făcută,drept urmare acesta se împacă cu Vlad pe
care l-a ajutat în luptele duse cu partizanii lui Radu cel Frumos.
Istoricii români consideră cea mai mare greşeală acţiunea lui Ştefan cel mare din 1462.

Relaţiile cu Transilvania şi Ungaria

Aceste relaţii au format unul dintre principalele aspecte ale politicii externe ale lui Vlad
Ţepeş, cu implicaţii şi în politica internă. Hotărât să rămână alături de Ungaria şi Transilvania pe
care spera că se va putea sprijini în lupta contra turcilot, la scurtă vreme după ocuparea tronului,
înainte de 6 septembrie 1456, Vlad Ţepeş a făcut o declaraţie de fidelitate faţă de regele
Ungariei,Ladislau.
Aceste relaţii nu au durat însă foarte mult deoarece la data de 16 decembrie 1456 Ladislau
cerea saşilor să îl ajute cu bani şi oameni pe Dan, voievod, care mergea să îl alunge pe Vlad Ţepeş
din ţara sa.El îi ruga pe sibieni să renunţe la asemenea atacuri ostile avertizându-i că astfel va fi silit
să ia măsuri împotriva lor.
Atacurile lui Vlad împotriva Sibiului s-au împletit cu atacurile lui Mihai Szilgyi îndreptate
împotriva partizanţilor lui Ladislau. În iarna anuilor1458-1459 se întreprinde brusc o înăsprire a
relaţiilor lui Vlad Ţepeş cu oraşele din sudul Transilvaniei deoarece domnul muntean a interzis
pătrunderea negustorilor în interiorul ţării.
Vlad, era îndreptăţit să ia măsuri aspre împotriva unui oraş care îl întreţinea pe pretendentul
său la tron.Acesta fiind situaţia, Ţepeş a procedat după obiceiurile epocii, pe de-o parte pentru a
asigura libertatea comerţului ţării sale iar pe de alta pentru a îi elimina pe pretendenţii la tronul său.
 Relaţiile cu Imperiul Otoman

Deşi vine în ţară ca om al turcilor, Ţepeş îşi schimbă repede optica şi se va ridica împotriva
lor. Mai întâi şi-a întărit armata cu o gardă personală formată din mercenari (2000-3000 de oameni)
şi ridică în rândul micilor boieri chiar oameni simpli, „Oastea cea mică” (gardă, curteni, steagurile
boierilor) care se pare că nu depăşea 10-12 000 de oameni, iar „oastea cea mare” ajungea cu
contingentele ţăranilor liberi la 30 000.
În 1459, Vlad refuză să mai plătească tributul care era de 10.000 de galbeni şi reprezenta o
povară pentru ţară. Răzvrătirea sa coincide cu intenţia Papei de a organiza o cruciadă antiotomană
condusă de regele Ungariei, Matei Corvin. Pentru aceasta regele maghiar primeşte de la Roma o
sumă destul de mare de bani pentru a porni la luptă. În acest context politic, domnul muntean
încheie o alianţă cu regele Ungariei, la 1460. Nemulţumit, sultanul îl trimite pe Hamza bei la
Giurgiu, unde este chemat şi Vlad pentru a fi prins. Fire extrem de suspicioasă, domnul muntean nu
are încredere în turci şi vine însoţit de soldaţi, îi prinde şi îi execută pe trimişii sultanului. Peste
puţin timp, în iarna anilor 1461-1462, face o campanie de-a lungul Dunării, eliberând Giurgiu şi
atacând cetăţile turceşti de la sud de fluviu, iar teritoriul dintre Zimnicea şi gurile Dunării este
complet pustiit. Vlad ucide totul în cale, bagă groaza în turci şi face piramide din capetele lor.
În faţa acestei situaţii periculoase, create de Ţepeş la Dunăre, Mahomed al II-lea Cuceritorul
trebuia să reacţioneze. În primăvara anului 1462, în fruntea unei armate impresionante şi însoţit şi
de flotă (pentru a lua Chilia), sultanul se îndreaptă spre Ţara Românească. Vlad îşi adună toate
forţele, care nu depăşeau 30 000 de oameni, şi încearcă să-i oprească pe turci la Dunăre, dar nu
reuşeşte. Sultanul aduce cu el şi un alt domn, pe fratele lui Vlad, Radu cel Frumos. Vlad Ţepeş
solicită de la Matei Corvin ajutorul promis, fără să-l primească însă. În aceste condiţii el începe să-i
hărţuiască pe turci, evitând o luptă deschisă şi aplică şi el tactica pârjolirii în calea duşmanului, care
se îndrepta spre Târgovişte.
În noaptea de 16-17 iunie 1462, Vlad organizează împreună cu 7 000 de călăreţi atacul de
noapte asupra taberei turceşti, provocând panică şi făcându-i pe turci să se ucidă între ei,dar nu
reuşeşte să îl ucidă pe Mohamed al II-lea confundâmdu-i cortul. Turcii reuşesc să fugă din Ţara
Românească.
Trădat de marea boierime care se alătură lui Radu cel Frumos, Vlad trece munţii, sperând în
ajutorul regelui maghiar. Acesta însă influenţat de negustorii saşi, nedorind o confruntare cu turcii,
dar mai ales pentru a justifica lipsa ajutorului pe care trebuia să i-l dea lui Vlad, îl arestează
acuzându-l că a trecut de partea turcilor şi-l închide la Buda. De aici, el va fi eliberat abia în 1476 la
insistenţele lui Ştefan cel Mare şi este pus din nou domn în Ţara Românească.
Aceasta a treia domnie este extrem de scurtă, doar după două luni este ucis de un grup de
boieri, conduşi de Laiotă Basarab care era omul turcilor. Rămasă din 1462 pe mâna lui Radu cel
Frumos, ţara va fi închinată din nou turcilor, iar domnii următori vor fi slabi, fiind controlaţi de turci
şi de marea boierime.
 Bibliografie

1.Andreescu, Ş. (2015). Vlad Ţepeş Dracula. Între legendă şi adevăr istoric, Editura: Univers
enciclopedic gold.
2. Beridei, D. (2013). Istoria românilor din paleologic până în 2008, Bucureşti: Editura Cartex
2000.
3. Cazacu, M. (2008). Dracula,Bucureşti: Editura Humanitas.
4.Stoicescu, N., (1976). Vlad Ţepeş, Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România.

Surse web:
https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/364-vlad-tepes-1431-1476 (accesat la 27.10.2019,
ora 11.41)
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/vlad-tepes-dracula-intre-legenda-si-adevar-istoric (accesat la
27.10 2019, ora 12.32)