Enigma Otiliei

De George Calinescu

-CARACTERIZARE OTILIA MARCULESCU-

Perioada interbelica este cea mai bogata pentru romanul romanesc, acesta
atingand modernitatea ca evolutie si apogeul ca valoare artistica. Romanul
„Enigma Otiliei” apare in anul 1938. G. Calinescu opteaza prin acesta pentru
un roman obiectiv, scris in maniera balzaciana, apeland la elemente de
modernitate.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Fresca a micii burghezii
bucurestene de inceput al secolului XX, prezentata sub aspect social si
economic, imaginea societatii conturate constituie fundalul pe care se
proiecteaza maturizarea tanarului Felix Sima. Acesta, in drumul de formare al
carierei, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Titlul initial dat de G. Calinescu operei sale a fost “Parintii Otiliei”. Acesta
reflecta idea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre personaje
determina intr-un fel soarta ofranei Otilia, asemeni unor parinti. Autorul
schimba titlul din motive editoriale si astfel accentul este pus pe misterul
protagonistei.
Romanul lui G. Calinescu este structurat in douazeci de capitole. Romanul
urmareste mai multe planuri narative, prin creionarea destinelor mai multor
personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al clanului Tulea, al avocatului Stanica.
Otilia Marculescu este o tanara de optsprezece ani, fiica celei de a doua sotii
a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise „de
suparare” si ii lasase sotului toata averea, impreuna cu datoria cresterii Otiliei,
ramasa de mica fara mama. Ea este studenta la Conservator, izestrata cu un
temperament de artista, reprezentand atat tipul cochetei cat si, in egala
masura, misterul feminin.
Otilia este protagonista reprezentativa pentru modernitatea romanului, atat
prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala,
reprezentand enigmatica drama a feminitatii.
Portretul Otiliei, conturat prin tehnici moderne, se realizeaza mai ales indirect.
Aceasta este caracterizată indirect prin comportamentism (fapte, gesturi,
replici), gandurile ei fiind necunoscute cititorului, din cauza perspectivei
narative obiective. Aceasta tehnica este dublata de reflectarea poliedrica a
personalitatii Otiliei, in constiinta celorlalte personaje (pluriperspectivismul).
Pentru mos Costache, ea este „fe-fetita”, pentru Felix, femeia capricioasa „cu
un temperament de artista”, pentru Aglae „o fata desteapta”, cu spirit practic.
Totusi, complexitatea Otiliei este cel mai bine cuprinsa de colegul lui Felix,
Weissmann: „Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in
amintirea lui ca o aparitie luminoasa”.
Portretul fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix, in incipitul
romanului. Felix remarca mai intai „un cap prelung, încarcat cu bucle”. Fata ei
este „maslinie”, „cu nasul mic si ochii foarte albastrii”, aratand „foarte
copilaroasa”. Otilia este pusa in opozitie cu Aglae, pentru a i se arata
bunatatea si in opozitie cu Aurica, pentru a reliefa frumusetea, feminitatea.
In concluzie, Otilia reprezintă pentru Felix mai degraba o imagine idealizata
decat o femeie pe care o iubeste cu adevarat. Misterul personajului feminin
este generat de trasaturile sale contradictorii si sustinut prin tehnici moderne
de portretizare, care fac din Otilia Marculescu un personaj cu adevarat
memorabil.