Tema și viziunea despre lume

„Enigma Otiliei” – G. Călinescu

Autor. Operă.

George Călinescu se încadrează în seria personalităţilor româneşti de tip enciclopedic. Este un

spirit polivalent, critic şi istoric literar, biograf, eseist, romancier, poet, dramaturg de la
sfârşitul perioadei interbelice şi începutul perioadei contemporane. Ca particularităţi ale
prozei sale amintim: crearea personajelor tipologice (expresii ale unor trăsături de caracter):
avarul, îndrăgostitul, nebunul, intelectualul, etc, adoptarea metodei balzaciene (tehnica
detaliilor, utilizarea descrierilor: arhitecturi, clădiri, vestimentaţie etc.).

1.Încadrare

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale,
cu mai multe conflicte şi planuri narative. „Enigma Otiliei” este un roman realist, obiectiv,
balzacian. Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin precizarea indicilor
temporali şi spaţiali, prin tehnica detaliului: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu
puţin înainte de orele 10”, Felix Sima soseşte în Bucureşti. Este un roman obiectiv prin
utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa naratorului obiectiv, omniscient, omniprezent,
heterodiegetic. Perspectiva narativă este una heterodiegetică în principal, cu viziunea
„dindărăt” dar mai avem pasaje în care apare naratorul homodiegetic, Felix Sima, în ipostaza
de martor al evenimentelor. „Enigma Otiliei” este şi un roman de factură balzaciană (după
prozatorul realist francez Honoré de Balzac) prin utilizarea unor motive literare specifice
creatorului francez: motivul moştenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu), ideea paternităţii
(Moş Costache/ Moş Goriot), relaţiile familiale conflictuale şi degradate, tehnica detaliilor:
“Într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10, […] în strada Antim,
venind dinspre strada Sfinţii Apostoli….”. Tot amănunţit sunt descrise şi fizionomiile,
coafurile, îmbrăcămintea, gesturile, interioarele şi exterioarele caselor şi străzile.

2.Temă. Apărut în 1938, romanul prezintă, în manieră realistă, viaţa burgheziei bucureştene
de la începutul secolului al XX-lea, accentuând problematica familiei, moştenirii şi pe cea a
paternităţii. O secvență ce surprinde tema familiei este cea inițială, cea a jocului de cărți, când
Felix intră pentru prima oară în casa lui moș Costache și întâlnește toate personajele, autorul
folosind acest prilej pentru o caracterizare inițială elementară a acestora. Tema moștenirii este
firul roșu al romanului, cuprinzând în jocul ei o mare parte din personaje (familia Tulea) și are
ca punct culminant secvența în care Stănică sustrage banii moșului de sub saltea, provocându-
i acestuia un șoc ce îl va ruina.

Viziunea despre lume a lui Călinescu este una realistă. Literatura este un document al epocii,
ea surprinde aspecte din viața cotidiană pe care încearcă să o reflecte cât mai detaliat și mai
nuanțat. Viziunea aceasta o depășește pe cea a realismului clasic, pentru că naratorul obiectiv
evoluează într-un narator –comentator, care, “în loc să înfăţişeze realitatea, o studiază pe
probe de laborator”( Nicolae Manolescu).

3.Elemente de structură
Titlul. Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură balzaciană.
El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei. Otilia este
enigmatică iar taina ei este interpretată în mod diferit de fiecare dintre personaje (relativizarea
imaginii), ceea ce conferă romanului o notă de modernitate.

Compoziţie. Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea desfăşurându-se pe două

planuri narative: unul urmăreşte problema moştenirii lui Costache Giurgiuveanu iar celălalt
destinul tânărului Felix Sima. În incipitul romanului sunt conturate bine detaliile spaţiale şi
temporale: într-o seară de iulie anul 1909, „cu puţin înainte de orele 10”, Felix Sima, „un
tânăr de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean” soseşte pe strada Antim din Bucureşti.
Aceasta este descrisă minuţios, prin prezentarea amănuntelor arhitecturale din stiluri diferite,
care o fac să pară „o caricatură în moloz a unei străzi italice”. Ni se prezintă apoi, în mod
detaliat exteriorul şi interiorul casei lui Costache Giurgiuveanu, sugerând un anumit gust
estetic: imitaţii ieftine, intenţia de a impresiona prin grandoare, vechimea clădirii şi a
lucrurilor, uşa de lemn umflat şi descheiat etc. Proprietarul imobilului este un „omuleţ subţire
şi puţin încovoiat” ce se comportă bizar faţă de Felix, simulând uitarea: „nu-nu stă nimeni
aici, nu cunosc.” Apoi Călinescu adună toate personajele în salonul lui Costache, prilej cu
care Felix le observă în detaliu iar cititorul este familiarizat cu ele. Astfel, averea lui
Giurgiuveanu, tutorele lui Felix, este vânată asiduu de clanul Tulea, alcătuit din următorii
membrii: Aglae, sora bătrânului, Simion, soţul ei senil, copiii Olimpia, Aurica şi Titi. La
aceştia se adaugă şi Stănică Raţiu, care, pe lângă planul de a obţine zestrea Olimpiei prin
căsătorie, aspiră şi la averea lui moş Costache. Acesta întruchipează tipul avarului dar este
umanizat de sentimente paterne pentru Otilia, a cărei înfiere o tot amână din zgârcenie. Deşi
clanul Tulea aştepta moartea bătrânului pentru a-şi însuşi moştenirea, Stănică se dovedeşte
mai abil , fură banii bătrânului, fapt care-i cauzează acestuia moartea. Cel de-al doilea plan al
romanului urmăreşte procesul de formare al tânărului Felix, rămas orfan şi dat în grija
tutorelui său. El doreşte să devină medic şi urmează cursurile universitare. Se îndrăgosteşte de
Otilia Mărculescu rivalizând cu Leonida Pascalopol un moşier de viţă nobilă, generos,
modest, plin de bunătate, bun gust şi rafinament care dezvoltă pentru Otilia dragoste paternă
împletită cu prietenie. Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte cu
Pascalopol în străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix ajunge profesor
universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină, bine căsătorit. Mânat de amintiri,
Felix revede casa lui moş Costache, înnegrită de vreme, nelocuită şi curtea năpădită de scaieţi
şi-i răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu stă nimeni.”

4.Statut personaje

Personaj realist şi modern, Otilia este o tânără de optsprezece ani, fata celei de-a doua soţii a
lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasă şi bogată care murise de supărare şi-i lăsase lui
toată averea, împreună cu îndatorirea creşterii Otiliei, rămasă de mică fără mamă. Costache
iubeşte „fe-fe-tiţa” dar avariţia îl împiedică s-o înfieze oficial şi astfel să-i asigure un viitor.
Otilia Mărculescu este un personaj principal şi totodată un personaj eponim (care dă numele
operei). Ea este tipul feminităţii misterioase şi controversate, „eroina mea lirică” în viziunea
autorului.

5. Trăsături personaje

În conturarea personajului, Călinescu utilizează tehnica modernă a reflectării, imaginea ei

fiind relativă, privită din mai multe unghiuri de vedere. Astfel că personalitate ei este una
ambiguă şi enigmatică. Moş Costache o sorbea umilit din ochi, iubind-o foarte mult pe „fe-fe-
tiţa” lui, Pascalopol o admiră şi o consideră o „fiinţă gingaşă”, „o ştrengăriţă”, „o artistă” sau
„o floare rară”. Pentru Aglae însă, ea e „o fată fără căpătâi”, „o dezmăţată”, „o stricată”,
catalogări izvorâte din răutate şi invidie. Tot admirativ o caracterizează şi Stănică Raţiu:
„Nostimă fată, Otilia”, „deşteaptă fată”, dar „şireată”. Aurica o urăşte şi o invidiază pentru că
are succes la bărbaţi. Otilia are capacitatea de a se autocaracteriza în mod lucid: „Sunt foarte
capricioasă, vreau să fiu liberă! Mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată … eu sunt o
zăpăcită…” Este deci o fire contrastantă cu alternanţe între teribile copilării (aleargă
desculţă prin iarbă) şi raţiune rece şi profunzime în gândire, între faptul că este împrăştiaţă şi
dezordonată dar totuşi înţelegătoare şi plină de tact în comportamentul faţă de moş Costache
şi faţă de răutăţile clanului Tulea. Otilia întruchipează şi misterul sufletului feminin: tânără
inteligentă, cu sensibilitate artistică, cu atracţie către lux şi călătorii, fascinantă şi
imprevizibilă, împrăştiată şi visătoare, matură prin felul în care judecă relaţia cu Felix. Cei doi
bărbaţi (Pascalopol şi Felix) sunt tulburaţi şi ei de această complexitate.