Mircea cel Batran, Domnia lui Mircea cel Batran, Bataliile lui Mircea cel Batran

Mircea cel Batran a fost domnitorul Tarii Romanesti; Mircea cel Batran s-a
remarcat in bataliile cu otomanii; Mircea cel Batran si titulaturile primite

Mircea cel Batran (1386-1418), domnitor al Tarii Romanesti, a fost una din
marile personalitati politice ale trecutului nostru istoric. Era fiul lui Radu I Voievod si al
doamnei Calinica, descendenta a unei familii de boieri de tara.
In vremea lui, Tara Romaneasca a cunoscut cea mai intinsa cuprindere teritoriala
din toata istoria medievala: de la cursul Fagarasan al Oltului, la miazanoapte, pana la
Dunare spre miazazi, de la Portile de Fier ale fluviului, la apus, pana in tinuturile de nord
ale Deltei si la Marea Neagra. In actele de cancelarie, domnitorul Mircea cel Batran se
numea cu dreapta mandrie: “Io Mircea mare voievod si domn singur stapanitor a toata
tara Ungrovlahiei si al partilor de peste munti, inca si spre partile tataresti si herteg al
Almasului si Fagarasului si domn al Banatului, Severinului si de peste amandoua partile
de peste Poduvania, inca pana la Marea cea Mare...”
Domnia sa a marcat o epoca de dezvoltare economica, de prosperitate, de buna
stare. Vrednic gospodar al tarii, Mircea cel Batran s-a ingrijit de activitatea
mestesugarilor, de schimburile comerciale, a batut mai multe emisiuni monetare, a dat
privilegii negutatorilor transilvaneni si polonezi. S-a preocpat de exploatarea bogatiilor
subsolului (din timpul lui se pastreaza stiri privind exploatarea aramei la Baia de Arama,
a fierului la Baia de Fier, a sarii la Ocnele Mari. A luat masuri de limitare a puterii
feudalilor, extinzand sistemul de obligatii datorate domniei de marii boieri (asa-numita
credinciasa slujba). A marit capacitatea de aparare a tarii prin intarirea si extinderea
fortificatiilor dunarene, prin crearea Baniei Severinului (dregatorie anume infiintata
pentru respingerea atacurilor turcesti la granitele de apus), prin organizarea, pentru prima
data, a “oastei celei mari”, la care participa intreaga populatie – inclusiv taranii
dependenti. A intretinut relatii bune cu Moldova a lui Alexandru cel Bun. Cu Sigismund
de Luxemburg, regele Ungariei si cu regele Poloniei, Vladislav Jagello a incheiat tratate
in conditii de deplina egalitate. Inca din prima parte a domniei, Mircea cel Batran a
eliberat Dobrogea, alungand pe genovezii stabiliti la gurile Dunarii.
Incepand din a doua jumatatea secolului al XIV-lea, la hotarul de miazazi al Tarii
Romanesti a aparut, amenintatoare, puterea otomana. “aceasta imprejurare a facut ca timp
de peste 400 de ani poporul nostru sa fie obiectul unei permanente politici de dominatie
straina, sa indure mari privatiuni, sa duca lupte grele pentru a-si apara libertatea,
neatarnarea, propria fiinta, pamantul strabun...merita insa subliniat faptul ca...tarile
romanesti au reusit sa-si pastreze permanent autonomia, constituind totodata si un
puternic sprijin pentru celelalte popoare din Balcani in lupta lor de eliberare nationala”
Marin Popescu.
In fruntea unei armate de 40.000 de oameni, sultanul Baiazid – numit pentru
rapiditate si indrazneala cu care isi ataca dusmanii, si Baiazid Fulgerul – a trecut in 1394
Dunarea, cu gandul cuceririi statului roman. In fata vaditei superioritatii numerice a ostii
otomane, domnitorul a adoptat cu intelepciune solutia militara potrivita unei astfel de
situatii: hartuirea permanenta a vrajmasilor, infometarea lor, alegerea locului convenabil
si a momentului prielnic pentru lupta decisiva.
 Batalia decisiva a avut loc la 10 octombrie 1394, la Rovine, intr-o zona
impadurita si mlastinoasa, ce nu ingaduia dusmanilor desfasurarea fortelor lor. Inclestarea
cumplita a celor doua armate, una ce-si apara tara, alta cu dorinte de cucerire, a fost
descrisa de Mihail Eminsecu in Scrisoarea III. Lupta de la Rovine s-a terminat printr-o
mare victorie a domnitorului roman. “Biruit-au Mircea Voda pre turci si far de numar au
pierit, trecand Bazet Dunarea fara vad”(Letopisetul).
In 1396, Mircea cel Batran a participat la o cruciada antiotomana organizata de
monarhul Ungariei. In 14, a fost descrisa de Mihail Eminsecu in Scrisoarea III. Lupta de
la Rovine s-a terminat printr-o mare victorie a domnitorului roman. “Biruit-au Mircea
Voda pre turci si far de numar au pierit, trecand Bazet Dunarea fara vad”(Letopisetul).
In 1396, Mircea cel Batran a participat la o cruciada antiotomana organizata de
monarhul Ungariei, unde a obtinut o infrangere la Nicopole, in 25 septembrie 1396. In
1400 Mircea cel Batran a obtinut o alta victoriei asupra otomanilor ce treceau, incarcati
de prada, prin Tara Romaneasca. Dupa caderea lui Baiazid, Mircea a intervenit in luptele
interne ce au avut loc intreurmasii acestuia, sprijinind cu oaste pe unul dintre pretendenti,
pe Murad.
Catre sfarsitul domniei sale, Mircea cel Batran incheie pace cu turcii, in urma
careia Tara Romaneasca isi pastreaza libertatile si Poarta i le recunoaste in schimbul unui
tribut anual doar de 3000 de galbeni. Dupa 30 de ani de lupte, Mircea cel Batran a
izbandit deci salvarea statului roman de pericolul transformarii lui in pasalac turcesc. Prin
ridicarea un ei paveze de otel pe Dunare, domnitorul roman a ferit in acelasi timp intreaga
Europa, pentru o perioada de cateva secole, de primejdia expeditiilor otomane de
cucerire.
Destoinicul voievod”principe intre crestini cel mai viteaz si cel mai ager”, cum il
numeste cronicarul Leunclavius, a domnit 32 ani. In acest timp s-a dovedit si un iubitor al
artelor, lasand in urma sa, inaltate de el sau sporite in frumusete, pretioase monumente,
intre care vestita Cozia, locul unde i se afla tabloul votiv ce-l infatiseaza in frumos
costum de cavaler occidental, si, unde, sub lespedea de piatra inflorata, i se afla
mormantul.