Caracterizarea lui Stefan Tipatescu - ,,O scrisoare pierduta” de I.L.

Caragiale

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ,,O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este a treia
dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Opera este o comedie de moravuri
ce satirizează aspecte ale societății contemporane autorului (farsa electorala din anul 1883), legate de
lupta pentru putere, precum și aspecte din viața de familie (triunghiul conjugal).
Tema operei o reprezintă degradarea vieții politice, sociale și private. Ea este particularizată prin
surprinderea unei bătălii electorale.
Stefan Tipatescu este unul din personajele principale ale comediei de moravuri politice "O scrisoare
pierduta", de I.L.Caragiale, comedie ce ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul alegerilor de
deputati din 1883. Actiunea se desfasoara in capitala unui judet de munte, iar conflictul dramatic se naste
intre reprezentantii opozitiei-Catavencu si grupul de intelectuali independenti- si membrii partidului de
guvernamant-Tipatescu, Trahanache, Zoe, Farfuridi si Branzovenescu.

Personajul este caracterizat direct de dramaturg din tabela personajelor care ii prezinta functia si
statutul social, necasatorit. Este unul dintre "stalpii puterii" din acest judet, invidiat si criticat de adversarii
politici. Tipatescu este un barbat tanar si prezentabil, inteligent, dar imoral, fiindca intretine relatii amoroase
cu Zoe, sotia prietenului de familie, Zaharia Trahanache. Orgolios nu accepta sa fie santajat si ameninta cu
bastonul pe Catavencu, desi incalca legea, poruncind politaiului sa-l aresteze si sa-i scotoceasca toata casa.
Devine impulsiv cand Nae Catavencu refuza a inapoia scrisoarea. Aceasta insusire este evidentiata de
Trahanche "bun baiat, cu carte, dar iute. nu face pentru un prefect". Are tot timpul un aer de superioritate.
Considerand ca totul ii apartine. Administreaza judetul ca pe propria mosie, propunand lui Catavencu, in
schimbul scrisorii alte functii importante precum: un loc in Comitetul permanent, avocat al statului, primar,
postul de epitrop al bisericii Sfantul Nicolae, ba chiar si o mosie. Stie sa-l faca servil pe Pristanda,
acceptandu-i micile gainarii, precum cea cu stegurile, ca sa fie sigur de devotamentul politaiului: "daca nu
curge, pica. Las' ca stim noi.. Si nu-mi pare rau daca stii sa faci lucrurile cuminte: mie imi place sa ma
servesca functionarul cu tragere de inima".

Politaiul sesizeaza cu invidie pozitia sociala si personala a sefului "mosia, mosie; fonctia, fonctie,
coana Joitica, coana Joitica". Pe plan politic traieste sentimentul ca a abandonat o cariera stralucita in
favoarea partidului "cum sa nu ma iutesc, onorabile? D-stra veniti la mine acasa, la mine care mi-am
sacrificat cariera si am ramas la Dv. ca sa va organizez partidul". El oscileaza intre dorinta de ascensiune
politica si sentimentele fata de Zoe, dovedind luciditate cand aceasta insista sa fie ales Catavencu si va ceda
doar atunci cand Trahanache descopera falsul in actele lui Catavencu. Pe Zoe o iubeste sincer si ii propune
sa-l paraseasca pe Trahanache si sa fuga in lume.

Personajul e caracterizat indirect prin felul de a vorbi si de a se comporta si din relatia cu celelalte
personaje. El stapaneste perfect arta disimularii: fata de Trahanache se preface ca nu stie nimic despre
scrisoare, fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victima, iar in fata lui Catavencu devine violent sau
ii ofera diverse avantaje in schimbul scrisorii. Cand primeste de la Centru numele deputatului pe care "cu
orice pret" trebuie sa-l aleaga, accepta compromisul. Vazandu-l pe ales si auzind povestea acestuia, exclama
indignat "Ce lume! Ce lume!".

Desi autorul ii scoate in evidenta defectele si viciile, acestea sunt general-uman, iar personajul este
privit cu o oarecare ingaduinta neincadrandu-se in tagma politicienilor demagogi si inculti.
Personajele acționează, stereotip, simplist, ca niste marionete lipsite de profunzime sufletească, fără
a evolua pe parcursul acțiunii, fără a suferi transformări psihologice (personaje ,,plate”). Personajele din
comedie au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. De aceea Caragiale este considerat cel mai
mare creator de tipuri din literatura română, personajele aparținând viziunii clasice pentru că se încadrează
într-o tipologie comică, având o dominantă de caracter si un repertoriu fix de trăsături.