Flori de mucigai- TUDOR ARGHEZI

-arta poetică modernistă –

Le-am scris cu unghia pe tencuială

Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu a mai crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.

Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

In contextul modernismului interbelic romanesc, ciclul “Flori de mucigai”, aparut in 1929, este volumul
inchinat unei experiente tragice, aceea a damnarii,a captivitatii si a suferintei. ,,Flori de mucigai” intruchipeaza
o reprezentare a unei lumi proscrise,anuntata de Arghezi inca din 1927 in arta sa poetica,,Testament”: ,,Din
bube,mucegaiuri si noroi,/Iscat-am frumuseti si preturi noi”, realizata din aceasta materie a uratului organic.
Poeziile acestui ciclu capata rezonante inspirate de expresionismul german sau de lirica lui Baudelaire: “Lirica
europeana a regasit curajul sa cante <<florile raului>>,adica sa caute frumusetea in zonele abjectiei. Umanitatea
scelerata, pe care ne-o prezinta Arghezi, se inrudeste indeaproape cu cea a vagabonzilor, cersetorilor si cu cea a
prostituatelor din <<Tablourile pariziene>> ale poetului francez”.(Ov. Crohmalniceanu)
Inchis pe considerente politice,Arghezi a venit in contact cu o lume a suferintei si a grotescului. Inspirat de
aceasta perioada, poetul gaseste o forma noua liricii sale,prin prezenta intensa a raului si uratului,intr-o viziune
particulara de o expresivitate acuta.
Arghezi infatiseaza o lume aflata la marginea umanitatii,dar care trebuie acceptata-lumea inchisorii,cu
vagabonzii,hotii , criminalii sai,dar si cu cei parasiti de divinitate si de oameni. Ciclul “Flori de mucigai”
abordeaza teme ca: moartea, crima in “Pui de gai”; mizeria umana, in“Cina”; pacatul,in “Streche” ; iubirea
patimasa, in “Rada”, ”Tinca”; comuniunea in suferinta, in “Cina ”; evenimentele inchisorii, in “Dimineata”,
”Cina”, ”Mortii” si altele.
Incadrandu-se in categoria celor care platesc pentru ideal, asa cum nota in “Cina”:”Cativa au ucis,/Cativa
ispasesc ori un furt,ori un vis”,poetul traseaza in versurile ,,Florilor de mucigai” intr-o deplina libertate a
expresiei si a figurativitatii suferintei umane,una dintre cele mai originale pagini de lirica moderna.
Poezia ,, Flori de mucigai”este o arta poetica modernista ce propune o viziune neobisnuita asupra actului
creatiei, asupra menirii artistului . Ea releva conditia creatorului intr-o lume de obiecte si evenimente,vazuta
din perspectiva esteticii uratului.Contrar poeziei sale de pana atunci, poetul ,,Cuvintelor potrivite” gaseste de
aceasta data un registru stilistic aparte, folosindu-l in constructii negative,dar vizand acelasi crez poetic: ,, Am
cautat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte care te asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea,
cuvinte fulgi, cuvinte cer, cuvinte metal” ( T.Arghezi- articolul Ars poetica).

- 01 -
 Titlul poeziei este un oximoron,care sugereaza nasterea frumusetii (florii) din urat (mucigai),idee regasita
in volumul lui Charles Baudelaire “Florile raului”, dar anunţată şi în poezia de debut, ,,Testament”, în
versurile: ,,Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”. Modernitatea titlului rezida in
special din dezvaluirea semnificantului pe doua niveluri: la nivel obviu, titlul dezvaluie o structura in care se
prezinta florile de mucegai, avertizand asupra degradarii materiei, iar la nivel obtuz, titlul se constituie intr-un
oximoron ce semnifica nasterea frumosului din urat, o metamorfoza posibila doar prin imaginarul poetic.
Un alt aspect al modernitatii poetice se regaseste la nivelul structurii operei, aceasta fiind alcatuita din
doua strofe inegale ( 16/ 4) ce determina 3 secvente: in prima este definita conditia artistului si a operei sale, in
a doua -elementul-cheie il reprezinta stihurile, iar in a treia secventa, eul liric raporteaza actul creator la
realitatea exterioara. Modernismul structural este dezvaluit de imaginarea unui scenariu epic in care eul liric-cel
intemnitat-traieste claustrarea si scrie ,, pe tencuiala/ Pe un parete de firida goala”. Incasetarea structurii
epice in discursul liric reprezinta inca un aspect al modernitatii; astfel, se deplaseaza accentul de la emotia,
sentimentele si trairile eului liric la ideile si atitudinile acestuia in legatura cu actul creator.
Incipitul poeziei ( prima secventa) cuprinde confesiunea lirica a poetului(ca o avertizare) legata de o
mare singuratate, simtindu-se parasit de ajutorul divin: “Le-am scris cu unghia pe tencuiala /Pe un parete de
firida goala,/Pe intuneric,in singuratate,/Cu puterile neajutate/Nici de taurul,nici de leul,nici de vulturul”.
Intoarcerea la o unealta rudimentara,unghia, plaseaza actul creator in afara celor sfinte,caci taurul,leul,vulturul
sunt animale simbolice, asociate evanghelistilor. Leul reprezinta taria si puterea imparateasca, atribute ale lui
Marcu, boul sau taurul intruchipeaza virtutea preoteasca si jertfa dobandita de Luca, iar vulturul infatiseaza
pogorarea Duhului Sfant, harul divin calificativ al lui Ioan.
Poetul se simte neconsolat in lipsa ajutorului sacru,dar nici nu doreste sa refaca unitatea cu divinitatea.Se
crede responsabil fata de actul creator in sine,stiind ca acesta sta numai in puterile proprii, dar, ca o impotrivire,
rezultatul va fi o profanare a poeziei, nascand “flori” maligne,stihuri pagane.(Nicolae Balota)
Poezia apare acum,ca o depoetizare, o iesire din canonul clasic (scris frumos,sentimente pozitive etc ).
In secventa a doua, prin versurile “Sunt stihuri fara an/stihuri de groapa ,/De sete de apa/si de foame de
scrum,/stihurile de-acum”, se da o definitie a poeziei care ilustreaza estetica uratului prin structuri- simbol:
,,stihurile de groapa” reprezinta conditia umana si apartenenta la teluric, existenta intr-un spatiu degradat.;
,,stihurile fara an”situeaza intr-un prezent etern setea de viata a omului.
Poetul defineste rezultatul acestor ipostazieri: sunt versuri blestemate,ticluite prin elanul vital din
placerea actului creator(“de foame de apa”),din dorinta medierii unei cai de a se comunica lumii. Chiar si asa,
poetul simte pregnant recluzia si indepartarea de har, recunoscandu-si neputina si greutatea indeplinirii poruncii
divine- creatia: ,,In cautarea lui Dumnezeu, poetul intalneste Diavolul ; pierzand <<unghia ingereasca >>,
lasa sa-i creasca o unghie demonica de la mana stanga”.(Nicolae Balota) Cu aceasta,va scrie intr-un spatiu
proscris “Florile de mucigai”-ca experienta a infernului,cele doua unghii insemnand dualitatea eului creator:
bine si rau, inger si demon, inzestrat si damnat.
A treia secventa poetica, dezvaluita in a doua strofa a poeziei, capata valente simbolice:”Era
intuneric.Ploaia batea departe,afara./Si ma durea mana ca o gheara/Neputincioasa sa se stranga.Si m-am silit sa
scriu cu unghiile de la mana stanga.”, astfel ca durerea fizica devine truda creatoare, patima. Atmosfera
exterioara( intuneric,ploaie) este sumbra, apasatoare, dezvaluita in maniera expresionista, fiind intr-un
paralelism acut cu realitatea interioara,marcata de sentimentul ca actul creator si creatia se erodeaza prin malefic
si se contorsioneaza prin suferinta,dezvaluind cele doua planuri:exterior(al naturii) si interior(al eului liric).
Modernitatea prozodica este sustinuta de strofa polimorfa insotita de un catren, de masura inegala a
versurilor, de rima imperecheata constransa de ritmul alternant si ,in special, de ingambament, astfel
accentul se deplaseaza din planul formal al poeziei spre planul ideatic.
Diversitatea lexicala,nonconformista, a lui Arghezi,alternand de la vulgar la ceremonial,de la banal la
mitic,de la arhaic la nou, reprezinta modernizarea nonconventionala a liricii argheziene.Vizand aceste
considerente, Mircea Scarlat nota: ,,Ilustrand perfect modernismul moderat,Arghezi s-a dovedit un
reformator important al liricii noastre; el este eretic si fara de miscarile cele mai reformatoare ale
vremii”.

- 02 -