Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga

Artă poetică modernistă expresionistă

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale unui text
poetic studiat, aparţinând lui Lucian Blaga.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-un curent
cultural/literar;
– prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a două imagini
sau idei poetice;
– analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic
studiat, din seria: titlu, imaginar poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea mea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepatrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină–

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare
mareşte si mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
si tot ce-i nenţeles
se schimbă-n nentelesuri şi mai mari
sub ochii mei -
căci eu iubesc
şi flori, şi ochi, şi buze, şi morminte.

1
 Poezia apare în 1919, în volumul de debut al lui Blaga, Poemele luminii. Metafora centrală a
volumului este „lumina” prin care Blaga înţelege cunoaştere şi viaţă.
Lucian Blaga a fost un filosof interesant al periodei interbelice. Dintre lucrările de specialitate în
acest domeniu trebuie să reţinem Trilogia cunoaşterii şi dintre cele trei volume care o
compun, Cunoaşterea luciferică.
În viziunea lui Blaga, lumea a fost creată de Marele Anonim, care este definit ca totalitate a
diferenţialelor divine. Omul este o sumă din această totalitate şi trăieşte în orizontul misterului,
încercând mereu să depăşească cenzura transcendentală instituită de Marele Anonim. Această barieră se
dovedeşte de netrecut, pentru că Marele Anonim creează lumea mereu şi, în consecinţă, cunoaşterea este
relativă.
·               cunoaşterea paradisiacă/ plus cunoaşterea, specifică oamenilor de ştiinţă care încearcă să
reveleze tainele lumii pe calea raţiunii, prin legi, formule, teoreme, este un demers sortit eşecului;
·               cunoaşterea luciferică/ minus cunoaşterea/ cunoaşterea poetică, specifică poeţilor, constă în
potenţarea/ sporirea/ mărirea tainelor, pentru a le face vizibile;
·               zero cunoaşterea, specifică preoţilor şi călugărilor, constă în acceptarea misterului.
Fără îndoială există o relaţie între poezia şi filosofia lui Blaga, fără ca cele două să se suprapună.
Conţinutul filosofic al ideilor poetice conferă limbajului reflexivitate.
Blaga a fost şi un cercetător în domeniul stilisticii.
            El identifică două tipuri de metafore:
-          metafora plasticizantă (metafora obişnuită) care oferă concreteţe faptului;
-          metafora revelatorie, care dezvăluie ochilor noştri câte ceva din misterele lumii.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o artă poetică modernistă şi se încadrează în
sfera lirismului subiectiv, dovadă fiind mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, verbele şi pronumele
la persoana I („eu”, „nu strivesc”).
Tema o constituie condiţia creatorului şi rolul poeziei.
             În viziunea lui Blaga, poetul este menit să dezvăluie lumii câte ceva din misterele lumii, iar
poezia are rolul de a favoriza apropierea de aceste mistere prin intermediul imaginilor artistice şi al
metaforelor revelatorii care le stau la bază.
Din punct de vedere compoziţional, textul este organizat din trei secvenţe, ca marea majoritate
a poeziilor gnomice (de cunoaştere) ale lui Blaga. O primă secvenţă care conturează universul, o a doua
construită dintr-o amplă comparaţie şi ultima sub forma unei concluzii.
            Observăm utilizarea versului liber şi scrierea poeziei prin tehnica ingambamentului.
          Ingambamentul este o tehnică modernă de scriere a poeziei, care constă în scrierea cu majusculă
doar a versului care începe o nouă idee poetică.
Incipitul reia titlul poeziei- „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”- are forma unei propoziţii
enunţiative negative. Aşezarea orgolioasă a pronumelui personal de persoana I „Eu” ca prim cuvânt al
operei este de sorginte expresionistă: expresioniştii aşază eul creator în centrul universului la care se
referă. De altfel, observăm că acest pronume se reia de cinci ori în corpul textului.
     Stilistic, incipitul este construit cu ajutorul metaforei revelatorii „corola de minuni a lumii” prin
care sunt desemnate marile taine ale universului.

2
 În următoarele patru versuri care împreună cu incipitul creează prima secvenţă a poeziei este
exprimată atitudinea poetului faţă de tainele lumii prin două verbe cu formă negativă: „nu strivesc”, „nu
ucid cu mintea”. Ultima sintagmă sugerează cunoaşterea paradisiacă (mintea, raţiunea) prin
substantivul „mintea”/ raţiunea, dar şi cunoaşterea luciferică prin verbul „nu ucid”.
·         Enumeraţia „în flori, în ochi, pe buze ori morminte” concretizează tainele lumii, tainele care
formează misterioasa corolă. Toate elementele care formează enumeraţia sunt metafore revelatorii şi
îngăduie multiple interpretări:
-          întâi ne-am putea gândi că cele două metafore sugerează regnurile care compun lumea:
vegetal („flori”), uman („ochi”, „buze”) şi mineral („morminte”);
-          apoi, putem să apelăm şi la simbolistica generală; din această perspectivă, prin flori vom înţelege
frumuseţea inefabilă, ochii vor fi ferestre ale sufletului, buzele vor putea simboliza sărutul/ dragostea/
cuvântul, iar mormintele ar putea concentra punctul final al existenţei omeneşti, punctul de existenţă al
condiţiei umane.
A doua secvenţă, mai amplă, este construită ca o antiteză între cunoaşterea luciferică- „lumina
mea” şi cunoaşterea paradisiacă- „lumina altora”.
     Concepţia filosofică a poetului transpare aici fără echivoc: prin cunoaşterea paradisacă, „vraja
nepătrunsului ascuns” (misterul cosmic) este sugrumată, ucisă, strivită, în vreme ce prin cunoaşterea
luciferică, taina este sporită, mărită, imbogăţită. Urmarea este aceea că taina devine şi mai mare: „şi tot
ce-i neînţeles/ se schimba-n neînţelesuri şi mai mari”.
Ultimele două versuri coincid cu a treia secvenţă şi reprezintă finalui poeziei, reluând mesajul:
eul liric optează pentru cunoaşterea luciferică, pentru potenţarea misterului din dragoste: „căci eu
iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”.
Realizare artistică
            La nivel lexical avem două universuri distincte. Avem un univers liric şi unul speculativ. În
cadrul universului liric va fi poetul, iar in cel speculativ, vor fi alţii. Apar cuvinte cheie cu rol de simbol,
precum şi câmpuri semantice semnificative: a luminii. Astfel, „lumina mea” care va spori misterul va fi
într-o permanentă opoziţie cu „lumina altora” care va distruge misterul („taine”, „lumina altora”,
„vraja”, „întuneric”).
     Este foarte important modul în care se structurează poezia, pentru că ideea de cunoştere va
cuprinde implicit restul conceptelor. Prin metafora „lumina mea” vom înţelege cunoaşterea luciferică,
iar prin „lumina altora”, vom înţelege cunoaşterea paradisiacă.
            La nivelul morfologic sunt foarte importante mărcile eului liric. Pronumele personal la peroana
I singular „eu” apare de şase ori aflat în permanentă opoziţie cu pronumele nehotărât „alţii”. Avem
verbe la indicativ prezent „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”.
     „Lumina mea” poate fi iraţională, dar este creatoare de metafore, în timp ce „lumina altora” este
raţională, dar distruge metafora prin analiză şi sinteză.
     Această opoziţie se prelungeşte pe două planuri: unul concret şi unul abstract. Apar substantive
cu rol de simbol: „flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”. „Flori”- simbol pentru frumuseţe, „ochi”-
pentru cunoaştere, „buze”- iubire şi cuvânt, „morminte”- legătura cu strămoşii. Astfel, „eu” echivalent
cu „lumina mea” devine cheia de înţelegere a textului şi a ideii poetice. „Eu” este poetul, gândirea

3
poetică, care se defineşte prin metafore. Gândirea primeşte diferite forme pentru că eul este apărătorul
corolei de minuni.
           La nivel sintactic vom avea un raport de coordonare prin conjuncţia coordonatoare „şi” („Eu nu
strivesc corola de minuni ... Şi nu ucid”).
     Raportul de coordonare prin „dar” se va realiza în funcţie de opoziţia dintre „eu” şi „alţii”. În
acest sens, poezia se poate reduce la două propoziţii: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii [...] Căci
eu iubesc/ Şi flori şi ochi şi buze şi morminte”.
     În debutul poeziei, determinările conceptuale au primit valoare de simbol, astfel
metafora „corola de minuni a lumii” s-a prezentat concret în flori, ochi, buze şi morminte.
     Între acestea este o relaţie de juxtapunere, iar prepoziţia „în” are menirea de a localiza. În final,
în locul juxtapunerii apare conjuncţia „şi”, care va reface întregul.
     Verbul de bază este „iubesc” deoarece numai prin iubire misterul poate fi protejat şi implicit
viaţa este protejată prin iubire.
             La nivel stilistic apare ingambamentul care este o ruptură la mijloc de idee ce va face să apară
înainte şi după metafora. Astfel, toată poezia se va construi pe metafore. Metafora „corola de minuni a
lumii” va fi un simbol pentru mister; metafora „calea mea” semnifică drumul pe care il parcurge poetul
în creaţia lui, drumul spre cunoaştere; metafora „lumina altora” semnifică cunoaşterea paradisiacă,
ştiinţifică, raţională (va distruge misterul prin analiză şi sinteză); metafora „vraja nepătrunsului ascuns”
este sinonimă Marelui Anonim, misterul ontologic, cel care nu se lasă descifrat şi care va pune între el şi
lume cenzura transcendentă; metafora „lumina mea” este în permanentă opoziţie cu „lumina altora”,
este simbol pentru cunoaşterea luciferică; metafora „a lumii taină”- simbol pentru misterele
lumii. „Luna” devine simbol al misterului pentru că razele lunii vor amplifica vraja nepătrunsului
ascuns.
             La nivel prozodic sunt utilizate versul liber şi măsura variabilă.
Arta poetică modernistă ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” exprimă  gnomic atitudinea 
căreia eul liric îi va rămâne fidel  pe tot parcursul său poetic și filozofic , folosind o tehnică literară din
care va germina universul singular al operei sale.