Enigma Otiliei - George Calinescu

George Calinescu este un reprezentant de seama al realismului romanesc, prozator original, fiind
considerat creatorul romanului realist - balzacian in literatura romana. - ,,un balzacianism fara Balzac”

Romanul „Enigma Otiliei”, publicat in 1938, este o specie a genului epic, in proza, de mare
intindere, preponderent narativa, cu actiune compexa si complicata ce se desfasoara pe mai multe planuri
narative, cu conflicte puternice si cu numeroase personaje, oferind o imagine ampla si profunda a vietii.

Ca si curent literar apartine realismului fiind un fiind un roman interbelic, realist - balzacian
obiectiv, cu elemente clasic-moderniste inspirat din mediul citadin prin: tema, obiectivitatea perspectivei
narative, construirea personajelor in relatie cu mediul in care traiesc, folosirea tehnicii detaliului
semnificativ in caracterizare, veridicitate, stilul sobru, impersonal/ aspect de fresca a burgheziei
bucurestene la inceputul secolului XX/ ambiguitea personajelor, tehnici moderne in portretizarea
Otiliei.

Viziunea despre lume este realista, in stransa legatura cu tema si reprezinta modul in care autorul
vede lucrurile, le intelege, le interpreteaza, precum si atitudinea lui fata de aspectele realitatii.

Tema centrala a romanului este viata burgheziei bucurestene la inceputul secolului XX,
completata de tema iubirii, a mostenirii si a paternitatii.

Titlul este un element sugestiv cu rol anticipativ, care introduce cititorul in lumea operei, fiind in
stransa legatura cu tema. Din punct de vedere structural titlul este analitic (format din doua substantive,
unul comun si unul propriu). Din punct de vedere stilistic titlul are dublu sens - denotativ (propriu) -
„enigma” semnifica un lucru greu de inteles, nelamurit, ascuns, o taina, iar Otilia este un prenume oarecare si
conotativ (figurat), ilustreaza misterul feminin, care este ca o ghicitoare greu de descifrat.

Perspectiva narativa este obiectiva, cu focalizare zero, deoarece naratorul este obiectiv, omniscient,
si omniprezent (neimplicat in fapte, detasat, impersonal), intamplarile fiind relatate la persoana a III - a.

Conflictul interior se produce in constiinta lui Felix, care complexat ca este orfan, se revolta in
interiorul sau, devenind ambitios si in constiinta Otiliei, care oscileaza intre dragostea sincera si stabilitatea
financiara. Conflictul exterior erotic priveste rivalitatea dintre adolescentul Felix si maturul Pascalopol
pentru iubirea Otiliei, fiind dublat de o serie de conflicte succesorale generate de perspectiva mostenirii
averii lui Costache Giurgiuveanu.

Romanul, alcatuit din 20 de capitole, fără titluri, este construit pe mai multe planuri narative, care
urmaresc destinul unor personaje: Oilia, Felix, membrii familiei Tulea, etc.

Actiunea romanului se petrece pe doua planuri narative principale, care se intrepatrund: pe de o

parte goana familiei Tulea dupa mostenirea averii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta parte,
maturizarea tanarului Felix Sima (caracterul de Bilgungsroman) si dragostea lui pentru Otilia.

Chiar din incipit sunt fixate coordonatele spațio-temporale: ,,Într-o seară de la începutul lui iulie
1909... în strada Antim...” Simetria incipit-final se realizează prin descrierea casei lui moș Costache din
perspectiva lui Felix, în momente diferite ale existenței sale (in adolescenta si aproximativ zece ani mai
tarziu).

Lupta pentru averea bătrânului avar, reliefează efecte ale obsesiei banului în plan moral. Costache
Giurgiuveanu deține restaurante, imobile, acțiuni, dar, având obsesia longevității, nu face nimic pentru a-i
asigura viitorul Otiliei, deși o iubește sincer. Pe de altă parte, clanul Tulea dorește moștenirea integrală a
averii, plan pus în pericol de ipotetica adopție a Otiliei. Moș Costache vrea să îi construiască o casă Otiliei, cu
materiale provenite din demolări, are un atac cerabral, prilej pentru familia Tulea de a-i ocupa militărește casa
și a aștepta moartea bătrânului. Acesta este un moment care adâncește conflictul exterior. Cei doi tineri suferă
sincer pentru bătrân și îl îngrijesc până când, în mod surprinzător, acesta își revine. Bătrânul apelează la
Pascalopol pentru-i asigura viitorul Otiliei, dar planul său esuează din nou, însă bunul său prieten va pune o
sumă de bani pe numele fetei, astfel încât aceasteia să îi fie asigurată independența. În cele din urmă, moartea
lui moș Costache va fi provocată de arivistul Stănică Rațiu, ginerele Aglaei, care îi fură banii acestuia de sub
saltea, provocandu-i un al doilea atac cerebral.

In paralel cu goana dupa mostenirea averii se desfasoara maturizarea tanarului Felix si iubirea lui
pentru Otilia.

O secventa semnificativa este venirea lui Felix, ramas orfan, din Iasi la Bucuresti, in casa tutorelui
sau, Costache Giurgiuveanu, pentru a studia Medicina, unde o intalneste pe Otilia, de care se indragosteste.

Strada și casa lui moș Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretențiile și
bunul gust al unor locatari bogați și realitatea în care predomină zgârcenia, incultura, snobismul. Arhitectura
degradată sugerează imaginea unei lumi în declin. Felix este intampinat bizar de mos Costache, care pretinde
ca nu stie cine este tamarul. Odata intrat in casa, Felix este condus de Otilia, intr-o odaie înaltă, in care asistă
la un joc de table în familie, la o masă rotundă, unde se aflau aproape toate personajele romanului: Costache
Giurgiuveanu, sora lui, Aglae, fiica acesteia, Aurica, Simion Tulea, soțul Aglaei, Otilia Mărculescu, fiica
vitregă a lui moș Costache, dar și moșierul Leonida Pascalopol, prieten de familie și pretendent la mâna
Otiliei. Felix devine observatorul acestui mediu social.

O alta secventa semnificativa este cea a ultimei intalniri dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii din
tara a acesteia, care este esentiala pentru atitudinea celor doi fata de iubire.- „ca sa-ti dau o dovada ca te
iubesc, am venit la tine”. El intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in viata si
pentru care femeia reprezinta un sprijin in cariera, ea cocheta, artista aventuroasa, care care crede ca „rostul
femeii este sa placa, in afara de asta neputand exista fericire.” Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de
faptul ca ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii lui profesionale, Otilia il paraseste pe tanar dupa
moartea lui mos Costache si se casatoreste cu Pascalopol, scriindu-i: „Cine a fost in stare de atata stapanire e
capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor”. Peste putin timp, Otilia divorteaza de
Pascalopol si se va recasatori cu un conte exotic, Stanica Ratiu, divortat de Aurica, se casatoreste cu Georgeta
(o curtezanai ntretinuta de un general batran), care desi nu-i nascuse nici ea nici un fiu, avea protectori
importanti.

In final, Felix ajunge profesor universitar, medic de prestigiu si autor de tratate de medicina, se
casatoreste cu o fata bogata „intr-un chip fericit” si frecventeaza cercuri influente.

Cativa ani mai tarziu de la aceste intamplari, Felix se intalneste in tren cu Pascalopol. Acesta din urma
nu mai seamănă deloc cu cel de altădată, era ,,bătrân de tot, uscat la față, dar tot elegant”. Moșierul îi arată
lui Felix o fotografie din care privea ,,o doamnă foarte picantă, gen actriță întreținută și un bărbat exotic, cu
floare la butonieră.” Felix n-o recunoaște pe Otilia în acea fotografie făcută, se pare, la Buenos Aires.
Pascalopol mărturisește că se despărțise de Otilia deoarece era prea bătrân pentru ea, așa că i-a redat
libertatea: ,,A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”, finalul romanului rămânând
deschis în privința Otiliei.
Momentul în care Felix revine pe stada Antim, într-o dimineață de duminică, surprinde imaginea unei
case înnegrite de vreme, care părea nelocuită. El își amintește de prima seară când sosise aici, parcă vede
capul chel al lui moș Costache și îi răsună limpede în urechi acel: ,,Aici nu stă nimeni.”

Personajele romanului sunt monumental construite, prin tehnica balzaciana si a detaliului

semnificativ, reprezentand mai multe tipologii: avarul - Costache Giurgiuveanu, cocheta fermecatoare,
misterioasa - Otilia, intelectualul in formare - Felix, baba absoluta - Aglae, fata batrana - Aurica, dementul
senil - Simion, imbecilul - Titi, arivistul - Stanica Ratiu, mosierul nobil - Pascalopol etc.
Caracterizarea personajelor se realizează prin mijloace directe (de catre narator, alte personaje si
prin autocaracterizare), dar mai ales prin mijloace indirecte, trăsăturile acestora fiind dezvăluite de fapte,
vorbe, comportament sau relația cu celelalte personaje.
! in cazul eseului particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-un roman realist-balzacian
de tip obiectiv, interbelic !Adaug personajul principal! Otilia
!! in caz de eseu - relatia dintre doua personaje!!
!!Adaug + Felix!!.....................................................................................................................................................

Otilia, este persoajul principal, eponim (da numele titlului), agent al actiunii si purtator al mesajului
scriitorului catre cititor, in jurul ei se desfasoara intreaga actiune. Celelalte personaje au rol in evolutia sa.

In concluzie, romanul „Enigma Otiliei” este unul realist - balzacian, zugravind aspecte verosimile
din viata burgheziei bucurestene, fiind reprezentativ pentru opera lui George Calinescu.
Scriitorul impune in literatura romana o noua tipologie de personaje specifice spatiului burghez
citadin.

!Eseu - Particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-un roman realist - balzacian
interbelic - PERSONAJUL PRINCIPAL - Otilia Marculescu

Din punct de vederea social, Otilia este o tanara de optsprezece ani, studenta la Conservator, care
studiaza pianul, iubeste luxul si are preocupari artistice, fiind fiica celei de adoua sotii a lui mos Costache,
care desi o iubeste ca pe propriul copil, nu a infiat-o de teama surorii sale, Aglae. Ramasa orfana de mama din
copilarie, fata se bucura de afectiunea si de protectia lui Costache si a lui Pascalopol - „parea sa aiba vreo
optsprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri...” (caracterizare directa)

Din punct de vedere moral are trasaturi contradictorii, este in acelasi timp copilaroasa, dar si o
femeie moderna, emancipata, cocheta. - “arata foarte copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela” ,
“de un stil perfect”, “adorabila, atragatoare, culta, talentata, o fata superioara” (caracterizare directa)

Pe plan psihologic este un caracter puternic, enigmatic, dar in acelasi timp extrovertita “o mare
libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie”, imprevizibila, dificila chiar, cu temperament de
artista - „ Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera...Eu am temperament nefericit...”( autocaracterizare)

Trasatura dominanta a personajului este spiritul contradictoriu.

Cele doua scene semnificative prezentate anterior (cea a venirii lui Felix la Bucuresti si cea a
ultimei lor intalniri), scot in evidenta trasatura dominanta de caracter a protagonistei – spiritul
contradictoriu.

Eseu - relatia dintre doua personaje - Felix

Alaturi de protagonista apare Felix, personaj central si el, foarte important in derularea evenimentelor.
Din punct de vedere social este adolescentul orfan “un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in
uniforma de licean”, cu fata “juvenila si prelunga, aproape feminina”, aflat sub tutela lui mos Costache,
venit la Bucuresti pentru a studia medicina. La final aflam ca a reusit sa treaca peste despartirea de Otilia,
ajungand un medic renumit, la fel ca tatal sau si casatorindu-se cu o fata din lumea buna bucuresteana.

In ceea ce priveste statutul moral, pare sa fie un tanar integru, onest in sentimente, dezinteresat de
averea lui Costache, chiar daca in finalul romanului il gasim in tiparul burghez bucurestean. (caracterizare
indirecta)

Pe plan psihologic este un caracter puternic, intelectualul in formare, rational, ambitios, hotarat, dar
in dragoste este inca imatur si impulsiv. - „Voi fi ambitios, nu orgolios”.(autocaracterizare)
Cele doua scene semnificative, prezentate anterior (cea a venirii lui Felix la Bucuresti si cea a
ultimei lor intalniri), scot in evidenta tipul de relatie dintre cei doi, (cocheta-ambitiosul) care evolueaza,
luand diferite forme, de la o simpla prietenie, la o poveste de dragoste atipica acelor timpuri, in care domina
superficialitatea, Otilia reprezentand pentru Felix o imagine ideala si nu o femeie pe care o iubeste cu
adevarat. Astfel, in lumea burgheziei bucurestene, o lume superficiala unde toate relatiile sunt bazate pe
interes, relatia dintre Felix si Otilia vine ca o gura de aer proaspat, care desi nu se implineste, da un strop de
culoare.