„Cuvânt”, de Tudor Arghezi.

Analiza literară
Poezia “Cuvânt” de Tudor Arghezi precedă volumul ,,Cărticică de seară”,
publicat în 1935. Aceasta poate fi considerată ca o prefaţă poetică, ce
dezvăluie cititorilor, conținutul volumului său de versuri, dedicat celor
mici. Poetul doreşte să le dăruiască: ”o carte mică, o cărticică”, în care să
descrie și să le explice pe înțelesul lor, universul înconjurător.
               Semnificația titlului. Prin puterea cuvântului, se realizează actul
creației literare. De asemenea, prin cuvântul adresat cititorului, se
realizează o conexiune între scriitor şi cititor (Poetul=Emițătorul mesajului/
a poeziei iar Receptorul =Cititorul). Această legătură poate fi ca o punte
peste timp, făcând ca diferite generații de cititori să intre în ”rezonanţă” cu
semnificațiile textului literar.
               Structura poeziei. Textul liric ”Cuvânt” este de factură modernă
și conține patru strofe inegale ca număr de versuri și silabe (prima strofă
are 13 versuri, a doua -5, a treia 10 iar ultima strofă este un monostih).
Mesajul poeziei. Cuvintele au o putere magică, creatoare, demiurgică în
viziunea lui Tudor Arghezi.
Autorul își constituie propriul univers poetic selectând cuvintele, ce îi
exprimă cel mai bine concepțiile, atitudinile, stările, emoțiile, sentimentele,
trăirile. Actul creației în viziune argheziană este ca un joc de”cuvinte
potrivite”, poetul având rolul de ”artizan” al acestora, de ”meșteșugar”. În
acest text liric Arghezi evidențiază relaţia ”scriitor-carte-cititor”. Autorul
are puterea prin cuvânt de a pătrunde tainele universului și de a le împărtăși
de asemenea și cititorului său.
Cuvintele pot fi utilizate în îmbinări neobișnuite, cu sensuri figurate
transpuse în figuri de stil și imagini artistice. Fiecare cuvânt din poezia
studiată contribuie la stabilirea temei, intenţia autorului fiind definirea
creaţiei artistice, a operei literare.
Procedeele utlilizate ce reflectă esenţa cuvântului, ca instrument pentru a
alcătui opere literare, sunt diferite. T. Arghezi observă cu acuratețe detaliile
lumii înconjurătoare. Le re-dimensionează în imagini artistice vizuale,
auditive, tactile, de o deosebită valoare artistică. Viaţa” măruntă,
miniaturală”, primește astfel”noi sensuri”.
Poetul se adresează direct cititorului, folosind substantivul (”cititorule”) în
cazul vocativ: ”Vrui, cititorule, să-ţi fac un dar”. Selectează cele mai
potrivite cuvinte cu ajutorul cărora să poată exprima sentimente şi idei
purtătoare de noi sensuri.
Din lumea micilor vieţuitoare a ales cele ce i se potrivesc mai bine ,,Din
slove am ales micile/ Şi din înţelesuri furnicile”.
Astfel, metafora ,,înţelesuri-furnicile”raportată la ,,slove-micile” reprezintă
intenția autorului de a comunica gânduri, sentimente cititorului cu ajutorul
cărții. (Literele negre și multe ce alcătuiesc textul cărții sunt asemănate cu
furnicile)
Poezia este definită de Arghezi ca ”o armonie de sunete interpretate de
vietăţi mărunte, în loc de instrumente muzicale”: ,,Mi-a trebuit un
violoncel/ Am ales un brotăcel”. Lăcusta a fost selectată în loc de harpă,
scatiul în loc de cimpoi, pe baza unor trăsături comune.
Pentru a oferi cititorului o carte despre universul mărunt (microscopic:
”Am voit să umplu celule cu suflete de molecule”), autorul ar fi vrut să
facă farmece: ,,printr-o ureche de ac, să strecor pe un fir de aţă: ,,
Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă/ Pâna-n mâna, cititorule, a dumitale”
                  Din punct de vedere stilistic, observăm utilizarea inversiunii și
a triplului epitet,,Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă” ce subliniază ideea
de miniatural.
Intențiile poetului se regăsesc şi în ultimele două strofe. Universul poetic
arghezian sugerează un univers aparte, o lume imaginară transpusă în
metafore și epitete metaforice: ,,ţandără de curcubeie”, ,,nițică scamă de
zare” referindu-se la îmbinarea de culori, la inefabilul ce ne înconjoară.
Repetiția ”Măcar” la începutul versurilor19,20,21 sugerează neputința
cuvântului de a surprinde o imagine integral asupra unuversului, poetul se
mulțumește doar să exprime fragmente, ”crâmpeie” din farmecul naturii,
sugerat prin curcubeu.
În ,,cărticica nouă”, Arghezi ar fi vrut să pună ,,parfumul umbrei şi cenuşa
lui”. Lumea uneori pare ascunsă, greu de definit ca şi ,,nimicul nepipăit”.
Toate acestea sunt transpuse la nivel imagistic prin imagini vizuale,(”O
carte mică, ”Pe-o foaie de trestie-ngustă”, auditive (”un violoncel, am ales
un brotăcel”, ”O harpă am ales o lăcustă”), olfactive (Parfumul umbrei),
dinamice (”am ales”, ”am voit să umplu”, ”aș fi voit să fac”) tactile
(nimicul nepipăit”).
Ultimul vers poate fi considerat o concluzie a întregii poezii în care, poetul,
după tot efortul de a selecta cuvintele, potrivite intenției sale creatoare și
adaptate la puterea de înțelegere a micilor cititori, se declară încă
nemulțumit pentru ceea ce a reușit să facă, deoarece consideră că doar ”a
răscolit pulberi de fum…”. Autorul își mărturisește neputința de a reda prin
cuvinte, ceea ce pare încă ascuns, nedescoperit.
                   Eul liric poate fi identificat din punct de vedere morfologic,
prin mărcile lexico-gramaticale ale persoanei I, nr. singular ale pronumelor
și verbelor (mi- vrui, să fac, am ales, am voit, să umplu, să strecor, să
culeg, mi-a trebuit, nu (mai) știu și iustrează intenţia creatoare a poetului.
Se observă și alternarea modurilor și timpurilor verbale, ce alcătuiesc
imagini dinamice, care sugerează intenția autorului de a scrie o carte ce va
fi dăruită cititorului. ( indicativ- exprimând acțiuni reale vrui, am ales, a
trebuit, conjunctiv- acțiune realizabilă, să fac, să umplu, să culeg și
conditional optative- exprimând dorința, intenția: aș fi voit )
Din punct de vedere lexical, se evidențiază substantivele cu sufixe
diminutivale, ori cele care se repetă:,,cărticică”, ,,brotăcel”, precum şi
regionalismele ,,ţandără”, ,,scamă” etc.
Cuvintele sunt utilizate alternativ, cu sens propriu și figurat.
REPORT THIS ADPRIVACY SETTINGS

Moduri de expunere utilizate sunt descrierea și monologul liric.

   Concluzii: Opera literară Cuvânt de Tudor Arghezi, aparține genului liric

întrucât are următoarele caracteristici specifice acestui gen literar:  este
prezent eul liric, are ca moduri de expunere, descrierea și monologul liric,
este scrisă în versuri structurate în patru strofe, conține un mesaj  sugerat
prin cuvinte cu sens figurat, concretizate în imagini artistice și figuri de
stil.
prof. gr. I, Marilena Radu