Testament

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi introduce in lirica romaneasca interbelica o noua categorie estetica, aceea a
"uratului", a grotescului, dupa modelul simbolistului francez Charles Baudelaire. Astfel,
poetul gaseste frumosul in lucrurile cele mai urate ale existentei noastre. Spre deosebire de
poetul francez, unde "estetica uratului" se aplica doar la nivelul limbajului, la Arghezi se
aplica si la nivelul temelor si motivelor literare.
Poetul reuseste sa valorifice "uratul", conferindu-i noi valori din dorinta de a transmite trairi si
emotii cat mai puternice ("Din bube mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi").
Conceptul de "estetica a uratului" se observa cel mai bine in volumul "Flori de mucigai"
(1931), numit astfel prin asociere cu volumul lui Baudelaire "Florile raului".
Arta poetica este un text liric in care un scriitor isi exprima crezul artistic conceptia despre
lume si viata, prin mijloace artistice specifice lui. O arta poetica este reprezentativa pentru
intreaga creatie a unui scriitor, cuprinzand intr-o mica masura teme specifice acestuia, dar si
modalitati artistice proprii.
De obicei, o arta poetica deschide volumul de deput al scriitorului respectiv; exista insa poeti
care au mai multe arte poetice, in functie de etapele lor de creatie (Tudor Arghezi -
"Testament" in volumul "Cuvinte potrivite" 1927 si - "Flori de mucigai" in volumul cu acelasi
nume din 1931).

Testament
Tudor Arghezi

Textul a fost publicat in volumul "Cuvinte potrivite", aparut in anul 1927, constituind unul
dintre cele mai importante momente ale liricii interbelice, prin noutatea tematica, dar si
prozodica.
Opera este o veritabila arta poetica, fiind reprezentativa pentru viziunea despre lume si viata
din acel moment a autorului. De asemenea, Arghezi prezinta functia poeziei, dar si rolul
creatorului prin raportare atat la textul in sine, cat si la cititor.
Titlul "Testament" poate avea doua valori: denotativa si conotativa. In sens denotativ,
testamentul este un act oficial care nu poate fi contestat, prin intermediul caruia se exprima
dorintele care trebuiesc indeplinite dupa decesul unei persoane. In sens conotativ, testamentul
arghezian sugereaza valoarea operei si a renumelui creatorului in timp. De aici reiese si tema
textului: mostenirea spirituala lasata de un creator peste timp.
Textul lui Arghezi imbina atat elemente moderniste, cat si elemente traditionaliste, specifice
celor doua mari curente interbelice. Dintre cele moderniste putem aminti: tema textului,
elementele de prozodie, conceptul de "estetica a uratului". Trasaturile traditionaliste le
completeaza pe cele moderniste, creand o opera unica, o veritabila arta poetica: mesajul social
al textului, limbajul specific lumii rurale, anumite motive literare (chinul strabunilor,
invatatura oferita de acestia generatiilor viitoare, etc).
Lirismul textului este de tip subiectiv, reiesind din folosirea verbelor si a pronumelor la
persoana I (nu voi lasa, sa schimbam, am prefacut). De asemenea, acest tip de lirism este
sustinut si prin folosirea persoanei a II-a, creandu-se astfel aparenta unui dialog intre autor si
cititor (redat in text prin metafora "fiule"): “…pana la tine,” “Aseaz-o…”. Constructiile
posesive, completeaza lirismul subiectiv al textului: strabunii mei, cartea mea, bunilor mei,
durerea noastra. In viziunea argheziana orice lucru urat, grotesc, se poate materializa in ceva
frumos: "Facui din zdrente muguri si coroane.", "Veninul strans l-am preschimbat in miere,".
Arghezi se foloseste astfel de conceptul de estetica a uratului, preluat de la simbolistul francez
Charles Baudelaire, metamorfozand uratul si facandu-l obiect estetic.
"Carte" este un cuvant cheie al textului, o metafora ce are valori diferite in functie de context:
opera in totalitatea ei ("…nume adunat pe o carte,"); experienta acumulata in timp ("Cartea
mea-i, fiule, o treapta."); o scriere oarecare ("Domnita sufera in cartea mea."); creatia in sine
("Imparechiata-n carte se marita,").
Prozodia tine de modernismul textului, poezia avand cinci strofe cu o rima variata si cu o
masura inegala a versurilor; ritmul este iambic, dand o tonalitate trista, apasatoare mesajului.
Fiecare strofa reprezinta o secventa lirica, avand un mesaj bine definit. Prima strofa reprezinta
testamentul simbolic pe care creatorul il lasa fiului sau ("…nume adunat pe o carte,"); astfel
se sugereaza faptul ca singura valoare adevarata o reprezinta renumele creatorului, o valoare
spirituala, mult mai mare decat orice lucru material. Negatia verbului din incipit ("Nu-ti voi
lasa…"), accentueaza ideea ca nimic altceva nu este mai important decat creatia si reputatia
creatorului.
De asemenea, din prima secventa lirica reiese ideea ca exista o legatura intre generatii,
datorita "fiului", fiind aceea de a continua munca strabunilor ("De la strabunii mei pana la
tine,"). De aici reiese si mesajul social al textului, evidentiindu-se chinul strabunilor ("Suite
de batranii mei pe branci"), dar si rolul vindecator al cartii ("Cartea mea-i, fiule, o treapta").
"Treapta" este o metafora ce sugereaza ascensiunea, ideea de perfectiune, dar si cunoasterea
care este mult mai accesibila generatiilor ce vor urma.
A doua secventa lirica il prezinta pe eul liric drept un continuator al trudei strabunilor, dar si
un depozitar al experientei acestora ("De osemintele varsate-n mine."). Cartea este aici "…
hrisovul vostru cel dintai.", un act oficial, care obliga la respectarea experientei inaintasilor si
la continuarea muncii chinuite a acestora.
In a treia secventa lirica, mesajul social este extrem de puternic, scriitorul mergand pe linia
traditionalista a perioadei interbelice. Este evidentiat traiul greu al strabunilor, chinul lor vechi
de sute de ani. Legatura dintre generatii se observa si aici, numai ca se face o trecere de la
material catre spiritual, de la munca fizica la cea intelectuala ("Ca sa schimbam, acum, intaia
oara/Sapa-n condei si branda-n calimara"). Evolutia spiritualului se observa si la nivelul
limbajului, creatorul fiind capabil sa gaseasca frumosul acolo unde nu parea posibil: "Din
graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite". Metafora "cuvinte potrivite"
sugereaza munca migaloasa care duce catre perfectiune; aceste cuvinte desi sunt aparent
simple, au capacitatea de a emotiona, de a ajunge la sufletul cititorului. Aceasta sintagma este
folosita de Arghezi si ca titlu pentru volumul sau, in anul 1927.
Graiul poetic isi are originea in chinul strabunilor, creatorul fiind singurul capabil sa genereze
sensuri noi ("Am luat ocara si torcand usure/Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.").
Experienta strabunilor devine astfel piatra de hotar pentru generatiile viitoare, baza devenirii
si a dezvoltarii acestora ("Am luat cenusa mortilor din vatra/Si am facut-o Dumnezeu de
piatra,").
Cea de-a patra secventa lirica accentueaza rolul vindecator al creatiei, al operei artistice,
singura capabila sa infrumuseteze existenta: "Durerea noastra surda si amara/O gramadii pe-o
singura vioara,", "Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte". Creatorul reuseste sa gaseasca
frumosul dand valoare tuturor lucrurilor din jurul sau: "Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-
am frumuseti preturi noi.".
Ultima secventa este esentiala pentru crezul artistic arghezian, poetul vorbind despre raportul
dintre creatie si cititor. Astfel, poezia este o imbinare intre "slova de foc" (metafora pentru
inspiratia divina) si "slova faurita" (metafora a trudei creatorului). Acesta devine rob al
propriei opere, in timp ce cititorul este "Dumnezeul" ei, singurul capabil sa ii confere valoare
in timp: “Robul a scris-o, Domnul o citeste,”.
Poetul este insa ingrijorat ca poate cititorul nu intelege ca opera sa nu ii apartine numai lui, ci
tuturor celor dinaintea sa, el devenind un simplu exponent al generatiilor anterioare: "…ca-n
adancul ei/Zace mania bunilor mei.". Arghezi da astfel de inteles ca opera sa poate s-a nascut
si din revolta, din furie, din dorinta de a aduce la lumina nedreptatea. In acest caz, poetul este
un rob al creatiei, un simplu instrument prin intermediul caruia se face dreptate.
Limbajul arghezian este presarat cu termeni populari, specifici spatiului rural, pentru a intari
mesajul social al textului, dar si pentru a evidentia rolul poetului ca fiind singurul capabil de a
prelua acei termeni si a le da valente artistice (hrisonul, plavani, ocara, iscat-am).
Poezia "Testament" de Tudor Arghezi ramane o creatie reprezentativa pentru lirica
romaneasca interbelica, o adevarata opera poetica modernista, atat prin mesajul transmis, cat
si prin modalitatile artistice folosite de Tudor Arghezi.