Motto:

„Literatura religioasă – canonică şi apocrifă – a reprezentat singura hrană intelectuală a întregii societăţi.
Ea a creat o mentalitate religioasă care se dezvăluie în toate manifestările poporului: artistice, sociale şi
politice.” (Nicolae Cartojan, „Istoria Literaturii vechi”)
CUPRINS
 Introducere
 Intrarea romanilor in cultura bizantino-slavă
 Alfabetul chirilic român
 Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung
 Rugaciunea „Tatăl Nostru”
 Psaltirea de la Balgrad
 Biblia de la Bucureşti
 Psalmii
 Acceptiuni ale cuvântului „psalm”
 Tudor Arghezi(psalmi)
 Antim Ivireanul
 Mitropolitul Varlaam
 Mitropolitul Dosoftei
 Relaţia dintre trecut şi prezent, dintre Biserică şi ştiinţă
 Multimedia
 Bibliografie
INTRODUCERE
 Religia este o componentă
importantă a culturii unui popor.
Sentimentul religios se
manifestă atât în cadrul bisericii,
cât şi dincolo de zidurile ei. În
biserică, legatura cu Dumnezeu
se exprimă public, prin
mijlocirea clerului, după o
anumită rânduială. Însă credinta
se oglindeşte şi în afara
instituţiei ecleziale, în modul de
a gândi al oamenilor, în
comportament, în modul de a se
exprima, în obiceiurile lor, în
ceea ce se creează: în
arhitectură, în arte plastice, în
literatură, în muzică.
INTRAREA ROMÂNILOR ÎN CULTURA BIZANTINO-SLAVĂ

Românii erau izolaţi de romanitatea occidentală

prin unguri, care până la începutul sec. al XI-lea,
erau păgâni, şi de imperiul bizantin prin slavii de la
sudul Dunării, care din sec. al IX-lea erau ortodocşi.
Din această cauză ei au trebuit să primească în
biserică liturghia slavă. Această liturghie fusese
înfiinţată de către fraţii Chiril şi Metodiu, greci din
Salonic.

Copii de pe textele lor au trecut şi în nordul

Dunării şi ele vor fi servit la oficierea cultului divin
într-o vreme când pătura de populaţie românească
era străpunsă de numeroase infiltraţii slave, care nu
fuseseră încă asimilate şi care au lăsat urme
puternice în limba şi chiar în toponimia noastră.
INTRAREA ROMÂNILOR ÎN CULTURA BIZANTINO-SLAVĂ
 Intrarea ţărilor noastre în zona
culturii sud-slave este un fapt
capital în istoria românească, in
1600 călugărul sârb Nicodim şi
tovarăşii săi clădeau cele dintâi
mănăstiri de piatră, pentru ca, în
chiliile lor să înceapă munca de
copiere a manuscriselor de
evanghelii slave, în Occident se
iveau zările Renaşterii.

 Ortodoxia şi slavismul ne-au

izolat în bună parte de marile
frământari culturale ale Apusului.
Slavismul a contribuit într-o
măsură oarecare la păstrarea intactă
a unităţii noastre etnice.
ALFABETUL CHIRILIC ROMÂN
 Alfabetul chirilic român a fost utilizat pentru
scrierea limbii române, din secolele XIV-XV, şi
până în anul 1862. Datorită faptului că în limba
română se găsesc sunete ce nu au
corespondenţă în alfabetul chirilic clasic,
gramaticii s-au văzut nevoiţi să inventeze o
serie de semne, pentru a le putea reprezenta.

 Pentru Ţările Române, cu excepţia

Transilvaniei, care a intrat sub influenţa
cancelariei de limbă latină, alfabetul chirilic
a fost preluat odată cu înfiinţarea
mitropoliilor şi a cancelariilor domneşti şi a
fost utilizat mai bine de 900 de ani.

 Trecerea de la folosirea alfabetului chirilic la

cel cu litere latine s-a realizat treptat, printr-
un alfabet de tranziţie. Decretul de înlocuire
a alfabetului chirilic cu cel latin a fost dat de
către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în
anul 1862.
SCRISOAREA LUI NEACŞU DIN CÂMPULUNG
 Cel mai vechi
text cunoscut,
cu dată sigură,
redactat în
limba română,
este scrisoarea
lui Neacşu din
Câmpulung
adresată în 1521
lui Johannes
Benkner, judele
Braşovului.
RUGACIUNEA „TATĂL NOSTRU”

 Tatăl nostru, carele ’eşti în ceriuri, sfinţască-se numele

tău: Vie înpărăţiia ta: Fie voia ta, pre cum în ceriu, şi pre
pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dăneo noao
astăzi: Şi ne iartă noao datoriile noastre pre cum şi noi
’ertăm datornicilor noştri: Şi nu ne duce pre noi în ispită,
ci ne izbăveaşte de cel rău. Că a ta iaste înpărăţiia, şi
Putearea, şi mărirea în veaci, amin.
PSALTIREA DE LA BALGRAD
 Apărută la trei ani după “Noul Testament de la
Bălgrad” (1648), tălmăcirea “Psaltirii” se
datorează, unui grup de cărturari aflati sub
patronajul mitropolitului Simion Stefan.

 Cu ediţia existentă se prezintă cititorilor o

carte veche românească al cărei text, ,,de o mare
frumusete si valoare, a rămas inaccesibil celor
nefamiliarizati cu scrierea chirilică românească.“

 Dintre cărţile “Vechiului Testament”,

“Psaltirea” este una dintre cele mai poetice,
alături de “Cântarea Cântărilor”.

 Şi în cultura română, “Psaltirea” a fost una

dintre cele mai răspândite cărti: între 1508, data
primei tipărituri pe pământ românesc si 1830,
“Psaltirea” cunoaste peste 90 de editii.
BIBLIA DE LA BUCUREŞTI
 Noul Testament de la Bălgrad
prevesteşte apariţia, în 1648, a Bibliei
de la Bucureşti, punctul culminant al
tuturor strădaniilor şi ostenelilor unui
lung şir de ierarhi şi clerici luminaţi şi
de mari cărturari însufleţiţi de nobile
idealuri ale slujirii limbii româneşti
strămoşeşti, a Bisericii şi culturii
naţionale, a întregului neam românesc.

 Biblia de la Bucureşti înmănunchează

ostenelile tuturor celor care, în secolele
anterioare, au tălmăcit în româneşte
diferite părţi sau scrieri ale Sfintei
Scripturi:
PSALMII
 Poezia religioasă română îşi are rădăcinile atât în
cărţile sacre (prelucrând artistic teme, motive,
imagini, simboluri), cât şi în literatura populară.

 De asemenea, lectura psalmilor a determinat în lirica

românească, constituirea unei specii literare, psalmul,
o meditatie existentială, o specie de poezie filosofică
în care sunt exprimate, de cele mai multe ori, dileme
existentiale, raportul om/divinitate.

 În lirica noastră religioasă, un loc aparte îl ocupă

poezia psalmilor. Versuri imnice aflăm în “Cazania”
lui Varlaam (1643), în “Psaltirea pre versuri
tocmită” (1673) a lui Dosoftei, în poezia de factură
religioasă a lui Coşbuc şi Goga, ori Blaga şi
Voiculescu. Însă cei care acordă o atenţie aparte
psalmilor, în sensul că este surprinsă drama omului
modern aflat în căutarea sinelui, prin raportare la
Dumnezeu, sunt Macedonski (cu ciclul Psalmi
moderni), Arghezi (cu seria celor 10 psalmi) şi Şt.
Aug. Doinaş (cu nu mai puţin de 100 de psalmi).
ACCEPŢIUNI ALE CUVÂNTULUI „PSALM”
 Iniţial, termenul psalm(cuvânt de origine
grecească, echivalent al ebraicului „mizmor”,
„Cântec”) desemna fiecare dintre cele 150 de
imnuri- rugăciune cuprinse în Cartea XI din
„Vechiul Testament”.

 În culturile moderne şi contemporane, mai ales

în poezia originală, cultă, psalmul este asimilat
cu o specie lirică, de factură filosofică; din
perspectivă pronunţat direct sau aparent
religioasă, sunt abordate teme şi motive poetice
existenţiale, evocând astfel psalmii biblici.

 „Psalmul e «rugă» şi «cânt». Psalmistul care

imploră şi, în faţa tăcerii cu care i se
răspunde, îşi interzice să ceară. Demersul
său este lupta pe limita dintre cuvânt şi
tăcere, dar şi închipuire, viziune. Şi mai e,
spuneam, revoltă. Dar, esenţial, psalmul este
invocare. Cel care invocă, Psalmistul,
cheamă şi se aude pe sine chemând în gol.
[…]”
ARGHEZI(PSALMI)
 În „Psalmi” poezia filozofică argheziană se
adapă din singurătatea, ca fiinţă gânditoare
a omului pe pământ. Sursa ei se află în
permanentă căutare a unui "Dumnezeu" care
refuză a se arăta şi care determină o stare
sufletească de permanentă pendulare între
credinţă si tăgadă. Poetul acceptă şi refuză
succesiv existenţa Dumnezeului, trecând
prin cele mai felurite şi contradictorii stări
de spirit.

 Dacă în psalmii biblici tonul monologului

este unul de tânguire, psalmii arghezieni
reflectă revolta eului liric la adresa
Divinitaţii, ajungând chiar şi la nivelul de
sfidare(“De când s-a întocmit Sfânta
Scriptură, / Tu n-ai mai pus picioru-n
bătătură”).
ANTIM IVIREANUL
 Antim Ivireanu, alternativ Antim Ivireanul --
(n. circa 1650, Iviria - d. asasinat 1716) - a
fost un tipograf, gravor, mitropolit român de
origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, este
de asemenea autorul unor celebre „Didarhii”,
ce reprezintă o colecţie de predici folosite la
Marile Sărbători de peste an. Personalitate
culturală remarcabilă a literaturii române
vechi.]

 Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau

Gruzia), ucis cândva în intervalul septembrie -
octombrie 1716 de către ostaşi turci.

 Antim Ivireanu este cel mai de seamă dintre

mitropoliţii munteni, prin munca lui neobosită
în cultura religioasă a neamului, prin
cuvântările lui îndrăzneţe, dar pline de suflu
moral, pentru societatea şi timpul lui, şi prin
strălucirea pe care a ştiut să o dea scaunului
mitropolitan din Bucureşti.
MITROPOLITUL VARLAAM
 Fecior de razesi din partile Balotestilor ale
judetului Putna, a imbracat rasa monahala in
manastirea Secu. Calitatile sufletesti ale lui
Varlaam si cultura lui deosebita l-au impus in
vaza contemporanilor sai, care l-au ridicat la
inalta treapta de mitropolit in 1632, fara sa fi
trecut insa prin episcopie, hirotonisirea
facandu-se in duminica lui 23 septembrie
1632.

 Prima carte iesita din tipografia lui Vasile

Lupu a fost „Cazania: carte romaneasca de
invatatura Dumenecele preste an si la praznice
imparatesti”. Cazania lui Varlaam cuprinde 74
de predici pentru toate duminicile dintr-un an
si pentru sarbatorile mai insemnate ale
bisericii.
MITROPOLITUL VARLAAM

Cazania lui Varlaam

MITROPOLITUL DOSOFTEI
 Dimitrie Barila (luând numele de Dosoftei) s-a
născut la 26 octombrie 1624, a învăţat la Iaşi
probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la
mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la şcoala Frăţiei
ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste şi
de limbi, iar în 1649, la vârsta de 25 de ani, se
găsea printre umilii monahi care îşi închinau
vremea studiului, în liniştea mânăstirii Pobrata.

 Psaltirea tipărită la Uniew în 1673 este, după cum

o mărturiseşte însuşi stihuitorul ei, rodul unei
munci grele: a lucrat-o „cu multă trudă şi vriame
îndelungată”, în „cinci ani foarte cu osîrdie mare”

 A doua operă importantă din activitatea literară a

mitropolitului Dosoftei, după „Psaltirea în versuri”,
este colecţia completă a vieţilor de sfinţi imprimată
la Iaşi între 1682-1686, cu tiparul adus din
Moscova, de la patriarhul Ioachim.
MITROPOLITUL DOSOFTEI

Psaltirea
RELAŢIA DINTRE TRECUT ŞI PREZENT, DINTRE BISERICĂ ŞI ŞTIINŢĂ

 Timpul îşi urmeză cursul său

firesc, lucrurile evoluează
inevitabil indiferent de natura lor.
Nimic nu mai e întocmai cum era
acum sute de ani şi poate nici
măcar asemănător.

 Între religie şi ştiinţă nu există

opoziţie, ci distincţie. Ştiinţa
lămureşte multe din tainele lumii,
însă condiţia ei e limitată căci se
sprijină doar pe raţiune, or,
cunoaşterea adevărată înseamnă
mult mai mult.
REALIZATORI

La apariţia unei cărţi, cărturarii noştri din

vechea literatură spuneau că fac un “frumos dar
limbii româneşti”. Aceste cuvinte pot cinsti şi
truda celor din grupa II (Anca Tîrîlă, Ana
Maria Ilie-Jitianu, Andreea Tănăsoaica, Oana
Paraschiv, Dragoş Dinulescu), care , după 350
de ani, s-au trudit să realizeze aceast studiu
important nu numai pentru cei interesaţi de
istoria limbii sau a literaturii române, ci şi pentru
toţi cei care doresc să cunoască îndeaproape
valorile trecutului nostru cultural.
BIBLIOGRAFIE

 Maria Cvasnîi Cătănescu, "Retorica psalmilor arghezieni", în

"Elemente de retorică românească" editura All, 2001

 Nicolae Balotă, "Opera lui Tudor Arghezi", editura Mihai

Eminescu, Bucureşti, 1979

 Elena Zaharia Filipaş, "Prefaţă la Tudor Arghezi". "Poezia

filosofică", editura Albatros, 1976

 Nicolae Balotă, Tudor Arghezi, în "Arte poetice ale secolului

XX", Bucureşti, editura Minerva 1976

 Nicolae Iorga, „Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a

românilor”, Bucureşti, 1928, p. 393;

 Nicolae Cartojan, „Istoria Literaturii Române Vechi”, Bucureşti,

1980;

 www.memoria.ro

 www.romfest.org