Enigma Otiliei

de George Calinescu

Romanul a fost publicat in anul 1938 si se poate incadra in categoria scrierilor obiective de tip balzaacian;
George Calinescu preia astfel de la scriitorul francez Honore de Balzac o formula estetica des intalnita in
scrierile interbelice.
Balzacianismul romanului reiese din descrierile minutioase ale mediului in care personajele traiesc stabilindu-se
o legatura aproape organica intre mediu si caracterul personajelor. De altfel, bazat insusi afirma-se: “Descrie-mi
vizuina si-ti spun cine este animalul care o locuieste”. Astfel incipitul romanului face o descriere minutioasa a
casei lui Mos Costache, plecand de la o imagine generala a Bucurestiului, restrangand treptat cadrul la imaginea
strazii Antim, apoi a caselor de pe aceasta strada, mai apoi exteriorul casei lui Costache si intr-un final interiorul
acesteia.
Casa lui Mos Costache este asemenea proprietarului: batrana, darapanata, neingrijita, imitand un lux prajuit.
Tot legat de balzacianism este si realismul cu care autorul prezinta destinul personajelor, urmarite in situatii de
viata ce contureaza starea civila. Se poate observa astfel faptul ca personajele au si o independenta proprie insa
sunt legate intre ele prin relatii sociale, dar si familiale puternice si complicate.
Criticul Nicolae Manolescu afirma insa ca in romanul lui Calinescu exita “un balzacianism fara balzac”,
deoarece autorul nu se rezuma la simpla prezentare a personajelor surprinse in diferite momente, ci le sondeaza
psihicul asemenea scriitorilor moderni. De asemenea, modernitatea romanului reiese si din faptul ca autorul isi
indreata atentia catre dramatizarea unor scene cum ar fi cea a jocului de carti din capitolul al XVII-lea.
Initial titlul romanului a fost “Parintii Otiliei” accentuand motivul balzacian al paternitatiil autorul il va schimba
din motive editoriale, plasand centrul romanului in imaginea personajului principal feminin Otilia. Aceasta este
vazuta diferit de fiecare personaj al operei, autorul folosind in caracterizarea ei tehnica moderna a reflectarii
poliebrice. Astfel Otilia este “domnisoara Otilia” pentru Pascalopo, “scumpa verisoara” pentru Stanica Ratiu, “o
profitoare” pentru Aglae Tulea, “fe-fetita mea” pentru Mos Costache si “doar Otilia” pentru Felix. Ea apare
astfel ca un personaj complex care nu are o enigma, ci este ea insasi o enigma pentru toti ceilalti care o pot
intelege pe deplin datorita caracterului sau imprevizibil.
Tema romanului o reprezinta devenirea lui Felix Sima din tanar student la medicina, in important medic si
cercetator, avand numeroase lucrari publicate in reviste de specialitate. Din acest punct de vedere opera are
caracter de bildungsroman.
Autorul realizeaza in cele 20 de capitole ale romanului o monografie a unei familii burgheze din Bucuresti, de la
inceputul secolului al XX-lea, in care exista conflicte numeroase, in centru aflandu-se lupta pentru averea lui
Mos Costache. Autorul urmareste destinul personajelor, constuindu-si actiunea pe mai multe planuri narative.
Astfel Costache Giurgiuveanu este tutorele legal al celor 2 orfani, Felix si Otilia. Felix Sima este nepotul lui
Cstache venit de la Iasi dupa moartea parintilor sai pentru a studia medicina in capitala. Otilia Marculescu este
fiica unei foste sotii a lui Mos Costache si nu are niciun grad de rudenie cu batranul, deoarece acest nu a infiat-o
si nici nu va face acest lucru pana in final.
In destinul “familiei” lui Costache se implica in mod constant sora acestuia Aglae Tulea caracterizata de
Calinescu insusi prin vorbele “baba obsoluta fara cusur in rau”. Ea lupta pentru averea fratelui sau avand ea
insasi o familie neintretinuta: Simion, sotul acesteia bolnav psihic; Titi fiul ei fara prea multa carte si cu obiceiuri
ce tradeaza o posibila boala psihica; Aurica este fata batrana care incearca sa se casatoreasca, dar nu reuseste;
Olimpia este casatorita cu Stanica Ratiu “avocat fara procese” care incearca sa obtina zestrea sotiei sale. De
altfel Stanica va fi acela care va hotara destinul perosnajelor furandu-i banii lui Mos Costache ceea ce a dus la
moartea batranului.
Pe langa toate aceste personaje un rol important il are Leonida Pascalopol, un mosier trecut de a 2-a tinerete,
divortat a carui afectiune pentru Otilia duce la gelozia lui Felix. Pascalopol va pleca la Paris cu Otilia si se va
casatori cu ea dupa moartea batranului pentru a-i oferii fetei un statut social bine definit.
Confictele familiale se desfasoara pe fundalul Bucurestiului de inceput de secol XX, autorul incercand sa ofere o
imagine cat mai completa a cestuia atat cu partile bune cat si cu cele rele (prezentarea Georgettei intretinuta de
barbatii influenti ai perioadei).
Incipitul romanului este realizat in maniera realist balzaciana reperele spatio-temporale fiind precizate in detaliu:
“Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909 cu putin inainte de orele 10 un tanar de vreo 18 ani imbracat in
uniforma de liceu intrai in strada Antim venind dinspre strada Sfintii Apostol.”
Autorul creeaza personaje complexe, dar care sunt dominate de o trasatura puternica de caracter, ceea ce poate
duce la o tipologie a acestora; ele alcatuiesc o adevarata ! canonica, deoarece cuprind caractere diferite si
multiple: avarul, fata batrana, profitorul, orfanul, etc.
Perspectiva narativa este una heterodiegetica, naratorul fiind obiectiv, implicandu-se in existenta personajelor
sale doar la nivel psihologic. Din punctul acesta de vedere, naratorul devine un fin observator al trairilor
personajelor, evidentiindu-le starile, emotiile, dar mai ales intentiile. Astfel in triunghiul amoros Felix-Otilia-
Pascalopol se imbina trairile precum nelinistea si nemultumirea lui Felix, candoarea Otiliei, amestecul de erotism
si paternitate al lui Pascalopul. Naratorul reuseste sa surprinda o gama larga de sentimente, dominante fiind
totusi cele ale tanarului Felix care nu isi poate explica in nicio situatie comportamentul neobisnuit al Otiliei.
In maniera moderna se evidentiaza legatura stransa dintre incipit si final, ceea ce confera circularitate romanului.
La inceput tanarul Felix bate la usa din strada Antim a unchiului sau, insa acesta raspunde prin cuvintele “Aici
nu sta nimeni!”. In final dupa multi ani, Felix reface acelasi drum si ajungand la casa lui Mos Costache i se pare
ca il vede pe batran raspunzandu-i cu aceleasi cuvinte. De fapt drumul facut de Felix este o incercare de a reveni
la o perioada fericita a existentei sale si de a o regasi poate pe Otilia.
Finalul romanului poate fi considerat inchis, deoarece naratorul precizeaza clar destinul personajelor dupa
moartea lui Mos Costache; Felix devine un medic renumit si intra in lumea buna a Bucurestiului prin casatorie;
Stanica Ratiu divorteaza de Olimpia, se casatoreste cu Georgeta si se imbogateste prin afaceri necurate; clanul
Tulea ramane cu aceleasi obiceiuri si relatii sociale dezastruoase. Otilia este singura careia nu i se cunoaste
destinul pe de-a-ntregul; Fe;ox afla de la Pascalopol ca acestia divortasera si ca Otilia era in acel moment sotia
unui conte la Buenos Aires. Din fotografia pe care mosierul i-o arata lui Felix acesta nu o mai poate regasi pe
Otilia de altadata, pe care o iubise cu cu atata patima. De aceea si pentru Felix ca si pentru Pascalopol Otilia
ramane “O fata delicioasa, dar ciudata, o enigma.”.
Romanul “Enigma Otiliei” este reprezentativ pentru perioada interbelica imbinand elemente clasice, moderne,
dar si realiste. George Calinescu creeaza astfel un roman unic in literatura noastra, chiar daca pleaca de la un
model din literatura franceza universal valabil.