Sunteți pe pagina 1din 3

Poezia “Cuvânt” de Tudor Arghezi precedă volumul ”Cărticică de seară”,

publicat în 1935. Aceasta poate fi considerată ca o prefață poetică, ce dezvăluie


conținutul volumului, dedicat celor mici. Poetul dorește să le dăruiască: ”o carte
mică, o cărticică”, în care să descrie și să explice pe înțelesul lor, universul
înconjurător.

Semnificația titlului: Prin puterea cuvântului, se realizează actul creației


literare. De asemenea, prin cuvântul adresat cititorului, se realizează o conexiune
între scriitor şi cititor (Poetul=Emițătorul mesajului/ a poeziei iar Receptorul
=Cititorul). Această legătură poate fi ca o punte peste timp, făcând ca diferite
generații de cititori să intre în ”rezonanţă” cu semnificațiile textului literar.
Prozodia:
Măsura versurilor este inegală, variind între 4 şi 16 silabe (prima strofă are
13 versuri, a doua -5, a treia 10 iar ultima strofă este un monostih). Rima este
împerecheată, iar ritmul este remarcabil prin muzicalitatea inedită, creată prin
figurile stil, prin topica propoziţiilor sau prin intercalările câte unui vers liber în
interiorul strofelor.

Mesajul poeziei
Cuvintele au o putere magică, creatoare, demiurgică în viziunea lui Tudor
Arghezi.
Autorul își constituie propriul univers poetic selectând cuvintele, ce îi
exprimă cel mai bine concepțiile, atitudinile, stările și emoțiile. Actul creației în
viziunea argheziană este ca un joc de ”cuvinte potrivite”, poetul având rolul de
”artizan”, de ”meșteșugar”. În acest text liric Arghezi evidențiază relaţia ”scriitor-
carte-cititor”.
Cuvintele pot fi utilizate în îmbinări neobișnuite, cu sensuri figurate
transpuse în figuri de stil și imagini artistice. Fiecare cuvânt din poezia studiată
contribuie la stabilirea temei, intenţia autorului fiind definirea creaţiei artistice, a
operei literare.
Procedeele ultilizate ce reflectă esența cuvântului, ca instrument pentru a
alcătui opere literare, sunt diferite. T. Arghezi observă cu acuratețe detaliile lumii
înconjurătoare. Le re-dimensionează în imagini artistice vizuale, auditive, tactile, de
o deosebită valoare artistică. Viaţa” măruntă, miniaturală”, primește astfel”noi
sensuri”.

1
Poetul se adresează direct cititorului, folosind substantivul (”cititorule”) în
cazul vocativ: ”Vrui, cititorule, să-ţi fac un dar”. Selectează cele mai potrivite cuvinte
cu ajutorul cărora să poată exprima sentimente şi idei purtătoare de noi sensuri.
Din lumea micilor vieţuitoare a ales cele ce i se potrivesc mai bine ,,Din slove
am ales micile/ Şi din înţelesuri furnicile”.
Astfel, metafora ,,înţelesuri-furnicile”raportată la ,,slove-micile” reprezintă
intenția autorului de a comunica gânduri, sentimente cititorului cu ajutorul cărții.
(Literele negre și multe ce alcătuiesc textul cărții sunt asemănate cu furnicile)
Poezia este definită de Arghezi ca ”o armonie de sunete interpretate de
vietăţi mărunte, în loc de instrumente muzicale”: ,,Mi-a trebuit un violoncel/ Am
ales un brotăcel”. Lăcusta a fost selectată în loc de harpă, scatiul în loc de cimpoi, pe
baza unor trăsături comune.
Pentru a oferi cititorului o carte despre universul mărunt (microscopic: ”Am
voit să umplu celule cu suflete de molecule”), autorul ar fi vrut să facă farmece:
,,printr-o ureche de ac, să strecor pe un fir de aţă: ,, Micşorata, subţiata şi nepipăita
viaţă/ Pâna-n mâna, cititorule, a dumitale”

Din punct de vedere stilistic, observăm utilizarea inversiunii și a triplului


epitet,,Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă” ce subliniază ideea de miniatural.
Intențiile poetului se regăsesc şi în ultimele două strofe. Universul poetic
arghezian sugerează un univers aparte, o lume imaginară transpusă în metafore și
epitete metaforice: ,,ţandără de curcubeie”, ,,nițică scamă de zare” referindu-se la
îmbinarea de culori, la inefabilul ce ne înconjoară. Repetiția ”Măcar” la începutul
versurilor19,20,21 sugerează neputința cuvântului de a surprinde o imagine integral
asupra unuversului, poetul se mulțumește doar să exprime fragmente, ”crâmpeie”
din farmecul naturii, sugerat prin curcubeu.
În ”Cărticica nouă”, Arghezi ar fi vrut să pună ,,parfumul umbrei şi cenuşa
lui”. Lumea uneori pare ascunsă, greu de definit ca şi ,,nimicul nepipăit”. Toate
acestea sunt transpuse la nivel imagistic prin imagini vizuale,(”O carte mică, ”Pe-o
foaie de trestie-ngustă”, auditive (”un violoncel, am ales un brotăcel”, ”O harpă am
ales o lăcustă”), olfactive (Parfumul umbrei), dinamice (”am ales”, ”am voit să
umplu”, ”aș fi voit să fac”) tactile (nimicul nepipăit”).
Ultimul vers poate fi considerat o concluzie a întregii poezii în care, poetul,
după tot efortul de a selecta cuvintele, potrivite intenției sale creatoare și adaptate
la puterea de înțelegere a micilor cititori, se declară încă nemulțumit pentru ceea ce
a reușit să facă, deoarece consideră că doar ”a răscolit pulberi de fum…”. Autorul își

2
mărturisește neputința de a reda prin cuvinte, ceea ce pare încă ascuns,
nedescoperit.

Eul liric poate fi identificat din punct de vedere morfologic, prin mărcile
lexico-gramaticale ale persoanei I, nr. singular ale pronumelor și verbelor (mi- vrui,
să fac, am ales, am voit, să umplu, să strecor, să culeg, mi-a trebuit, nu (mai) știu și
iustrează intenţia creatoare a poetului. Se observă și alternarea modurilor și
timpurilor verbale, ce alcătuiesc imagini dinamice, care sugerează intenția autorului
de a scrie o carte ce va fi dăruită cititorului. ( indicativ- exprimând acțiuni reale vrui,
am ales, a trebuit, conjunctiv- acțiune realizabilă, să fac, să umplu, să culeg și
conditional optative- exprimând dorința, intenția: aș fi voit )
Din punct de vedere lexical, se evidențiază substantivele cu sufixe
diminutivale, ori cele care se repetă:,,cărticică”, ,,brotăcel”, precum şi
regionalismele ,,ţandără”, ,,scamă” etc.
Cuvintele sunt utilizate alternativ, cu sens propriu și figurat.
Moduri de expunere utilizate sunt descrierea și monologul liric.
Concluzii: Opera literară ”Cuvânt” de Tudor Arghezi, aparține genului liric
întrucât are următoarele caracteristici specifice acestui gen literar: este prezent eul
liric, are ca moduri de expunere, descrierea și monologul liric, este scrisă în versuri
structurate în patru strofe, conține un mesaj sugerat prin cuvinte cu sens figurat,
concretizate în imagini artistice și figuri de stil.

S-ar putea să vă placă și