PLANURI DE LUPTA DIN AL

DOILEA RAZBOI MONDIAL

Andone Ioan Andrei

10A
L.E.R
 PLANUL MAINSTAIN-GERMANIA
 Planul Manstein a fost principalul plan operațional de luptă al Forțelor terestre germane în timpul Bătaliei Franței din 1940. Planul a
fost conceput de Generalleutnant Erich von Manstein, fiind o vesiune modificată a planului original al lui Franz Halder, care avea să
devină cunoscut ca Fall Gelb. Se poate considera că Planul Manstein a fot răspunsul forțelor terestre germane la Planul Dyle conceput
de francezi. Von Manstein, șeful de Stat Major al Grupului de Armate A, și-a formulat planul orignial în octombrie 1939 la Koblenz la
cererea comandantului său, generalul Gerd von Rundstedt, care respinsese planul lui Halder. Gerd von Rundstedt considerase că
planul lui Halder nu asigura câștigarea unei victorii decisive împotriva Franței. La început, planul lui von Manstein era mai degrabă
unul tradițional, o mișcare de pendul care pornea de la Sedan și se continua spre nord, având obiectivul distrugerii forțelor aliate
printr-o mișcare clasică de încercuire – Kesselschlacht. În timpul discuțiilor pe care le-a purtat cu generalul-locotenent 
Heinz Guderian, comandantul corpurilor blindate de elită germane, cel din urmă i-a propus o strategie care asigura evitarea grosului
armatelor aliate și punea accentul pe o înaintare rapidă a diviziilor blindate spre Canalul Mânecii. O asemenea acțiune ar fi produs
prăbușirea frontului inamic prin viteza și surpriza atacului și prin tăierea călor de aprovizionare ale celor mai bune unități aliate.
Guderian a fost cel care a introdus în plan primele elemente reale de „Blitzkrieg”. La început, von Manstein a avut numeroase
obiecțiuni la propunerea lui Guderian, temându-se de problemele pe care le ridică un flanc descoperit de asemenea întindere deschis
de înaintarea rapidă a tacurilor. Guderian l-a convins în cele din urmă că pericolul unui contraatac francez dinspre sud putea fi
anihilat printr-un atac secundar simultan în sudul frontului, pe direcția Reims. În aceste planuri, Guderian punea în aplicare o parte a
principiilor generalului britanic J.F.C. Fuller, unul dintre primii teoreticieni ai războiului de blindate.
 În practică, Guderian, Rommel și ceilalți generali de tancuri aveau să ignore pur și simplu ordinele, înaintând în forță spre 
Canalul Mânecii și mai departe, spre porturile franceze Calais și Dunkerque, cu toată viteza de care erau capabile blindatele, fără să
aștepte sprijinul infanteriei. Înaintarea impetuoasă a panzerelor a fost stopată temporar de ordinele lui Hilter de pe 17, 22 și 24 mai.
Efectele Planului Manstein au fost devastatoare pentru armatele aliaților, acestea din urmă fiind încercuite de cele două grupuri de
armate germane. Pentru salvarea a ceea ce mai putea fi salvat, aliații au fost nevoiți să organizeze disperata operațiune  „Dynamo”
 de evacuare de la Dunkerque. Pierderile uriașe din nord și lipsa rezervelor mobile care a rezultat au condus în cele din urmă la
înfrângerea restului forțelor franceze și la o victorie germană copleșitoare.
 Această victorie categorică s-a dovedit o surpriză pentru toată lumea, inclusiv pentru germani, care nici nu se gândiseră la o
înfrângere a aliaților de asemenea proporții. Cei mai mulți generali s-au opus în mod vehement planului, pe care îl considerau prea
riscant. Chiar și cei care îl sprijineau o făceau din convingerea că Germania nu are ce să piardă, fiind într-o poziție  geostrategică fără
scăpare. Contele Ciano avea să afirme mai târziu că „victoria are o sută de tați, dar înfrângerea este un orfan”, [3] iar Fall Gelb nu
ducea lipsă de „părinți”. Hitler și Halder aveau să se erijeze printre cei care își arogau paternitatea planului. Datorită faptului că
Hitler nu a fost de acord cu planul inițial al lui Halder, el a sugerat mai multe alternative, unele dintre ele având unele trăsături
comune cu cele ale Planului Manstein. Cea mai apropiată de acesta a fost făcută de Hitler pe 25 octombrie 1939. [4]
 În scurtă vreme, propaganda nazistă a început să pretindă că victoria a fost rezultatul geniului militar al lui Hitler. Hitler l-a lăudat pe
von Manstein spunând: „Dintre toți generalii cu care am vorbit despre planul de atac din vest, Manstein a fost singurul care m-a
înțeles!” Halder a pretins după război că a fost principalul autor al planului, [5] bazându-se pe faptul că faptul real că el luase în
considerare schimbarea direcției principale de atac spre Sedan încă din septembrie 1939, mai înainte ca von Manstein să propună
același lucru. În plus, el a mai apreciat că propunerea inițială a lui Manstein era prea „tradițională”.
KAMIKAZE-JAPONIA
 Precedând formarea unităților kamikaze, prăbușirile deliberate în ținte alese conjunctural au fost folosite ca un ultim
efort al piloților ale căror avioane erau sever avariate (sau rămăseseră fără combustibil ori portavionul de care aparțineau
fusese scufundat) și nu voiau să riște capturarea; această situație s-a întâlnit atât la japonezi cât și la forțele aeriene
Aliate. Conform lui Axell & Kase, aceste sinucideri “erau individuale, decizii improvizate ale oamenilor care era mental
pregătiți să moară.”[3]. În majoritatea cazurilor, sunt puține probe care să indice că aceste lovituri erau mai mult decât
coliziuni accidentale, de genul celor care se întâmplă în timpul intenselor confruntări aeronavale. Un astfel de exemplu
este cel de la 7 decembrie 1941, din timpul atacului de la Pearl Harbor. Avionul locotenentului Fusata Iida fusese lovit și
pierdea combustibil când pilotul a decis să îl folosească într-un atac sinucigaș asupra Stației Aeronavale Kaneohe. În aces
caz există dovada intenției, locotenentul a destăinuit camarazilor săi ca dacă avionul său ar fi grav avariat l-ar prăbuși
într-o "țintă care să merite"[4].
 Bătălia portavioanelor din anul 1942, în special cea de la Midway, au produs pierderi irecuperabile Marinei Imperiale
Japoneze (IJNAS), astfel încât nu a mai putut aduna vreodată o flotă la fel de puternică și cu un de număr suficient de
avioane cu echipaje la fel de bine antrenate și experimentate [5]. Planificatorii japonezi au previzionat un război rapid și,
în consecință, erau slab pregătiți cu soluții viabile privind înlocuirea navelor, piloților și marinarilor; la Midway, japonezii
au pierdut atâția piloți într-o singură zi cât au antrenat prin programele de pregătire anterioare războiului într-un an [6].
Campaniile următoare din Insulele Solomon și Noua Guinee, în special bătăliile din Solomonul de Est și Santa Cruz, vor
decima și mai mult piloții veterani făcând imposibilă înlocuirea lor cu luptători experimentați [].Între 1943-44, forțele
Statelor Unite avansau decisiv către Japonia. Avioanele japoneze erau compleșite ca număr și surclasate tehnic de noile
avioane americane, în special modelele F6F Hellcat și F4U Corsair. Bolile tropicale, la fel ca și penuria de consumabile
pentru echipamentele militare și de combustibil, au făcut operațiunile IJNAS tot mai dificil de executat. Odată cu 
bătălia din Marea Filipinelor din 1944, japonezii opuneau avioane depășite și aviatori neexperimentați împotriva piloților
americani din tot mai bine pregătiți și a patrulelor de luptă aeriene coordonate prin radar. Japonia începuse războiul
dispunănd de cea mai puternică flotă din lume și cele mai bune avioane de vânătoare iar pierderea portavioanelor și a
peste 400 de avioane și piloți au pus efectiv capăt supremației sale aeronavale, acțiune denumită de Aliați "Great
Marianas Turkey Shoot"[8].
•
Comandantul Asaiki Tamai a întrebat un grup de 23 de elevi piloți dintre cei mai talentați, toți antrenați de el, care
se oferă voluntari pentru forțele speciale de atac. Toți au ridicat ambele mâini oferindu-se voluntar pentru îndeplinirea
unor astfel de operațiuni. Mai târziu, Tamai i-a cerut apoi locotenentului Yukio Seki să preia comanda acestei unități,
cerere la care a răspuns afrmativ fără ezitare, devenind cel de-al 24-lea pilot ales. Totuși, Seki avea să scrie ulterior:
"Viitorul Japoniei este sumbru dacă este forțată să își sacrifice unii dintre cei mai buni piloți ai săi. Nu pornesc în această
misiune pentru Împărat sau pentru Imperiu... Pornesc pentru că mi s-a ordonat asta!" În timpul zborului sau final,
comandanții l-au auzit spunând: "Este mai bine să mori decât să trăiești ca un laș. Dar nu este nimic glorios în asta"
 Un avion japonez kamikaze explodează la impactul din mijlocul punţii de zbor a
Portavionului Essex;25 noiembrie 1944
ATACUL AERIAN GERMAN ÎMPOTRIVA
REGATULUI UNIT (THE BLITZ)
 Britanicii au fost profund afectați din punct de vedere psihologic din cauza bombardamentelor strategice germane.
Era pentru prima oară după mai multe sute de ani când Londra era atacată cu succes de un inamic. În anii
interbelici, prognozele britanice cu privire efectele probabile ale bombardamentelor strategice sugerau că folosirea
ultimelor generații de bombardiere poate scoate din război inamicul fără a mai fi nevoie de implicarea armatelor
terestre în luptele de tranșee. În plus, ofițerii superiori britanici considerau că nu există nicio posibilitate reală de
contracarare a atacului bombardierelor. Toate aceste fapte, cât și raza redusă de acțiune a bombardierelor
britanice și numărul insuficient al celor existente, (ceea ce făceau imposibile atacurile aeriene de proporții
împotriva Germaniei), au fost factori determinanți în adoptarea politicii de „împăciuitorism” în relație cu 
Adolf Hitler în tot deceniul al patrulea. Britanicii considerau că o campanie germană de bombardamente strategice
împotriva orașelor Regatului Unit, care ar fi folosit bombe convenționale și cu gaze de luptă, ar fi avut rezultate
catastrofale.
 În momentul izbucnirii războiului în 1939, RAF dispunea doar de 488 de bombardiere de diferite tipuri, dintre care
doar 60 erau de tip Vickers Wellington. Dintre celelalte, multe nu aveau o rază de acțiune suficient de mare pentru
a zona industrială Ruhr (ca să nu mai vorbim de Berlin), nu dispuneau de armament eficient de autoapărare și aveau
o capacitate redusă de transport al bombelor. Industria britanică nu începuse să producă bombe de aviație cu o
putere distructivă semnificativă, iar RAF neglijase pregătirea piloților pentru atacuri de noapte sau de zi de precizie
la mare distanță.
 Germania în schimb abandonase planurile pentru construirea de bombardiere strategice. Luând în considerație
faptul că asupra industriei militare se exercitau presiuni mari pentru executarea unor comenzi în alte domenii,
faptul că doctrina Luftwaffe se concentra asupra sprijinului armatelor terestre, beneficiind și de experiența
câștigată în timpul războiului civil din Spania, planificatorii germani au sprijinit construirea de bombardiere tactice,
care urmau să îndeplinească funcția de „artilerie aeriană”, cât și construirea de avioane de vânătoare pentru
protecție bombardierelor. Odată cu izbucnirea războiului în Europa de Vest, cele trei mari puteri implicate în lupte,
(Regatul Unit, Franța și Germania) s-au concentrat asupra bombardamentelor tactice pe timp de zi. Avioanele
germane de bombardament în picaj Stuka și bombardierele medii au avut o mare eficiență în raidurile de sprijin ale
armatei terestre. Aviația militară franceză, care se afla într-o situație grea datorită conflictelor de pe scena politică
și datorită lipsei unei pregătiri logistice adecvate, se afla în incapacitate de a-și angaja în luptă numeroasele sale
avioane moderne de care dispunea. Aviația militară britanică a dus lipsă la începutul războiului de o doctrină
coerentă, echipamente adecvate și o pregătire corespunzătoare a personalului de zbor. Dăruirea și vitejia piloților
britanici nu au putut depăși handicapul tehnic și organzatoric pe care îl aveau în fața inamicului și pierderile
bombardierelor englezești în luptele pentru apărarea Franței au fost de-a dreptul catastrofale, iar rezultatele lor în
luptă au fost neînsemnate. Practic, britanicii au renunțat la bombardamentele strategice în primul an de război. A
fost, dacă se poate spune așa, „liniștea dinaintea furtunii”.