Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

- arta poetica modernista-

de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Conturat in atmosfera de efervescenţă înnoitoare de după Primul Război Mondial, modernismul este un
curent literar care cuprinde toate manifestările postromantice înscrise sub semnul unui ,,principiu de progres”(E.
Lovinescu). Modernismul (termen pus în circulatie de Eugen Lovinescu) promoveaza imperativul sincronizarii cu
modelul civilizatiei si culturii europene,considerand că perpetuarea canoanelor etniciste invechite genereaza o
inadmisibila „provincializare si izolare a culturii romanesti”.
In ,, Istoria civilizatiei romane moderne” si in ,,Istoria literaturii romane contemporane”, Eugen
Lovinescu formuleaza teoria sincronismului ,care propune intrarea in rezonanta cu „spiritul veacului” ,in acceptarea
elementelor de noutate din literatura europeana contemporana(de pilda,referinta culturala vizand domenii teoretice
ale cunoasterii:filosofia, psihologia, sociologia, chiar matematica, fizica etc.).Pentru realizarea acestei
sincronizari,sunt necesare mutatii in sfera problematicii (problematica intelectualului, de exemplu), a tematicii
(existenta citadina,ori cea psihica), a formulelor estetice (abandonarea formulelor traditionale de narare-
omniscienta, cronologia etc.).
Centrul de iradiere al directiei moderniste in literatura noastra este constituit de Cenaclul si revista
„Sburatorul”(cenaclul a fiintat intre 1919 -1947, iar revista, intre anii 1919-1922 si 1926-1927). In lirica se
exploreaza orizonturile interioare si limitele limbajului (poezia ermetica),in proza (Camil Petrescu, Hortensia
Papadat-Bengescu , Anton Holban) , cultiva introspectia, analiza constientului, a subconstientului . In critica
literara ( Eugen Lovinescu , George Calinescu,Vladimir Streinu) au in vedere nu analize reci,conceptualizate,ci
intuirea notei fundamentale a discursului artistic,a lecturilor stratificate (critica impresionista).
Incadrabil prin creaţia sa in direcţia modernista, ca si Tudor Arghezi, G. Bacovia ori Ion Barbu, Lucian Blaga
reprezinta o personalitate culturala marcanta a perioadei interbelice a literaturii romane. Afirmand ca ,,destinul
omului este creatia”, artistul isi pune amprenta in domeniul literar prin volumele de versuri: ,,Poemele luminii”,
,,Pasii profetului”, ,,In marea trecere”, ori prin creatii dramatice de factura expresionista: ,,Zamolxe”, ,,Mesterul
Manole”.
Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut intitulat ,,Poemele luminii”,
publicat in 1919. In aparenta, temele predilecte ale volumului sunt natura si iubirea; in esenta, el contine meditatii
lirico-filosofice asupra conditiei omului in univers. ,,Lumina” este o metafora pentru cunoastere, iar iubirea
reprezinta o cale de cunoastere.
- 01-
 ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta poetica, specie a genului liric in care se evidentiaza un
ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si
despre misiunea artei sale, intr-un limbaj care il particularizeaza.
In primul rand, remarcam faptul ca titlul, o ampla metafora revelatorie, este alcatuit din doua marci lexico-
gramaticale prin care se dezvaluie atitudinea subiectiva a eului liric in fata tainelor lumii:,,eu”-pronumele personal
si ,,nu strivesc”- verbul cu forma negativa, dar cu o conotatie pozitiva. ,,Corola de minuni” reprezinta perfectiunea
universului, cercul fiind simbolul interiorizării, al perfectiunii şi al echilibrului, iar ,,minunile lumii” fiind
misterele, tainele pe care poetul si poezia sunt datori sa le protejeze.
Încă din primul vers, poetul se defineste pe sine, prezentand o atitudine orgolioasă, subiectiva, intim asumata
fata de lume, dovadă poziţia iniţială a pronumelui personal ,,eu”: ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.
În al doilea rând, din punct de vedere compozitional, constatam ca textul poetic , dispus într-o strofă
polimorfă, contine trei secvente lirice . Acestea compun monologul confesiv ce dezvaluie relatia eul poetic –
poezie, dar şi viziunea blagiană despre lume şi menirea artistului.
Legatura stransa dintre titlul si continutul poeziei se argumenteaza prin reluarea titlului in primul vers al
poeziei, astfel ca intreg universul liric graviteaza in jurul fiintei lirice, marcata initial prin pronumele personal ,,eu”.
Spre deosebire de omul de stiinta, care cerceteaza rational universul, poetul descopera o alta cale de cunoastere, fara
,,sa ucida” frumusetea si farmecul lumii sale. Poezia este, astfel, expresia gandirii filosofice blagiene. In conceptia
lui Lucian Blaga, in centrul universului se afla notiunea de mister asupra caruia se exercita doua tipuri de
cunoastere: paradisiaca si luciferica.
Astfel, cunoasterea paradisiaca se bazeaza pe gandirea stiintifica, de tip rational, o cercetare minutioasa care
distruge misterul, in vreme ce cunoasterea luciferica( gandirea poetica) are drept scop potentarea misterului. Spre
deosebire de cercetator, poetul, prin intermediul imaginilor artistice, poate patrunde mai usor in miezul tainei, in
esenta ei, sporind-o: ,,Datoria noastra in fata unui adevarat mister nu este sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult
incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare”( Lucian Blaga).
Ampla enumeratie dezvaluie simbolurile metaforice care alcatuiesc minunile lumii: ,,flori”-simbolul vietii si
frumusetii naturii, ,,ochi”-cunoasterea, ,,buze”-iubirea si logosul, ,,morminte”-moartea. Verbul ,,iubesc” dezvaluie
ideea cunoasterii prin iubire, idee ce se va regasi si in finalul poeziei.
A doua secventa lirica este mai ampla si dezvoltă o relaţie de opoziţie care se bazeaza pe antiteza ,,eu-altii”.
,,Lumina altora”, adica modalitatea de cunoastere a oamenilor de stiinta( cunoasterea paradisiaca) este una
distructiva, pentru ca ,,sugruma” misterul, metaforic numit ,,vraja nepatrunsului ascuns”. Cel de-al doilea termen al
antitezei, introdus prin conjunctia adversativa ,,dar”, pozitioneaza poetul drept aparator al misterelor, tainelor lumii:
,,Eu cu lumina mea sporesc a lumii taina”.
Comparatia ampla, dintre actiunea poetica si efectul de clar-obscur pe care il produce luna, generatoare de
mister, asupra noptii, este foarte sugestiva. Astrul nocturn nu distruge ( ,,nu micsoreaza”), ci amplifica, ,,mareste”
taina dandu-i proportii infinite, la fel cum procedeaza si eul creator. Verbele care il definesc, ,,sporesc” si
,,imbogatesc”, exercita o actiune amplificata asupra ,,neintelesului” care se transforma in ,,ne-intelesuri si mai
mari”.
Ultima secventa lirica are rolul unei concluzii introduse prin conjunctia ,,caci”. Reluarea versurilor-cheie ale
poeziei: ,, caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte” realizează relaţia de simetrie în discursul liric şi
confera importanta egala elementelor din enumeratie, fapt dezvaluit prin intermediul polisindetonului. A potenta
misterul inseamna, pentru creator, a iubi tot ceea ce tine de taina lumii: viata( ,,flori”), implinirea prin iubire(
,,ochi”, ,,buze”) si moartea, sfarsitul( ,,morminte”).
In alta ordine de idei, textul liric nu respecta conventiile traditionale de prozodie, Blaga dezvaluind, prin
intermediul unor procedee prozodice moderne, inovative , mesajul sau referitor la conditia artistului.
Ingambamentul prezent in strofa polimorfa confera versurilor fluenta, deplasand accentul de la forma poeziei spre
mesajul ei, spre continutul ideatic. Versurile inegale, fara rima, dar si ortografierea cu litera mica la inceputul
versurilor argumenteaza aspectul de creatie moderna, in vreme ce intentia poetica in legatura cu rolul artistului in
procesul creatiei dezvaluie caracterul de arta poetica modernista al poeziei. Perechile sinonimice: ,,nu strivesc-
nu ucid”, ,, sporesc-imbogatesc”, ,,nepatruns-neinteles”, ,,taina-mister” sustin ideea ca poezia este o inepuizabila
sursa de semnificatii, de emotie, de gand prin expresie, iar poetul are o pozitie privilegiata, aceea de a potenţa
misterele universale.
Asadar, poetul modernist este un inovator, un vizionar liric, iar Dumitru Micu apreciaza inovatia blagiană din
volumul ,, Poemele luminii” astfel: ,,El gandeste vizionar si traieste problemalizand. Volumul este cartea unor
trairi, a unor experiente sufletesti”.
- 02 -