Ares (zeul Marte)

Ares era în mitologia greacă zeul războiului. La romani Ares era identificat cu zeul Marte.Se
număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului şi era fiul lui Zeus şi al Herei. Cu toate acestea, era
dispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent,
sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deşi era simbolul forţei
războinice, brutale.
În războiul troian, de pildă, la care participă luptând alături de Hector, el este rănit de către
Diomede cu ajutorul Athenei şi silit să o ia la fugă. Când sare în ajutorul fiului său, care avea să fie ucis de
Heracles, Ares e de asemenea rănit de către erou şi silit să se retragă. La fel, zeul trebuie să îndure uciderea
fiicei sale, Penthesilea, fără să poată face nimic. De numele lui Ares e legat şi Areopagul, colina unde, la
Atena, era locul unde se judecau crimele de natură religioasă. Se credea că la poalele acestei coline Ares l-
ar fi ucis pe Hallirrhothius, fiul lui Poseidon, fiindcă voia să-i necinstească fiica, pe Alcippe. Adus de către
Poseidon în faţa judecăţii zeilor, pe aceeaşi colină, spre a fi osândit pentru crima săvârşită, Ares a fost însă
iertat.
Dintre numeroasele episoade amoroase care i se atribuiau, era celebră legătura dintre el şi
Aphrodita, legătură dată în vileag de către soţul acesteia, Hefaistos. Din unirea celor două divinităţi s-au
născut Harmonia, care îmbină în ea natura dublă a părinţilor săi; Fobos şi Deimos, adică Frica şi Groaza;
Eros şi Anteros, adică Iubirea şi Iubirea împărtăşită, care personifică aspectele cele mai evidente ale
personalităţii celor doi.
Asociat lui Iupiter şi Quirinus, Marte, însoţit de coiful, scutul şi lancea sa a fãcut parte multã vreme
din triada primitivã din mitologia romanã, care, sub influenta etruscã, este înlocuitã de triada Iupiter,
Iunona şi Minerva. Este invocat ca Mars Pater, aluzie la originile lui Romulus şi Remus, în acest fel
adresându-i-se Cato cel Bãtrân, cu capul acoperit şi braţul dezgolit, deci în ritus Romanus, în vederea
evitãrii bolilor sau a unei recolte bogate.
Dar rugile în vederea câştigãrii de bãtãlii ajung la Marte în ipostaza de Silvanus, Gradivus sau
Invictus. Legenda întemeierii, în care Marte joacã un rol fundamental, fiind cel care se uneşte cu Rhea
Silvia care dã naştere gemenilor îngrijiţi de lupoaica aflatã tot sub patronajul lui Marte, dateazã din epoca
clasicã.
În vremea lui Numa Pompilius se continuã organizarea cultului:în compania flamenilor lui Iupiter şi
Quirinus, lui Marte i se oferã şi lui un preot. Flamenii sunt în principal sacrificatori ataşaţi unui cult.
Atribuţiile flamenului lui Marte sunt puţin cunoscute, dar cert este cã avea grijã ca funcţiile religioase ale
regelui sã fie respectate cât acesta era la rãzboi. Dar Marte are şi propriul colegiu de preoţi, salii, a cãrui
creaţie este pusã pe seama unei intervenţii divine, prin aruncarea unui scut (ancilia) din cer. Numa
realizeazã 11 astfel de scuturi, pentru ca nimeni sã nu profite de forţa divinã, dupa care instituie 12 preoţi
sali pe Palatin şi Quirinal, în slujba lui Mars Gradivus. Funcţia lor este incompatibila cu o magistraturã.
Pe 1 martie, la deschiderea anului şi a sezonului armelor, preoţii transportã scuturile la For, unde
marele pontif însoţit de fecioare face un sacrificiu. Salii iau atunci lãncile sacre în sacrarium  Martis şi în
perioada 9-19 martie efectueazã o procesiune prin Roma, danseazã tripudium şi amintesc cetãţenilor despre
caracterul inevital al rãzboiului. Sunt acompaniaţi de un cântec de trompetã ale cãrui strofe celebreazã
vechile divinitãţi. Salii se adreseazã unui zeu sãlbatic:Satur fu, fere Mars (Sã fii satisfãcut, crudule Marte!).
Zeul intervine în momentul în care tratativele eşueazã şi soseşte vremea dezlãnţuirii urgiei, care
necesitã un ritual în fiecare primãvarã şi toamnã. Zilele cu dansuri salilor sunt notate ca religiosi, deci se
suspenda toate activitatile în afara serviciului divin. Închiderea anul rãzboinic se realizeazã printr-un dans
pe 13 octombire care marcheazã purificarea apãrãtorilor cetãţii. Mars Gradivus este însoţit de sora sa,
Bellona, tot cu funcţie marţialã.
 Consulul care pleacã la rãzboi nu omite niciodatã sã desprindã lãncile zeului şi sã-i dezveleascã
statuia în templul de la Regia, strigând:Mars, vigila! (Marte, trezeşte-te). Importanţa zeului este doveditã de
mai multe temple, dar cu excepţia celui dedicat lui Mars Ultor în anul 2 a.Hr., toate sunt situate în afara
pomerium, adicã incinta sacrã a oraşului. Templul lui Mars Gradivus, localizat pe Via Appia, a fost
consacrat pe 1 iunie 338 a.Hr.;Câmpul lui Marte, situat între Capitoliu, Tibru şi pantele Quirinalului, a
reprezentat multã vreme locul de adunare al comiţiilor centuriate.
Pe Câmpul lui Marte se adunã poporul, se fac alegeri, se exerseazã talentul în luptã. Treptat acesta se
acoperã de porticuri, arcuri de triumf sau monumente publice impresonante de genul teatrului lui Pompei
din 55 a.Hr. împreunã cu Capitoliul reprezintã un suflet al oraşului, unde vin sclavii ca sã verse cenuşa lui
Caesar. Tot aici se desfãşoarã cursele cu cai din octombrie, October Equus, la care se sacrificã cu suliţa
calul din dreapta de la carul învingãtor. Coada animalului este dusã repede la altarul din Regia, unde
trebuie sã cadã ultimele sale picãturi de sânge. Ritualul are rolul de a face trecerea cãtre vremuri de pace,
cãtre ritmul agrar. Marte eliminã astfel pericolele şi închide anul rãzboinic. Cultul lui Mars Ultor este decis
de Augustus pentru comemorarea uciderii lui Brutus şi Cassius la Philippis, 42 a.Hr. şi a înapoierii
însemnelor romane de la parţii care îi înving în 53 a.Hr. la Carrhae.
  Epitete. „Cel urît” de zei şi de oameni;
Atribute. Este reprezentat îndeobşte ca un personaj înarmat din cap pînă-n picioare. În iconografia mai
tîrzie, în perioada elenistică şi romană, apare însă ca un tînăr atlet în nuditate eroică, cu arme, coif, scut şi
diferite atribute războinice.

Vesta era o veche divinitate romană, considerată drept protectoare a focului din cămin și a
căminului în general. Ea era prima fiică a lui Saturn. Cu toate că a fost curtată de Apollo şi de Poseidon,
Hestia a obţinut de la Zeus dreptul de a-şi păstra virginitatea pentru totdeauna. În plus, Zeus i-a acordat
onoruri excepţionale: i se închina un cult în toate casele oamenilor şi în templele tuturor zeilor.Vesta este
adesea identificată cu Hestia din mitologia greacă. Prezența Vestei era simbolizată prin focul sacru care
ardea în templele sale. Focul zeiței Vesta era păzit în temple de preotesele ei, vestalele. Acest foc sacru era
înnoit în fiecare an la fiecare 1 martie și a ars încontinuu în Roma antică până la 1 martie 391 d.Hr., când
împăratul Teodosiu I a interzis slujbele păgâne în public. Vesta era considerată protectoare a poporului
roman. Vestalele proveneau din familii romane nobile de patricieni și erau obligate să-și păstreze
virginitatea timp de 30 de ani, fără dreptul de a se căsători sau de a da naștere unor copii.
Hestia a fost regina strămoşilor traco-daci; după moarte a devenit zeiţă a focului. În perioada
patriarhatului, sciţii o adorau sub numele de Tabiti, grecii sub numele geto-dacic de Histia sau Hestia, iar
romanii o adorau sub numele de Vesta. Cultul ei s-a generalizat în spaţiul euro-afro-asiatic, după ce Hestia
a trecut în panteonul Olimpului.
Întotdeauna văzută purtând o rochie lunga, de multe ori cu capul acoperit de un voal, Vesta 
este zeita care nu a părasit niciodata Olimpul,  a fost singura care nu s-a implicat niciodata în
binecunoscutele certuri si razboaie dintre Olimpieni si muritori, fiind considerata de catre toti zeii ca fiind
cea mai blanda, cea mai buna!
Zeus i-a oferit simbolul focului sacru care ardea în templele sale. Pentru ca era un lucru dificil de
obtinut si greu de pastrat, focul este si un simbol al purificarii. Ori de cate ori grecii au emigrat in tari
straine, aduceau cu ei la intoarcere cate o flacara aprinsa, ca un simbol de protectie si recunostinta catre
patria lor.
 În mod similar, femeile care se căsătoreau duceau în noua lor casă o parte simbolica din focul de
vatra din casa lor. Era un simbol de binecuvantare, de consimtamant dar si de continuitate a legaturilor
familiale.
Indiferent ca vorbim de Vesta (pentru greci) sau Hestia in mitologia romana, originea ei este
recunoscuta ca fiind aceeasi. O singura diferență exista si consta in faptul ca romanii i-au construit Hestiei
un templu, în care ardea o  flacara ce trebuia să rămâna vesnic aprinsa.  Iar pentru asta, sase dintre
frumoasele si nobilele fecioare erau alese ca slujitoare divine, denumite fecioare vestale, pentru a veghea în
permanență focul in interiorul templului să nu se stinga și să nu fie nici furat.
Odata desemnate, fecioarele îsi începeau acest serviciu la vârsta de șase ani si  depuneau juraminte
de castitate până la împlinirea vârstei de 30 de ani. După îndeplinirea juramantului  li se permitea să plece
si să se căsătoreasca. Pedepsele pentru nerespectarea juramintelor erau severe: dacă o preoteasa permitea să
fie „luata” o mostra de foc,era grav biciuita. Vestala ce  încalca juramantul de castitate, nu numai că era
biciuită, dar si îngropata de vie într-o cripta subterană.
Datorită rigorii lor  juramintelor si stilului de viață limitat, Vestalele s-au bucurat de multe privilegii
la Roma: reverente, respect, onoruri, dar si o anume  independenta pe care alte femei nu o aveau,
nemaifiind sub autoritatea tatălui lor.