Sunteți pe pagina 1din 7

Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul

Naţional de Evaluare şi Examinare

EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

18 iulie 2013

Probă

scrisă
Limba şi literatura română şi Literatura universală pentru copii, Metodica activităţii
instructiv-educative din învăţământul preşcolar, Pedagogie preşcolară şi Elemente de
psihologie a educaţiei (Educatoare / Institutori / Profesori pentru învăţământul preşcolar)

VARIANTA 3

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de 4 ore.

SUBIECTUL I ________________________________________________________ (30 de puncte)


A. LIMBA ROMÂNĂ (15 puncte)

1. Se dă textul:
Îmi desprinsei privirea de pe faţa bătrânului, hotărât să nu-i răspund imediat, dar nu pentru că nu
aş fi avut ce vorbi, ci din simplul motiv că întrebărilor lui sau mai exact întregii înşiruiri de cuvinte nu
reuşisem să-i găsesc o justificare logică.
(Augustin Buzura, Feţele tăcerii)

Scrieţi, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai
sus:
a) Menţionaţi câte un antonim pentru următoarele cuvinte din fragmentul dat: hotărât şi vorbi.

Hotărât ≠ nehotărât
Vorbi ≠ tace

b) Precizaţi valoarea morfologică şi funcţia sintactică pentru cuvintele subliniate: bătrânului, nu


reuşisem, -i, logică.

Bătrânului = substantiv, funcția sintactică: atribut genitival


nu reuşisem = predicat verbal, verb predicativ
-i = pronume personal, complement indirect
Logică = adjectiv, atribut adjectival

c) Transcrieţi, din fragmentul dat, ultima propoziţie subordonată şi menţionaţi felul acesteia.
„să-i găsesc o justificare logică” – completivă directă

2. Alcătuiţi două enunţuri în care cuvântul o să aibă alte valori morfologice decât cea din textul dat

Am cumpărat o carte și două caiete. (numeral)


Ooo, ce veselie! (interjecție)

B. LITERATURA ROMÂNĂ Şl LITERATURA PENTRU COPII (15 puncte)


Elaboraţi un eseu de 300-600 de cuvinte (1-2 pagini) în care să caracterizaţi un personaj dintr-o
operă literară indicată în programa de examen.
În realizarea eseului, veţi avea în vedere următoarele repere:
- precizarea a două caracteristici ale genului literar din care face parte textul selectat, semnificative
pentru caracterizarea personajului ales;
- prezentarea a două trăsături (fizice/morale) ale personajului caracterizat;
- ilustrarea trăsăturilor prezentate, prin secvenţe/episoade semnificative din textul selectat;

- menţionarea a două procedee de caracterizare a personajului ales;


- exprimarea unei opinii asupra construcţiei personajului caracterizat.

Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru redactarea eseului veţi
primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris - 1 punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilităţi de analiză
şi de argumentare - 1 punct; ortografie, punctuaţie, aşezare în pagină şi lizibilitate - 1 punct; încadrare în
limita de spaţiu indicată - 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte
(o pagină).
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul
Naţional de Evaluare şi Examinare

Caracterizarea personajului Harap-Alb


Harap Alb este personajul principal al basmului “Povestea lui harap Alb” scris de Ion
Creangă. Ion Creangă este unul dintre cei mai mari scriitori români, făcând parte din Epoca
Marilor Clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici. Opera acestuia
face parte din curentul realist, fiind foarte vastă și extrem de apreciată în lumea literară.
Conform celor mai cunoscute definiții, tema basmului este lupta dintre bine și rău, cu
triumful binelui. Cu alte cuvinte, eroul luptă pentru impunerea unor valori morale și etice:
corectitudine, onoare, iubire liber consimțită. Cel care nu respectă codul este pedepsit, dar și
iertat alteori, oferindu-i-se șansa reintegrării.
Ca orice basm, „Povestea lui Harap-Alb” ilustrează o altă lume decât cea reală,
personajele fiind împărați și crai, Sfanta Duminică, animale și gâze fermecate, eroi cu trăsături
fabuloase, alături de personaje realiste aduse de Ion Creangă din Humuleștiul natal, ceea ce-i
conferă acestei creații originalitate inconfundabilă. Basmul cultivă înalte principii morale ca
adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, răbdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia
prin personajele pozitive și comdamnă nedreptatea, răutatea, minciuna intruchipate de zmei,
balauri sau spâni.
Personajele sunt reale și fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale și
putându-se metamorfoza în animale, plante, insecte sau obiecte ori pot să reînvie, prin leacuri
miraculoase, pe cei care sunt omorăți.
Tema basmului „Harap-Alb” este aceeasi ca a basmelor populare, în genere: triumful
binelui asupra răului.
Harap-Alb este personajul principal, pozitiv și real al basmului care îi poartă numele.
Fecior de crai, Harap-Alb, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar
rămâne în zona umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător, ca un flăcău din Humuleşti. El
este un personaj pozitiv şi întruchipează înaltele principii morale cultivate de orice basm, ca
adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect
din întâmplări, fapte, din propriile vorbe şi gânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun
despre el.
Naratorul spune ca protagonistul este „boboc în felul său”. Astfel, când acesta pleacă
spre împărăția unchiului său, pornește nepregătit pentru lumea de afară, neștiutor în foarte
multe privințe. Fiind foarte tânăr, fiul craiului nu are experiența necesară unei călătorii și nici
cea necesară înfruntării pericolelor, mai ales celor venite din partea unor oameni iscusiți și
vicleni. Călătoria, pe care Harap Alb o face pentru a ajunge împărat reprezintă o iniţiere a
flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii, pe care urmează să
şi-o întemeieze.
Semnificaţia numelui reiese din scena în care spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre
în fântână: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă
în fântână, fără să-1 trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla". Naiv, lipsit de experienţă şi
excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de
slugă a Spânului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putând însemna „negru alb”,
deoarece „harap” înseamnă „negru, rob”.
Faptele eroului rămân şi ele în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului
fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, înzestrate cu puteri supranaturale. Codrul în care
se rătăceşte simbolizează lumea necunoscută flăcăului, care greşeşte pentru prima oară,
neţinând cont de sfatul tatălui său, de a se feri de omul spân. Deşi cuminte şi ascultător de felul
său, nesocotirea acestei restricţii declanşează asupra flăcăului un şir nesfârşit de întâmplări
neplăcute şi periculoase, care-i pun deseori viaţa în primejdie. Lipsit de experienţă, "boboc în
felul său la trebi de aieste,", mezinul craiului devine sluga spânului, îşi asumă şi numele de
Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe
paloş, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru şi
demn, capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul
tatălui.
Cinstit din fire, Harap-Alb nu-l trădează niciodată pe spân, deşi un stăpân tiran ca acesta
ar fi meritat. De pildă, atunci când se întoarce spre împărăţie cu pielea şi capul cerbului fabulos,
"piatra cea mare din capul cerbului strălucea" atât de tare, încât mulţi crai şi împăraţi îl rugară
să-i "deie bănăret cât a cere el, altul să-i deie fata şi jumătate din împărăţie, altul să-i deie fata şi
împărăţia întreagă", dar Harap-Alb şi-a urmat calea fără să clipească, ducând bogăţia întreagă
stăpânului. O singură dată a şovăit voinicul, atunci când, îndrăgostindu-se de fata împăratului
Roş, "mai nu-i venea s-o ducă" spânului.
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul
Naţional de Evaluare şi Examinare

Probele la care îl supune spânul sunt menite a-1 deprinde pe flăcău cu greutăţile vieţii, cu faptul
că omul trebuie să învingă toate piedicile ivite în viaţa sa, pregătindu-l pentru viitor, când va
trebui să-şi conducă propria gospodărie, propria familie. Ca şi în viaţa reală, flăcăul este ajutat
de cei mai buni prieteni, calul fabulos şi de Sfânta Duminică. Harap-Alb este umanizat, el se
teme, se plânge de soartă, cere numai ajutorul acelora în care avea încredere, semn că învăţase
ceva din experienţa cu spânul. Depăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e „soi
bun” (G.Călinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului ţărănesc:
inteligenţa, bunătatea, perseverenţa, răbdarea, capacitatea de adaptare la diverse situaţii ale
vieţii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le
ocrotească şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să
treacă prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un adăpost. Sigur că binele pe care
Harap-Alb îl face se întoarce atunci când el însuşi se află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a
albinelor salvându-i, de asemenea, viaţa.
O experienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie întâlnirea cu omul roş,
care este un alt pericol de care ar fi trebuit să se ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl. Episodul
călătoriei spre curtea împăratului Roş este un necontenit prilej de iniţiere a flăcăului (călătoria
este un mijloc de cunoaştere), deprinzând acum învăţătura că orice om, cât de neînsemnat ori
de ciudat ar părea, poate fi de folos, tânărul deprinzând experienţă mai ales în cunoaşterea
speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-şi face prieteni adevăraţi, loiali, care să-1 ajute
în orice împrejurare dificilă a vieţii sale, aceştia folosindu-şi tocmai trăsăturile dominante,
devenite - la nevoie - adevărate talente: "tot omul are un dar şi un amar, şi unde prisoseşte darul,
nu se mai bagă în samă amarul".
În această perioadă a iniţierii, Harap-Alb cunoaşte dragostea aprinsă pentru o fată de
împărat, care vine, aşadar, din aceeaşi lume cu el, pregătindu-1 pentru căsătorie, unul dintre
reperele finale ale devenirii sale. Probele de la împărăţia fetei trimit spre ritualurile ţărăneşti ale
peţitului, între care însoţirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivată
a miresei, ospăţul oferit de gazdă sunt tot atâtea încercări la care îl supune viitorul socru şi
cărora mirele trebuie să le facă faţă. Ultima probă la care îl supune fata este, de data aceasta, o
demonstrare a calităţilor viitoarei soţii, care va şti să aibă grijă de bărbatul ei, să-i stea aproape
la bine şi la rău, acest fapt fiind ilustrat atunci când ea îi salvează viaţa, trezindu-1 din morţi.
Această întâmplare simbolizează ideea că acum Harap-Alb redevine el însuşi, fiul craiului,
scăpând de povara jurământului făcut spânului, acela că îi va fi slugă "până când va muri şi iar
va învia".
Ca şi Nică, Harap-Alb parcurge o perioadă de formare a personalităţii, care, deşi
înzestrat cu importante calităţi, are slăbiciuni omeneşti, momente de tristeţe şi disperare, de
satisfacţii ale învingătorului, toate conducând la desăvârşirea lor ca oameni.
În concluzie, putem spune ca Harap Alb nu este un personaj tipic basmului, trăsăturile
sale atât pozitive cât și negative făcându-l inedit și greu de uitat. Personaj generos, sociabil și
milos, Harap Alb a fost intens studiat și de mulți critici literari. George Călinescu spune că
“povestea lui Harap Alb e un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădește de sub orice strai
și la orice vârstă.”
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul
Naţional de Evaluare şi Examinare

SUBIECTUL al Il-lea ___________________________________________________ (30 de puncte)

1. Prezentaţi trei dintre etapele unei activităţi didactice pentru nivelul II (5-6 ani), având în vedere
următoarele repere:
- enumerarea a trei dintre etapele activităţii precizate;
- descrierea conţinuturilor etapelor enumerate;
- exemplificarea conţinuturilor descrise.

Trei dintre etapele unei activități didactice pentru nivelul II (5-6 ani) sunt: captarea
atenției, reactualizarea cunoștințelor și anunțarea temelor și a obiectivelor.
Captarea atenției, se realizează printr-o modalitate (cât mai inedită) prin care este atras
interesul copiilor către activitatea pe care urmează să o desfăşoare. Se realizează prin
prezentarea unei planşe, a unei jucării etc. Important este ca această etapă să fie spectaculoasă,
astfel încât să oblige preșcolarul să fie atent pe tot parcursul activităţii. Scopul ei este să alunge
alte gânduri din mintea copiilor, să îi scoată din starea de pauză şi să atragă atenţia asupra
subiectului care urmează să fie tratat.
Reactualizarea cunoștințelor, verifică însuşirea cunoştinţelor predate în întâlniri
anterioare, necesare înţelegerii subiectului care urmează să fie predat. Este o etapă extrem de
utilă, întrucât noile cunoştinţe care urmează să fie predate trebuie să se lege de cele cunoscute
deja. Altfel, nu au sens pentru preșcolar şi tind să-l debusoleze.
Anunțarea temelor și a obiectivelor, presupune anunţarea titlului şi subiectului
activităţii şi se prezintă, într-un mod accesibil şi sumar, obiectivele lecţiei, pentru că motivează
preșcolarii şi îi transformă în coparticipanţi ai activităţii didactice.
Informarea elevului, printr-un limbaj adecvat înţelegerii sale, despre sarcinile ce
urmează să le îndeplinească pe parcursul lecţiei.
De exemplu în cadrul unei activități integrate (DLC+DOS) cele trei etape ale unei
activități didactce se desfășoară astfel:
Captarea atenției: activitatea debutează cu o surpriză și anume apariția la central
tematic a poștașului PAT. „Priviți dragii mei, cine a venit in vizită la noi. Oare cine o fi?”
Reactualizarea cunoștințelor, se reaizează cu ajutorul activităților liber alese:
ALA1:

ȘTIINȚĂ: „Descoperă uneltele potrivite”


JOC DE ROL: „De-a bucătăresele” – grup 1
„De-a meșterii pricepuți”- grup 2
ARTĂ: - „Ce mi-ar place să fiu când voi fi mare?”
Anunțarea temelor și a obiectivelor, „- Eiiii, dragii mei este poștașul Pat, care a venit
să își facă meseria și v-a adus în geanta sa plicuri multe surprize. Vom scoate pe rând fiecare
scrisoare și vom afla ce surprize ne-a pregătit. Îi vom arăta poștașului Pat că noi știm să
realizăm propoziții, să despărțim în silabe și chiar să precizăm numărul de silabe. Dar mai ales
îi vom arăta cât de frumos știm noi să lucrăm, cât de cuminți suntem, cât de frumos știm să
decupăm și cât de creativi suntem.”

2. Realizaţi un eseu de maximum o pagină în care să prezentaţi mijloacele de realizare a


obiectivelor activităţilor cu preşcolarii.

În elaborarea eseului, veţi avea în vedere următoarele repere:


- enumerarea a trei mijloace de realizare a obiectivelor activităţilor cu preşcolarii; 3 puncte
- descrierea unuia dintre mijloacele enumerate de realizare a obiectivelor activităţilor cu
preşcolarii; 4 puncte
- exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, cu privire la rolul mijloacelor în realizarea
obiectivelor activităţilor cu preşcolarii 3 puncte

Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru redactarea eseului veţi
primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris - 1 punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilităţi de analiză
şi de argumentare - 1 punct; ortografie, punctuaţie, aşezare în pagină şi lizibilitate - 1 punct; încadrare în
limita de spaţiu indicată - 1 punct).

Mijloacele de realizare a obiectivelor activităților cu preșcolarii sunt elemente ale


procesului de învățământ, alături de obiective și conținuturile informaționale și educaționale.
Acestea sunt reprezentate de: metode, strategii, procedee și mijloace, adică strategia didactică.
Strategia este legată de obiectivele operaționale și conținuturile școlare și are
implicații directe privind performanța școlară, deoarece rezultatele școlare sunt dependente de
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul
Naţional de Evaluare şi Examinare

modul de aplicare și dirijare de către profesor a interacțiunilor dintre strategiile didactice și


obiectivele didactice.
O strategie didactică prescrie modul în care preșcolarul este pus în contact cu conținutul
de învățare, adică traiectoria pe care urmează să-i fie condus efortul de învațare. Ea conferă
soluții de ordin structural procedural cu privire la proiectarea și combinarea diferitelor metode,
mijloace, forme și resurse de predare-învățare, pentru ca preșcolarii să ajungă la achizițiile
dorite, iar obiectivele educaționale să fie atinse.
Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă
relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor. De aceea, opţiunea
pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ
specifice.
Metodele de învățământ reprezintă acele căi prin care preșcolarii ajung, în procesul de
învățământ, sub coordonarea educatorilor, la dobândirea de cunoștințe, deprinderi, la
dezvoltarea capacităților intelectuale și la valorificarea aptitudinilor specifice.
Metoda didactică poate lua parte la realizarea mai multor obiective de predare-învăţare.
Prin decizii complexe, profesorul, alege o metodă sau altă metodă în procesul instructiv, în
dependenţă de scopurile urmărite, de deosebirile de vârstă, psihologice, individuale, de
experienţa didactică a sa.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia
reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern (expunerea, conversatia,
demonstratia intuitiva, lectura);
- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre
acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe copil în
situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele
valorifică tehnica de vârf (descoperirea, problematizarea, brainstormingul, asaltul de idei,
studiul de caz).
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de
învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea
elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi
creatoare.
Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale
acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.

SUBIECTUL al lll-lea __________________________________________________ (30 de puncte)

1. Realizaţi un eseu de maximum o pagină, în care să prezentaţi importanţa jocului în formarea şi


dezvoltarea personalităţii copilului preşcolar.

În elaborarea eseului veţi avea în vedere următoarele aspecte:


- exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, cu privire la importanţa jocului în
formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului preşcolar;
- prezentarea relaţiei dintre joc - învăţare - creaţie în cadrul procesului de formare şi dezvoltare a
personalităţii copilului preşcolar.

Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conţinutul eseului veţi
primi 10 puncte (câte 5 puncte pentru fiecare cerinţă/reper), iar pentru redactarea eseului veţi primi 5
puncte (organizarea ideilor în scris - 1 punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilităţi de analiză şi de
argumentare - 1 punct; ortografie, punctuaţie, aşezare în pagină şi lizibilitate - 1 punct; încadrare în
limita de spaţiu indicată - 1 punct).

Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de marea
majoritate a pedagogilor lumii. Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale diferă de la o
perioadă de vârstă la alta. Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplinește mai mult funcții
cognitive sau formativ –educative, mai târziu funcțiile sale devin de recreere și reconfortare
fizică și pshică.
Practica dovedește că atât cronologic cât și educativ, legea dezvoltării copilului urmează
calea de la joc la învățătură și muncă, ponderea având-o una sau alta din activități, în funcție de
specificul și particularitățile diverselor perioade ale vârstei umane. Trecerea de la o perioadă de
dominație a unei activități la alta se realizează în mod treptat într-o perioadă destul de
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul
Naţional de Evaluare şi Examinare

îndelungată de timp și care nu presupune excluderea uneia și înlocuirea bruscă prin alta, ci
dimpotriva, coexistă cele două forme de activitate printr-o îmbinare care înlesnește saltul de la
o etapă la alta fără praguri, fără obstacole.
Jocul poate fi definit ca o activitate spontană, atractivă, liberă, ce contribuie la dezvoltarea
psihică a copiilor, la pregătirea lor pentru integrarea socială, dar şi o modalitate plăcută de
relaxare şi divertisment pentru tineri şi adulţi. După Păunescu şi Muşu (1990), scopurile jocului
în dezvoltarea copilului sunt: o mai bună cunoaştere a lumii, un control mai adecvat al propriei
persoane şi al raportului cu lumea; oferă de la început posibilitatea explorării relaţiilor dintre
realitate şi fantezie, o arenă în care formele de gândire semiologice, intuitive, pot fi liber
testate.
Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii. Copiii de vârstă
preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitei lor multă flexibilitate şi, mai ales, le
dezvoltă imaginaţia şi creativitatea.
Jocul este mijlocul prin care copilul câştigă anumite deprinderi fizice, cognitive şi sociale.
În timpul jocului, copilul experimentează anumite acţiuni, care ulterior vor fi combinate cu alte
deprinderi mai complexe. Astfel, iniţial copilul mânuieşte piesele unui joc, apoi va încerca să
realizeze câteva combinaţii, pentru ca în final să ajungă la adevărate construcţii. În acest fel,
copilul reuşeşte să rezolve unele probleme şi să înţeleagă modul de folosire a unor obiecte.
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alţi copii de vârstă asemănătoare fie
din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltaţi din punct de
vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată îi măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii
complexe, creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de
supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii-problemă,
într-un cuvânt îi dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se
joace cu un alt grup de copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, acesta
va accepta normele stabilite, adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în
joc.
Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de
vedere fizic, îi imprimă gustul pentru obţinerea performanţelor, precum şi mijloacele de a le
realiza. În al doilea rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea
acţiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui scop comun. În al treilea rând, jocul
provoacă o stare de bună dispoziţie, de voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita,
pentru un timp, de toate celelalte şi de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.
Leontiev susţine că jocul este o modalitate de exprimare a vieţii psihice, mai ales la vârsta
preşcolară, de exercitare a personalităţii: originea jocului rezultă din decalajul dintre cerinţele
mediului extern şi posibilităţile copilului.
Jocul, ca activitate didactică specifică, îndeplineşte multiple funcţii: de distracţie, de
creativitate în conformitate cu vârsta, în final – de modelare şi formare a personalităţii copiilor.
Încorporate în activităţile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu şi mai
atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere, prevenind
apariţia oboselii.
În procesele de interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţare, importante
pentru dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie
În concluzie, pot spune că unul din factorii care pun bazele personalităţii şi caracterului
copilului este şi jocul, de aceea consider că este obligatoriu ca educatoarea să cunoască
importanţa şi eficienţa jocurilor în viaţa copilului, aceasta ducând şi la îndeplinirea cu succes a
obiectivelor învăţământului preşcolar.

2. Prezentaţi, în maximum o pagină, importanţa procesului instructiv-educativ în grădiniţă, având în


vedere următoarele aspecte:
- definirea conceptului de proces instructiv- educativ în grădiniţă; 1 punct
- descrierea a două caracteristici generale ale conceptului abordat; 6 puncte
- prezentarea importanţei caracteristicilor descrise în cadrul procesului instructiv-educativ în
grădiniţă. 3 puncte

Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul textului este la alegere. Pentru redactarea textului veţi
primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris - 1 punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilităţi de analiză
şi de argumentare - 1 punct; ortografie, punctuaţie, aşezare în pagină şi lizibilitate - 1 punct; încadrare în
limita de spaţiu indicată - 1 punct).

Ca primă etapă a sistemului de învăţământ, grădiniţa de copii are o importanţă


covârşitoare în formarea personalităţii copiilor. Ea, împreună cu familia şi cu societatea civilă
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul
Naţional de Evaluare şi Examinare

îşi conectează eforturile pentru asigurarea unui învăţământ preşcolar de calitate, cu valenţe
formative, centrat pe trebuinţele copilului. Educaţia preşcolară contribuie alături de familie, la
sedimentarea primei trepte a personalităţii, ea fiind urmată de educaţia şcolară şi influenţată în
permanenţă de mediul social.
Grădiniţa, ca primă treaptă de învăţământ, este implicată activ în această acţiune de
formare a individului, având menire de a-l socializa, de a-l forma sub aspect psiho – intelectual,
fizic şi socio – afectiv, pentru integrarea şcolară şi socială. Pentru o desfăşurare optimă a
procesului educativ, grădiniţa trebuie să aibă în vedere colaborarea cu: familia, administraţia şi
comunitatea locală, cu instituţiile de cultură.
Procesul instructiv-educativ desemnează activitatea didactică ce se desfășoară
organizat, instituționalizat și planificat pe baza unor strategii didactice adecvate, de un personal
calificat (educatori, institutori, învățători și profesori), având ca finalitate formarea
personalității armonioase a celor educați și integrarea lor profesională.
Procesul instructiv-educativ realizat în cadrul activităților dirijate pune accent pe
participarea tuturor copiilor, dar și pe conceperea activităților la un nivel accesibil care să
permită realizarea obiectivelor învățământului preșcolar.
Pentru grădiniță procesul instructiv-educativ are particularități specifice față de cel
școlar, la nivelul ansamblului dar și al componentelor sale. Astfel, obiectivele sunt determinate
atât de finalitățile generale ale învățământului, cât și de particularitățile pregătirii pentru școală.
Resursele materiale sunt adecvate obiectivelor specifice și cerințelor de vârstă ale subiecților.
Resursele umane (preșcolari și educatori) au particularități specifice, dinstince. Conținutul și
strategia didactică sunt adecvate modelării sistematice gradate a personalității copilului, cu
cerințele sale individuale specifice (mod de a percepe lumea, viața, influențele familiale).
Forma de organizare a activității este jocul, învățarea școlară realizându-se treptat, cu
precădere în grupa mare. Relația educator-copil este una specifică, ajutând trecerea de la relația
părinte-copil spre cea de profesor (învățător) – elev. Evaluarea este mai flexibilă, constând în
evaluarea inițăală, continuă și finală, preponderent verbală, prin aprecieri descriptive, prin
stimulente (cu buline colorate), pregătind evaluarea cu calificative și mai târziu cu nore, având
mai ales rolul de stimulent.
Ca subsistem al învățământului, procesul instructiv-educativ este, pe de o parte,
subordonat sistemului și, pe de altă parte, funcționează în condițiile unei relative independențe
după legități interne proprii, determinate științific.
Educația preșcolară contribuie, alături de cea din familie, la sedimentarea unei trepte a
edificiului personalității, ea fiind urmată de educația școlară, desigur, ambele, pe tot
parcursulm fiind completate de influența mediului social.
Educația preșcolară nu se reduce la pregătirea intelectuală, ci reprezintă mai cu seamă
educația simțurilor, a comportării civilizate, a stăpânirii de sine, a voinței, a creativității și
autonomiei personale, a atitudinii pozitive față de semeni și mediul ambiant.

S-ar putea să vă placă și