Arta poetica moderna

Flori de mucigai

Tudor Arghezi
Le-am scris cu unghia pe tencuiala
Pe un parete de firida goala,
Pe intuneric, in singuratate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat imprejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.
Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete de apa
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Cand mi s-a tocit unghia ingereasca
Am lasat-o sa creasca
si nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.
Era intuneric. Ploaia batea departe, afara.
si ma durea mana ca o ghiara
Neputincioasa sa se stranga
si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga.

Perioada literara
Perioada interbelica lanseaza in literatura romana o serie de poeti si scriitori care
imbratiseaza curentele moderne, aduse de schimbarea culturala si in spatiul autohton.

Autor
Considerat a doua mare personalitate poetica dupa Eminescu, Tudor Arghezi scrie o opera
unica in versuri si proza orientata pe o tematica diversa.

Teme argheziene
Cele patru mari teme ce se regasesc in opera poetica diversifica in subteme si ipostaze.
Poezia filozofica urmareste ca tema majora contradictia esentiala vazuta in ipostaza filozof.
Subtemele urmaresc: arta poetica (volumul “Cuvinte potrivite” 1928), confruntarea cu ideea
de divin, poetul reusind sa impuna 3 tendinte in raportul eul liric-divinitate, supunerea fata de
D-zeu si condamnarea acestuia, negarea (de ex. Psalmii arghezieni in nr de 16, unul singur,
“Psalmul de toamna” abordand tema iubirii, publicati majoritatea in volumu “Cuvinte
potrivite”) si confruntarea cu ideea non-fiintei, a mortii, pe care poetul o vede in dubla
ipostaza: moartea ca un joc menit sa-i obisnuiasca pe copii cu ideea disparitiei parintilor (de-a
v-ati ascunselea) si moartea in sens radical, cea care duce la disparitia a tot (duhovniceasca).
A doua mare tema este reprezentata de poezia sociala. Volumul reprezentativ in care se
dezvolta tehnica estetica a uratului, o prima tendinta a temei este “Flori de mucigai” (1931).
Marile evenimente sociale se regasesc in volumul (1907 – Peisage), iar omul in evolutia sa este
cantat in volumul “Cantare omului”.
Poezia “Iubirii” ocupa un loc aparte in volumul “versuri de seara”. APar aici tendinte in
abordarea temei: iubita-vazuta in ipostaza casnica de sotie, stapana a universului exterior, dar
nu si a inimii poetului, de exemplu mireasa si iubita dorita, visata, dar refuzata in momentul
implinirii acestuia (melancolia).
Un loc apare il ocupa tema jocului regasita in poezia ludica a boalei, faramei, poezie destinata
atat celor mici cat si adultilor (“buruieni”, “martisoare”, “cantec de adormit Mitzura”).

Elemente de modernism
Poezia argheziana se caracterizeaza prin urmatoarele elemente de modernism: poezia peste
expresia unei constiinte framantate, aflate in perpetua cautare, osciland intre stari
contradictorii sau incompatibile, tentatia absolutului , exista unor “categorii negative”: estetica
uratului si crestinismului in ruina, incalcarea conventiilor si a regulilor, libertatea absoluta a
inspiratiei; poezia poate transfigura artistic ale realitatii altadata respinse. Lumea
marginalizata a hotilor sau a criminalilor ascunde un mesaj optimist: mizeria sau pacatul nu
distrul fondul de umanitate. Infatisarea pentru prima data in poezia romana, implinirea prin
iubirea de tip casnic si ipostaza femeii-sotie, limbajul poetic: ambiguitate, expresivitate, magia
limbaului si forta sa de sugestie se realizeaza prin schimbari esentiale la nivelul lexical si
sintactic. Limbajul socant aduce neasteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religiosi,
arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale. Rolul poetului este de a “potrivi”
cuvintele; sparge tiparele topice si sintactice (se creeaza un nou limbaj poetic) fantezia
metaforica provoaca o coontaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile, innoiri
prozodice (cultivarea versului liber sau combinarea diversa a unor elemente ale prozodiei
clasice).

Volumul
In anul 1930, poetul publica volumul in proza “Poarta neagra” in care surprinde o lume de
margine de Bcuresti, o lume a talharilor, hotilor si criminalilor, nevalorificata moral. In anul
1931, prin publicarea volumui “Flori de mucigai”, poetul, aplicand tehnica esteticii uratului,
valorifica moral mediul marginalizat, incluzand mediul inchisorilor.
Titlul volumului este sugestiv cu privire la valorificarea artelor poetice in exprimarea
conceptiei despre univers.
Titlul poeziei Flori de mucigai, omonim cu cel al volumul, surprinde in mod artistic conceptia
argheziana asupra poeziei sociale.

Ipoteza
Opera literara “ Flori de mucigai ” apartine genului liric si este o arta poetica moderna.

Teorie
Arta poetica este un crez literar, arta de a scrie, prin care poetul isi trasmite conceptia sau
viziunea asupra universului poeziei si procesului de creatie.
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care
noul si inovatia formelor se opuneau valorilor de tip traditional.

Explicarea titlului
Din punct de vedere morfologic, titlul poeziei este format din doua substantive comune, care,
denotativ se referea la plante cu florescenta si la putreziciune, degradare, dezintegrare. Din
punct de vedere conotativ, titlul este un oximoron care dezvolta in textul poetic doua capuri
antitetice. Florile exprima sublimul, sensibilul, emotia pe care poetil o transpune in stihuri. In
ampul semantic se regasesc sintagme precum “stihuri”, “unghia ingereasca”, “unghiile de la
mana stanga”, “stihuri fara an”, “stihuri de groapa”, “stihurile de acum”.
Campul semantic al mucegaiului este semnificativ pentru ceea ce defineste un mediu al
carcerei, nepropice actului creator si lipsit de amprenta divinitatii. Din acest camp se remarca
sintagme precum “parete de firida goala”, “tencuiala”, “intuneric”, “singuratate”, “puterile
neajutate”, “imprejurul”.
Legatura dintre semnificatia esteticii uratului care reprezinta esenta poeziei si este data de
metafora “unghiile de la mana stanga”. Aceasta metafora arata poezia imperfecta, dar care
totusi trebuie scrisa pentru ca menirea poetului este de a crea.

Tema
Tema poziei Flori de mucigai este creatia si efortul pe care poetul il depune. Apare si conditia
in care poetul isi pierde virtutile. Motivele literare prezente in text sunt “parete”, “stihuri”,
“unghia”.

Structura compozitionala
Structura operei Flori de mucigai este alcatuita din 3 parti. Primare parte este cuprinsa intre
primul vers si al VIII-lea, semnificand inchisoarea, locul ingust format de 4 pereti prin care
lumina intra doar printr-o mica fereastra. Cea de-a doua secventa cuprinde urmatoarele 4
versuri momentul in care intampina obstacole si isi pierde inspiratia. A 3-a secventa este
constituita de ultima strofa a poeziei in care se repeta ideea de singuratate si reprezinta
nevoia eului liric de a aborda un nou tip de versuri.

Comentariu
Poezia Flori de mucigai debuteaza cu problemele personale prin care sunt desemnate stihurile
ca rod al creatiei poetice. Eul liric devine propriul Dumnezeu intr-un spatiu impropriu “pe
intuneric, in singuratate”. Actul creator este ilustrat prin verbele “le-am scris” si “au lucrat”.
Mediul carcerei se realizeaza plastic prin folosirea substantivelor “parete”, “tencuiala”,
“intuneric” si “singuratate”. Peretele de firida goala din care lipseste flacara vie a indrumarii
divine prefigureaza o poezie imperfecta. Adjectivul “goala” semnifica lipsa creatiei, golul din
mintea eului poetic. Imperfectiunea este ilustrata prin prezenta a doar 3 dintre apostoli “lui
Luca, lui Marcu si lui Ioan”. Animalele din versul “nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul”
reprezinta obiecte totemice pentru apostoli, ele protejandu-i, fiind ca un simbol, putere fizica
si psihica, dar si spirit de observatie (“ochi de vultur”). Poezia se regaseste sub forma
stihurilor, termeni ce simbolizeaza o lume veche, pierduta, imposibil de regasit intr-o alta
dimensiune temporala “sunt stihuri fara an” semnifica pierderea notiunii timpului, nu se tine
cont de timpul pierdut. Versurile sugereaza teme poetice specifice eului poetic, ingradit
vesnicia, moartea, dorinta de renastere, dorinta de libertate “stihuri de groapa” reprezinta
moartea, in care eul liric este prins, “Si de foame de scrum” semnifica renasterea, pasarea
Phoenix renascuta din cenusa, eul liric bazandu-se pe aceasta idee, renasterea din scrum, din
nimic. Versurile sunt specifice doar acelui moment “stihurile de acum”. Metafora unghiei
ingeresti simbolizeaza harul divin, inspiratia eului poetic care dispare “cad nu s-a tocit unghia
ingereasca”. Harul divin pe care eul liric incearca sa si-l insuseasca, crezandu-se Dumnezeu,
dar este la fel de neputincios si acest lucru continua deoarece inspiratia nu-i revine “Am lasat-
o sa creasca/ Si nu mi-a crescut – / Sau nu o am mai cunoscut”. Eul liric se pierde in neputinta
totala, contempandu-si conditia damnata. Intunericul se opune luminii, libertatii si
completeaza mediul descris in prima secventa lirica.
Mediul sumbru ramane, blocand orice raza de lumina, iar apoi apare dualitatea apei. In a doua
secventa, apa (“De sete de apa”) semnifica dorinta de renastere, dar acum apa (“ploaia batea
departe, afara”) reprezinta ploaia care degradeaza un mediu deja supus putreziciunii.
Libertatea este tot mai indepartata, ca urmare si conditia de poet este supusa degradarii.
Efortul creator devine dureros “si ma durea mana ca o ghiara”, unde gheara este simbol al
maleficului, al sentimentelor distructive. Neputinta este subliniata din nou “Neputincioasa sa
se stranga”. Eul liric incearca sa-si readuca inspiratia. In ultimul vers, poetul constientizeaza ca
doar prin poezie isi poate menine conditia umana, iar versurile ce vor urma (“Si m-am silit sa
scriu cu unghiile de la mana stanga”) exprima o poezie intoarsa in care sentimentul neputintei
incearca sa estompeze toate trairile negative, astfel eul liric nu renunta si isi foloseste si utima
sursa de inspiratie.
Stilul artistic devine expresiv, tocmai prin imbinarea termenilor din diverse stiluri registrice si
modelarea figurilor de stil pentru a evidentia simbolistica metaforei si a oximoronului.

Limbajul artistic
Morfologic, poezia se axeaza pe substantive care se opun mediului creator (“tencuiala”,
“intuneric”, “ploaia”, “parete de firida goala”) – mediul si substantive creatoare (“stihuri”).
Verbele definesc actul creator atata ca mod de a scrie poezia cat si ca fiintare a ei (“am scris”,
“sunt”).
Substantivele se organizeaza in figuri de stil moderne: oximoronul “flori de mucigai” si
metafora “unghia ingereasca”. Rolul acestora este subliniat prin folosirea termenilor religiosi
“Luca”, “Marcu”, “Ioan”, “taurul”, “leul”, “vulturul”. Ca figuri de stil, avem epitetul “firida goala”,
enumeratiile “nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul” si “lui Luca, lui Marcu si lui Ioan”,
comparatia “ma durea mana ca o ghiara”. Ca si imagini artistice avem imaginile vizuale “Era
intuneric”, “Ploaia batea departe, afara”, imagini dinamice “m-am silit sa scriu cu unghia de la
mana stanga”.

Moduri de exunere
Modurile de expunere sunt descrierea artistica si monologul liric adresat in forma confesiva.
Mediul inchisorii si poezia creata sunt evidentiate descriptiv. Durerea interioara a eului si
neputinta sunt eidentiate confesiv. Ca urmare, lirismul devine subiectiv.
Marcile lexico-gramaticale prin care este evidentiata prezenta eului poetic sunt verbele la
persoana I “am scris”, “am cunoscut”, “am lasat”, pronume personale si reflexive la persoana I
singular “mi”, “ma”, monologul liric adresat “le-am scris cu unghia pe tencuiala”.

Concluzie
Ca urmare a celor mentionate anterior, opera “ Flori de mucigai ” este o arta poetica moderna.
 Testament – Tudor Arghezi

Perioada literara
Perioada interbelica lanseaza in literatura romana o serie de poeti si scriitori care
imbratiseaza curentele moderne, aduse de schimbarea culturala si in spatiul autohton.

Autor
Considerat a doua mare personalitate poetica dupa Eminescu, Tudor Arghezi scrie o opera
unica in versuri si proza orientata pe o tematica diversa.

Teme argheziene
Cele patru mari teme ce se regasesc in opera poetica diversifica in subteme si ipostaze. Poezia
filozofica urmareste ca tema majora contradictia esentiala vazuta in ipostaza filozof.
Subtemele urmaresc: arta poetica (volumul “Cuvinte potrivite” 1928), confruntarea cu ideea
de divin, poetul reusind sa impuna 3 tendinte in raportul eul liric-divinitate, supunerea fata de
D-zeu si condamnarea acestuia, negarea (de ex. Psalmii arghezieni in nr de 16, unul singur,
“Psalmul de toamna” abordand tema iubirii, publicati majoritatea in volumu “Cuvinte
potrivite”) si confruntarea cu ideea non-fiintei, a mortii, pe care poetul o vede in dubla
ipostaza: moartea ca un joc menit sa-i obisnuiasca pe copii cu ideea disparitiei parintilor (de-a
v-ati ascunselea) si moartea in sens radical, cea care duce la disparitia a tot (duhovniceasca).
A doua mare tema este reprezentata de poezia sociala. Volumul reprezentativ in care se
dezvolta tehnica estetica a uratului, o prima tendinta a temei este “Flori de mucigai” (1931).
Marile evenimente sociale se regasesc in volumul (1907 – Peisage), iar omul in evolutia sa este
cantat in volumul “Cantare omului”.
Poezia “Iubirii” ocupa un loc aparte in volumul “versuri de seara”. APar aici tendinte in
abordarea temei: iubita-vazuta in ipostaza casnica de sotie, stapana a universului exterior, dar
nu si a inimii poetului, de exemplu mireasa si iubita dorita, visata, dar refuzata in momentul
implinirii acestuia (melancolia).
Un loc apare il ocupa tema jocului regasita in poezia ludica a boalei, faramei, poezie destinata
atat celor mici cat si adultilor (“buruieni”, “martisoare”, “cantec de adormit Mitzura”).

Elemente de modernism
Poezia argheziana se caracterizeaza prin urmatoarele elemente de modernism: poezia peste
expresia unei constiinte framantate, aflate in perpetua cautare, osciland intre stari
contradictorii sau incompatibile, tentatia absolutului , exista unor “categorii negative”: estetica
uratului si crestinismului in ruina, incalcarea conventiilor si a regulilor, libertatea absoluta a
inspiratiei; poezia poate transfigura artistic ale realitatii altadata respinse. Lumea
marginalizata a hotilor sau a criminalilor ascunde un mesaj optimist: mizeria sau pacatul nu
distrul fondul de umanitate. Infatisarea pentru prima data in poezia romana, implinirea prin
iubirea de tip casnic si ipostaza femeii-sotie, limbajul poetic: ambiguitate, expresivitate, magia
limbaului si forta sa de sugestie se realizeaza prin schimbari esentiale la nivelul lexical si
sintactic. Limbajul socant aduce neasteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religiosi,
arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale. Rolul poetului este de a “potrivi”
cuvintele; sparge tiparele topice si sintactice (se creeaza un nou limbaj poetic) fantezia
metaforica provoaca o coontaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile, innoiri
prozodice (cultivarea versului liber sau combinarea diversa a unor elemente ale prozodiei
clasice).
Volumul publicat in 1927 “Cuvinte potrivite” cuprinde majoritar viziunea poetica asupra
operei prin poezii de tip arta poetica.

Ipoteza
Opera literara ” Testament ” apartine genului liric si este o arta poetica moderna, apartinand
curentului literar modernism.

Teorie
Arta poetica este un crez literar, arta de a scrie, prin care poetul isi trasmite conceptia sau
viziunea asupra universului poeziei si procesului de creatie.
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care
noul si inovatia formelor se opuneau valorilor de tip traditional.

Explicarea titlului
Titlul operei Testament este un substantiv comun care, denotativ desemneaza un act, un
document cu valoare juridica prin care se lasa urmasilor o mostenire materiala. Sensul
conotativ are doua interpretari: poetul lasa urmasilor sai poeti valori spirituale cuprinse in
intreaga sa creatie bazate pe existenta generatiilor trecute si facand raport cu Biblia, facand
raport intre Vechiul si Noul Testament, titlul face referire la o invatatura Sfanta, de neatins ca
si cea a apostolilor si proorocilor pentru invatacei.

Tema
Opera Testament se incadreaza in tematica mare filozofica, dazvoltand ca tema viziunea
poetului asupra creatiei, asupra procesului de creatie si asupra receptarii actului creator.

Motive literare
Poezia Testament are la baza un cuvant cheie ce devine un motiv literar central “carte”.
Simbolistica acesteia este de opera scrisa ingloband toate valorile morale, spirituale, religioase
ale unor generatii.

Comentariu
Incipitul operei Testament este conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu
spiritual, contine ideea mostenirii spirituale “un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol
al identitatii obtinute prin cuvant.
Conditia poetului in Testament este concentrata in versul “decat un nume adunat pe-o carte”,
iar poezia apare ca bun spiritual. Metafora “seara razvratita” face trimitere la trecutul
zbuciumat al stramosilor care se leaga de generatiile viitoare prin “Carte”.
Formula de adresare, vocativul “fiule” desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-
se, in mod simbolic, cu un tata,cu un mentor al generatiilor vitioare. De asemenea, poetul se
infatiseaza ca o veriga in lantul temporal al generatiilor, carora, incepand cu fiul evocat in
poem, le transmite mostenirea, opera literara “Cartea este o treapta” in desavarsirea
cunoasterii.
In a doua strofa, “cartea” este numita “hrisovul vostru cel dintai”, cartea urmasilor. Ideea
legaturii poetului cu stramosii este exprimata in metafora osemintelor “varsate” in sufletul
acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.
In a treia strofa se concentreaza asupra transfomarii poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel,
“sapa”, unealta folosita pentru a lucra pamantul devina “condei”, unealta de scris, iar “brazda”
devine “calimara”, munca poetului fiind numai ca material intrebuintat astfel decat a
inaintasilor lui tarani. Ridicati la rangul de creatori “batranii” sunt transformati, iar memoria
lor (metafora “cenusa mostilor de vatra”) devine “Dumnezeu de piatra”.
Strofa a patra debuteaza cu o confesiune liria “Am luat oara si torcand usure/Am pus-o and sa-
mbie, cand sa-njure”. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa
stigmatizeze raul din jur. Prin intermediu trecutului, textul se sacralizeaza, iar opera literara
capata o valoare justitiara.
In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta
sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin “vioara”, instrument mult mai
reprezentativ pentru universul taranesc. AIci apare tehnica uratului, Arghezi considerand ca
orice aspect al realitatii, indiferent ca este frumos sau urat poate fi constituit in materia poetic
“Din bube…”.
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplatia “Domnita”, “pierde” in favoarea
mestesugului poetic, fiind un rezultat.
Poetul surprinde pornind de la acest cuvant scrierea poeziei, urmarind relatie poet-inspiratie,
poet-munca de creatie, poezie-cititor.
Poezia Testament se scrie conform poetului intr-un moment anume, “o seara razvratita”, in
care se simte cuprins de momentul profund al inspiratiei. El are la baza o intreaga generatie
trecuta “de la strabunii mei pana la tine”. Valoarea simbolica a operei argheziene este data de
capacitatea ei de a fi o baza in scrierea viitoarelor opere si in acelasi timp, o carte cu invatatura
primordiala “Cartea mea-i, fiule, o treapta”, “Ea e hrisovul vostru cel dintai”. Viitorul poet va
remodela realitatea in poezie, folosind tehnica moderna a esteticii uratului. Un prim pas il
reprezinta schimbarea instrumentelor de munca, unca fizica transformadu-se in munca
spirituala si de creatie poetica “Ca sa schimbam, acum, intaia oara”.

Estetica uratului
Estetica uratului in opera Testament se regaseste in mai multe versuri din poezie. Primele
versuri in care apare “Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite.
Poetul transofrma limbajul urat in cuvinte care au inteleg si semnificatie deosebita. (de
dezvoltat pe baza poeziei

Incipit si final
Legatura dintre incipit si final se realizeaza tocmai prin modul profund in care este abordata
scrierea operei. Poezia debuteaza astfel cu directa adresare catre cititor, fiu spiritual si
continuator al tiparului operei argheziene “Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte”.
Confesiunea lirica tradeaza intelepciunea creatorului si apropierea sufleteasca de generatiile
urmatoare de poeti. Daca opera valorifica mostenirea spirituala a generatiilor trecute, ea este
scrisa de generatiile viitoare de poeti ce nu vor schimba tehnica scrierii. Tehnica esteticii
uratului impune astfel un permanent contact intre cele trei momente temporale: inspiratia
(trecutul) scrierea si munca de creatie (prezentul), valorificarea muncii creatore in poezie
(viitorul).
Finalul operei Testament arata esenta esteticii uratului si cele doua componente esentiale ale
“cartii”, ale poeziei “Slova de foc si slova faurita/ Imperechiate-n carte se marita,/Ca fierul cald
imbratisat in cleste”. Slova de foc reprezinta patosul, impulsul, tot ceea ce regasit in forma
primara il inspira pe un poet. Slova are la baza “Framantarea mii de saptamani” a cuvintelor
pentru a regasi perfectiunea formei si a semnificatiei, devenind astfel “cuvinte potrivite”.

Ipostazele receptarii poeziei

Opera Testament este scrisa pentru a fi citita. Cele doua ipostaze ale recepetarii poeziei sunt
suprinse prin intermediul stapanului si al domnitei.
Cele doua ipostaze de cititor sunt cititorul insensibil, cel care se manifesta grotesc,
neintelegand mesajul operei si cititioarea ce ia parte afectiv la actul creatiei, simtind aceleasi
sentimente precum creatorul. Cele doua versuri finale fac legatura dintre poet, poezie si cititor
“Far-a stii ca-n adnacul ei/Zace mania bunilor mei”. Daca poetul este roba cuvintelor, robul
cuvintelor, robul a scris-o, cititorul este un simplu observator al operei finite pe care o
interpreteaza sau nu estetic “Domnul o citeste”.

Limbajul artistic
La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice care dobandesc valente
esteticii uratului (de exemplu “bube, mucegaiuri si noroi”, “ciorchin de negi”). Ineditul
limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor straturi leicale in asocieri
surprizatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gramadii) cuvinte si expresii populare(ropi,
rapi pe branci, plavanii) termeni religiosi (cu credinta, icoane, Dumnezeu), neologisme
(obscur). Seriile antonomice “cand sa-mbie, cand sa-njure” sugereaza diversele tonalitati ale
creatiei poetice argheziene. Versul “Facui din zdrente muguri si coroane” exprima ideea
transfigurarii artistice a unor aspecte ale realitatii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor
triviale (abiguitatea expresiei poetice). Metafora “seara razvratita si a “osamintelor varsate”
face trimitere la sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.
La nivelor morfosintactic, sugestia trudei creatorului se realizeaza cu ajutorul disclocarii
topice si sintactice (de ex “Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/Rodul durerii de veci
intregi”).

Concluzie
Avand in vedere cele mentionate anterior, opera Testament data este o arta poetica moderna.
 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Eseu demonstrativ

Autor
Lucian Blaga a fost un filozof, poet, dramaturg, traducator, jurnalist, profesor universitar,
academician si diplomat roman, marcand perioada interbelica prin personalitatea sa
impunatoare. Ca si exemple de opere pentru poezie avem Poemele luminii (1919) si Pasii
profetului (1921), pentru dramaturgie avem Zamolxe, Mister pagan (1921), pentru proza
avem Hronicul si cantecul varstelor, iar pentru folozofie strilogii.
Lucrarile sub forma de triologie: striologia culturii, a valorii si a cunoasterii surprind viziunea
folozifica a lui Lucian Blaga in care se dezvolta cu privire la poezie 2 concepte operationale:
cunoasterea si stilul.
Filozoful Lucian Blaga defineste 2 tipuri de cunoastere pornind de la simbolistica luminii ce
primeste astfel sens metaforic. Cunoasterea luciferica specifica poetului este contrara ratiunii
si logicii, avand ca scop potentarea misterului universal pe care prin poezie, poetul il ascunde
in metafore.
Cunoasterea paradisiaca este specifica oamenilor de stiinta sau celor logici si rationali care, cu
ajutorul inteligentei descifreaza universul, explicandu-i tainele. Cele doua tipuri de cunoastere
sunt antitetice, scopul lor fiind diferit: cunoasterea poetului protejeaza tainele universului in
cuvinte, iar cunoasterea rationala distruge misterul.
Stilul artistic specific poeziei blagiene se bazeaza pe metafora, un element important al
filozofiei culturii si cunoasterii. Astfel, in conceptia ganditorului, poet se diferentiaza metafora
plasticizanta care da concretete termenilor fara a le imbogati continutul, specifica timpului de
cunoastere paradisiaca si metafora revelatorie care defineste un mister essential prin insusi
continutul lui.
Se contureaza astfel un ansamblu al poeziei modern in viziunea lui Lucian Blaga dominate de
simbolistica luminii asociata ideii de cunoastere.
Obiectul cunoasterii luciferice este intodeauna un mister care pe de o parte se arata prin
semnele sale si de pe o alta parte se ascunde dupa semnele sale […] Cunoasterea luciferica
provoaca o criza in obiect <<criza>> in sensul unei despicari care rapeste obiectul echilibrului
launtric.

Etape de creatie
Etapele creatiei poetice se organizeaza in functie de eul liric ce-si gaseste ipostaze diferite de
acceptare sau de negare a universului. Se reflecta astfel raportul sinelui cu universal: eul
stihial dezlantuit, eul de tip problematizator, intrebator, eul alienat, instrainat, eul reconcilian.
Etapele creatiei blagiene in numar de 4 se incadreaza in volume representative ce urmaresc
elemente moderne expresioniste sau de tip traditionalist:
Prima etapa este inceputul poetic sta sub semnul expresionismului mitic si spiritualist. Blaga
marturiseste ca vine catre expressionism din directia unui “traditionalism metafizic autohton”.
El respinge caricaturalul si grotescul cultivat de expresionistii germani, manifestandu-se
euforic si extatic. Imaginea existentei si a lumii este inclusa de o unitate cosmica. Exarcebarea
eului, isteria vitalista, elanul dianisiac.
A doua etapa incepe cu volumul “In marea trecere” (1924) si continuand cu “Lauda somnului”
(1929) “rupture antalogica” dintre eul liric si univers se precizeaza. Vitalismul este inlocuit
prin intrebarile tulburatoare asupra sensurilor existentei. Poezia tinde catre interioritate
pura, fara imagine.
A treia etapa contine volumele “La cumpana apelor” (1933) si “La curtile dorului” (1938)
marcheaza o mai accentuate inspiratie folclorica. Misterul este insufletit de regresiune.
Ipostaza alienarii, tagaduitoare a eului, particularitatile tematice si stilistice indreapta poezia
spre blagianism.
Ultima etapa este reprezentata de schimbarea zodiei se produce odata cu volumul
“Nebanuitele trepte” (1943) si se manifesta plenar in postume. Dupa etapa negatiei antalogice,
volumul aduce reconcilierea cu sine, prin forta inefiabila a cantecului.

Opera
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este asezata in fruntea primului volum
a lui Lucian Blaga, Poemele luminii (1919).

Ipoteza
Opera este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la tehnica
poetica la relatia poet – lume si poet – creatie, avand influente de expresionism.

Explicare titlu
Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele
personal “eu”este asezat orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntea
operei. Plasarea initiala poate corespunde influentelor expresioniste din volumele de tinerete,
dar mai ales exprima atitudinea poetului – filozof de a proteja misterul lumii, izvorata din
iubire. Verbul la forma negativa “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational si
optiunea pentru cunoasterea luciferica/poetica. Metafora revelatorie “corola de minuni a
lumii”, imagine a perfectiunii, a absolutului.

Tema si motive literare

Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului, cunoasterea
lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire. Ca si motive literare avem luna,
taina, flori, ochi, buze, etc.

Interpretare secvente
Opera se bazeaza pe o structura antitetica in care se identifica 3 secvente.
Prima secventa lirica contine primele 5 versuri ale poeziei in care eul poetic defineste viziunea
proprie asupra universului.
Secventa a doua este cuprinsa de la versul 6 pana la versul 14. Ultima secventa lirica curpinde
ultima parte a poeziei pana la versul 20 in care se reia ideea de iubire a universului asupra
caruia se reflecta cunoasterea luciferica.
Poezia debuteaza cu sintagma titlu in care se reia in mod symbolic metafora perfectinii
universale. Forma negativa a verbelor nu strivesc, nu ucid semnifica o acceptare a lumii in
perfectiunea ei vazuta prin prisma cunoasterii luciferice. Mintea impune ratiune opusa menirii
poetului identificata in versul “in calea mea”. In ampla enumeratie “in flori, in ochi, pe buze ori
morminte” se afla universal identificat prin elementele lui de baza: florile arata misterul
frumusetii si al vietii, ochii surprind misterul sinelui, buzele subliniaza taina cuvantului si a
iubirii, iar mormintele taina mortii.
Metafora luminii “lumina altora” reprezinta cunoasterea de tip paradisiaca a carui scop este
perceperea universului.
Ca urmare, vraja nepatrunsa va fi descifrata, iar universal isi va pierde farmecul din
adancimile de intuneric.
Si pentru ca menirea poetului este de a scrie poezie schimband mentalitati datorita puterii
cuvantului va reusi sa aduca si mai spornic taina universala.
Se compara cu luna motiv, literar romantic, astru ceresc, ce il inspira si da farmec noptilor.
Fiorii de sfant mister sunt de neinteles pentru neinitiati, pentru rationali si intelegere, scopul
fiind de a metaforiza universal sub ochii poetului care se inspira din toate tainele acestuia: din
frumos si viata (flori), din cunoasterea de sine si existenta (ochi), din iubire si cuvant (buze),
din marea taina a mortii, marea trecere (morminte).
Opera se organizeaza datorita temei pe baza campului semnatic al cunoasterii idenfiticat cu
ajutorul celor doua metafore centrale “lumina mea” si “lumina altora”. Verbele la forma
negativa “nu strivesc”, “nu ucid” si cele care arata o acceptare a universului fara a-l schimba,
“iubesc” si “intalnesc” se opun verbului “sugruma”, facandu-se astfel separarea dintre poet si
lume.
La nivel artistic, opera are ca principala metafora revelatorie a poeziei care apare inca din titlu
“corola de minuni a lumii”si semnifica ideea cunoasterii luciferice. Ea este reluata in incipitul
poeziei, iar semnificatia ei este completata prin folosirea unor verbe la forma negative “nu
sporesc”, “nu ucid”. O alta metafora revelatorie care apare in poezie este metafora lumii care
simbolizeaaza cunoasterea. Cele doua tipuri de cunoastere sunt redate prin asocierea
elementelor de opozitie cu verbe sugestive care le pun si mai bine in evidenta: “Lumina
altora/sugruma vraja nepatrunsului ascuns”, in timp ce eul liric blagian “spoveste”, “a lumii
taina”/ […] nu micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii.
Mare parte din imaginile poetice din poezie se bazeaza pe asocierea unui element abstract cu
unul concret. De exemplu, cele patru metafore – simbol care alcatuiesc “minunile corolei”si
care se referea la temele creatiei blagien “flori si ochi si buze si morminte”. Alte figuri de stil
avem epitetul metaforic si inversiunea “nepatrunsul ascuns” sau “intunecata zare”.

Metrica si prozodie
Poezia este alcatuita din 20 versuri libere (cu metrica variabila si cu masura inegala) al caror
ritm interior reda fluxul ideilor si fantezia sentimentelor. Euforia versurilor sugereaza
amplificarea misterului. Este prezenta tehnica ingambamentului, continurea unei idei in
versurile urmatoare, scrisa cu litera mica “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid”.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, opera data este o arta poetica moderna cu influente de
expresionism, interesul poetului fiind deplasat de la principiile tehnice poetice.
In opinia mea, poezia impresioneaza prin sentimentul poetic de contopire cu misterele
universale, cu esenta lumii.