BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

=roman tradițional=

*Încadrare într-un context: capodoperă a creației sadoveniene și a literaturii române, în

genere; perioada interbelică, 1930.
*Încadrare într-o categorie / specie literară: Tematica generează posibilitatea interpretării
romanului în registre de lectură diferite:
- roman cu intrigă antropologică; roman polițist; roman mitic (similitudini cu mitul românesc
al Mioriței și cu mitul egiptean al lui Osiris); roman social;
- roman monografic; roman de dragoste; bildungsroman;
- roman tradițional (prin următoarele elemente: evocarea spațiului arhaic al satului;
personajul principal este omul simplu, de la țară; perspectiva narativă obiectivă,
heterodiegetică; ordinea cronologică a evenimentelor; accent pe conflictele de natură
exterioară etc.)
*Surse de inspirație / geneză: scris în 17 zile, în urma unei călătorii a autorului pe traseul
Vitoriei Lipan; la baza operei stau aspecte regăsite în baladele populare românești:
- Șalga – setea de împlinire a actului justițiar;
- Dolca – ideea profundei legături om-animal;
- Miorița – punctul de plecare al firului epic, corespondența personajelor, căutarea, integrarea
cosmică...
*Titlul – element paratextual de tip sintetic, exprimat printr-un substantiv comun articulat
hotărât, ceea ce individualizează obiectul denumit. În sens denotativ, baltagul este o secure cu
două tăișuri, armă a oierilor; în roman = obiectul crimei și obiectul înfăptuirii dreptății. În
sens conotativ, baltagul are valoare simbolică, de restabilire a echilibrului universal; folosit
pentru înfăptuirea dreptății, nu se pătează de sânge. De asemenea, este echivalent al
grecescului ”labrys”, desemnând pe de o parte securea cu care a fost învins minotaurul,
monstrul mitic, iar pe de altă parte labirintul, fie cel exterior (drumul), fie cel interior
(evoluția sufletească).
*Tematica: viața pastorală, natura, moartea, iubirea, condiția omului simplu, familia,
călătoria inițiatică.
*Motive literare: visul, labirintul, căutarea, traseul ințiatic, crima, răzbunarea / înfăptuirea
dreptății...
*Structura și compoziția: 16 capitole corespunzătoare celor trei părți:
- așteptarea și pregătirea de drum (cap. I-VI);
- călătoria propriu-zisă (cap. VII-XIV);
- împlinirea actului justițiar și întoarcerea în Măgura Tarcăului (cap. XV-XVI).
*Perspectiva temporală și spațială:
- reperele temporale (care evidențiază ciclul simbolic viață - moarte) corespund unor sărbători
religioase: Sâmedru (Sf.Dumitru) – 26 octombrie, ”aproape de Sf. Andrei” (30 noiembrie),
Sângeorz (Sf.Gheorghe) – 23 aprilie;
- reperele spațiale țin de estetica realismului prin precizia geografică: satul de munte Măgura
Tarcăului, Zona Dornelor și a Bistriței, Cruci, Suha, Sabasa, locul numit Crucea Talienilor
(situat între ultimele două sate menționate), topos al crimei.
*Perspectiva narativă: obiectivă, narațiune la persoana a III-a, narator omniscient,
omniprezent, heterodiegetic, auctorial; al doilea narator – ipostază în care se erijează Vitoria
însăși în scena parastasului., un soi de narator-martor la scena crimei.
*Incipitul este echivalent cu prologul romanului = o legendă despre modul de viață și
ocupațiile păstorilor și ale altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la ”cumătrii și nunți”.
Această legendă este rememorată de Vitoria în absența soțului ei, ca și cuvintele pline de tâlc
ale acestuia vizând faptul că ”nimeni nu poate sări peste umbra lui”, ceea ce anticipează
destinul acestuia (motiv pentru care are rol de prolog). De menționat aici și mottoul ce indică
explicit conexiunile cu Miorița prin cele două versuri din baladă: ”Stăpâne, stăpâne, / Mai
cheamă ș-un câne...”
*Finalul reprezintă epilogul romanului = planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia
ei, anunțate de aceasta după scena praznicului (adică după deznodământ), reflectând
capacitatea omului simplu de a-și reconsidera coordonatele existențiale în urma unei tragedii
familiale.
*Conflictele:
- de natură exterioară: între Vitoria Lipan, ca întruchipare a spiritului justițiar, și asasinii lui
Nechifor Lipan, care, prin moartea violentă, au condus la un dezechilibru universal;
- de natură interioară: zbuciumul sufletesc al eroinei (stăpânirea de sine necesară înfăptuirii
actului justițiar înăbușe emoțiile puternice generate de confruntarea cu adevărul morții).
*Subiectul: Vitoria Lipan, soție de oier, presimțind moartea soțului său, Nechifor,
reconstituie traseul parcurs de acesta cu scopul de a afla adevărul, de a înfăptui actul dreptății
și de a oficia ritualul tradițional al înmormântării, nesesar refacerii echilibrului cosmic.
*Personajele:
- Nechifor (‹ grecescul ”nike phoros” = purtător de biruință) – Gheorghe, pe numele său
adevărat, este personajul absent, reconstituit prin memoria afectivă a Vitoriei;
- Gheorghiță ( ‹ Sf. Gheorghe = învingătorul balaurului, ca simbol malefic) – protagonist al
unui bildungsroman, al unui proces de inițiere, de maturizare sub îndrumarea discretă, dar
autoritară a mamei sale;
- Vitoria = personajul principal feminin; ”o femeie în țara bărbaților” (Nicolae Manolescu);
”un Hamlet feminin” (George Călinescu); figură reprezentativă de munteancă; inteligentă,
intuitivă, fermă, perseverentă, voluntară; dovedește devotament conjugal, autoritate, arta
disimulării...
*Scene semnificative:
- scena găsirii osemintelor lui Lipan în râpă, sub Crucea Talienilor = mitul coborârii în infern
(ad inferos); maturizarea lui Gheorghiță, desprinderea de copilărie prin veghea nocturnă a
rămășițelor tatălui // tăria de caracter a Vitoriei;
- scena finală a parastasului = înfăptuirea actului justițiar, sfârșitul; proba supremă a
maturizării fiului; disimularea Vitoriei (discursul ce reconstituie întocmai scenariul crimei).
*Elemente de expresivitate: registrul popular se conjugă cu cel regional, moldovenesc;
expresivitatea descrierilor de natură → monografia satului de munte.
*Concluzie: Așadar, ”Baltagul” este o capodoperă a genului, un roman tradițional, obiectiv,
realist-mitic, o monografie a satului moldovenesc de munte și o radiografie a unui suflet de
munteancă.