Caracterizarea Vitoriei Lipan

Sadoveanu este un scriitor realist cu viziune romantică , un povestitor creator de

arhetipuri, mai degrabă un mare rapsod, un poet epic al literaturii noastre, decât un
prozator propriu-zis. Romanul ”Baltagul”(1930), apărut în etapa deplinei maturități
artistice a autorului, este considerat roman tradiționalist din punctul de vedere al invenției
narative, caracterizat de obiectivitate, concizie și armonie compozițională.

Personajul central este fără îndoială Vitoria, al cărei nume reprezintă un semn al izbândei
inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr. Ea este personaj exponențial, purtătoare a
trăsăturilor sufletului aspru și tenace al muntenilor. Eroină absolută, care polarizează acțiunea
în jurul ei, este unul dintre cele mai bine conturate personaje feminine din literatura noastră.

- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare
la conflictul/conflictele textului dramatic studiat;

Social, ea este femeia puternică și aprigă de la munte, capabilă să conducă gospodăria în

lipsa soțului. Dintr-o familie cu dare de mână, are piei de miel în pod, oi în munte, parale într-
un cofăiel cu cenușă, plătește argatul și pe cei care îi oferă serviciile-preot, negustori,
cârciumari. De asemenea, își asumă statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre.

Psihologic și moral, ea este expresia unei credințe străvechi, care se manifestă într-o
anumită structură psihică și înțelegere a vieții și a datinilor. Dovedește în diferitele împrejurări
prin care trece luciditate, inteligență, spirit întreprinzător și practic, stăpânire de sine.
Păstrătoare a tradițiilor-” Îți arăt eu coc, valț și bluză, arde-te-ar focul să te arză!”- îi declară
Minodorei- , acceptă pragmatic să vorbească la telefon, lasă pe Gheorghiță să călătorească cu
trenul. În relația cu ceilalți, este mamă puternică, soție iubitoare, respectă regulile comunității,
propriile reguli precum și legile ancestrale, scrise în semnele vremii.

Gheorghiță este un personaj în formare. Social, el trece de la statutul de fecior interesat

de hore și șezători, protejat de părinți, la acela de cap al familiei, înlocuitor al tatălui ucis. De
la început se bucură de încrederea părinților, având responsabilități clare în familie, dar are
îndoieli cu privire la asumarea altora noi, care îi depășesc vârsta. Ca bărbat, el are posibilitatea
de a pleca și a cunoaște lumea, Minodora trebuie să rămână lângă casă.

Psihologic și moral, Gheorghiță parcurge un drum al inițierii, învățând să cunoască

oamenii și să găsescă puterea de a acționa conform dreptății. Îndoiala și teama fac loc
treptat hotărârii. Dacă la început este dependent de voința mamei și se simte inferior
acesteia, în final acționează independent, săvârșind actul justițiar.

- evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două

episoade/citate/secvenţe comentate

Observația incisivă este o trăsătură definitorie a personajului pe care Gheorghiță o scoate

în evidență : ”Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul oamenilor… ”

Un episod ilustrativ pentru această trăsătură/ relația între personaje/ este incipitul romanului.
Vitoria este portetizată ca o femeie încă frumoasă, ageră în vorbă și în faptă, care apără ferm
cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei Minodora. Bună cunoscătoare a naturii
umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te citesc pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea
asta arată ceva”. În finalul scenei, leagă întârzierea lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a
semnelor rău- prevestitoare: visul cu Nechifor întors către apus, peste o revărsare de ape,
cântatul cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a cerului, înrăutățirea
vremii.
 O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria, veritabil
”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala
tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta
disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina
deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și
povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant,
repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Intransigența
aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale stravechi: ”Cine ucide om- spune un
personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.

- prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru personaj ( de

exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, incipit, final, constructia subiectului,
particularitati ale compozitiei, perspectiva narativă, tehnici narative, modalităţi de
caracterizare, limbaj etc. );

În ceea ce privește modurile de expunere prezente, narațiunea este preponderentă,

pasajele descriptive fixează diferite aspect ale cadrului sau elemente de portret fizic,
individual ( portretele Vitoriei și al lui Gheorghiță), și colectiv ( muntenii ,,locuitorii de sub
brad”). Narațiunea este nuanțată de secvențele dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum este
laitmotivul rostit de femeie în căutarea sotului, la fiecare popas: ,,Nu s-a oprit cumva…astă-
toamnă un om cu un cal negru țintat în frunte? Mie să-mi spuneți cine ați văzut un om de la
noi, călare, pe-un cal negru țintat în frunte și-n cap cu căciulă brumărie.”
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, întâmplările petrecându-se din toamnă până
în primavară, ,,aproape de Sf. Andrei”, ,,În Postul Mare”. Cadrul acțiunii este satul Măgura
Tarcăului, zona Dornelor și a Bistritei, dar si cea de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un
roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria si Gheorghiță conține toponime
existente pe hartă. Romanul este de asemenea o scriere ficțională cu valențe mitice, astfel
romancierul imaginează satul Lipanilor și alte toponime simbolice: satul Doi Meri, râul
Neagra. Romanul este structurat în șaisprezece capitole cu acțiune desfășurată cronologic,
urmărind momentele acțiunii.
Prima parte, capitolele I-VI, prezintă frământările Vitoriei în așteptarea soțului și
pregătirile de drum, incluzând expozitiunea (prezentarea satului Măgra Tarcăului, portretul
fixic al Vitoriei care își așteaptă soțul) și intriga (frământările femeii și pregătirile de drum).
Partea a doua, capitolele VII-XIII, conține desfăsurarea acțiunii și prezintă drumul
parcurs de cei doi în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei întâlnesc un botez si o nuntă, elemente ce
prevestesc îmnormântarea din final.

Partea a treia, capitolele XIV-XVI, prezintă sfârșitul drumului, ancheta poliției,

îmnormântarea, parastasul, pedepsirea ucigașilor. Punctul culminant este reprezentat d
ereconstituirea fidelă a scenei crimei făcută de Vitoria, care-I surprinde chiar și pe ucigașii
Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Deznodământul îl surprinde pe Bogza cerându-i iertare ,,femeii
mortului” si faptul că viața merge înainte, Vitoria plănuind ce se va întâmpla de acum încolo
în familie.

Vitoria Lipan este un veritabil ”Hamlet feminin”, personaj complex, din categoria
”oamenilor tari”(Constantin Ciopraga). Ea este exponentul omului de la munte, detinator al
unei filozofii și al unei mentalități ancestrale.