Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – Lucian Blaga

Lucian Blaga este un reprezentant de seama al modernismului romanesc, poet original si

filosof, fiind considerat creatorul propriului sistem filosofic in „Trilogia Cunoasterii”, dezvoltand o
întreagă teorie a metaforei în ,,Geneza metaforei”. – „Poeziile lui Blaga sunt bucati de suflet”.

Poezia ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al lui

Lucian Blaga, ,,Poemele luminii” ( 1919).

Ca specie literara este o o artă poetică modernă, deoarece autorul isi exprima propriile
convingeri (crez) despre arta literara, viziunea asupra lumii, menirea literaturii si rolul artistului in
societate, o meditatie filosofica si o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii.

Apartine genului liric deoarece autorul isi exprima in mod direct gandurile, ideile si
sentimentele prin intermediul eului liric si al unui limbaj expresiv.

Ca si curent literar poezia se incadreaza in modernismul cu influente expresioniste prin:

tema, lirismul subiectiv, limbajul metaforic, innoirea prozodiei (vers liber, tehnica
ingambamentului) si ambiguitate.

Viziunea despre lume este moderna, in stransa legatura cu tema si reprezinta modul in care
poetul vede lucrurile, le intelege, le interpreteaza, precum si atitudinea lui fata de aspectele realitatii-
ideea de mister fiind un concept fundamental la Blaga, enuntat in opera filosofica ,,Trilogia
cunoașterii”. El operează cu două tipuri de cunoastere a tainelor Universului: cunoașterea
paradisiacă (stiintifica, rationala, logica) - care descifreaza misterul, „lumina altora” și
cunoașterea luciferică (poetica, irationala) - care adâncește si potenteaza misterul, făcând
imposibilă deslușirea acestuia, „lumina mea”. Universul este impregnat de mister, iar Dumnezeu
(Marele Anonim) impune o cenzura asupra cunoasterii (o limita a intelegerii).

Tema poeziei este cunoasterea, desemnata prin metafora „lumina” și este susținută si de alte
motivele poetice - „ochii”, „mintea”.

Titlul este un element sugestiv cu rol anticipativ, care introduce cititorul in lumea operei,
fiind in stransa legatura cu tema si mesajul poeziei. Din punct de vedere structural titlul este
analitic (format din pronumele personal, persoana I ,,eu”, verbul la forma negativă, prezent ,,nu
strivesc” si metafora revelatorie ,,corola de minuni a lumii” ), iar din punct de vedere stilistic are
valoare conotativa (sens figurat) sugerand atitudinea poetului de protejare a misterului universal.

Poezia contine trei secvente lirice.

In incipitul poeziei ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este reluat titlul, eul liric
exprimandu-si in mod direct intentia de a proteja tainele lumii. Sensul inciputului se intregeste cu
versurile finale ,,căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”.

Prima secventa „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”
- descrie cunoasterea luciferica, eul liric refuza descifrarea misterului, fapt ilustrat prin folosirea
verbelor la forma negativa „nu strivesc”, „nu ucid”. Elementele enumerate in versul ,,in flori, in ochi,
pe buze ori morminte“, au multiple semnificatii: „flori”- sugereaza viata, frumusetea, fragilitatea,
gingasia; „ochi”- organ al vederii, oglinda sufletului, sugereaza cunoasterea pe doua planuri, fiind ca
un portal de trecere intre ele (senzorial exterior - spiritual interior), „buze” – sugereaza iubirea,
„morminte” - sugereaza moartea.

A doua secvență poetică „Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-„

- descrie cunoasterea paradiziaca in antiteza cu cea luciferica, pe baza unor relatii de opoziție:,
,,lumina mea”- „lumina altora”. Cunoastere paradiziaca, prin ratiune, „sugruma vraja”, pe cand
cunoasterea luciferica „sporeste a lumii taina”, fiind comparata cu luna, care prin lumina ei difuza,
amplifica paradoxal taina noptii, pierzandu-si rolul propriu-zis de astru nocturn. Metaforele
„adancimi de intuneric”, „nepatrunsul ascuns” potenteaza si ele misterul, iar epitetul in inversiune
„sfint mister” sugereaza sacralitatea lui.

A treia secventa prezinta superioritatea cunoasterii luciferice asupra celei paradiziace,

are rol concluziv. Ultimele doua versuri introduse prin conjunctia „caci” - eu iubesc/ și flori și
ochi și buze și morminte”, explica clar triumful cunoașterii luciferice, finalul poeziei fiind totodata
si o intregire a primului vers.

Realitatea inconjuratoare este transfigurata artistic prin intermediul unui limbaj expresiv,
bogat in imagini artistice si figuri de stil (metafora revelatorie). Predomina imaginile artistice
vizuale (lumea materiala si spirituala), care se impletesc cu cele dinamice, cu ajutorul lor conturandu-
se o atmosfera de mister.

Lirismul poeziei este subiectiv, eul liric isi face simtita prezenta prin marci lexico-
gramaticale specifice - verbe si pronume la persoana I – („nu strivesc”, „nu ucid”, repetarea
pronumelui personal „eu” – cuvant cheie, ce defineste relatia creator - lume ). Modul de expunere
predominant este monologul liric confesiv.

Noutatile prozodice moderniste (versul liber si tehnica ingabamentului) confera textului

muzicalitate si armonie.

In concluzie, poezia ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” prin tema, lirismul

subiectiv, limbajul metaforic, innoirea prozodiei si ambiguitate, apartine modernismului
romanesc interbelic, fiind o „poezie a metaforei”, reprezentativa pentru opera blagiana.