Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

De Lucian Blaga

Poet, prozator , dramaturg si filozof, Lucian Blaga armonizeaza in mod original dimensiunea lirica si cea
filosofica, generand o opera expresionista de mare sensibilitate si profunzime..Este un poet al ideilor, al
dramei cunoasterii, care creeaza mituri, construieste scenarii metafizice, modeland un limbaj poetic
inedit.

Volumul de debut, “Poemele luminii” (1919) sta sub semnul cunoasterii, anticipand conceptele din
“Trilogia cunaosterii” : cunoasterea luciferica, poetica, intuitivă, bazata pe iubire si cea paradiziaca,
rationala, conceptuala, care anulează misterul . Volumul se deschide cu poemul “ Eu nu strivesc…..”,
care se constituie intr-o arta poetica profund subiectiva, in care poetul isi exprima conceptia privind
rolul cratorului in lume, vorbeste despre poezia ca forma de cunoastere si despre relatia eului cu
misterele lumii.

Titlul, o adevarata declaratie poetica, are in centru pronumele personal “eu”, ipostaza a unui spirit
creator ce isi asuma o conditie originala in raport cu universul. Metafora revelatorie “corola de minuni a
lumii” induce ideea de perfectiune si propune protejarea misterului (“nu strivesc”) ca o sursa a
frumosului absolut.

Discursul liric este structurat sub forma unui monolog confesiv, cu note reflexive, in care versurile sunt
organizate prin tehnica ingambamentului si se concentreaza in jurul a trei secvente poetice.

Lirismul este de tip subiectiv, pus in valoare de prezenta persoanei I a pronumelor, verbelor si
adjectivelor pronominale: “eu” , “nu strivesc”,”lumina mea”.

Prima secventa lirica, constituită din primele cinci versuri, debuteaza cu reluarea textului, la care adauga
tainele cuprinse in emnumerația: “in flori, in ochi, pe buze ori morminte” , cele patru simboluri sugerand
tocmai “corola de minuni” “Florile” creioneaza universal vegetal, dar si esteticul , “ochii” -spiritul, dar si
cunoasterea, “buzele”-rostirea, dar si sentimentul, iubirea, iar “mormintele” evoca lumea de dincolo si
taina nestiuta a mortii.

A doua secventa evidentiaza cele doua tipuri de cunoastere: “Lumina altora”, asociata cu verbul
“sugruma” contureaza efectele cunoasterii paradizidiace asupra universului (“vraja nepastrumsului
ascuns”) despre care poetul considera ca trebuie pastrat neatins, in forma lui originara, “nepatruns”.

Pe de alta parte, cunoasterea luciferica, ilustrata de metafora “lumina mea”, are rolul de sporire a
misterului, de amplificare a lui, de permanentizare. Prin comparatia ampla cu luna, poetul sugereaza ca
demersul sau creator, arta sa, poezia face exact ceea ce face si astrul noptii: ascunde, dar si arata in
acelasi timp, potentand taina.
Ultimele doua versuri au rol conclusiv: “caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte” reprezentând
o idee-confesiune si credinta in puterea cunoasterii de tip luciferic, poetic.

Din punct de vedere al versificatiei, poemul blagian si incadreaza in modernism, abandonand rigorile
poeziei clasice , in favoarea tehnicii ingambamentului. In plus, rima, ritmul si masura sunt notiuni fara
valoare poetica, ultima fiind variablia.

Timpul verbal dominant cu textul liric este prezentul, care are rolul de a intensifica sentimentele
exprimate, de a accentua trairea si crezul poetic: “nu strivesc”, “nu ucid”, “sporesc”.

In concluzie, textul poetic blagian contureaza relatia inedita dintre poezie si filosofie ca forme de
cunoastere a lumii, proiectand o viziune inedita asupra universului si a vietii.