Flori de mucigai

Le-am scris cu unghia pe tencuial

Pe un prete de firid goal,
Pe ntuneric, n singurtate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat mprejurul
Lui Luca, lui Marcu i lui Ioan.
Sunt stihuri fr an,
Stihuri de groap,
De sete de ap
i de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Cnd mi s-a tocit unghia ngereasc
Am lsat-o s creasc
i nu mi-a crescut Sau nu o mai am cunoscut.
Era ntuneric. Ploaia btea departe, afar.
i m durea mna ca o ghiar
Neputincioas s se strng
i m-am silit s scriu cu unghiile de la mna stng.

Flori de mucigai
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Modernismul poetic
Prezentarea volumului
Tematica i statutul de art poetic
Structura discursului liric
Imaginarul poetic
Limbajul poetic i versificaia

1.

Modernismul, ca orientare literar, este fundamentat spre

sfritul secolului al XIX-lea, numele curentului il modernismo fiind
impus de Ruben Dario, n 1890.
Spre deosebire de celelalte curente literare, modernismul se dezvolt n
etape, primul scriitor modern fiind considerat Charles Baudelaire, ideologia
cristalizandu-se n jurul Primului Razboi Mondial.
Trasatura esentiala a modernismului, considerat principiul de baza, se
regaseste in afirmatia lui Wiliam Fleming: Singurul lucru permanent este
schimbarea. Specificul acestei miscari literare este analizat de Matei Calinescu
in lucrarea Cinci fee ale modernitii, criticul considerand modernismul o
miscare mai ampla, care include si avangarda.
Poezia moderna se individualizeaza nu numai prin tematic, ci mai ales prin
viziunea originala a poetilor, care interpreteaza marile teme ale literaturii.
Poezia interbelica romaneasca s-a manifestat prin mai multe formule
estetice, avand un caracter eterogen i dobndind maturitate artistica.
Ca trasaturi generale, poezia moderna se defineste prin substratul filozofic,
tematica existentialist, prin innoirea limbajului poetic, prin cultivarea unor
categorii estice noi si prin libertati prozodice.
Tudor Arghezi se incadreaza in modernismul interbelic, caruia ii confera
accente inedite, fiind considerat poet al atitudinilor lirice si al abisurilor
infernale (T. Vianu), ntrucat opera sa lirica traverseaza mai multe curente
literare si impresioneaza prin vastitate, prin multitudinea speciilor abordate, prin
problematica variata si prin curajul afirmarii unor modalitati estetice noi, socante
la vremea respectiv. In plus, Arghezi revolutioneaza limbajul poetic, introducand
cuvinte argotice, grele, neslefuite, din convingerea ca frumosul are uneori
radacini urate.
Estetica uratului din lirica baudelairiana se dezvolta astfel in spaiul literar
romanesc, in forme inedite, traseul de la Florile rului la Flori de mucigai
reprezentand o sincronizare in sens lovinescian intre cele doua culturi.
2. Ciclul Flori de mucigai a aparut in 1931, fiind volumul inchinat
unei experiente tragice, aceea a damnarii, a captivitatii si a
suferintei. Florile de mucigai intruchipeaza o reprezentare a unei
lumi proscrise, anuntata de Arghezi inca din 1927 in arta sa poetica
Testament (Din bube mecegaiuri i noroi/Iscat-am frumusei i
preuri noi), realizata din aceasta materie a uratului organic. Poeziile
acestui ciclu capata rezonane inspirate de expresionismul german
sau de lirica lui Baudelaire.

3.
Incadrandu-se in categoria celor care platesc pentru un ideal, poetul
traseaza in versurile poeziei Flori de mucigai, intr-o deplina libertate a expresiei
si a figurativitatii suferintei umane, una dintre cele mai originale pagini de lirica
moderna.
Poezia are statutul de arta poetica moderna, avand ca tema conditia
poetului damnat, nevoit sa creeze intr-un mediu ostil, in absenta harului divin.
4. Titlul poeziei este un oximoron care sugereaza nasterea frumusetii (florile)
din urat (mucigaiul). Acesta, prin antonimia termenilor care il compun, indica
mesajul textului si al volumului: florile, in pozitie de subiect, sunt versurile,
stihurile, rezultatul final al procesului de creatie, iar mucigaiul, ca atribut al
subiectului, este rodul din care acestea au crescut.
De asemenea, titlul evidentiaza estetica uratului, anticipat in poezia
Testament din volumul Cuvinte potrivite.
Discursul liric subiectiv este structurat in doua secvente poetice,
corespunzatoare celor doua strofe.
Prima secventa contureaza statutul poetului (singuratate, neputinta),
efortul creator, nevoia de a crea si specificul versurilor de acum, fiind mai
ampla si incluznd trei idei poetice. Sunt prezentate imprejurarile in care sunt
scrise versurile (Pe intuneric, in singuratate), autorul surprinzand realitatea
exterioara (intuneric, ploaie), modalitatea de scriere aleasa n condiiile vitrege
(Cu unghia pe tencuiala), precum si caracteristicile noului univers liric (Stihuri
de groape/De sete de apa/si de foame de scrum). Rezultatul acestei ipostaze
sunt versurile blestemate, ticluite din placerea actului creator, din dorinta
medierii unei ci de a se comunica lumii. Chiar si asa, poetul simte pregnant
indepartarea de harul divin, recunoscandu-si neputinta si greutatea indeplinirii
elului sau-creatia. Pierzand unghia ingereasca, poetul lasa sa-i creasca o
unghie demonica, cu care va scrie intr-un spatiu proscris Florile de mucigai, ca
experienta a infernului.
A doua secventa este construita din ultimul catren, care capata valenta
simbolica, fiind caracterizata prin intuneric, prin prezenta ploii si prin accentuarea
suferintei (Era intuneric, Si m durea mana ca o ghiara). Atmosfera
exterioara sumbra, simbolista este intr-un paralelism acut cu realitatea interioara,
marcata de sentimentul ca actul creator si creatia se erodeaza prin malefic si se
contorsioneaza prin suferinta.
Incipitul, Le-am scris cu unghia pe tencuiala reprezinta actul scrierii,
dificultatea si conditia creatiei, sugerandu-se mediul ostil al inchisorii. Acesta
cuprinde marturisirea strii de singuratate, poetul simtindu-se parasit de ajutorul
divin (Pe intuneric, in singuratate). Intoarcerea la o unealta rudimentara,
unghia, plaseaza actul creator in afara celor sfinte. Taurul (jertfa), leul (domnia lui
Iisus) si vulturul (imaginea Sf. Duh) sunt animale simbolice asociate
evanghelistilor, iar enumeratia este figura de stil esentiala a primului enunt, prin
care se indica atat spatiul scrierii (pe tencuiala, pe un prete de firida goala),
timpul scrierii (pe intuneric), cat si modalitatea (in singuratate, cu puterile
neajutorate), respectiv, instrumentul scrierii (cu unghia).
Finalul, Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga, evidentiaza
eforturile poetului. Mana stanga, instrument demonic prin comparaie cu unghia
ingereasca, este simbolul unui efort interior, dar si al unui imperativ launtric,
acela de a-si respecta, cu orice pret, menirea creatoare.

Intre incipit si final se contureaza o relatie de simetrie, in final

continuandu-se actul scrierii initiat in incipit.
Imaginarul poetic este construit in jurul unor simboluri biblice (animalele
ce corespund celor trei evanghelisti) sau abstracte (metafore, simboluri).
Leul reprezinta taria, puterea imparateasca si intelepciunea, atribute ale lui
Luca, taurul intruchipeaza virtutea preoteasca, forta creatoare si jertfa dobandite
de Marcu, iar vulturul infatiseaza pogorarea Duhului Sfant, contemplatia,
libertatea si harul divin, calificative ale lui Ioan. Eul liric este intr-o singuratate
umilita si orgolioasa, parasit de sfinti, blestemat, parca, sa scrie.
Poetul se simte neconsolat in lipsa ajutorului sacru, dar nici nu doreste sa
refaca unitatea cu divinitatea. Se crede responsabil fata de actul creator, stiind ca
acesta sta numai in puterile propii, dar ca o impotrivire, rezultatul va fi o
profanare a poeziei, nscnd flori maligne, stihuri pgne(N. Balot).
Metafora unghia ingereasca, in antiteza cu mana ca o ghiara sugereaza
dualitatea sacru-profan, divin-malefic.
6. Limbajul poetic, circumscris esteticii uratului, este predominant bazat pe
cuvinte din sfera semantica a scrisului (am scris, stih) si a suferintei (ma
durea, neputincioasa). Dintre figurile de stil se remarc enumeraii (stihuri
fara an/ stihuri de groapa), care descriu procesul creatiei si epitete metaforice
(puteri neajutate). Comparatia ma durea mana ca o ghiara evidentiaza
suferinta creatorului nevoit sa-si scrie versurile in conditii potrivnice.
Verbele cu forma negative sugereaza atitudinea de razvratire interioara, iar
libertatile prozodice (strofe inegale, versul liber si lipsa ritmului) sunt o marca a
modernitatii.
Consider ca diversitatea lexicala, pe registre de la vulgar la ceremonial, de
la banal la mitic, de la arhaic la nou, reprezinta modernizarea nonconventionala a
liricii argheziene. Ilustrand perfect modernismul moderat, Arghezi s-a dovedit un
reformator important al liricii noastre (Mircea Scarlat), actul creator fiind vazut
ca o dimensiune a suferintei, a demonicului, in absenta harului divin, dar si a
imperativului launtric. In contextul abandonarii ideii de inspiratie divina,
poeticitatea este descoperita in sinele profund. Creaia permite transfigurarea
raului si redimensionarea lui in planul esteticului, idee care se subsumeaza
esteticii uratului.
In concluzie, poezia Flori de mucigai este o arta poetica moderna, prin
care Arghezi propune un univers liric surprinzator, a carui substanta se regaseste
in urat, demonstrand astfel ca obiectul poeziei nu este doar frumosul asa cum era
impus de traditia literara.