Romanul balzacian

(elemente clasice, realiste, moderne )

Enigma Otiliei de George Călinescu

1.Preliminarii:
La apariţia “Enigmei Otiliei”, în 1938, romanul, ca specie literară, avusese o
evoluţie extrem de rapidă, dominând literatura românească interbelică. Liviu Rebreanu
deschisese ferm drumul romanului românesc, prin “Ion” (1920), impunând romanul
obiectiv.
„Enigma Otiliei”, roman clasic de tip balzacian, focalizează mai multe spaţii ale
ficţiunii, fiind un roman complex, încadrabil în categoria realismului clasic balzacian.
Romanul lui Călinescu este în acelaşi timp polemic, putând fi considert o replică la
cultivarea asiduă în epocă a formulei proustiene, dar şi o ilustrare a concepţiei sale
despre curente literare.

2. Geneza romanului:
Romanul are la bază unele aspecte autobiografice, după cum însuşi autorul
mărturisea: „Copil fiind, am cunoscut în mediul familial o fată cu mult mai în vârstă decât
mine şi care îmi era rudă. Nimic de ordin afectiv n-a putut să se ivească nici dintr-o parte,
nici din alta; nici nu ştiam că există dragostea. Acea Otilie, căci aşa se numea, îmi inspira
respect, pentru că îmi dăduse o carte de lectură în limba germană, cu frumoase
ilustraţii.(...) Ori de câte ori admiraţia mea a înregistrat o fiinţă feminină, în ea era un
minimum de Otilia”.
Dincolo de această amintire, romanul are la bază concepţia autorului privind
tipologia umană, fiecare personaj ilustrând câte un arhetip uman: Aglae Tulea, „baba
absolută, fără cusur în rău”, viaţa ei fiind istoria femeii care, neizbutind în viaţă, îşi revarsă
energiile asupra copiilor, devenind odioadă pentru alţii şi apăsătoare pentru propria
progenitură; Leonida Pascalopol este tipul boierului bonom, fiind expresia rafinamentului,
a bunului simţ, a generozităţii, a seninătăţii apolinice. Felix Sima reprezintă istoria
tânărului idealist, ambiţios, care vrea să pătrundă în viaţă, subordonându-şi toate
afecţiunile unei pasiuni, în acest caz dorinţa de a fi medic; Costache Giurgiuveanu
întruchipează trăsăturile clasice ale avarului, diminuate oarecum prin duioşie paternă.
Stănică Raţiu, este un Dinu Păturică modern, încadrându-se în tipologia arivistului; Aurica
Tulea întruchipează arhetipul fetei bătrâne; Titi şi Simion Tulea, a schizofrenicului, a
detracatului mintal.
Modelul scrierilor sale l-a constituit opera lui Balzac şi „Comedia umană”,
ilustrată magistral de scriitorul francez, reluând teme predilecte ale acestuia: istoria unei
moşteniri, tema orfanului, a paternităţii eşuate sau cea a mediilor periferice.

3. Tipologia romanului:
„Enigma Otiliei” este un roman de inspiraţie citadină, fiind o amplă frescă a
societăţii române bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.
Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmărindu-se mai multe destine umane: al
Otiliei, al lui Felix, al lui Stănică Raţiu, al Olimpiei, al lui Pascalopol, al lui Titi, al Auricăi.
Familia ca contura relaţiile sociale, economice, fiind şi un roman de familie.
Prin faptul că prezintă dragostea ingenuă, pură a personajelor Felix şi Otilia , opera
poate fi considerată şi un roman de dragoste, care din perspectiva lui Felix Sima se
constituie pe articulaţia narativă a unui bildungsroman.

4. Tipologia naratorului:
Vocea narativă este obiectivă, narând la persoana a III-a, din perspectiva naratorului
omniscient, omniprezent şi heterodiegetic, viziunea „dindărăt”, autorul folosind focalizarea
progresivă de la cea externă, prin detalierea spaţiilor la focalizarea internă şi la focalizarea
zero, oferind o imagine panoramată a universului romanesc. În cazul personajului Otilia
apare focalizarea multiplă, care-i conferă aură enigmatică personajului.

5.Compoziţia romanului:
Compoziţia romanului este amplă, desfăşurân-du-se pe mai multe spaţii narative: un
prim-plan al romanului prezintă cele două familii - Costache Giurgiuveanu cu Otilia şi
clanul Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor care se desfăşoară este moştenirea,
averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vânează clanul Tulea, la care se raliază
inventivul şi rapacele Stănică Raţiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache (şi ceilalţi membri ai
familiei Tulea: Simion Tulea, soţul Aglaei, şi copiii acestora: Olimpia, Aurica şi Titi).
Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiică vitregă a lui Costache
Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii, crescută de acesta fără acte de adopţiune filială
legală.
Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să
studieze medicina în Bucureşti şi dornic de a face carieră, care trăieşte prima experienţă
erotică. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică, adolescentină a lui
Felix pentru Otilia, pe care o cunoştea din corespondenţa întreţinută. Costache
Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia să-i fie tutore şi să-i administreze bunurile lăsate de
tatăl său, care murise. În casa lui moş Costache, unde va locui, îl cunoaşte pe Pascalopol,
moşier, cu maniere alese, şi clanul Tulea, ce locuieşte în vecinătatea casei lui Costache.
Romanul are o structură ciclică , finalul reluând, simetric, imaginea de început, a
străzii Antim şi a casei lui Giurgiuveanu, după mulţi ani, reflectate prin ochii lui Felix. Este
un univers închis, al ficţiunii, ciclicitatea sugerând repetabilitatea destinelor, tipice.

6.Titlul:
Titlul iniţial al romanului a fost „Părinţii Otiliei”, după modelul balzacian „Moş Goriot”,
deoarece fiecare personaj influenţează sau doreşte să influenţeze destinul „orfanei” Otilia.
Ulterior, acesta schimbă titlul, enunţând o latură esenţială a caracterului personajului
eponim, aura enigmatică.

7.Semnificaţii:
Incipitul romanului fixează cronotopul, prezentând spaţiul romanesc, prin ochii lui Felix
Sima, care devine narator homodiegetic.
Fixând astfel din prima pagină a romanului timpul şi locul, în stil balzacian, scriitorul îşi
descrie personajul: „... un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean,
intra în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu
prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă obosit o trecea des dintr-o mână într-alta.(...)
Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte
înalt şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi elegant.Faţa însă era juvenilă şi
prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar
coloarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntatră
întâia impresie”.
În continuare, scriitorul omniscient alcătuieşte o adevărată fişă biografică: „ Se
numea Felix Sima şi sosise cu o oră mai înainte în Bucureşti venind din Iaşi, unde fusese
elev în clasa a VIII-a a Liceului internat. Sfârşise liceul, trecând şi examenul de capacitate,
şi acum venea în Bucureşti la tutorele său, Costache Giurgiuveanu”.
Costache Giurgiuveanu, căruia obişnuia din familie a-i zice „ unchiul „ era cumnat al
tatălui său care murise de un an. Doctorul Iosif Sima a fost medic militar, apoi a demisionat,
nu mai avea de mult rude apropiate de sânge. Singura lui soră, soţia lui Costache
Giurgiuveanu cel căutat, murise şi ea de mult timp. Văduv el însuşi de vreo zece ani,
doctorul îşi trimise băiatul în pensionate şi internate. După o lungă boală plictisitoare, se
stinse şi el cu satisfacţia că acum copilul e mare şi cu viitorul oarecum asigurat. În afară de
un oarecare depozit de bani, doctorul lăsa lui Felix o casă veche, dar solidă şi rentabilă în
strada Lăpuşneanu. Pentru administrarea acestor bunuri, fusese indicat ca tutore “unchiul
Costache”, cumnatul său.
Apoi autorul trece la cadrul general, oferind detalii semnificative despre exteriorul casei
lui Costache Giurgiuveanu, care trădează câteva din trăsăturile sale de caracter. Funcţia
mediului asupra psihologiei umane este aprofundată şi în romanele balzaciene. Strada are
un aspect bizar, nicio casă nefiind prea înaltă, simbol al lipsei de aspiraţii înalte ale
locatarilor. Amestecul de”frontoane greceşti şi chiar ogive, făcute însă din var şi lemn
vopsti” sugerează prostul gust şi snobismul. “Umezeala care dezghioca varul” arată
zgârcenia lui Giurgiuveanu, deoarece grandoarea casei denotă că personajul deţine un
cuantum al averii ridicat. Atenţia e apoi concentrată pe un detaliu al casei, uşa, descrisă în
amănunţime. Aspectul neîngrijit, degradarea clădirii trimit la conturarea imaginii despre
propietar, la esenţa caraterologică: decrepitudinea şi avariţia. Teama, fiorul sunt sugerate
evident prin aceste amănunte semnificative, în care epitetele umflat, descleiat, străvechi,
tocite şi elementele auditive conturează o atmosferă lugubră şi misterioasă, un aer de
ruină romantică.
Proprietarul imobilului din strada Antim îl întâmpină pe Felix cu un refuz, spunându-i
că acolo nu stă nimeni, reflex al fricii perpetue de a nu fi jefuit. Personajul este descris prin
ochii lui Felix. Acesta văzu mirat coborând cu încetineală scara ce scârţia cu “pârâituri
grozave”, „un omuleţ subţire şi puţin încovoiat”. De la această imagine globală, portretul
fizic se alcătuieşte prin acumulare de detalii, îngroşat cu o pastă densă, alcătuind o imagine
grotească:” Capul îi era atins de o calviţie totală şi faţa părea aproape spână şi, din cauza
aceasta, pătată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind
numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os. Omul, a cărui vârstă desigur înaintată rămânea
totuşi incertă, zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca bufniţele supărate de
o lumină bruscă dar privind întrebător şi vădit contrariat “... avea” glasul răguşit” şi bâlbâit”.
Felix e întâmpinat de Otilia, apoi introdus în salon, unde sunt reunite la jocul de
cărţi, toate personajele principale ale romanului, prilej de descriere şi prezentare a
biografiei acestora.
Leonida Pascalopol este surprins prin detaliile care pun în lumină poziţia socială,
trăsăturile fizice şi morale ale acestuia: un om de vreo cincizeci de ani, „oarecum
voluminos, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor”. Autorul remarcă „fineţea pielii” şi
tăietura „englezească” a mustăţii cărunte; un lanţ greu de aur îi atârnă la vestă, hainele sunt
din stofă fină, emană un parfum discret asociat cu miros de tabac, de o politeţe şi cu
maniere ce dezvăluie creşterea lui aleasă. Apariţia lui în casa lui Costache Giurgiuveanu,
dezolantă ca şi stăpânul, înviorează atmosfera. Pascalopol iradiază dragoste de viaţă, un
sentiment tonic al plăcerii de a trăi. El vine aici din dragoste pentru Otilia, dar şi pentru a trăi
sentimenul că are o familie, fiind singur. Sentimentele lui Pascalopol faţă de Otilia sunt
complexe: paterne, prin dorinţa de ocrotire a tinerei fete, pe care o ştie de mică. Pascalopol
nu-şi poate defini sentimentele, vorbindu-i deschis şi cinstit lui Felix. El ştie că o iubeşte
într-un anume fel. Îi face fetei toate capriciile, se bucură de bucuriile ei. Otilia nu este pentru
Pascalopol un “viţiu sentimental”, el nutreşte pentru o afecţiune profundă. Se defineşte
însuşi ca “un suflet de moşier prozaic în care se ascunde puţin romantism”.
Clanul Tulea este format din Aglae Tulea şi soţul ei Simion, la care se adaugă cei trei
copii, Titi, Aurica, Olimpia, iar prin căsătoria cu Olimpia şi Stăncică Raţiu, care se
încadrează perfect în tiparul acestei familii, prin obsesia pentru averea lui Costache.
Felix este rugat de Aglae să-i dea meditaţii la latină lui Titi care e corigent, dar acesta nu
pare interesat de carte şi se plictiseşte repede. Felix observă însă un oarecare talent al
acestuia la pictură, moştenire paternă. Cu toate că nu a terminat liceul, Felix află cu
stupoare că Titi e student la Arte.
Felix ajunge să o iubească pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, o prezenţă
nelipsită din preajma Otiliei şi necesară, prin generozitatea, experienţa şi cavalerismul
omului rafinat. Otilia, la rândul ei, îl iubeşte pe Felix, dar vrea să-l ajute să se realizeze în
cariera lui ştiinţifică, intuindu-i cu maturitate şi luciditate ambiţia, dorinţa de a ajunge
“cineva”.
Vizita lui Felix şi a Otiliei la câmpia lui Pascalopol la Bărăgan, între Călăraşi şi Feteşti, este
o adevărată pagină descriptivă de factură romantică, cei doi tineri trăind o frumoasă
poveste de dragoste, cu atât mai mult cu cât Pascalopol este chemat cu afaceri la
Bucureşti.
Stănică încearcă să creeze intrigi între Otilia şi Pascalopol, dovedind un caracter
infect. Otilia îi propune tatălui ei să se mute într-o altă casă din Ştirbey-Vodă, însă Aglae se
opune, arătând felul în care Costache era manipulat de sora sa. Totodată, Titi începe să se
simtă atras de Otilia, faţă de care are un comportament necuviincios, şi Aglae o jicneşte.
Titi se căsătoreşte în ascuns cu sora unui coleg, Ana Sohaţki, care, cu intervenţia lui
Stănică, va eşua lamentabil.
Pascalopol încearcă să îl convingă pe Costache să o adopte legal pe Otilia, oferindu-
se să plăteasca el cheltuielile, bătrânul acceptând. Dar Stănică află de acest lucru, şi după
câteva săptămâni de discreţie, lansează ştirea şi Aglae jură că Otilia nu va fi adoptată cât
timp ea trăieşte.
Otilia pleacă la Paris cu Pascalopol, fără să îl anunţe pe Felix, fapt care va stârni
reacţii dureroase în sufletul tânârului, în care se înfiripa pentru prima oară iubirea.
Felix va trăi o experienţă erotică cu Georgeta, amanta întreţinută de un general,
aventurile amoroase ale acesteia fiind facute cu complicitatea amantului.
Costache Giurgiuveanu suferă un atac cerebral prilej cu care Aglae ocupă toată
casa, pentru a pune mâna pe averea bătrânului. Este îngrijit de Otilia cu mult devotament,
iar Pascalopol îi aduce un medic foarte priceput, răsturnând planurile odioase ale lui
Stănică, care îi adusese un medic fals.
Plimbările cu trăsura la şosea împreună cu Pascalopol, capriciile şi luxul satisfăcute
cu generozitate subtilă şi discretă de acesta, instinctul feminin precoce, inteligenţa şi
discernământul practic, izvorâte dintr-o experienţă timpurie nesigură, toate acestea o fac pe
Otilia să-l accepte pe Pascalopol drept soţ. Neînţelegând acţiunile Otiliei, Felix o consideră
o enigmă. El va studia cu seriozitate, va deveni medic şi profesor universitar, făcând o
căsătorie strălucită. Otilia va rămâne o amintire, o imagine a eternului feminin.
Pe celălalt plan, al luptei acerbe pentru moştenire, atacând-o pe Otilia cu infinite şi
inventive răutăţi, clanul Tulea va cunoaşte declinul familial: Aglae nu reuşeşte să pună
mâna pe banii lui Costache, pentru că-i furase Stănică de sub salteaua bătrânului,
provocând moartea acestuia, la al doilea atac cerebral ce-l suferise; Stănică renunţă la
Olimpia, care-l plictisea şi nu ţinea pasul cu ritmul său alert şi imprevizibil de arivist,
preferând-o pe Georgeta, femeie uşoară, dar prezentabilă, inteligentă, care-i va înlesni
relaţii “înalte”, în lumea Bucureştiului; Titi după divorţul de Ana, se va degrada, evoluând
psihic spre o idioţenie vizibilă (se legăna din ce în ce mai mult); Aurica va rămâne tot
nemăritată şi nerealizată erotic.
La sfârşitul romanului aflăm că Pascalopol, i-a redat libertatea Otiliei, care va ajunge
nevasta unui conte, “aşa ceva” - va spune Stănică Raţiu. Privind o fotografie recentă a
Otiliei, Felix va vedea o figură străină, o Otilie maturizată, chipul ei de acum spulberând
imaginea enigmaticei adolescente. Ea a rămas o iluzie a tinereţii.
O lume întreagă se cuprinde în acest roman, dovedind un creator epic remarcabil,
punând în lumină aspectele sociale, economice, familiale, ale vieţii bucureştene din anii de
dinaintea primului război mondial.