VARIANTA DEZVOLTATĂ

Baltagul
M.Sadoveanu
A. PREZENTARE CURENT LITERAR
Tradiţionalismul cuprinde totalitatea tendinţelor literare conservatoare
din perioada interbelică ce se caracterizează prin preţuirea valorilor
tradiţionale ale spiritualităţii româneşti. În literatura română s-au remarcat
trei nuclee ale orientării, toate promovând valoarea tradiţiei, viaţa autohtonă
în elementele ei perene (datini, credinţe, concepţii etc.): sămănătorismul,
poporanismul şi gândirismul, constituite în jurul revistelor „Sămănătorul”,
„Viaţa românească” şi „Gândirea”.
Cultivarea aspectelor tradiţionale (sărbători, obiceiuri, costume,
gastronomie etc.), întoarcerea spre trecut (paseismul), ca unic reper moral
salvator, preocuparea pentru satul românesc, valorificarea tematicii
religioase, idealizarea universului rural şi a ţăranului român, predilecţia
pentru aspecte precum pământul şi muncile câmpului, cultul neamului şi a
înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, determinarea unor surse inepuizabile
de inspiraţie precum natura patriei, folclorul sau istoria sunt trăsături ale
acestui curent literar.

B. APARTENENŢA LA CURENT LITERAR

Reprezentant al tradiţionalismului este considerat şi Mihail Sadoveanu,
care se îndreaptă cu evlavie, pasiune şi nostalgie spre vremuri străvechi, ale
unei civilizaţii arhaice, fie că este vorba de istorie, de natură sau de viaţa
satului, fie că este vorba de valorificarea unor mituri.
Scriitor prolific, în primul rând un povestitor în tradiţia unor iluştri
înaintaşi ca I. Neculce şi I. Creangă, Sadoveanu se remarcă prin
extraordinara capacitate de a se contopi cu lumea evocată, invitând lectorul
la o complicitate aşezată sub semnul cugetării şi al rafinamentului.
Prozatorul reconstituie mitica vârstă a începuturilor (Creanga de aur),
vremurile de glorie ale domniei lui Ştefan cel Mare (Fraţii Jderi) sau
decăderea ţării în timpul Ducăi-Vodă (Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-
Vodă). Considerat de G. Ibrăileanu „cel mai mare poet şi pictor din literatura
română”, Sadoveanu dezvăluie frumuseţea peisajului românesc, profunda
comuniune a omului cu natura (Împărăţia apelor, Nada Florilor). Se
remarcă însă şi prin observaţia realistă şi pătrunzătoare, prin candoarea
romantică în dezvăluirea sentimentelor (Hanu Ancuţei), dar şi printr-o reală
cunoaştere a vieţii rurale, patriarhale şi arhaice (Baltagul).
 Roman tradiţional de referinţă, Baltagul a apărut în anul 1930 şi
face parte, alături de Hanu-Ancuţei, din a doua etapă a creaţiei
sadoveniene.
1. Scriitorul adoptă formula tradițională a romanului bazat pe
naraţiunea la persoana a III-a, realizată de un narator obiectiv.În opera
sadoveniană este descrisă o lume patriarhală, surprinsă în toate aspectele
ei: bărbaţii sunt plecaţi cu oile cea mai mare parte din an, iar femeile au
grijă de gospodărie şi de copii. 2.De asemenea, existenţa tuturor este
guvernată de ritmurile naturii, iar tradiţia este respectată. Cine încalcă
obiceiul este împotriva firii, după cum reiese şi din spusele Vitoriei, care îşi
dojeneşte fiica, pe Minodora, pentru că este preocupată de „coc, valţ şi
bluză”.
Scrierea este totodată un roman realist-mitic, în realitatea lumii
evocate de Sadoveanu împletindu-se cel puţin trei mituri fundamentale: cel
al nuntirii cosmice din balada Mioriţa, al odiseei zeiţei Isis şi al coborârii în
infern a lui Orfeu.
1.Veridicitatea, caracteristică a romanului realist, este asigurată de
toponimele din zona Dornelor și a Bistriței, pe drumul parcurs de Vitoria și
Gheorghiță, care urmează traseul parcurs de Nechifor Lipan: Bicaz,
Călugăreni, Borca, Vatra Dornei. În scrierea sa ficțională cu valențe mitice,
romancierul imaginează satul Măgura Tarcăului și utilizează toponime și
hidronime simbolice, precum satul Doi Meri sau râul Neagra.//2. De
asemenea,construcția de personaje tipologice, reprezentative pentru
colectivitatea căreia îi aparțin, susține încadrarea operei sadoveniene în
estetica realistă. Protagonista romanului întruchipează tipul
muntencei,femeie de la țară hotărâtă și puternică. Pe parcursul acțiunii este
relevată deplasarea dinspre tipicitate spre individualitate. Vitoria respectă
tradițiile și respinge noutățile civilizației, dar în același timp dovedește
capacitate de adaptare la noua lume cu care intră în contact. Ea este un
personaj reprezentativ în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate,
prin însușiri precum perspicacitatea și dorința nestrămutată de a descoperi
adevărul în legătură cu dispariția lui Nechifor Lipan.PENTRU CINE PUNE
ACCENT PE REALISM, POATE FOLOSI ACESTE DOUĂ
CARACTERISTICI/ SE POATE SCURTA Ș SE POATE UTILIZA
INFORMAȚIA LA CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI-STATUT!
Structura polimorfă a operei este conferită de „amestecul de roman
realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist” observă
criticul literar Carmen Mușat. Baltagul, de altfel, poate fi interpretat ca
roman mitic, social/ monografic, poliţist, iniţiatic sau roman de dragoste.
 SAU:
Roman tradiţional de referinţă, prin imaginea vieţii rurale, patriarhale
şi arhaice, Baltagul a apărut în anul 1930 şi face parte, alături de Hanu-
Ancuţei, din a doua etapă a creaţiei sadoveniene.
Scrierea este în acelaşi timp un roman realist-mitic, în realitatea lumii
evocate de Sadoveanu împletindu-se cel puţin trei mituri fundamentale: cel
al nuntirii cosmice din balada Mioriţa, al odiseei zeiţei Isis şi al coborârii în
infern a lui Orfeu.Construcţia polifonică face posibilă interpretarea multiplă
a discursului narativ, după cum observa criticul literar Paul Georgescu.
Astfel, Baltagul poate fi interpretat ca roman mitic, social/ monografic,
poliţist, iniţiatic sau roman de dragoste.
C. TEMA, *TITLUL, SECVENŢE RELEVANTE
Roman al maturităţii artistice, Baltagul îmbină mari teme ale creaţiei
sadoveniene: miturile, natura, iubirea, familia, viaţa pastorală etc. Opera
literară este astfel o monografie a satului moldovenesc de munte, prezintă
lumea arhaică a păstorilor, motivul central al romanului reprezentându-l
căutarea adevărului în legătură cu dispariţia lui Nechifor Lipan, dublat de cel
al labirintului.Temei rurale a romanului i se asociază astfel tema călătoriei
iniţiatice şi justiţiare.
Motivul labirintului este semnificativ şi la nivelul titlului, simbolic,
pentru că baltagul (toporul cu două tăişuri) semnifică atât unealta crimei, cât
şi cea a pedepsei (gr. labrys – Criticul literar Marin Mincu asociază
baltagul cu labrysul, secure cu două tăişuri cu care a fost doborât
minotaurul; baltagul -armă a crimei şi unealta justiţiară; semnificaţia unui
labirint exterior şi a unui labirint interior – Vitoria parcurge traseul de la
nelinişte la suspiciune şi apoi la certitudine, iar Gheorghiţă parcurge un
traseu al iniţierii).
O secvenţă ilustrativă în dezvoltarea/ susţinerea temei romanului este
cea a coborârii lui Gheorghiţă în prăpastie şi a vegherii nocturne a tatălui,
care validează statutul de bildungsroman al scrierii: procesul iniţiatic al
fiului presupune o moarte simbolică, o „coborâre în infern”, în „râpă”, acolo
unde neofitul se confruntă cu imaginea terifiantă a rămăşiţelor tatălui.
Aceasta este o probă a curajului bărbătesc, în depăşirea căreia este stimulat
de spiritul autoritar al mamei, care-i porunceşte în mod repetat: „-Coboară-te
în râpă îţi spun!”, şi de stăpânirea ei de sine. În final, tânărul iese din
labirintul iniţiatic pregătit să ducă o altfel de existenţă, să preia alte
responsabilităţi.
O altă secvenţă ilustrativă este cea a demascării criminalilor/ a
confruntării dintre Vitoria şi Calistrat Bogza, care marchează încheierea
procesului de maturizare a lui Gheorghiţă, relevând totodată inteligenţa şi
forţa interioară a Vitoriei.Aceasta urmăreşte împlinirea legii nescrise potrivit
căreia ucigaşii trebuie pedepsiţi. Atunci când Bogza cere înapoi baltagul,
munteanca îl întreabă pe fiul său dacă nu poate citi ceva pe armă. Scena
devine dramatică: Bogza îşi pierde cumpătul şi se repede la Gheorghiţă să îi
smulgă baltagul. Îl loveşte cu pumnul în frunte pe Cuţui, căci „în gospodarul
cel mare izbucnise crâncenă mânie”. Vitoria cere să dea drumul câinelui,
care era legat, iar Lupu rupe lanţul. Pentru că Bogza s-a năpustit să smulgă
baltagul de la Gheorghiţă şi să se apere de câine, „feciorul mortului simţi în
el crescând o putere mai mare şi mai dreaptă decât a ucigaşului (...) Apoi îl
lovi scurt cu muchea baltagului în frunte”. Calistrat Bogza este culcat de
oameni pe prispa casei şi, pentru că simte că se stinge, mărturiseşte: „eu am
pălit într-adevăr pe Nechifor Lipan şi l-am prăvălit în râpă, după cum a
dovedit nevasta lui”.
SAU:
O altă secvenţă ilustrativă este cea a dezvăluirii criminalilor/
confruntării dintre Vitoria şi Calistrat Bogza în care, procedând precum
Hamlet, personajul shakespearian, Vitoria organizează o reprezentare
pentru a demasca vinovaţii. Ea compară baltagul fiului cu cel al lui
Bogza, are chiar puterea de a glumi şi în final îi dă în vileag pe criminali.
Femeia cere la un moment dat să dea drumul câinelui, care era legat, iar
Lupu rupe lanţul. Pentru că Bogza s-a năpustit să smulgă baltagul de la
Gheorghiţă şi să se apere de câine, „feciorul mortului (...) îl lovi scurt cu
muchea baltagului în frunte”.Calistrat Bogza este culcat de oameni pe
prispa casei şi, pentru că simte că se stinge, mărturiseşte: „eu am pălit
într-adevăr pe Nechifor Lipan şi l-am prăvălit în râpă, după cum a dovedit
nevasta lui”.

D. ELEMENTE DE STRUCTURĂ ŞI DE COMPOZIŢIE

a. compoziţia şi repere spaţiale şi temporale
Baltagul este alcătuit din şaisprezece capitole, care pot fi grupate în
raport cu tema călătoriei în trei părţi: I – întârzieriea îndelungată a soțului şi
pregătirile de drum, II – căutarea ciobanului dispărut, III – găsirea celui
căutat, înmormântarea şi pedepsirea făptaşilor. Timpul derulării
evenimentelor este vag precizat, prin repere din calendarul religios al satului
tradițional („aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”), cadrul acţiunii
fiind satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a Bistriţei, dar şi zone de
câmpie: Cristeşti, în Balta Jijiei.
b. simetria/relația incipit-final
 Incipitul romanului adoptă un ton liturgic, preluând parcă misiunea
de a continua textul biblic al Genezei şi de a dezvălui întâmplările care au
urmat de la crearea lumii: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a
pus rânduială şi semn fiecărui neam”. Legenda spusă de Nechifor Lipan la
„cumătrii şi nunţi” este rememorată de Vitoria în absenţa soţului ei şi are rol
de prolog. Axa simbolică a romanului o constituie căutarea şi se asociază cu
motivul labirintului.Parcurgerea drumului are diferite semnificaţii: Vitoria
reconstituie evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei, ceea ce
implică o dublă aventură: a cunoaşterii lumii şi a cunoaşterii de sine. Pentru
Gheorghiţă, călătoria are rol educativ, de iniţiere, ceea ce conferă scrierii
statut de bildungsroman. Finalul romanului prezintă reluarea ritmurilor
fireşti ale existenţei, revenirea la vechile rânduieli, noile generaţii repetând
tiparul existenţial al celor anterioare: „Ş-apoi după aceea ne-om întoarce iar
la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat”. Finalul romanului
este, asemenea incipitului, o ilustrare a laturii optimiste a existenţei: tradiția
este dusă mai departe de fiu, care devine capul familiei, iar Vitoria își
regăsește liniștea sufletească după așezarea soțului printre cei drepți,
conform tradiției.
c.acțiune/momentele/ construcţia subiectului
Romanul se deschide cu o expoziţiune amplă în care este prezentat
satul Măgura Tarcăului, cu activităţile domestice ale oamenilor. Vitoria este
îngrijorată că, deşi se apropie anotimpul rece, soţul ei nu se întoarce de la
Dorna, unde plecase pentru a cumpăra oi. Hotărârea de a pleca împreună cu
Gheorghiţă în căutarea bărbatului ei constituie intriga, iar drumul lung şi
întortocheat pe care îl străbat cei doi reprezintă desfăşurarea acţiunii. Ei
merg prin locurile prin care a trecut Nechifor Lipan, iar pe parcursul
traseului fac o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la
crâșma domnului David de la Călugăreni, la moș Pricop și baba Dochia din
Fărcașa, la Vatra Dornei (la han și la „canțelarie”, unde află de actul de
vânzare a oilor), Păltiniș, Broșteni, Borca, de unde drumul părăsește apa
Bistriței „într-o țară cu totul necunoscută”. Participă la un botez la Borca și
la o nuntă la Cruci. Vitoria consideră, în cultul tradiției și al datinilor, că este
semn rău faptul că “întâi am dat peste un botez; și s-ar fi cuvenit să văd întâi
nunta și pe urmă botezul”. Întrebând din sat în sat, nevasta lui Nechifor
Lipan îşi dă seama ca acesta a fost ucis între Sabasa şi Suha de cei doi
însoţitori, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Ea îl găseşte pe Lupu, câinele
munteanului, în curtea unui gospodar din Sabasa şi, cu ajutorul lui,
descoperă osemintele soţului său într-o prăpastie, acesta fiind punctual
culminant. Deznodământul cuprinde praznicul de înmormântare şi
demascarea vinovaţilor.
d. Personaj
* statut social, moral, psihologic
Baltagul fascinează nu numai prin ineditul întâmplărilor, ci şi prin
complexitatea personajelor, între care se evidenţiază figura Vitoriei, a lui
Nechifor Lipan şi a fiului lor, Gheorghiţă.
Vitoria Lipan este tipul femeii voluntare, munteancă, soţie de cioban
şi mamă autoritară, „o femeie în țara bărbaților”, după cum o numește
Nicolae Manolescu. Munteanca trăiește un puternic conflict interior generat
de dispariția soțului său, „dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”.
Tenace şi puternică, ea hotărăşte să-l găsească („N-am să mai am hodină
cum n-are pârăul Tarcăului pân' ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”) şi să facă
dreptate. Fire conservatoare, respectă obiceiurile şi tradiţiile satului
patriarhal. Dacă G. Călinescu îi asociază numele cu cel al lui Hamlet, pentru
Perpessicius este „un suflet tenace şi aspru de munteancă”, în timp ce N.
Manolescu o consideră „nereligioasă, vicleană şi rea”.
* caracterizare directă, indirectă, relaţii cu alte personaje
„Un exponent al speţei” (G.Călinescu), Vitoria Lipan este un
personaj complex, realizat prin tehnica basoreliefului, cu ajutorul
caracterizării directe şi indirecte.
Naratorul o descrie ca pe o femeie care cucereşte prin frumuseţe,
prin farmec: Vitoria avea ochii căprui, părul castaniu, gene lungi şi “o
frumuseţe neobişnuită în privire”. Înţelegând mersul lucrurilor, femeia joacă
o comedie a umilinţei şi-a neputinţei în faţa interlocutorilor, spre a nu-i
supăra înainte de vreme şi se autocaracterizează drept „o minte slabă”.
Complexitatea personajului este reliefată şi prin tehnica reflectării
poliedrice: pentru Gheorghiţă este „fărmăcătoare”, fiindcă poate să
ghicească gândul omului, subprefectul Balmez o consideră „vicleană şi
ascunsă”, pentru Maria Vasiliu este „o dragă prietenă”.
Vitoria este o femeie destoinică şi cu spirit practic, pentru ca ea este
cea care conduce gospodăria, Nechifor Lipan fiind mai mult plecat.
Hotărând să pornească în căutarea soţului se dovedeşte meticuloasă,
prevăzătoare: îşi vinde produsele şi duce peste noapte banii la preot.
Credincioasă şi respectuoasă faţă de obiceiurile strămoşeşti, ea este însă şi
superstiţioasă, căci crede în vise şi semne, descântece şi vrăji, nu uită să se
ducă şi la baba Maranda, vrăjitoarea satului. Scena antologică a parastasului
dezvăluie luciditatea, inteligenţa, capacitatea de a disimula şi stăpânirea de
sine a personajului, iar în atingerea scopului propus, ea dovedeşte dârzenie,
tenacitate, căci nu renunţă până când ucigaşii nu sunt pedepsiţi.
În relaţia cu cei doi copii se manifestă diferit: este tolerantă cu
Gheorghiţă, pentru că este nesigur şi sfios, dar în cele din urmă izbuteşte să
facă din el un bărbat hotărât şi energic, în timp ce în relaţia cu Minodora, ea
se arată mai aspră, pentru că vrea să o educe în spiritul tradiţiei.
*o trăsătură ilustrată cu ajutorul a două secvenţe
Stăpânirea de sine este una dintre principalele calităţi ale Vitoriei
Lipan, a cărei poveste este aceea a lui Isis în căutarea trupului risipit al lui
Osiris.
Secvenţe ilustrative: cea a coborârii lui Gheorghiţă în prăpastie, cea
a demascării criminalilor/ a confruntării dintre Vitoria şi Calistrat Bogza
Dacă pe Gheorghiţă îl iniţiază în viaţă, responsabilizându-l şi
maturizându-l prin actul justiţiar pe care el însuşi îl înfăptuieşte, Vitoria se
iniţiază în moarte, coboară odată cu soţul ei în infern de unde se întoarce
vindecată de ură şi de jale.Se împacă pentru totdeauna cu sine, acceptă
moartea, deci şi realitatea.Drumul său este cel al construirii unui mit.
7. Concluzie<(1).>arg.
Pentru că recompune imaginea unei societăţi arhaice, romanul
Baltagul este unul tradiţional, iar prin polimorfism şi semnificaţii depăşeşte
graniţele tradiţionalului şi intră în categoria romanului mitic.
7. Concluzie<(2).>pers.
Vitoria Lipan rămâne figura centrală a cărţii, un personaj complex,
memorabil, în sufletul ei fiind prezentă, ca în cazul Antigonei, voinţa de a-şi
împlini destinul: „Nu stăm, umblăm până găsim ce căutăm. Altă rânduială
n-avem”.

OBSERVAŢII- RELAŢII CU ALTE PERSONAJE

a. completări statut personaj Gheorghiţă

Gheorghiţă, personaj secundar, fiul Vitoriei şi al lui Nechifor Lipan,

aflat la vârsta adolescenţei, parcurge, alături de mama sa, un drum al iniţierii
către formarea sa ca bărbat: „...de-acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu n-am alt
sprijin şi am nevoie de braţul tău”.
Prin caracterizare directă sunt redate câteva trăsături fizice:
”Gheorghiţă era un flăcău sprâncenat”, cu ochi adânci ca ai Vitoriei şi
„zâmbet frumos ca de fată”. Trăsăturile morale sunt conturate prin
caracterizare indirectă, ele reieşind mai ales din faptele şi din atitudinea
personajului: inteligent, , el observă toate schimbările prin care trece mama
sa şi cugetă la un moment dat: „...femeile-s mai viclene (...) mai iscusite la
vorbă, iar bărbaţii îs mai proşti; însă mai tari de vârtute”. De asemenea, este
sfios şi ascultător: „M-oi duce, dacă spui; dar e bine să-mi arăţi ce şi cum, ca
să ştiu ce să fac”.
b. secvenţe ilustrative
- cea a coborârii lui Gheorghiţă în prăpastie:
Devenirea sa ca bărbat se produce odată cu veghea din râpă a
osemintelor tatălui său, când se simte înfricoşat şi „o nelinişte fierbinte i se
porni din măruntaie şi-l fulgeră în creştet”.
- cea a demascării criminalilor/ a confruntării dintre Vitoria şi Calistrat
Bogza
Desăvârşirea formării lui Gheorghiţă este marcată de scena finală,
când îl loveşte pe ucigaşul tatălui său cu acelaşi baltag, împlinind dreptatea.

Concl.
Relaţia dintre mamă şi fiu este ilustrativă în Baltagul pentru raportul
iniţiator-iniţiat, dezvoltat cu prilejul călătoriei în căutarea osemintelor lui
Nechifor Lipan, iar inteligenţa Vitoriei şi curajul lui Gheorghiţă asigură
restabilirea adevărului.

https://pdfslide.net/documents/legenda-lui-isis-i-osiris-578d2265bc18a.html
https://www.monden.ro/mitul-lui-orfeu-si-al-lui-euridice-o-dragoste-tragica-absoluta-
care-l-a-induiosat-chiar-si-pe-zeul-infernului.html
https://dokumen.tips/documents/rezumat-hamlet-56140cd5140af.html
 Baltagul
M. Sadoveanu

HTTPS://LEARNINGAPPS.ORG/3482170
A. CONTEXT ŞI B. IPOTEZĂ
Romanul Baltagul, apărut în anul 1930, este unul tradiţional, dar şi
unul realist-mitic, face parte, alături de Hanu-Ancuţei, din a doua etapă a
creaţiei sadoveniene şi este considerat o capodoperă.
C. ARGUMENTARE
1. specie –roman
Romanul este o specie a genului epic în proză, cu acţiune mai
complicată şi de mai mare întindere decât a celorlalte specii epice în proză,
desfăşurată, de regulă, pe mai multe planuri narative, cu personaje
numeroase.
2. tip de roman
Scrierea este, prin imaginea vieţii rurale, patriarhale şi arhaice, un
roman tradiţional, fiind în acelaşi timp unul realist-mitic, în realitatea lumii
evocate de Sadoveanu împletindu-se cel puţin trei mituri fundamentale: cel
al nuntirii cosmice din balada Mioriţa, al odiseei zeiţei Isis şi al coborârii în
infern a lui Orfeu.
3. tema
Roman al maturităţii artistice, Baltagul îmbină mari teme ale
creaţiei sadoveniene: miturile, natura, iubirea, familia, viaţa pastorală etc.
4. Construcţia discursului narativ
a.semnificaţia titlului
Titlul este simbolic, pentru că baltagul (toporul cu două tăişuri)
semnifică atât unealta crimei, cât şi pe cea a pedepsei.
b. compoziţia şi repere spaţiale şi temporale
Baltagul este alcătuit din şaisprezece capitole, timpul derulării
evenimentelor este vag precizat („aproape de Sf. Andrei”, „în Postul
Mare”), cadrul acţiunii fiind satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a
Bistriţei, dar şi zone de câmpie: Cristeşti, în Balta Jijiei.
c. simetria/ relatie incipit-final
Incipitul romanului adoptă un ton liturgic, preluând parcă misiunea de
a continua textul biblic al Genezei şi de a dezvălui întâmplările care au
urmat de la crearea lumii: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a
pus rânduială şi semn fiecărui neam”. Căutarea constituie axul romanului şi
se asociază cu motivul labirintului, conturând clar o viziune asupra lumii.
Parcurgerea drumului are diferite semnificaţii: Vitoria reconstituie
evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei, ceea ce implică o
dublă aventură: a cunoaşterii lumii şi a cunoaşterii de sine. Pentru
Gheorghiţă, călătoria are rol educativ, de iniţiere, ceea ce conferă scrierii
statut de bildungsroman. Finalul romanului prezintă ieşirea personajului
principal din universul morţii şi reluarea ritmurilor fireşti ale existenţei sale,
revenirea la vechile rânduieli..
5. Momentele/ construcţia subiectului
Romanul se deschide cu o expoziţiune amplă în care este prezentat
satul Măgura Tarcăului, cu activităţile domestice ale oamenilor. Vitoria este
îngrijorată că, deşi se apropie anotimpul rece, soţul ei nu se întoarce de la
Dorna, unde plecase pentru a cumpăra oi. Hotărârea de a pleca împreună cu
Gheorghiţă în căutarea bărbatului ei constituie intriga, iar drumul lung şi
întortocheat pe care îl străbat cei doi reprezintă desfăşurarea acţiunii. Ei
merg prin locurile prin care a trecut Nechifor Lipan şi Vitoria îşi dă seama
ca acesta a fost ucis între Sabasa şi Suha de cei doi însoţitori, Calistrat
Bogza şi Ilie Cuţui. Ea îl găseşte pe Lupu, câinele munteanului, în curtea
unui gospodar din Sabasa şi, cu ajutorul lui, descoperă osemintele soţului
său într-o prăpastie, acesta fiind punctual culminant. Deznodământul
cuprinde praznicul de înmormântare şi demascarea vinovaţilor.
6. Personaje
Baltagul fascinează nu numai prin ineditul întâmplărilor, ci şi prin
complexitatea personajelor, între care se evidenţiază figura Vitoriei, a lui
Nechifor Lipan şi a fiului lor, Gheorghiţă.
Vitoria Lipan, „un exponent al speţei” (G.Călinescu), este un
personaj complex, realizat prin tehnica basoreliefului, cu ajutorul
caracterizării directe (narator, autocaracterizare, alte personaje) şi indirecte
(fapte, gesturi, atitudine, relaţii cu alte personaje etc.).
Naratorul o descrie ca pe o femeie care cucereşte prin frumuseţe,
prin farmec: Vitoria avea ochii căprui, părul castaniu, gene lungi şi “o
frumuseţe neobişnuită în privire”. Înţelegând mersul lucrurilor, femeia joacă
o comedie a umilinţei şi-a neputinţei în faţa interlocutorilor, spre a nu-i
supăra înainte de vreme şi se autocaracterizează drept „o minte slabă”.
Originalitatea ţărăncii este reliefată prin tehnica reflectării poliedrice:
pentru Gheorghiţă este „fărmăcătoare”, fiindcă poate să ghicească gândul
omului, subprefectul Balmez o consideră „vicleană şi ascunsă”, pentru
Maria Vasiliu este „o dragă prietenă”.
Vitoria este o femeie destoinică şi cu spirit practic, pentru ca ea este
cea care conduce gospodăria, Nechifor Lipan fiind mai mult plecat.
Hotărând să pornească în căutarea soţului se dovedeşte meticuloasă,
prevăzătoare: îşi vinde produsele şi duce peste noapte banii la preot.
Credincioasă şi respectuoasă faţă de obiceiurile strămoşeşti, ea este însă şi
superstiţioasă, căci crede în vise şi semne, descântece şi vrăji, nu uită să se
ducă şi la baba Maranda, vrăjitoarea satului. Scena antologică a parastasului
dezvăluie luciditatea, inteligenţa, stăpânirea de sine a personajului, iar în
atingerea scopului propus, ea dovedeşte dârzenie, tenacitate, căci nu renunţă
până când ucigaşii nu sunt pedepsiţi.
În relaţia cu cei doi copii se manifestă diferit: este tolerantă cu
Gheorghiţă, pentru că este nesigur şi sfios, dar în cele din urmă izbuteşte să
facă din el un bărbat hotărât şi energic, în timp ce în relaţia cu Minodora, ea
se arată mai aspră, pentru că vrea să o educe în spiritul tradiţiei.
7. Concluzie<(1).>arg.
Pentru că recompune imaginea unei societăţi arhaice, romanul
Baltagul este unul tradiţional, iar prin polimorfism şi semnificaţii depăşeşte
graniţele tradiţionalului şi intră în categoria romanului mitic.
7. Concluzie<(2).>pers.
Vitoria Lipan rămâne figura centrală a cărţii, un personaj complex,
memorabil, „un Hamlet feminin” (G.Călinescu).