Artă poetică modernă - Perioada interbelică

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

1. Lucian Blaga (1895-1961)

-eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și
diplomat român
-a debutat în ziarul arădean Tribuna cu poezia “Pe țărm”
-a urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea
-a studiat filosofia și biologia în Viena
-descoperă în Viena expresionismul

2. Geneza
-face parte din volumul “Poemele luminii”, publicat în 1919

3. Artă poetică modernă

● elemente moderniste
-redă elementele abstracte prin aspecte concrete
-încalcă convențiile și regulile clasice de prozodie
-folosește idei filosofice despre destinul creatorului
-regăsim cele două tipuri de cunoaștere specifice lui Blaga: cunoașterea luciferică și
cunoașterea paradisiacă (cunoașterea luciferică sau poetică protejează tainele
universului și sporește misterul, pe când cunoașterea paradisiacă dezleagă tainele
lumii și este atribuită oamenilor de știință)
-apare motivul luminii, al lunii, dar cu o funcție schimbată față de romantism
-se afirmă subiectivitatea lirică ce își anunță atitudinea față de “corola de minuni a
lumii”
-sunt prezente influențele expresioniste: eul poetic se afirmă pe deplin reîntorcându-
se la mit și simbol
-cultivarea metaforei relevatorii (foarte sugestivă)

4. Tema/Motiv/Laitmotiv
-relevă atitudinea poetului în fața marilor taine ale universului
-pătrunderea pe calea imaginației în lumea miturilor și a simbolurilor omenirii, sporind, prin
iubire, misterul și farmecul lor

5. Compoziție
-poezia este structurată pe două planuri care se află în opoziție: al eului liric și al celorlalți
indivizi
-textul poetic de desfășoară pe două secvențe poetice
● prima secvență
-este alcătuit din primele cinci versuri, care se conturează pe atitudinea eului poetic
în fața misterelor lumii
-primul vers reia titlul, accentuând ideea deja enunțată: “Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”
 -verbul “a ucide”, din al doilea vers, folosit la forma negativă, accentuează ideea de
protejare a tainelor lumii: “Și nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea”
-substantivul “calea” este metaforă pentru drumul vieții, pe parcursul căruia se ivesc
miracole: “flori”, “ochi”, “buze”, “morminte”
-elementele enumerate în al cincilea vers: “în flori, în ochi, pe buze ori morminte”
sunt întrupări ale misterului universal și numai iubirea poate mijloci cunoașterea lor
-”florile” semnifică prospețimea, frumusețea vieții, a lumii; “ochii” trimit la cunoaștere,
la o deschidere a sufletului către lume; “buzele” reprezintă senzualitatea, pot sugera
sensibilitatea, intimitatea, afectivitatea, comunicarea, iar “mormintele” sunt
reprezentări ale sufletelor ce au trecut în lumea de dincolo
-se remarcă astfel grija permanentă de a lăsa realul în plinătatea misterului său și de
a-l savura așa cum este el
● secvența a doua
-se concentrează pe antitezele eu-alții, lumina mea-lumina altora
-structura antitetică evidențiază opoziția între două tipuri de cunoaștere: cea
luciferică, care aparține eului liric, artistului, și cea paradisiacă, ce aparține celorlalți
și de care vocea poetică se diferențiază: “Eu nu strivesc”, “nu ucid”, dar “Lumina
altora/ sugrumă vraja…”
-”ceilalți”, adepți ai cunoașterii paradisiace, prin încercarea de a cunoaște rațional
lumea, reduc esența lucrurilor la un înlocuitor al materialității și “sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns”
-prin opoziție, marcată de versurile “dar eu, / eu cu lumina mea”, gândirea poetică
îmbogățește misterul: “sporesc a lumii taină”
-poetul potențează misterele lumii la fel cum luna amplifică taina nopții: “și-ntocmai
cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina
nopții/ așa îmbogățesc și eu…”
-luna luminează nu pentru a face evident, ci pentru a sugera
-nimic nu mai poate fi spus până la capăt deoarece cuvintele au totdeauna o
prelungire imaterială, de nerostit; de aici, succesiunea metaforelor revelatorii:
“nepătrunsului ascuns”, “adâncimi de întuneric”, “largi fiori de sfânt mister”
-metafora “luminii” este des întâlnită în lirica blagiană, iar prin intermediul acesteia
poetul reușește să prefacă neînțelesul “în neînțelesuri și mai mari”: “așa îmbogățesc
și eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister/ și tot ce-i neînțeles/ se schimbă-n
neînțelesuri și mai mari”
-ultimele două versuri sunt introduse de conjuncția “căci” și au rolul unei concluzii
pentru întregul text poetic, și anume: potențarea misterului are aceeași valoare cu
iubirea profundă pentru întreaga corolă de minuni a lumii, compusă din “flori și ochi și
buze și morminte”: “căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”

6. Explicarea titlului
-alcătuit dintr-un enunț propriu-zis, reluat în primul vers
-sintetizează crezul artistic al poetului
-include o metaforă revelatorie cu referire la cunoașterea luciferică (nu distruge misterul și
taina universului)
-pronumele „eu” (fiind primul cuvânt, denotă o abordare orgolioasa, subiectivă), „nu strivesc”
(faptul că e la negativ anticipează antiteza dintre ei și ceilalți, se detașează de lume)
-metafora conține termenii: corola (cerc, perfecțiune, încununare), minuni (revitalizări,
refaceri), lumea (universul material și cosmic deopotrivă)
7. Idei poetice
-fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică
transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității
-antiteza între două tipuri de cunoaștere redate prin metaforele: “lumina mea” și “lumina
altora”; celor două tipuri le corespund verbe antonimice: ”eu cu lumina mea sporesc”,
”lumina altora sugrumă”
-cunoașterea paradisiacă, rațională, reduce misterul, dar nu îl elucidează pentru că se
opune limita cunoașterii umane; acest tip de cunoaștere are un efect distructiv asupra
misterului: “sugrumă vraja nepătrunsului ascuns“, ucide “cu mintea tainele”
-cunoașterea poetică (luciferică) divide obiectul într-o parte care se arată, supusă
contemplării poetice și o parte care se ascunde dincolo de obiectul cunoașterii, misterul
-comparația amplă a cunoașterii poetice cu razele albe ale lumii ce “mărește…taina
nopții”; poetul îmbogățește “întunecata zare” adăugând emoție și frumusețe prin potențarea
misterului: ”căci tot ce-i ne-nțeles/ se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari” Blaga compară
efectul luminii selenare cu iluminarea artistică a lumii prin poezie. „Lumina lunii” nu risipește
întunericul nopții, ci sporește misterul, prin amplificarea umbrelor; artistul și lumina au
aceeași menire: de a crea un univers neclar, în care toate elementele devin interpretabile;
de fapt, poezia nu explică, ci sugerează, adică „îmbogățește” „corola de minuni a lumii”, prin
simboluri care deschid drumul unui mare număr de interpretări, amplificând emoția
receptării; metafora cuprinsă în versul „cu largi fiori de sfânt mister” sugerează vibrațiile
sufletului poetului.

8. Elemente de prozodie/versificație
-versificația este una modernă, specific blagiană
-se remarcă versul liber, ritmul liber și tehnica ingambamentului (tehnică specifică
modernismului)

9. Concluzia
În concluzie, arta poetică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga aparține
modernismului printr-o serie de particularități de structură și de expresivitate: viziunea
asupra lumii (subiectivismul), intelectualizarea emoției, influențele expresioniste, noutatea
metaforei, tehnica poetică, înnoirile prozodice.