Din Miruna Maria

Clasa a V a A

ÎMPĂRATUL TRAIAN

Traian este primul împărat roman născut în afara

peninsulei Italice la 18 septembrie 53 în provincia Baetica,
din sudul peninsulei Iberice, în municipiul Italica.
Înclinat către viața militară, Traian a intrat de la vârsta de 17 ani în armată şi a servit zece ani,
ca tribun militar (ajutor de comandant) alături de tatăl său, în Siria. Era liniștit, modest,
rezistent și obișnuit să gândească și să acționeze rapid.
Urcând toate treptele carierei militare a ajuns general, comandant al
armatelor de pe Rin, unde s-a distins prin vitejia sa. Era foarte apropiat de
soldați, împărțind cu ei toate greutățile, întrecându-se cu ei în exerciții
militare.
În timpul domniei lui Domiţian, Traian vine la Roma și ocupă pe rând, mai
multe funcții civile, apoi devine guvernator al Hispaniei și al provinciei
Germania Superioară și consul.
Datorită eșecurilor suferite în politica externa și datorită măsurilor luate
împotriva adepților religiei Mozaice și a religiei creștine, Împăratul Domitian și-a atras
ostilitatea tuturor supușilor. În anul 96 după Hristos, Împăratul Domitian a fost asasinat de
către opozanții săi politici.
La tronul Imperiului Roman a ajuns bătrânul general Marcus Cocceus Nerva. Acesta
dorind să înlăture din politica externă eșecurile Împăratului Domitian, a hotărât să supună
teritoriile germanice de pe fluviu și din vestul câmpiei Panoniei. Acestea au fost supuse de
către legiunile romane conduse de generalul Marcus Ulpius Traianus.
Pentru felul cum și-a slujit tara în anul 97 după Hristos, generalul Traian a fost adoptat
ca fiu si asociat la domnie de către Împăratul Nerva.
În anul 98 după Hristos, la moartea Împăratului Nerva, Traian v-a ocupa tronul
Imperiului Roman.
Fiind ales împărat la vârsta de 42 de ani, Traian a continuat să trăiască modest,
respectând legile statului. Se spune că, atunci când a fost numit împărat a venit la Roma fără
alai. Mergând pe jos și însoțit de popor, a intrat în palat spunând: „Cum intru așa vreau să
ies”. Energia și simțul său de dreptate au făcut ca el să fie supranumit „optimus princeps”
(cel mai bun dintre principi).
Amintirea lui Traian s-a menținut multă vreme la Roma. Când venea la tron un nou
împărat, Senatul îi ura „să fie mai fericit decât Augustus şi mai bun decât Traian”.
În timpul lui Traian, viața economică a prosperat: agricultura s-a refăcut, impozitele au
fost micșorate; s-au creat case de împrumut pentru micii proprietari, fonduri pentru ajutorarea
orfanilor. Traian a luat măsuri pentru dezvoltarea comerțului; a fost mărit portul Ostia (lângă
Roma), unde erau îmbarcate/debarcate mărfurile de pe corăbiile maritime pe cele fluviale.
Capitala a fost împodobită cu construcții mărețe, printre care forul lui Traian.
Traian a dus o politică de cuceriri, căutând să extindă și să întărească granițele
Imperiului. În vremea sa, statul roman avea cea mai mare întindere. În Europa ajunsese la Rin
și Dunăre, în Asia fuseseră cucerite Armenia, Mesopotamia, nord-vestul Arabiei și peninsula
Sinai. Mai stăpânea și partea de nord a Africii. Cea mai importantă cucerire a lui Traian a fost
însă Dacia.
De la începutul domniei, Împăratul Traian s-a pregătit pentru supunerea Daciei.

1
 Serbările date la Roma în cinstea acestei victorii au ținut 123 de zile, Traian a pus să
se ridice un monument care să amintească victoriile sale în războaiele dacice: „Columna lui
Traian” , așezată în forum la Roma. Acest monument prezintă o mare importanță pentru
istoria poporului nostru. Pe el sunt sculptate chipurile soldaților daci și
romani, ale lui Traian și Decebal, precum și scenele mai importante din
desfășurarea războiului, Columna lui Traian ne redă lupta eroică a
poporului dac pentru apărarea libertății.
Cauzele războaielor daco–romane au fost :
§ Ca urmare a dezvoltării sale, Dacia constituia principalul rival al
Imperiului Roman și îi împiedica politica expansionistă a acestuia.
§ Ca urmare a politicii de cucerire, Imperiul Roman trecea printr-o
puternică criză economică.
§ Criza economică a Imperiului nu se putea soluționa decât prin preluarea bogățiilor Daciei.
§ Prin supunerea Daciei își consolida hotarul de Nord al Imperiului, deoarece Dacia era cel
mai înaintat bastion în lumea barbară.
§ Cucerirea Daciei de către romani, echivala cu anularea păcii semnate în anul 89 după
Hristos.
Dacii si romanii s-au confruntat în două războaie:
§ 101–102 dupã Hristos
§ 105–106 dupã Hristos
La 25 martie 101 după Hristos împăratul Traian ieșea din Roma pentru a cuceri Dacia
(lucru care nu i-a reușit nici lui Caesar in 44 înainte de Hristos, nici lui Domitian in 86-89
după Hristos).
Traian a încurajat dezvoltarea culturii, el însuși scriind o carte despre luptele cu dacii
(care s-a pierdut din păcate) și scrisori către prietenul său, Pliniu cel Tânăr. Preocupările sale
pentru știința si cultura au fost evidente, Traian sprijinind atât financiar cât și politic
profesorii.
După studii temeinice s-a afirmat că arta imperiala a epocii lui Traian reprezintă
culmea artei romane. Cu toate că la început și-a concentrat toate resursele asupra
organizării provinciilor, treptat a început sa se ocupe din ce în ce mai mult de înflorirea
capitalei Imperiului Roman, Roma.
O adevărată metropola a antichității, Roma cu peste 1.000.000 de locuitorii, era
alimentată cu apa adusă cu apeducte impresionante (peste 45 de kilometri fiecare). Unul
dintre apeducte, Aqua Traiana (48 km) construita in 109, a fost folosit pană în anul 1612.
Rămase celebre până în ziua de azi sunt băile romane ce ocupau suprafețe remarcabile:
o lungime de aproximativ 340 de metri si o lățime de 330, plus terenurile auxiliare (biblioteci,
săli de lectura, grădini, spatii pentru sport).
Ceea ce este cu adevărat demn de admirat sunt instalațiile de abur, robinetele pentru
apă rece și apă caldă. Bazinele erau decorate cu sculpturi, statuete sau bazoreliefuri realizate
de cei mai renumiți sculptori ai vremii.
Dar una din cele mai mărețe capodopere de arhitectură realizate în vremea lui Traian
este podul de peste Dunăre, de la Drobeta Turnu-Severin. Un adevărat „drum al romaniz ării
Daciei ”, podul reprezintă pătrunderea civilizației latine în Europa Centrala si de Sud-Est.
Ridicarea podului a fost încredințată arhitectului și inginerului Apollodor din Damasc .
Arhitectul sirian nu era doar un bun tehnician, dar și un abil scriitor, autor a numeroase opere
de specialitate. Lumea medievală occidentală fusese mereu preocupată de cunoașterea
secretului tehnic dispărut odată cu Apollodor, în ceea ce privește fundarea picioarelor
podului in apa adâncă a Dunării.
Deși mulți savanți au studiat îndelung și minuțios podul, nu au descifrat în totalitate
secretul.

2
 Prima menționare în scris a podului apare în De Bello Dacico scrisă de Împăratul
Traian, apoi în Getica , scrisă de doctorul Criton şi în Istoria Romana de Dia Cassius.
Locul ales pentru construirea podului este strategic: era perfect pentru scoaterea
bogățiilor din Dacia. Se afla la intersecția de drumuri maritime și comerciale. Dar cel mai
important lucru era faptul că aici Dunărea avea condiții mult mai rapide și prielnice pentru
construcții de mari proporții.
Construcția podului a început în primăvara anului 103 și a fost finalizată după doi ani,
în primăvara anului 105. Capodopera de arhitectură stătea sprijinita pe 34 de picioare,
fiecare picior având o înălțime de 50 de metri iar lungimea sa era de aproximativ 1200 m.
Cea mai mare dificultate în construirea acestui pod a fost înfruntată, cea referitoare la
înfundarea picioarelor în albia Dunării. Nici în ziua de azi nu s-a determinat metoda de
consolidare a picioarelor în apa Dunării, metoda știută doar de Apollodor din Damasc .
Picioarele podului lui Traian au rămas mult timp vizibile la
suprafața apei, până ce serviciile moderne de navigație fluvială le-
au distrus complet.
Pe lângă podul de pe Dunăre, Traian este autorul si a altora
poduri: podul din Spania de la Alcantara construit în anul 105, pe
care se circulă şi în zilele noastre.
Împăratul Traian nu dăinuieşte în eternitate doar prin
războaiele sale, ci mai ales prin capodoperele realizate în amintirea
unui eveniment.
Ajuns la 60 de ani, bolnav și obosit, de războiul care se
desfășura în stepa Mesopotamiei și care nu se mai încheia, intenționând să se întoarcă la
Roma și nesuportând călătoria pe mare, a debarcat pe coasta Ciliei, în Asia Mică, unde a şi
murit în 13 august 117 după Hristos, la Selinus. Unele izvoare emit ideea că ar fi fost otrăvit
de Hadrian, care va deveni succesorul său; altele, că suferea de hidropizie (hemoragii intense),
urmate de o paralizie cardiacă.
Pentru noi Împăratul Traian nu a rămas doar cuceritorul Daciei !