Povestea unui copil care a plecat După melci…, spusă de Ion Barbu

CE se întâmplă?

CÂND are loc această

aventură?

UNDE se află copilul?

CINE sunt protagoniștii acestui

joc?

CUM se desfășoară jocul?

 FIȘA ELEVULUI

Identificați versurile în care copilul se prezintă, se autocaracterizează. Notați aceste versuri, realizând, în același
timp, o schiță a portretului eroului pornit în aventura cunoașterii.

COPILUL

Realizați asocieri între imaginea melcului, așa cum a fost surprinsă în poezia barbiană și
sculptura lui Brâncuși, Începutul lumii.

„…Era tot o mogâldeață,

Ochi de bou, dar cu albeață:

Între el și ce-i afarˊ

Strejuia un zid de var…”

„…Ghem vărgat

Explicați metafora „mormânt de foi”.

MELC ( DLRM,p.491)
Legătura melcului cu ritmurile ciclice ale naturii este subliniată de multe credințe populare; astfel se crede
că, „după ce tună prima dată primăvara, totul poate să se nască şi să crească, inclusiv melcul, care este cea mai
plăpândă dintre ființele de pe lume, poate să-şi lepede căsuţa sa de pe spate, fără teamă de frig"; cântecele copiilor
fac din melc arătări fabuloase; el este trimis la izvor, la baltă şi apoi la Dunăre să bea apă, să se umfle „cât un
buştean"; lui îi cresc „coarne de viţel" - vestitele „coarne boureşti"; mecanismul creşterii fabuloase a melcului este
identic cu acela al ivirii balaurilor, pentru că şi aceştia sorb apa din râuri şi lacuri, cresc enorm şi se înalţă apoi în
văzduh; nu există însă credinţe în care melcul să aibă puteri nefaste precum balaurii; dar, în mod metaforic, melcul
se comportă ca balaurii din punct de vedere al creşterii nemăsurate a lui.
În limbajul arhaic, melcul funcționează ca un semn care conotează ideea suficienţei de sine, a autonomiei
cvasi-totale, în sensul că el se hrăneşte, creşte şi se adăposteşte în şi din sine; de aceea, nedepinzând aproape de
nimic, neavând nevoie de nimeni, având totul în şi cu el. Este simbolul tăcerii şi încetinelii.
(Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești)

PĂDUREA
Spaţiu misterios, labirint, pădurea reprezintă un loc la încercărilor, trezeşte spaimă prin faptul că este un
peisaj închis şi stăpînit de umbre.O ipostază a acestui spațiu indică pădurea ca loc al haosului, al dezordinii, al
tăcerii, în general fiind un generator al maleficului.

OUL
Apare ca simbol arhetipal al începutului tuturor lucrurilor, al originii, al regenerării şi permanenței.
Mitologemul oului primordial sau oului cosmic, din care s-a creat lumea, are o răspândire pe o întinsă arie culturală,
acoperind toate continentele lumii. Dintr-un ou ''uneori, el este de aur) ce pluteşte în apele oceanului primordial se
naşte.

Pentru Constantin Brâncuşi, oul este „maica tuturor formelor"; pentru Ion Barbu, el este începutul şi
sfârşitul (PRESA). Simbol al vieţii în întregul ei, oul semnifică începutul şi devenirea vieţii.

A fost odată-un melc. Dânsul-și făcea mereu

Chiar cochilia lui din câte-un curcubeu
Ce și-l înfășura încet în jurul său
Și-apoi o lua la drum, strălucitor,
Uimind și fluturii descreierați în zborul lor
Și roua de pe iarba cu cotor
De diamant în zorii dimineții...

A fost odată-un melc. E Melcul Vieții

Ce cătinel se duce-duce-duce undeva
Unde n-am vrea, vai, noi deloc n-am vrea,
Dar n-avem încotro, talpa cea lată
Șterge povestea cu ce-a fost odată...
Și melcul pentru totdeauna și-a închis
Trupul plăpînd în propriul său vis...
(Emil Brumaru, Poveste)