Pagină:

din 13
Dimensiune automată Dimensiune reală Potrivire la pagină Lățime pagină 50% 75% 100% 125% 150% 200%
300% 400%
Cuvânt,
de
Tudor
Arghezi
(comentariu
literar,
rezumat
literar)
Literatură
Apartenenţa operei la genul liric, specia literară artă poetică
Tudor Arghezi, scriitor interbelic, este un inovator al
limbajului artistic în poezie. Pornind
de la forţa cuvântului, el creează o altă manieră literară, cunoscută sub denumirea de
„estetica urâtului”.
Inovaţia stilistică argheziană constă în revalorificarea cuvintelor, cărora le dă noi
sensuri, în ideea că ac
estea sunt atotputernice, pot schimba esenţa universului,
concepţie care constituie arta poetică a lui Tudor Arghezi. Conceptul de artă poetică
exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui
autor, despre menirea lui în u
nivers şi despre misiunea artei sale, într
-
un limbaj literar
care
-
l particularizează.
Poezia
Cuvânt
este o artă poetică argheziană, deoarece exprimă concepţia poetului
despre forţa cuvântului, idee izvorâtă, probabil, şi din credinţa biblică: „La
-
nceput a
fost
cuvântul”. Altfel spus, crezul lui Arghezi este acela că, prin puterea lui, cuvântul poate
crea sau poate distruge, cuvântul este omnipotent (atotputernic).
Poezia
Cuvânt
, de Tudor Arghezi, a fost publicată în volumul
Cărticică de seară
din
1953 şi co
nstituie una dintre creaţiile care exprimă arta lui poetică, alături
de
Testament
,
Rugă de seară
şi altele. Omagiul sincer pe care Arghezi îl aduce cărţii
este ilustrat şi de poezia
Ex libris
: „Carte frumoasă, cinste cui te
-
a scris / Încet gândită,
gingaş
cumpănită / Eşti ca o floare anume înflorită / Mâinilor mele care te
-
au deschis”.
Titlul
Titlul poeziei
Cuvânt
are o multitudine de sensuri, el putând fi un sinonim pentru gând,
idee exprimată prin vorbe, zicere, cuvântare, discurs, învăţătură, dar în
concepţia lui
Arghezi „cuvântul” este cel care generează o lume imaginară, cartea. Prin cuvânt,
poetul defineşte creaţia artistică, opera literară.
Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic
Poezia este alcătuită din trei strofe inegale ca lungime şi u
n vers liber în final.
Compoziţional, în poezie se manifestă trei idei fundamentale: relaţia autor
-
cititor, lumea
imaginară a creaţiei artistice, a cărţii şi creaţia însăşi, ca rod al talentului şi al efortului
creatorului artist.
Prima strofă
Poezia încep
e cu o adresare directă către cititor şi cu intenţia declarată de a crea pentru
acesta o carte, pe care să i
-
o dăruiască: „Vrui, cititorule, să
-
ţi fac un dar, / O carte
pentru buzunar”. Preţuirea lui Arghezi pentru carte reiese din folosirea diminutivului
„cărticică”, pe care îl aşează ca apoziţie la „O carte mică”, sugerând dragostea pe care
o are poetul pentru creaţia sa. Mijloacele cu ajutorul cărora Arghezi creează sunt
slovele, un arhaism pentru „litere”, folosit cu intenţia de a exprima ideea că arta
cuvântului scris este foarte veche.
Tudor Arghezi
Poetul dă viaţă cărţii prin elemente din lumea „fărâmei”, construind metafore sugestive:
„din înţelesuri furnicile”, „celule” şi „suflete de molecule”. Ins
trumentele muzicale „un
violoncel”, „o harpă” şi „cimpoiul” sunt sugestive pentru creaţia artistică melodioasă,
armonioasă, poetul dorind să creeze o poezie a jocului, a boabei şi a fărâmei, specifică
liricii argheziene. De aceea el foloseşte, prin metafor
e, simbolurile acestor instrumente,
luând vieţuitoare din lumea minusculă
-
„un brotăcel”, „o lăcustă” şi „un scatiu”
-
, care să
realizeze o muzicalitate feerică, încântătoare.
Strofa a doua
Strofa a doua exprimă dorinţa arzătoare a eului liric de a crea o
carte atractivă, care să
-
l
intereseze pe cititor. Pentru a reuşi să scrie o operă literară care să ajungă la sufletul
cititorului şi să
-
l farmece
-
„Farmece aş fi voit să fac / Şi printr
-
o ureche de ac / Să
strecor pe un fir de aţă / Micşorată, subţiata ş
i nepipăita viaţă” / Până
-
n mâna, cititorule,
a dumitale”
-
poetul se adresează direct printr
-
un vocativ, „cititorule”, iar pentru a
exprima ideea de originalitate şi vivacitate a creaţiei, el apelează la un epitet triplu în
inversiune: „Micşorată, subţiat
a şi nepipăita viaţă”.
Ultima strofă
Ultima strofă exprimă metaforic mijloacele artistice prin care poetul dă viaţă operei sale,
prin repetiţia adverbului cu valoare de epitet „niţică”: „niţică scamă de zare, / Niţică
nevinovăţie, niţică depărtare”. Arghez
i sugerează astfel sensibilitatea lirică a operei
create, „o cărticică nouă”, care trebuie să exprime gingăşie, puritate şi profunzime de
idei, trăsături reliefate şi de repetiţia adverbului „măcar”: „Măcar câteva crâmpeie, /
Măcar o ţandără cu curcubeie,
/ Măcar niţică scamă de zare”.
Noua creaţie, remarcabilă prin originalitate, trebuie să ilustreze un conţinut bogat în idei
şi în frumuseţea exprimării, ficţiunea şi imaginaţia fiind sugerate de metafore
-
„parfumul
umbrei şi cenuşa lui”, „nimicul nepipăit
”
-
, care să producă emoţie şi încântare în inima
cititorului: „Acela care tresare / Nici nu ştii de unde şi cum”.
Versul liber din finalul poeziei, urmat de puncte de suspensie, îndeamnă la meditaţie, la
cugetare asupra creaţiei, pentru care poetul a depu
s efort şi a investit talent: „Am