Enigma Otiliei-G Calinescu

Definitie: Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai
multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata. Romanul are o structura narativa ampla,
organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate, in care se prezinta un numar mare de personaje, cu
pondere diferita in structura epica (personaje principale, secundare, episodice etC). in 1932, George Calinescu
sustinea necesitatea aparitiei - in literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea
teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa
fie in legatura directa cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza
caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii (avarul, arivistuL), modernizeaza
tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in
realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac si impotriva modernismului lui Marcel
Proust

GENEZA
a.„Copil fiind, am cunoscut in mediul familial o fata,. Cu mult mai in varsta decat mine si care imi era ruda.
Nimic de ordin afectiv n-a putut sa se iveasca (), nici nu stiam atunci ca exista dragoste", marturiseste autorul
intr-o “Cronica a optimistului”. Autorul explica apoi ca aceasta imagine din copilarie a devenit o proiectie
feminina ideala, „fata cu parul ca un fum, exuberata si reflexiva, culta, nebunatica, serioasa, furtunoasa,
meditativa, muzicanta. Ori de cate ori admiratia mea a inregistrat o fiinta feminina, in ea era un minim de
Otilia". De altfel, iubita ipotetica din versurile sale poarta tot numele Otilia.
b.Problema mostenirii ii este sugerata de destinul sotilor Popescu, relatat de autor intr-un jurnal, in care se
povestea cum „Bica Simion, fratele, a invadat cu numerosii sai copiii, dibuind banii si luand lacom din ei".
Autorul isi dezvaluia intentia de a scrie un roman „despre nulitatea vietii lor".
c.Prototipul lui Felix Sima din roman pare sa fie insusi George Calinescu, deoarece portretul fizic aduce mult
cu acela al autorului: nas acvilin, ten masliniu, dar si preocuparea excesiva pentru studiu.

TIPOLOGIA ROMANULUI:
• după tematică:
- roman social de inspiraţie citadină (orasul Bucuresti), care creează o frescă a societăţii româneşti de la
începutul secolului al XX-lea
- roman de familie (prezintă aspecte ale vieţii familiilor Giurgiuveanu şi Tulea);
- roman de dragoste (prezintă dragostea ingenuă, romantică, a personajelor principale, Felix şi Otilia);
- roman al formării intelectuale (a lui Felix Sima)-Bildungsroman;
• după perspectiva narativă: roman obiectiv;
• după curentul literar în care se încadrează: roman realist de factură balzaciană;
• după amploarea epică: roman-frescă; oferă o imagine amplă asupra vieţii bucureştene la început de sec XX.
• roman interbelic (aparut in 1938)

A. Roman realist-balzacian
-reprezentarea veridical a realitatii, a societatii, mimesis (lipsa de idelizare), verosimiltatea
-teme si motive: banul, mostenirea, zestrea, parvenirea. Balzacianismul este prezent in "Enigma Otiliei"
prin tema romanului, care ilustreaza viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, societate
degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a romanului construindu-se in jurul averii lui
mos Costache Giurgiuveanu, care concentreaza faptele si reactiile tuturor celorlalte personaje, interesate mai
mult sau mai putin de mostenire. De altfel, Balzac a concentrat ideea ca banii, averea au putere distrugatoare
asupra eticii unei societati, afirmand: "Zeul la care se inchina toti este banul". Tot aici se inscrie si motivul
mostenirii, majoritatea personajelor pazind cu strasnicie integritatea averii lui Costache Giurgiuveanu. Aglae
Tulea se opune cu vehementa infierii Otiliei de catre Costache, iar cand acesta moare, instituie o adevarata
paza militara pentru a nu fi instrainat nici un obiect din casa fratelui: " sa fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva
vreo hartie, vreun lucru, nici un cap de ata, aici eu raspund, ca unica ruda mai de aproape".
- Ideea paternitatii este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de Calinescu insusi, care-si intitulase initial
romanul "Parintii Otiliei". Ideea paternitatii este, de asemenea, de influenta balzacianain care degradarea
relatiilor din cadrul unei familii duce, fara putinta de tagada, la degradarea intregii societati.
Relatiile interfamiliale sunt degradate si in romanul lui Calinescu. Sentimentele paterne ale lui Costache
Giurgiuveanu pentru Otilia sunt invinse de avaritia personajului, el neputand asigura "fe-fe-fetitei" lui traiul in
viitor, aceasta fiind nevoita sa se marite cu Pascalopol. Acesta, la randul lui, nu-si defineste foarte bine
sentimentele fata de Otilia, nu stie cat o iubeste ca un tata si cat tine la ea ca la o iubita, nu poate distinge "ce
e patern si ce e viril" in relatia sa cu tanara Otilia. Relatia familiala a Aglaei cu fratele ei, Costache, se
degradeaza profund din cauza averii acestuia, distrugand orice sentimente fraterne intre cei doi. Relatia
familiei Olimpia - Stanica Ratiu se rezuma la discursuri fade despre familie si societate, tema dizertatiilor sale
fanfaronade fiind paternitatea, o teorie demagogica prin care Stanica stoarce bani de la oricine. Aurica si-ar
dori o familie, dar deoarece conceptia sa este complet falsa, alergand disperata dupa barbati, nu reuseste sa-
si intemeieze un camin. De asemenea, relatiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglae stapaneste
cu autoritate distrugatoare destinele copiilor ei, iar Simion, ca tata si ca sot, este total neavenit, incapabil si
dezinteresat de a fi un "cap de familie".
-Tipologia personajelor este construita artistic de Calinescu, prin aceea ca fiecare erou al romanului este
dominat de o trasatura de caracter puternica, definindu-1 in esenta sa morala. Costache Giurgiuveanu este
intruchiparea avarului, Stanica Ratiu este tipul parvenitului, al arivistului, descendent al lui Dinu Paturica, iar
demagogia lui se inscrie in descendenta lui Nae Catavencu. Aglae este "baba absoluta fara cusur in rau", Titi -
tipul retardatului, Felix este definit de autor ca "martor si actor", iar Otilia, eternul feminin enigmatic.

-Tehnica detaliului este o modalitate epica a romancierului, prin care acesta incadreaza cu precizie actiunea
in timp si spatiu ("intr-o seara, de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, () in strada Antim,
venind dinspre strada Sfintii Apostoli"). Felix Sima, un tânăr de vreo optsprezece ani, absolvent al Liceului
Internat, soseşte de la Iaşi, pe strada Antim din Bucureşti, acasă la Costache Giurgiuveanu. Fiul doctorului
Iosif Sima rămăsese orfan şi venise la Bucureşti ca să urmeze facultatea de medicină, fiind lăsat în grija
tutorelui său, Giurgiuveanu. Călinescu face un portret detaliat tânărului eu faţa juvenilă, cu obrazul de culoare
măslinie, îmbrăcat într-o uniformă neagră .”strânsă bine pe talie”, având „un aer bărbătesc şi elegant”.

Naratorul descrie în manieră balzaciană strada Antim, care avea „un aspect bizar” din cauza caselor cu
aproximativ aceeaşi înălţime, construite într-un amestec ridicol de stiluri arhitecturale, detalii ce au rol
caracterizator pentru locuitorii din această zonă a Capitalei, semnificând faptul că ei au cam aceeaşi condiţie
socială, modestă, aceeaşi educaţie superficială şi cultură mediocră.

Urmeaza descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu ("zidaria era crapata si scorojita () un grilaj inalt si greoi
ruginit si cazut putin pe spate") creeaza atmosfera in care se vor derula destinele personajelor, dar are si
implicatii caracterologice pentru proprietar. Descrierea casei sugereaza contrastul dintre pretentiile de bun gust
si realitate: locatari inculti (aspect de kitsch), zgarciti (ornamente ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice),
delasatori (nerenovata)

Se remarca procedeul focalizarii (strada-casa-camera)

Se continua cu prezentarea lui Costache Giurgiuveanu, un bătrânel „subţire şi puţin încovoiat”, privea clipind
mărunt din ochi la tânărul proaspăt sosit şi, cu „un glas neaşteptat de răguşit”, şopteşte repede: „Nu-nu-nu
ştiu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc...”.

Felix este condus, apoi, de Otilia „într-o odaie foarte înaltă, încărcată de un fum des şi înţepător de tutun”, în
care se aflau, la o masă rotundă, aproape toate personajele romanului, jucând table şi cărţi: Costache
Giurgiuveanu, Otilia Mărculescu, Leonida Pascalopol, Aglae, Aurica şi Simion Tulea. Astfel, cititorul face
cunoştinţă cu fiecare erou în parte, prin ochii lui Felix, de aceea el are statutul de personaj-martor în roman.
Tânărul înregistrează detaliat înfăţişarea fiecăruia dintre cei prezenţi, descriind fizionomia, coafura,
îmbrăcămintea, gesturile şi comportamentul lor, cu sugestive trimiteri caracteriale.

Replicile Agaliei anticipeaza conflictul pentru mostenire, iar atitudinea protectoare a Otiliei motiveaza
atasamentul lui Felix.

-structura inchisa a romanului (simetria incipit-final, final inchis, existent epilogului)

B,Elementele romantice se adauga celor balzaciene, prin cateva trasaturi evidente:

-folosirea antitezei in caracterizarea unor personaje, Felix cu Titi, Otilia cu Aurica, mos Costache cu
Pascalopol, se opun prin trasaturile esentiale: inteligenta, ambitie, frumusete, delicatete, farmec, generozitate,
in antiteza cu debilitatea mintala, apatia, uratenia, acreala, rautatea, invidia, avaritia;

- descrierea naturii Baraganului intr-un registru fantastic, descrierea casei vechi, paraginite, cu scari care
scartaie, cu giurgiuvele scorojite amintind de casa lui Dionis din nuvela eminesciana;

-motivul "orfanului", evidentiat in roman prin Felix si Otilia, supusi - din aceasta cauza - rautatilor inveninate
ale clanului Tulea;

-pasiunea, povestea de iubire

C.Elemente ale clasicismului reies mai ales din:

- simetria romanului, care incepe cu o imagine dezolanta a casei lui Costache Giurgiuveanu si se termina cu
aceeasi imagine lugubra: "Aici nu sta nimeni";

-trasatura de caracter dominanta la unele personaje: Costache Giurgiuveanu - avaritia, Leonida Pascalopol -
nobletea sufleteasca, Stanica Ratiu - arivismul si demagogia, Aglae - rautatea si invidia etc;

D. Roman modern prin  elemente  precum

-tema citadină, personajul intelectual
-ambiguitatea personajelor: mos Costache este tipul avarului, dar este animat si de dragoste sincera pt
Otilia, Pascalopol oscileaza intre sentimente paterne si virile
-folosirea unor tehnici precum  reflectarea poliedrică, relativizarea imaginii personajului (prezentarea
Otliei: ptmos Costache: “fe-fetita mea cuminte”, pt Felix fata exuberant, pt Pascalopol o copila capricioasa,
dezmatata pt Aglae, rivala pt Aurica, desteapta pt Stanica)
-comportamenteismul

Semnificatia titlului
Inițial romanul s-a intitulat “Părinții Otiliei:, deoarece personajele încearcă sa modifice sau sa ordoneze
destinul fetei. Astfel, Felix vrea s-o transforme în femeia lui ideală, Aglae sa o îndepărteze de Costache sau sa
o căsătoreasca cu Titu, iar Stanica o vede ca pe o oportunitate pentru a pune mana pe averea lui
Giurgiuveanu. La propunerea editorului, Călinescu schimba titlul, alegând un titlu mult mai sonor, care
sintetizează esența personajului feminin, perceput de ceilalți drept o fire enigmatica prin trăsăturile
contradictorii, trecerea de la o stare la alta.

Otilia este un personaj tipic de feminitate enigmatica pentru toate personajele romanului. Subiectivismul cu
care este privita din mai multe unghiuri de vedere, foarte diferite, asociaza in mod fericit puritatea cu farmecul
natural al varstei, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate sau zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie
cuceritoare personajului. Amestecul teribilelor copilarii, al placerilor de a alerga desculta prin iarba cu
seriozitatea si ratiunea rece prin care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix nedumereste
si fascineaza. imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu rezerva
manifestarile sentimentale ale lui Felix. Este intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos
Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane surprinzatoare prin amestecul unui
farmec juvenil cu o maturitate profunda.

Aceasta "enigma a Otiliei" se naste mai ales in mintea lui Felix, care nu poate da explicatii plauzibile pentru
comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii
a sufletului feminin. Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate descifra in
profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului: "A fost o fata delicioasa, dar
ciudata. Pentru mine e o enigma".

Timp si spatiu
 -Relaţiile spaţiale: în romanul de factură balzaciană, atenţia naratorului se concentrează asupra reperelor
spaţiale, prin redarea amănunţită, în chip cinematografic, a detaliilor, textul dobândind aspectul de construcţie
arhitectonică masivă, cu elemente de simetrie; descrierea străzii de la începutul romanului este conturată
precis, în linii clasice; descrierea exterioarelor este minuţioasă, conturând imaginea de ansamblu a unei „străzi
italice" degradate, nereuşite; stilul casei este eterogen, un amestec înpărcat de mai multe influenţe
arhitectonice; „ciubucăria, ridiculă prin grandoare", exprimă lipsa de gust estetic, dar şi lucrul uşor deteriorabil,
ruina avansată, umezeala ce se instaurează definitiv şi „umfla lemnăria"; imaginea generală este de
„caricatură în moloz a unei străzi italice", semnificativă pentru personajele care o locuiesc şi care îşi află
destinul în acest cadru de referinţă; în aceeaşi viziune, a detaliului semnificativ pentru definirea personajului,
este privită şi casa lui Leunida Pascalopol, aflată pe Calea Victoriei, nu departe de Biserica Albă;

•-Timpul este linear, existând de regulă o coincidenţă între timpul evenimentelor şi timpul discursului; în
prezentarea cronologică a evenimentelor, naratorul face pauze descriptive, prezentând peisaje, portrete,
obiecte, micronaratiuni -

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este obiectiva şi defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient (stie tot despre
personajele sale) şi omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea naratorului
reieşită din relaţia sa cu personajele profilează viziunea „dindărăt”, argumentând caracterul obiectiv al
romanului. Este ca un demiurge care stie totul despre personajele sale. Totusi se abate uneori de la caracterul
detasat prin comentariile pe care le face. Pe langa acest narator, mai exista personajul martor Felix
(ingradeste omniscient si omniprezenta naratorului), care, în aceasta ipostaza de martor al evenimentelor, este
mediatorul între naratorul obiectiv al romanului şi cititor, făcându-i cunoştinţă acestuia cu personajele şi
întâmplările acţiunii, prin relatare la persoana a III-a.(ex: in expozitiune cititorul ia cunostinta de descrierea
strazii, casei, personajelor prin ochii lui Felix.

Tema si motive

-viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, accentuând problematica familiei,

moştenirii, banilor şi pe cea a paternităţii.
Romanul Enigma Otiliei reflectă în mod realist imaginea societăţii burgheze în Bucureştiul transformărilor
începutului de secol XX. Declinul unei lumi, pe rămăşiţele căreia se clădeşte o alta, cu energiile sale, este
zugrăvit cu mijloace clasice,  împletite cu elemente de romantism şi modernism.
Aspecte de fresca sociala: avaritia, lacomia, parvenitismul, aspecte ale mediului universitar, meserii si activitati
de timp liber (plimbari cu trasura, evadari la mosie, la Paris, desenat, lucrul manual), aspecte ale familiei
burgheze: relatia parinti-copii, dintre soti, casatoria, orfanul. Casatoria este o preocupare importanta din viata
unor personaje: Aurica, fata batrana, viseaza sa se marite si e obsedata de acesta idée. Titi are o scurta
casnicie esuata cu Ana. Pascalopol doreste sa aiba o familie si se casatoreste cu Otilia. Stanica se insoara cu
Olimpia pt zestre, Felix se va casatori stralucit mai tarziu, dup ace face cariera si devine un doctor stralucit.
Banul schimba relatia dintre soti: Stanica se insoara pt bani, dar nu isi asuma rolul de sot si de tata; in familia
Tulea, Aglae ia deciziile si simion brodeaza. Apare motivul paternitatii: orfanii au doi protectori: mos Costache
si pe Pascalopol, unul zgarcit, dar, totusi, ii iubeste pe cei doi, celalalt generos. Pe de alta parte, Aglae
striveste personalitatea copiilor ei.
Pe acest fundal este prezentata formarea unui tanar care traieste experienta iubirii (pure fata de Otilia, fizica
fata de Georgeta, gelos pe Pascalopol), a devenirii profesionale (student la medicina, devine doctor renumit), a
relatiilor de familie. La el primeaza dorinta de a face cariera. Otilia il iubeste pe felix, totusi nu se casatoreste
cu acesta pentru a-i lasa libertatea de a-si indeplini visele/din pragmatism/intuitie feminina
Construcţia subiectului şi a discursului narativ
 Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea desfăşurându-se pe două planuri narative
care se întrepătrund şi se determină reciproc.

Un plan ilustrează istoria unei moşteniri, în jurul căreia romancierul construieşte imaginea societăţii burgheze
din Bucureşti, de la începutul secolului al XX-lea, aflate în plină degradare morală sub forţa distrugătoare a
banului. Sunt prezentate cele doua familii - Costache Giurgiuveanu - Otilia si Tulea. Mobilul principal al tuturor
actiunilor care se desfasoara este mostenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vâneaza clanul
Tulea, la care se raliaza inventivul si rapacele Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache (si ceilalti
membri ai familiei Tulea: Simion Tulea, sotul Aglaei, si copiii acestora: Olimpia, Aurica si Titi).
 Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlaturarea Otiliei, fiica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu, fata
celei de-a doua sotii, crescuta de acesta fara acte de adoptiune filiala legala.

Costache Giurgiuveanu, rentier avar, deţinător al mai multor imobile şi  variate proprietăţi, creşte  pe Otilia
Mărculescu, fiica sa vitregă; de asemenea, este tutore şi administrator al veniturilor lui Felix Sima . Averea lui
este vânată de clanul Aglaei Tulea, sora acestuia, care luptă cu înverşunare cu oricine pare că îi periclitează
planurile. În final, banii bătrânului, pe care refuză să îi depoziteze la bancă şi amână să îi dăruiască Otiliei (din
avaritie di de frica fata de Aglae), sunt furaţi de Stănică Raţiu- avocat, un „geniu al răului”. Surprinzând furtul,
Giurgiuveanu moare în urma unui atac de apoplexie. Stănică divorţează de Olimpia Tulea, devine om de
afaceri temut  şi intră în politică. Totul confirmă teza balzaciană: „Zeul la care se închină toţi este banul”.  Pe
de altă parte, personajele care se sustrag acestei fascinaţii- Felix şi Pascalopol, care au o concepţie morală
asupra vieţii , trăiesc sub diferite forme experienţa esenţială a iubirii, obiectul adoraţiei lor fiind, în final,
inefabilul feminin. „Enigma” este decriptată gnomic de însuşi autor: ” Enigmatică va fi în veci fata care
respinge, dând totuşi  dovezi de afecţiune.”

            Alt plan al romanului prezinta destinul tânarului Felix Sima, ramas orfan, venit sa studieze medicina în
Bucuresti si dornic de a face cariera, care traieste prima experienta erotica. Aceasta constituie fondul liric al
romanului: iubirea romantica, adolescentina a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunostea din corespondenta
întretinuta. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia sa-i fie tutore si sa-i administreze bunurile lasate
de tatal sau, care murise. În casa lui mos Costache, unde va locui, îl cunoaste pe Pascalopol, mosier, cu
maniere alese, si clanul Tulea, ce locuieste în vecinatatea casei lui Costache.

Scene

Scena sosirii lui Felix

Un prim episod care reflectă specificul viziunii călinesciene este acela al galeriei personajelor din incipitul
romanului. Prin intermediul lui Felix, care pătrunde în universul familiilor Giurgiuveanu şi Tulea, cititorul face
cunoştinţă în manieră balzaciană cu întreg peisajul tipologiilor prozei realiste. În odaia foarte înaltă şi încărcată
de fum ”ca o covertă de vapor pe Marea Nordului”, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi cărţi, se află
cei care vor avea un rol important în desfăşurarea epică a romanului. Naratorul notează minuţios fiecare
aspect revelator: familiaritatea neobişnuită a  gesturilor Otiliei, generozitatea şi slăbiciunea lui Pascalopol
pentru ea-  îi oferă cu discreţie un inel cu safir, răutatea acră a Aglaei, care îi face aluzie lui Pascalopol la
faptul că sosirea lui Felix va fi o distracţie nouă pentru Otilia, refuzul speriat al lui Giurgiuveanu de a o
împrumuta pe sora lui , ocheadele Auricăi către Felix. Întregul tablou pare desprins dintr-o comedie de
moravuri, prezentat dintr-o perspectivă critică și polemică.

Scena excursiei la mosia lui Pascalopol

Pascalopol, pentru a-i face plăcere Otiliei şi pentru a se face simpatizat de Felix, plănuieşte o vizită a acestora
la moşia sa din Bărăgan, situată la vreo cincisprezece kilometri de Ciulniţa, spre Dunăre.

Cu acest prilej, naratorul realizează o descriere romantică a Câmpiei Bărăganului şi a moşiei lui Pascalopol, tot
prin ochii lui Felix, care se emoţionează în faţa „pustietăţii scitice”, de parcă istoria ar fi rămas pe loc, „în afara
oricărei epoci”. Timpul petrecut împreună face ca iubirea lui Felix pentru Otilia să devină din ce în ce mai
puternică, amplificată şi de faptul că cei doi tineri colindaseră ţinuturile într-o totală libertate, că Pascalopol era
ocupat cu afacerile, ba chiar plecase pentru câteva zile la Bucureşti, lăsându-i singuri.

Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene se află în capitolul XVIII. Moş
Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea este, de asemenea,
scenică. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu
doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu
grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost. Clanul Tulea,
rapace, sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în
casă  şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe
Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului
Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt. 
Episodul concentrează epic schema întregului roman.
Finalul-inchis prin rezolvarea conflictului, urmat de un epilog
Finalul romanului consemnează destinele personajelor. Otilia se căsătorise cu Pascalopol, apoi divorţase şi
devenise „nevasta unui conte, aşa ceva”. Felix ajunsese profesor universitar, medic de prestigiu şi autor de
tratate de medicină, se căsătorise „într-un chip [...] strălucit” şi frecventa un cerc de persoane influente. Stănică
Raţiu se însurase cu Georgeta, care, deşi nu-i născuse nici ea vreun fiu, avea protectori importanţi. El era
proprietarul unui bloc de locuinţe şi patrona „tripouri şi cercuri de morfinomani”.

Felix se întâlneşte în tren cu Pascalopol, care nu mai semăna aproape deloc cu cel de altădată, era „bătrân de
tot, uscat la faţă, dar tot elegant”. Moşierul îi arată lui Felix o fotografie din care privea „o doamnă foarte
picantă, gen actriţă întreţinută şi un bărbat exotic, cu floare la butonieră”. Felix n-o recunoaşte pe Otilia în acea
fotografie, făcută - se pare - la Buenos Aires şi, cu toate că femeia era frumoasă, „nu era fata nebunatică” pe
care o ştia el. Pascalopol mărturiseşte că se despărţise de Otilia, deoarece era prea bătrân şi vedea că ea se
plictiseşte, aşa că i-a redat libertatea: „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”, finalul
romanului rămânând deschis în privinţa destinului Otiliei.

Într-o duminică dimineaţa, Felix se duce pe strada Antim. Casa lui moş Costache era înnegrită de vreme şi
părea nelocuită, cu poarta legată cu lanţ şi curtea năpădită de scaieţi. El îşi aminteşte de seara când venise
pentru prima oară aici, i se pare că vede capul chel al lui moş Costache şi-i răsună limpede în urechi cuvintele
de atunci: „Aici nu stă nimeni!”. (simetria incipit-final)

Conflicte
Cel mai puternic este cel dintre Aglae si Costache, generat de moștenirea batranului, pe care femeia vrea sa o
obtina cu orice pret. Tocmai de aceea incearca sa o indeparteze pe Otilia, principala rivala la averea lui
Costache.
Conflictul între clanul Tulea şi Otilia Mărculescu are la bază problema moştenirii. Aglae Tulea, îşi urmăreşte
neobosit interesele  şi pe cele ale copiilor săi, în luptă  continuă cu toţi cei pe care  îi vede ca ameninţări .
Rautatea personajului devine un nucleu generator al conflictelor familiei burgheze: între ea şi Costache, pentru
moştenirea pe care cel din urmă ar vrea să i-o lase Otiliei; între familia ei şi Otilia, pentru aceeaşi moştenire ;
între Aurica şi Otilia, pentru posibilii pretendenţi ai fetei sale la măritiş; între Titi şi Felix, pentru contrastul de
inteligenţă şi realizare socială. 
Acestuia i se adauga și conflictul lui Stanica Ratiu cu Simion Tulea, care nu vrea sa recunoasca paternitatea
Olimpiei, pentru ca zestrea acesteia sa nu ajunga pe mainile lui Ratiu.

Conflictul controlat, neostentativ, între Felix şi Pascalopol, determinat de gelozia tanarului, care nu poate
accepta familialitatea cu care Otilia se comporta cu mosierul, asezandu-i-se cu dezinvoltura in brate,
acceptandu-i cu usurinta cadourile.
Este un conflict între tânărul cu o poziţie socială care abia se profilează la orizont, aflat la vârsta primelor
experienţe erotice şi maturul bogat, rafinat , singur şi resemnat, subliniază tema formării ce dă caracterul
de bildungsroman operei. Alegându-l pe Pascalopol, ca posibilitate mai realistă,  Otilia îl învaţă, inconştient,
pe Felix că pasiunea fără compatibilitatea intereselor  este trecătoare. Tânărul va confirma adevărul aceastei
lecţii căsătorindu-se mai târziu „într-un chip care se cheamă strălucit”.