Bătălia de la Rovine a fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești și a

avut loc în data 17 mai 1395.  Pericolul campaniilor de cucerire a Țării Românești și a

posesiunilor ungare dinspre Serbia era tot mai iminent[6].

Acțiunile lui Mircea în spațiul balcanic, cât și relațiile acestuia cu regele Ungariei și cu emirii
anatolieni – care primejdiuiau poziția otomană încă nesigură pe teritoriul european – l-au făcut pe
Baiazid să întreprindă o expediție personală de cucerire a Țării Românești, în primăvara lui
1395[7].

Pentru a-și spori posibilitățile de acțiune, la 7 martie 1395 Mircea cel Bătrân și regele Sigismund
de Luxemburg au încheiat la Brașov un tratat de cooperare militară antiotomană.
Baiazid a pătruns în Țara Românească prin vest, venind din Banat prin valea Cernei, însoțit și de
mulți principi sârbi în frunte cu Marko Kraljevic, eroul legendar al sârbilor, care, potrivit cronicarilor
sârbi, era pe jumătate român, după mamă, și văr bun cu Mircea cel Bătrân. Unele legende
sârbești ar duce chiar la concluzia că mama sa avea o moșie la Craiova unde stătea în fiecare
vară, iar crăișorul sârbilor și-ar fi luat numele de la denumirea Craiovei. Tot cronicarii sârbi
pomenesc de remușcările și lacrimile vărsate de prinț în drum spre Rovine. Tradiția populară
susține că ar fi fost ucis chiar de către Mircea deoarece își încălcase jurămîntul prin care cei doi
se legaseră să nu lupte unul împotriva celuilalt. Tot după tradiția populară printre românii din
Timoc, una din bătălii s-a dat la sud de Dunăre, lângă Negotin, unde se menționează și
construirea unei biserici în stil bizantin de către Mircea la Coroglași (azi Miloșevo), spre cinstirea
creștinilor uciși și a lui Marko Kralevici.[13] Teritoriul de la vest de râul Timoc unde a fost ridicată
mănăstirea Coroglași a fost condus de principele bulgar Ivan Strațimir aliat temporar cu Mircea și
apoi de alți principi bulgari, ajunși supuși ai sultanului.
Mircea a hărțuit, în permanență, oastea turcilor. Înainte de Rovine s-au dat mai multe lupte de
mică amploare. Lupta principală s-a dat probabil în locurile mlăștinoase de la Făcai, Balta-Verde,
Podari, Popoveni lângă ruinele castrului roman Pelendava, care au constituit locul întărit unde
Mircea cel Bătrân pare să-și fi dispus arcașii. Mircea trimisese câteva detașamente de
pedestraști să hărțuiască oastea otomană pentru a-l atrage pe Baiazid în mlaștini. Baiazid,
recunoscut pentru atacurile sale pline de elan și curaj, care nu țineau cont de piedicile puse în
cale, a forțat un atac masiv prin zona mlăștinoasă, dar cu cât se apropiau de ruine, soldații săi s-
au trezit imobilizați de adâncimea crescândă, de vegetația mlaștinii, de mâl și nămol. Românii
cunoșteau culoare înguste pe care se putea merge printre smârcurile mlaștinii, așa că s-au
retras, în timp ce otomanii au rămas imobilizați în mlaștină.

Cu o armată mult mai mică, de doar 10 000 de oameni, Mircea cel Bătrân reușise o victorie
răsunătoare pe care însă n-a putut să o fructifice.

Profitând de absența lui Mircea, Vlad (Uzurpatorul) îi ia tronul cu ajutorul unor boieri trădători.
Baiazid, deși fugise trecând deja Dunărea pe la Turnu Măgurele, reușește rapid să-și regrupeze
soldații rămași și să strângă alte câteva corpuri de oaste turcești și bulgărești. Se repede în
ajutorul lui Vlad Uzurpatorul. Mircea care, se pare, dăduse drumul la casele lor unei părți din
oaste, se trezește amenințat, din nord de către Vlad Uzurpatorul, iar din sud de Baiazid. Încearcă
să oprească înaintarea turcilor pe Argeș, lângă Pitești, dar ariergarda lui este învinsă. Cu soldații
rămași a reușit să fugă în Transilvania. Va reveni însă curând în țară, îndepărtându-l pe Vlad
Uzurpatorul și continuându-și politica antiotomană.
Bătălia însă nu a fost una decisivă, Baiazid reușind să se retragă la sud de Dunăre cu armata
intactă ca apoi să se întoarcă cu forțe și mai mari reușind să îl pună domn pe Vlad I Uzurpatorul
și să îl forțeze pe Mircea să se retraga în Transilvania[15] (cel mai probabil la domeniul său din
Huedin[16] ), apoi avea să participe la bătălia de la Nicopole. Chiar dacă bătălia a fost pierdută,
până la urma Mircea cel Bătrân a reușit să recâștige cu ajutorul voievodului Stibor (voievodul
Transilvaniei) tronul Țării Românești în decembrie 1396.